Arhiva pentru octombrie 26th, 2020

O singură inimă, două iubiri inseprabile

„Nu este adevărată iubire faţă de Dumnezeu
aceea care nu se exprimă în iubirea faţă de aproapele;
şi, în acelaşi mod,
nu este iubire faţă de aproapele
aceea care nu se inspiră din relaţia cu Dumnezeu”.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În pagina evanghelică de astăzi (cf. Mt 22,34-40), un învăţător al legii îl întreabă pe Isus care este „cea mai mare poruncă” (v. 36), adică porunca principală din toată legea divină. Isus răspunde simplu: „«Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău»” (v. 37). Şi imediat adaugă: „Iar a doua este asemenea acesteia: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi»” (v. 39).

Răspunsul lui Isus reia şi uneşte două precepte fundamentale, pe care Dumnezeu le-a dat poporului său prin Moise (cf. Dt 6,5; Lev 19,18). Şi astfel depăşeşte capcana pe care i-au întins-o „ca să-l pună la încercare” (v. 35). De fapt, interlocutorul său încearcă să-l tragă în disputa dintre experţii legii cu privire la ierarhia prescripţiilor. Însă Isus stabileşte doi piloni esenţiali pentru credincioşii din toate timpurile, doi piloni esenţiali ai vieţii noastre. Primul este că viaţa morală şi religioasă nu se poate reduce la o ascultare neliniştită şi forţată. Există oameni care încearcă să împlinească poruncile în mod neliniştit şi forţat, iar Isus ne face să înţelegem că viaţa morală şi religioasă nu se poate reduce la o ascultare neliniştită şi forţată, ci trebuie să aibă ca principiu iubirea. Al doilea pilon este că iubirea trebuie să tindă împreună şi inseparabil spre Dumnezeu şi spre aproapele. Aceasta este una din principalele noutăţi ale învăţăturii lui Isus şi ne face să înţelegem că nu este adevărată iubire faţă de Dumnezeu aceea care nu se exprimă în iubirea faţă de aproapele; şi, în acelaşi mod, nu este iubire faţă de aproapele aceea care nu se inspiră din relaţia cu Dumnezeu.

Isus încheie răspunsul său cu aceste cuvinte: „În aceste două porunci este cuprinsă toată legea şi profeţii” (v. 40). Asta înseamnă că toate preceptele pe care Domnul le-a dat poporului său trebuie să fie puse în raport cu iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. De fapt, toate poruncile folosesc pentru a pune în practică, pentru a exprima acea dublă iubire indivizibilă. Iubirea faţă de Dumnezeu se exprimă mai ales în rugăciune, îndeosebi în adoraţie. Noi neglijăm mult adoraţia adusă lui Dumnezeu. Facem rugăciune de mulţumire, implorarea pentru a cere ceva…, însă neglijăm adoraţia. Tocmai adorarea lui Dumnezeu este miezul rugăciunii. Şi iubirea faţă de aproapele, care se numeşte şi caritate fraternă, este făcută din apropiere, din ascultare, din împărtăşire, din grijă faţă de celălalt. Şi de atâtea ori noi neglijăm să-l ascultăm pe celălalt pentru că este plictisitor sau pentru că îmi ia din timp, sau de a-l purta, a-l însoţi în durerile sale, în încercările sale… Însă găsim mereu timpul pentru a bârfi, mereu! Nu avem timp pentru a-i mângâia pe cei mâhniţi, însă mult timp pentru a bârfi. Fiţi atenţi! Scrie Apostolul Ioan: „Cine nu-l iubeşte pe fratele său pe care îl vede nu poate să-l iubească pe Dumnezeu pe care nu-l vede” (1In 4,20). Astfel se vede unitatea acestor două porunci.

În evanghelia de astăzi, încă o dată, Isus ne ajută să mergem la izvorul viu şi ţâşnitor al iubirii. Şi acest izvor este însuşi Dumnezeu, care trebuie iubit aşa de mult într-o comuniune pe care nimic şi nimeni n-o poate frânge. Comuniune care este un dar de invocat în fiecare zi, însă şi angajare personală pentru ca viaţa noastră să nu se lase făcută sclavă de idolii din lume. Şi verificarea drumului nostru de convertire şi de sfinţenie este întotdeauna în iubirea faţă de aproapele. Aceasta este verificarea: dacă eu spun „îl iubesc pe Dumnezeu” şi nu-l iubesc pe aproapele, nu merge. Verificarea că eu îl iubesc pe Dumnezeu este că eu îl iubesc pe aproapele. Atât timp cât va exista un frate sau o soră faţă de care închidem inima noastră, vom fi încă departe de a fi discipoli aşa cum ne cere Isus. Însă milostivirea sa divină nu ne permite să ne descurajăm, ba chiar ne cheamă să reîncepem în fiecare zi pentru a trăi coerent evanghelia.

Mijlocirea Mariei Preasfinte să ne deschidă inima pentru a primi „cea mai mare poruncă”, dubla poruncă a iubirii, care rezumă toată legea lui Dumnezeu şi de care depinde mântuirea noastră.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Urmăresc cu preocupare deosebită ştirile care vin din Nigeria, cu privire la ciocnirile violente petrecute recent între forţele de ordine şi unii tineri manifestanţi. Să-l rugăm pe Domnul pentru ca să se evite mereu orice formă de violenţă, în căutarea constantă a armoniei sociale prin promovarea dreptăţii şi a binelui comun.

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini veniţi din diferite ţări: familii, grupuri parohiale, asociaţii şi pe fiecare credincios. Îndeosebi, salut grupul „Celula de evanghelizare” din Parohia „Sfântul Arhanghel Mihail” din Roma; precum şi pe tinerii Neprihănitei, care sunt destul de mulţi astăzi!

La 28 noiembrie, în ajunul primei duminici din Advent, voi ţine un consistoriu pentru numirea a treisprezece noi cardinali. Iată numele noilor cardinali:

  1. Mons. Mario Grech, secretar general al Sinodului Episcopilor;
  2. Mons. Marcello Semeraro, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor;
  3. Mons. Antoine Kambanda, arhiepiscop de Kigali, în Rwanda;
  4. Mons. Wilton Gregory, arhiepiscop de Washington;
  5. Mons. José Advincula, arhiepiscop de Capiz, în Filipine;
  6. Mons. Celestino Aós Braco, arhiepisco de Santiago de Cile;
  7. Mons. Cornelius Sim, episcop titular de Puzia di Numidia şi vicar apostolic de Brunei, Kuala Lumpur;
  8. Mons. Augusto Paolo Lojudice, arhiepiscop de Siena – Colle Val d’Elsa – Montalcino;
  9. Fratele Mauro Gambetti, franciscan conventual, custode al Sacrului Convent din Assisi.Împreună cu ei voi uni la membrii Colegiului Cardinalilor pe:
  10. Mons. Felipe Arizmendi Esquivel, episcop emerit de San Cristóbal de las Casas, în Mexic;
  11. Mons. Silvano M. Tomasi, arhiepiscop titular de Asolo, nunţiu apostolic;
  12. Fratele Raniero Cantalamessa, capucin, predicator al Casei Pontificale;
  13. Mons. Enrico Feroci, paroh la „Santa Maria del Divino Amore” la Castel di Leva.

Să ne rugăm pentru noii cardinali, aşa încât ei, confirmând adeziunea lor la Cristos, să mă ajute în slujirea mea de episcop de Roma, pentru binele întregului popor sfânt credincios al lui Dumnezeu.

Şi urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Papa Francisc: Angelus (25 octombrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

preluat de pe ercis.ro

%d blogeri au apreciat: