Arhiva pentru noiembrie 13th, 2020

Dacă are într-adevăr vreun rost să deschizi gura, fă ca vorbele tale să fie pline de miez și sufletește folositoare

Mă întreb ce ne împinge mereu să flecărim,
cu atâta ușurință, 
bătându-ne într-una gura

despre vrute și nevrute, 
când, aproape întotdeauna,

ne înapoiem la tăcere cu conștiințele vătămate?

Cartea I: îndrumări de folos pentru viața sufletului

Capitolul X: ÎNFRÂNAREA LIMBUȚIEI

1. Ocolește cât poți larma și gura lumii: vorbăria, chiar lipsită de răutate, aduce omului multă bătaie de cap. Nu-i trebuie mult nimănui ca să fie cuprins de fumuri și, alunecând, să-și piardă capul. Tocmai de aceea, de câte ori nu mi-am dorit să fi tăcut din gură și să nu mă fi dus printre oameni! Mă întreb ce ne împinge mereu să flecărim, cu atâta ușurință, bătându-ne într-una gura despre vrute și nevrute, când, aproape întotdeauna, ne înapoiem la tăcere cu conștiințele vătămate? Flecărim cu atâta plăcere, deoarece prin vorbăria noastră căutăm, cumva, să ne destindem, despovărându-ne inimile, îndeobște apăsate de greutăți. De aceea ne place atât de mult să gândim și să vorbim tocmai despre acele lucruri la care ținem mai mult, sau pe care le dorim, sau despre altele, pe care ni le simțim potrivnice.

2. Dar vai, de cele mai multe ori, fără nici un rost și cu totul zadarnic. Căci ușurarea aceasta părelnică dăunează nu puțin alinării lăuntrice, care-i darul lui Dumnezeu. Iată de ce se cade să stăm de veghe și să ne rugăm, ca timpul ce ni s-a dat să nu ni se irosească în deșert. Dacă are într-adevăr vreun rost să deschizi gura, fă ca vorbele tale să fie pline de miez și sufletește folositoare. Năravul și nepăsarea față de propășirea sufletului nostru ne trag de cele mai multe ori la limbuție. Dimpotrivă, a sta cuviincios de vorbă despre cele sufletești poate fi de mare folos, mai cu seamă dacă cei ce se adună să schimbe asemenea gânduri împărtășesc, într-un singur suflet, una și aceeași râvnă pentru împărăția lui Dumnezeu.


Prin Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica ne invită să medităm: Societatea umană are, așadar, dreptul la informare asupra celor ce interesează pe oameni, fie ca indivizi, fie în comun, după condițiile respective. Dar buna exercitare a acestui drept cere ca, în ceea ce privește obiectul, comunicarea să fie mereu adevărată și completă, ținând seama de dreptate și caritate. Iar în ceea ce privește modalitatea ei, să fie cinstită și adecvată, adică să respecte cu sfințenie, în dobândirea și difuzarea știrilor, legile morale precum și drepturile legitime și demnitatea omului; căci nu orice cunoaștere e de folos, „însă dragostea construiește” (1Cor 8,1) (Inter Mirifica, Decretul asupra mijloacelor de comunicare socială, nr. 5)

Să ne rugăm: Dăruiește-ne, Doamne, harul unei reculegeri interioare; fă-ne atenți la voința ta sfântă și fideli harului tău. Ajută-ne să nu uităm niciodată binecuvântările tale în conversațiile noastre și inspiră-ne toate cuvintele și faptele în timpul călătoriei noastre vremelnice pe acest pământ. 

Să reținem: Dacă are într-adevăr vreun rost să deschizi gura, fă ca vorbele tale să fie pline de miez și sufletește folositoare.

Să practicăm: Fii prudent în vorbire astfel încât să nu rănești niciodată dragostea și nici să nu-ți discreditezi aproapele. 


Aici puteți citi alte capitole din Imitațiunea lui Cristos:

CARTEA I: Îndrumări de folos pentru viața sufletului

Capitolul I: Urmând pas cu pas pe Cristos, să trecem cu dispreț peste deșertăciunile lumii

Capitolul II: Să nu avem despre noi înșine păreri înalte

Capitolul III: Să ne biruim pe noi înșine: ce anume te stânjenește și-ți aduce mai multe necazuri pe cap?

Capitolul IV: Buna chibzuință a faptelor noastre

Capitolul V: La citire să te atragă un singur lucru: dragostea de adevăr!

Capitolul VI: Iată de ce inima omului robit simțurilor nu cunoaște pacea

Capitolul VII: Nu te socoti mai bun decât alții

Capitolul VIII: Nu-ți dezvălui inima oricărui om

Capitolul IX: Mai la adăpost este cel ce știe să primească sfaturi, decât cel care se încumetă să le dea

VA URMA! Capitolul XI: DOBÎNDIREA PĂCII LĂUNTRICE
ŞI RÎVNA PROPĂŞIRII SUFLETEŞTI
… (vineri, 27 noiembrie 2020).


Mai multe despre cartea Imitațiunea lui Cristos poți afla AICI: 
Introducere: o carte care a schimbat milioane de vieți!

Pentru textul integral, meditații, rugăciuni…: The imitation of Christ, St Paul, 1995.

Sau: Imitațiunea lui Cristos, ARCB, 2003 (Librăria sfântul Iosif București).


Cei care doresc să susțină blogul și proiectele Paxlaur
pot afla detalii scriind AICI
sau la adresa paxlaur@yahoo.com.

De asemenea,
puteți utiliza una dintre posibilitățile de mai jos
pentru a fi alături de cei care trăiesc vremuri grele și triste.

Singuri putem face (prea)puțin,
împreună putem oferi mult mai mult.
Încă nu e (prea) târziu!

Dăruind vei dobândi!


Redă copilăria unui copil fără copilărie

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€10.00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

%d blogeri au apreciat: