„Cristos este mereu prezent în Biserica sa, mai ales în acțiunile liturgice. El este prezent în jertfa sfintei Liturghii, atât în persoana preotului, oferindu-se acum prin slujirea acestuia, el care s-a oferit odinioară pe cruce[20], cât mai ales sub speciile euharistice. El e prezent în sacramente prin puterea sa, așa încât, atunci când cineva botează, Cristos însuși este cel care botează[21]. E prezent în cuvântul său, căci el este cel care vorbește în timp ce se citește în biserică sfânta Scriptură. În sfârșit, este prezent atunci când Biserica se roagă și aduce laude, el care a făgăduit: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele meu, acolo sunt și eu în mijlocul lor” (Mt 18,20). 

Într-adevăr, într-o operă atât de mare, în care se aduce lui Dumnezeu preamărirea desăvârșită și oamenii sunt sfințiți, Cristos își asociază totdeauna Biserica, Mireasa lui preaiubită, care se roagă Domnului său și prin el aduce cult Tatălui veșnic. Așadar, pe bună dreptate liturgia este considerată ca exercitarea misiunii sacerdotale a lui Cristos, prin care sfințirea omului este reprezentată prin semne văzute și este realizată într-un mod propriu fiecăruia și în același timp se aduce cultul public integral de către trupul mistic al lui Cristos – de către Cap și mădularele sale. 

Prin urmare, orice celebrare liturgică, întrucât este opera lui Cristos-Preotul și a trupului său, care este Biserica, este acțiune sacră prin excelență, a cărei eficacitate nu o poate atinge cu același titlu și în același grad nici o altă acțiune a Bisericii.

(Conciliul Vatican II, Sacrosanctum concilium:
Constituţia despre sfânta liturgie, nr. 7)

AICI puteți citi tot documentul conciliar:
Sacrosanctum concilium: Constituţia despre sfânta liturgie.