Rugăciune


„Sub ocrotirea ta alergăm, Sfântă Născătoare de Dumnezeu”.

În această situaţie dramatică, încărcată de suferinţe şi de nelinişti care se cuibăresc în lumea întreagă, ne îndreptăm spre tine, Născătoare de Dumnezeu şi Mama noastră, şi alergăm sub ocrotirea ta.

O, Fecioară Marie, îndreaptă spre noi ochii tăi cei milostivi în această pandemie de coronavirus şi întăreşte pe cei care sunt dezorientaţi şi plâng pentru cei dragi ai lor răposaţi, înmormântaţi uneori într-un mod care răneşte sufletul! Sprijină pe cei care sunt neliniştiţi pentru persoanele bolnave care, pentru a împiedica infectarea, nu pot să fie aproape! Revarsă încredere în cel care este în nelinişte pentru viitorul nesigur şi pentru consecinţele asupra economiei şi asupra locului de muncă!

Mamă a lui Dumnezeu şi Mama noastră, imploră pentru noi de la Dumnezeu, Tată al milostivirii, ca această încercare dură să se termine şi să revină un orizont de speranţă şi de pace! Ca la Cana, intervino la Fiul tău divin, cerându-i să întărească familiile bolnavilor şi victimelor şi să deschidă inima lor către încredere.

Ocroteşte-i pe medici, pe infirmieri, personalul sanitar, pe voluntarii care în această perioadă de urgenţă sunt în linia întâi şi pun viaţa lor în pericol pentru a salva alte vieţi! Însoţeşte truda lor eroică şi dăruieşte-le lor forţă, bunătate şi sănătate!

Fii alături de cei care noapte şi zi îi asistă pe bolnavi şi de preoţii care, cu grijă pastorală şi angajare evanghelică, încearcă să ajute şi să susţină pe toţi!

Sfântă Fecioară, luminează minţile bărbaţilor şi femeilor de ştiinţă, pentru ca să găsească soluţii juste pentru a învinge acest virus!

Asistă pe responsabilii naţiunilor, pentru ca să acţioneze cu înţelepciune, grijă şi generozitate, ajutând pe cei cărora le lipseşte necesarul pentru a trăi, programând soluţii sociale şi economice cu clarviziune şi cu spirit de solidaritate!

Marie Preasfântă, atinge conştiinţele pentru ca sumele uriaşe folosite pentru a mări şi a perfecţiona armamentele să fie destinate în schimb pentru a promova studii adecvate ca să prevină asemenea catastrofe în viitor!

Mamă preaiubită, fă să crească în lume sentimentul de apartenenţă la unica mare familie, având conştiinţa legăturii care îi uneşte pe toţi, pentru ca în spirit fratern şi solidar să venim în ajutorul atâtor sărăcii şi situaţii de mizerie! Încurajează fermitatea credinţei, perseverenţa în slujire, statornicia în rugăciune!

O, Marie, Mângâietoarea mâhniţilor, îmbrăţişează pe toţi fiii tăi suferinzi şi dobândeşte ca Dumnezeu să intervină cu mâna sa atotputernică pentru a ne elibera de această epidemie teribilă, aşa încât viaţa să-şi poată relua în seninătate cursul său normal!

Ne încredinţăm ţie, care străluceşti pe drumul nostru ca semn de mântuire şi de speranţă, o, milostivă, o, blândă, o, dulce Fecioară Marie. Amin.

Papa Francisc (25 aprilie 2020)

Mai multe despre această rugăciune puteți citi AICI!


Cei care doresc să susțină blogul și proiectele Paxlaur
pot afla detalii scriind AICI
sau la adresa paxlur@yahoo.com.

De asemenea,
puteți utiliza una dintre posibilitățile de mai jos
pentru a fi alături de cei care trăiesc vremuri grele și triste.

Singuri putem face (prea)puțin,
împreună putem oferi mult mai mult.
Încă nu e (prea) târziu!

Dăruind vei dobândi!


Ajută un copil să meargă la școală! Luptă împotriva abandonului școlar! Dăruiește pentru cei mai săraci dintre săraci.

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu.

7.00 €

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

Categorii:Lecturi, Papa Francisc, Rugaciune, Sfânta Fecioară MariaEtichete:, , , , , , ,

1 comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: