Arhiva pentru noiembrie 5th, 2020

Caracteristicile rugăciunii creştine

Fiecare persoană are nevoie de un spaţiu pentru ea însăşi,
unde să cultive propria viaţă interioară,
unde acţiunile regăsesc un sens.
Fără viaţă interioară
devenim superficiali, agitaţi, neliniştiţi – cât rău ne face neliniştea!
Pentru aceasta trebuie să mergem la rugăciune;
fără viaţă interioară fugim de realitate
şi fugim şi de noi înşine,
suntem bărbaţi şi femei mereu în fugă”.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Din păcate a trebuit să ne întoarcem la această audienţă în bibliotecă şi asta pentru a ne apăra de infectările de Covid. Asta ne învaţă şi că trebuie să fim foarte atenţi la prescrierile autorităţilor, atât autorităţile politice, cât şi autorităţile sanitare pentru a ne apăra de această pandemie. Să-i oferim Domnului această distanţă dintre noi, pentru binele tuturor şi să ne gândim, să ne gândim mult la cei bolnavi, la cei care intră în spitale deja ca rebutaţi, să ne gândim la medici, la asistenţii medicali, la asistentele medicale, la voluntari, la atâţia oameni care muncesc cu bolnavii în acest moment: ei îşi riscă viaţa însă fac asta din iubire faţă de aproapele, ca o vocaţie. Să ne rugăm pentru ei.

În timpul vieţii sale publice, Isus recurge constant la forţa rugăciunii. Evangheliile ni-l arată când se retrage în locuri izolate pentru a se ruga. Este vorba de observaţii sobre şi discrete, care lasă numai să ne imaginăm acele dialoguri de rugăciune. Însă ele dau mărturie clar că, şi în momentele de dăruire mai mare celor săraci şi celor bolnavi, Isus nu neglija niciodată dialogul său intim cu Tatăl. Cu cât era mai cufundat în nevoile oamenilor, cu atât mai mult simţea necesitatea de a se odihni în Comuniunea trinitară, de a se fi din nou cu Tatăl şi cu Duhul.

Aşadar, în viaţa lui Isus există un secret, ascuns de ochii umani, care reprezintă nucleul a toate. Rugăciunea lui Isus este o realitate misterioasă, din care intuim numai ceva, dar care permite să citim în perspectiva corectă întreaga sa misiune. În acele ore solitare – înainte de zori sau noaptea – Isus se cufundă în intimitatea sa cu Tatăl, adică în Iubirea de care este însetat orice suflet. Este ceea ce iese în evidenţă încă din primele zile ale activităţii sale publice.

De exemplu, într-o sâmbătă, orăşelul Cafarnaum se transformă într-un „spital de campanie”: după apusul soarelui aduc la Isus pe toţi bolnavii, iar el îi vindecă. Însă, înainte de zori, Isus dispare: se retrage într-un loc solitar şi se roagă. Simon şi ceilalţi îl caută şi când îl găsesc îi spun: „Toţi te caută!”. Ce răspunde Isus?: „Trebuie să merg ca să predic în celelalte sate; pentru aceasta am venit” (cf. Mc 1,35-38). Mereu Isus este un pic mai departe, mai departe în rugăciune cu Tatăl şi mai departe, în alte sate, alte orizonturi pentru a merge să predice, alte popoare.

Rugăciunea este cârma care conduce ruta lui Isus. Ceea ce dictează etapele misiunii sale nu sunt succesele, nu este consensul, nu este acea frază seducătoare „toţi te caută”. Ceea ce trasează drumul lui Isus este calea mai puţin comodă, care ascultă însă de inspiraţia Tatălui, pe care Isus o ascultă şi o primeşte în rugăciunea sa solitară.

Catehismul afirmă: „Când Isus se roagă, deja ne învaţă să ne rugăm” (nr. 2607). De aceea, din exemplul lui Isus putem scoate câteva caracteristici ale rugăciunii creştine.

Înainte de toate ea posedă un primat: este prima dorinţă a zilei, ceva care se practică în zori, înainte ca lumea să se trezească. Ea restituie un suflet la ceea ce altminteri ar rămâne fără respiraţie. O zi trăită fără rugăciune riscă să se transforme într-o experienţă deranjantă, sau plictisitoare: tot ceea ce ni se întâmplă ar putea să se transforme pentru noi într-un destin rău suportat şi orb. În schimb Isus educă la supunerea faţă de realitate, prin urmare faţă de ascultare. Rugăciunea este înainte de toate ascultare şi întâlnire cu Dumnezeu. Atunci, problemele de toate zilele nu devin obstacole, ci apeluri ale lui Dumnezeu însuşi de a asculta şi a-l întâlni pe cel care stă în faţa noastră. Încercările vieţii se transformă astfel în ocazii pentru a creşte în credinţă şi în caritate. Drumul zilnic, inclusiv trudele, dobândeşte perspectiva unei „vocaţii”. Rugăciunea are puterea de a transforma în bine ceea ce în viaţă ar fi altminteri o condamnare; rugăciunea are puterea de a deschide un orizont mare minţii şi de a lărgi inima.

În al doilea rând, rugăciunea este o artă de practicat cu insistenţă. Isus însuşi ne spune: bateţi, bateţi, bateţi. Toţi suntem capabili de rugăciuni episodice, care se nasc din emoţia unui moment; însă Isus ne educă la un alt tip de rugăciune: aceea care cunoaşte o disciplină, un exerciţiu, şi este asumată într-o regulă de viaţă. O rugăciune perseverentă produce o transformare progresivă, întăreşte în perioadele de suferinţă, dăruieşte harul de a fi susţinuţi de cel care ne iubeşte şi ne protejează mereu.

O altă caracteristică a rugăciunii lui Isus este singurătatea. Cel care se roagă nu evadează din lume, ci preferă locurile pustii. Acolo, în tăcere, pot se iasă la iveală atâtea glasuri pe care le ascundem în interior: dorinţele cele mai înlăturate, adevărurile pe care ne încăpăţânăm să le sufocăm şi aşa mai departe. Şi, mai ales, în tăcere vorbeşte Dumnezeu. Fiecare persoană are nevoie de un spaţiu pentru ea însăşi, unde să cultive propria viaţă interioară, unde acţiunile regăsesc un sens. Fără viaţă interioară devenim superficiali, agitaţi, neliniştiţi – cât rău ne face neliniştea! Pentru aceasta trebuie să mergem la rugăciune; fără viaţă interioară fugim de realitate şi fugim şi de noi înşine, suntem bărbaţi şi femei mereu în fugă.

În sfârşit, rugăciunea lui Isus este locul unde se percepe că totul vine de la Dumnezeu şi se întoarce la el. Uneori noi, fiinţe umane, ne credem stăpâni a toate, sau dimpotrivă pierdem orice stimă de noi înşine, mergem dintr-o parte în cealaltă. Rugăciunea ne ajută să regăsim dimensiunea corectă, în relaţia cu Dumnezeu, Tatăl nostru, şi cu toată creaţia. Şi rugăciunea lui Isus este, în sfârşit, abandonarea în mâinile Tatălui, ca Isus în grădina măslinilor, în acea angoasă: „Tată, dacă este posibil…, dar să se facă voinţa ta”. Abandonarea în mâinile Tatălui. Este frumos când noi suntem agitaţi, un pic preocupaţi şi Duhul Sfânt ne transformă dinăuntru şi ne duce la această abandonare în mâinile Tatălui: „Tată, facă-se voinţa ta”.

Iubiţi fraţi şi surori, să-l redescoperim, în evanghelie, pe Isus Cristos ca învăţător al rugăciunii şi să intrăm la şcoala sa. Vă asigur că vom găsi bucuria şi pacea.

APEL

În aceste zile de rugăciune pentru răposaţi, am amintit şi amintim încă victimele lipsite de apărare ale terorismului, a cărei înăsprire de cruzime se răspândeşte în Europa. Mă gândesc, în mod deosebit, la atentatul grav din zilele trecute la Nisa într-un loc de cult şi la cel de alaltăieri pe străzile din Viena, care au provocat spaimă şi reprobare în populaţie şi în cei care au la inimă pacea şi dialogul. Încredinţez milostivirii lui Dumnezeu persoanele decedate în mod tragic şi exprim apropierea mea spirituală de cei din familiile lor şi de toţi cei care suferă din cauza acestor evenimente condamnabile, care încearcă să compromită cu violenţa şi ura colaborarea fraternă dintre religii.

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 4 noiembrie 2020
Cateheze despre rugăciune: 13. Isus, învăţător al rugăciunii

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluare de pe ercis.ro


Cei care doresc să susțină blogul și proiectele Paxlaur
pot afla detalii scriind AICI
sau la adresa paxlaur@yahoo.com.

De asemenea,
puteți utiliza una dintre posibilitățile de mai jos
pentru a fi alături de cei care trăiesc vremuri grele și triste.

Singuri putem face (prea)puțin,
împreună putem oferi mult mai mult.
Încă nu e (prea) târziu!

Dăruind vei dobândi!


Ajută un copil să meargă la școală! Luptă împotriva abandonului școlar! Dăruiește pentru cei mai săraci dintre săraci.

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu.

7.00 €

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

%d blogeri au apreciat: