Arhiva pentru decembrie 14th, 2020

Drumul bucuriei nu este o plimbare…

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Invitaţia la bucurie este caracteristică timpului de Advent: aşteptarea naşterii lui Isus, aşteptarea pe care o trăim este bucuroasă, cam ca atunci când aşteptăm vizita unei persoane pe care o iubim mult, de exemplu, un prieten pe care nu-l vedem de mult timp, o rudă… Suntem în aşteptare bucuroasă. Şi această dimensiune a bucuriei reiese în special astăzi, a treia duminică din Advent, care se deschide cu îndemnul Sfântului Paul: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul” (Antifonul de intrare; cf. Fil 4,4.5). „Bucuraţi-vă!”. Bucuria creştină. Şi care este motivul acestei bucurii? Că „Domnul este aproape” (v. 5). Cu cât Domnul este mai aproape de noi, cu atât suntem în bucurie; cu cât el este departe, cu atât suntem în tristeţe. Aceasta este o regulă pentru creştini. Odată un filozof spunea un lucru mai mult sau mai puţin aşa: „Eu nu înţeleg cum se poate crede astăzi, pentru că aceia care spun că ei cred au o faţă de priveghi funebru. Nu dau mărturie despre bucuria învierii lui Isus Cristos”. Atâţia creştini cu acea faţă, da, faţă de priveghi funebru, faţă de tristeţe… Însă Cristos a înviat! Cristos te iubeşte! Şi tu nu ai bucurie? Să ne gândim un pic la asta şi să spunem: „Eu, am bucurie pentru că Domnul este aproape de mine, pentru că Domnul mă iubeşte, pentru că Domnul m-a răscumpărat?”.

Evanghelia după Ioan ne prezintă astăzi personajul biblic care – exceptându-i pe Sfânta Fecioară Maria şi pe Sfântul Iosif – cel dintâi şi mai mult a trăit aşteptarea lui Mesia şi bucuria de a-l vedea venind: vorbim desigur despre Ioan Botezătorul (cf. In 1,6-8.19-28).

Evanghelistul îl introduce în manieră solemnă: „A venit un om trimis de Dumnezeu […]. A venit ca să dea mărturie despre lumină” (v. 6-7). Botezătorul este primul martor al lui Isus, cu cuvântul şi că dăruirea vieţii. Toate Evangheliile concordă în a arăta cum a realizat el misiunea sa indicându-l pe Isus drept Cristos, Trimisul lui Dumnezeu promis de profeţi. Ioan era un leader al timpului său. Faima sa s-a răspândit în toată Iudeea şi dincolo de ea, până în Galileea. Însă el n-a cedat nici măcar o clipă ispitei de a atrage atenţia asupra sa: el orienta întotdeauna spre Cel care trebuia să vină. Spunea el: „Eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei” (v. 27). Semnalându-l mereu pe Domnul. Ca Sfânta Fecioară Maria: îl semnalează mereu pe Domnul: „Faceţi ceea ce vă va spune”. Întotdeauna Domnul în centru. Sfinţii în jur, semnalându-l pe Domnul. Şi cine nu-l semnalează pe Domnul, nu este sfânt!

Iată prima condiţie a bucuriei creştine: descentrarea de sine şi punerea lui Isus în centru. Aceasta nu este alienare, pentru că Isus este efectiv centrul, este lumina care dă sens deplin vieţii fiecărui bărbat şi femei care vine în această lume. Este acelaşi dinamism al iubirii, care mă face să ies din mine însumi nu pentru a mă pierde, ci pentru a mă regăsi în timp ce mă dăruiesc, în timp ce caut binele celuilalt.

Ioan Botezătorul a parcurs un drum lung pentru a ajunge să-l mărturisească pe Isus. Drumul bucuriei nu este o plimbare. Este nevoie de muncă pentru a fi mereu în bucurie. Ioan a părăsit toate, încă de tânăr, pentru a-l pune pe Dumnezeu pe primul loc, pentru a asculta cu toată inima şi cu toate forţele Cuvântul său. Ioan s-a retras în deşert despuindu-se de orice lucru superfluu, pentru a fi mai liber să urmeze vântul Duhului Sfânt. Desigur, unele trăsături ale personalităţii sale sunt unice, irepetabile, care nu pot fi propuse tuturor. Însă mărturia sa este paradigmatică pentru oricine vrea să caute sensul propriei vieţi şi să găsească adevărata bucurie. Îndeosebi, Botezătorul este model pentru cei care în Biserică sunt chemaţi să-l vestească altora pe Cristos: pot face asta numai în dezlipirea de ei înşişi şi de mondenitate, nu atrăgând persoanele la ei, ci orientându-le spre Isus. Aceasta este bucuria: a orienta spre Isus. Şi bucuria trebuie să fie caracteristica credinţei noastre. Chiar şi în momentele întunecate, acea bucurie interioară, de a şti că Domnul este cu mine, că Domnul este cu noi, că Domnul este înviat. Domnul! Domnul! Domnul! Acesta este centrul vieţii noastre şi acesta este centrul bucuriei noastre. Gândiţi-vă bine astăzi: Cum mă comport eu? Sunt o persoană bucuroasă care ştie să transmită bucuria de a fi creştin, sau sunt mereu ca acei trişti, aşa cum am spun înainte, care par să fie la un priveghi funebru? Dacă eu nu am bucuria credinţei mele, nu voi putea da mărturie şi ceilalţi vor spune: „Dar dacă credinţa este aşa de tristă, mai bine să n-o am”.

Rugându-ne acum Angelus, noi vedem toate acestea realizându-se pe deplin în Fecioara Maria: ea a aşteptat în tăcere Cuvântul de mântuire al lui Dumnezeu; l-a ascultat, l-a primit, l-a zămislit. În ea Dumnezeu s-a făcut aproapele. Pentru aceasta Biserica o numeşte pe Maria „Pricina bucuriei noastre”.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini.

În mod special salut grupul care a venit ca să reprezinte familiile şi copiii din Roma, cu ocazia binecuvântării „Pruncuşorilor”, întâlnire organizată de Centrul Oratorii Romane. Anul acesta sunteţi puţini aici din cauza pandemiei, dar ştiu că mulţi copii şi adolescenţi s-au adunat în oratorii şi în casele lor şi ne urmăresc prin mijloacele de comunicare. Adresez fiecăruia salutul meu şi binecuvântez statuetele lui Isus, care vor fi aşezate în iesle, semn de speranţă şi de bucurie. În tăcere, să facem binecuvântarea Pruncuşorilor: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Când vă veţi ruga acasă, în faţa ieslei cu cei din familia voastră, lăsaţi-vă atraşi de duioşia lui Isus Prunc, născut sărac şi firav în mijlocul nostru, pentru a ne dărui iubirea sa.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Nu uitaţi de bucurie! Creştinul este bucuros în inimă, chiar şi în încercări; este bucuros pentru că este aproape de Isus: el este cel care ne dă bucuria. Şi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Papa Francisc: Angelus (13 decembrie 2020)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Preluat de pe ercis.ro

Mulți „educă” fără să-și dea seama…

O mare plagă a timpului nostru este că mulți oameni „educă” milioane de tineri fără să-și dea seama. Altfel spus, viața vedetelor din lumea muzicii, a filmului, a sportului etc. devine șablon și vis de realizat pentru tineri. Aceștia sunt învățătorii timpului nostru, „stelele” spre care privesc zilnic mii de oameni. Fără a generaliza și fără a exclude alte domenii – precum „stelele” din firmamentul educativ și religios – trebuie să recunoaștem că mulți „educatori” și multe „modele” nu sunt ceea ce ar trebui să fie, nu transmit un sistem de adevărate valori, nu indică un drum prin care se construiește o viață frumoasă.  Ce ne învață ei? Care este mesajul transmis de „învățătorii” și „modelele” zilelor noastre? Care este mesajul nostru, învățătura noastră?!

Astăzi mai mult ca oricând trebuie să răsune cuvintele lui Isus: „Nu faceți după faptele lor…” iar „voi să nu fiți numiți «rabbi», pentru că unul este învățătorul vostru, iar voi toți sunteți frați. Nici să nu fiți numiți «maeștri», pentru că unul este maestrul vostru: Cristos” (Mt 23,3.8.10). Unul singur este Învățătorul nostru: Cristos!

Într-o lume plină de scandaluri, într-o lume în care toți sunt derutați și nu știu spre cine să privească și de unde să învețe adevărul, ni se amintește astăzi: „O stea răsare din Iacob, un sceptru se ridică din Israel”. Domnul care se pregătește să vină în mijlocul nostru este singura stea care ne luminează calea și ne conduce prin întunericul acestei lumi. Nu starurile, nu vedetele, nu „falșii învățători, profeți sau lideri” ne conduc spre bine, ci doar el, Învățătorul nostru: Cristos. Câtă suferință în noi înșine și în jurul nostru când vedem că aceste cuvinte ale lui Isus ne au ca destinatari pe noi sau pe cei spre care deseori am privit ca la niște modele: „Vai vouă, învățătorilor și fariseilor ipocriți! Voi închideți împărăția cerurilor înaintea oamenilor: nici voi nu intrați și nici pe cei care ar voi să intre nu-i lăsați să intre” (Mt 23,13).

După cum acum 2000 de ani Isus învăța în templu ca „unul care are autoritate”, așa continuă să învețe și astăzi. Acum se adresează templului viu, Bisericii pe care o formăm noi și ne cere să învățăm de el: „Luați asupra voastră jugul meu și învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Mt11,29). Orice alt învățător nu aduce în viața noastră decât oboseală, dezgust și rătăcire. Singurul care poate lumina mințile noastre și umple de liniște sufletele noastre rămâne Cristos.

O, Marie, Tronul înțelepciunii mijlocește-ne harul de a deveni și noi însetați de adevăratul Învățător. Umple de lumina harului drumul nostru spre Crăciun pentru ca privind la Cristos să-l descoperim pe Învățătorul zilelor noastre, modelul fiecărei inimi care își caută liniștea și împlinirea.

Reține

Fii atent la ceea ce faci astăzi. Ce fel de învățătură transmit gesturile și cuvintele tale celor din jur?


14 decembrie 2020 

Luni din săptămâna a 3-a din Advent
Sf. Ioan al Crucii, pr. înv. **
Num 24,2-7.15-17a; Ps 24; Mt 21,23-27

LECTURA I
O stea răsare din Iacob.
Citire din cartea Numerilor 24,2-7.15-17a
În zilele acelea, Balaam şi-a ridicat ochii şi l-a văzut pe Israel aşezat după triburile sale. Şi Duhul lui Dumnezeu a fost peste el. 3 Balaam şi-a rostit parabola sa: „Oracolul lui Balaam, fiul lui Beor, oracolul bărbatului cu ochii deschişi, 4 oracolul celui care aude cuvintele lui Dumnezeu, al celui care vede ceea ce lasă să se vadă Cel Atotputernic, al celui care, deşi cade, are ochii deschişi: 5 Cât de frumoase sunt corturile tale, Iacob, locuinţele tale, Israel! 6 Ele se întind ca nişte văi, ca nişte grădini lângă râu, ca aloea pe care a sădit-o Domnul, precum cedrii pe lângă ape. 7 Apa lui se revarsă din găleţi, şi sămânţa lui se bucură de ape îmbelşugate. Regele său se ridică mai presus de Agag şi împărăţia se măreşte”. 15 Balaam şi-a rostit parabola sa: „Oracolul lui Balaam, fiul lui Beor, oracolul bărbatului cu ochii deschişi, 16 oracolul celui care aude cuvintele lui Dumnezeu, al celui care vede ceea ce lasă să se vadă Cel Atotputernic, al celui care, deşi cade, are ochii deschişi: 17a Îl văd, dar nu acum, îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacob, un sceptru se ridică din Israel”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 24(25),4-5ab.6-7bc.8-9 (R.: 4b)
R.: Învaţă-mă, Doamne, cărările tale.

4 Fă-mi cunoscute, Doamne, căile tale,
şi învaţă-mă cărările tale!
5ab Călăuzeşte-mă în adevărul tău şi învaţă-mă,
căci tu eşti Dumnezeul mântuirii mele! R.

6 Aminteşte-ţi, Doamne, de îndurarea şi de milostivirea ta,
pentru că ele sunt din veşnicie!
7bc Adu-ţi aminte de mine în milostivirea ta,
pentru bunătatea ta, Doamne! R.

8 Domnul este bun şi drept,
de aceea el îi învaţă pe cei păcătoşi calea;
9 îi face pe cei sărmani să umble după dreptate,
îi învaţă pe cei smeriţi căile sale. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ps 84(85),8
(Aleluia) Arată-ne, Doamne, îndurarea ta şi dă-ne mântuirea ta! (Aleluia)

EVANGHELIA
Botezul lui Ioan, de unde era?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 21,23-27
După ce a venit Isus în templu, în timp ce învăţa, s-au apropiat de el arhiereii şi bătrânii poporului şi i-au spus: „Cu ce autoritate faci acestea şi cine ţi-a dat această autoritate?” 24 Dar Isus, răspunzând, le-a zis: „Vă voi întreba şi eu un lucru. Dacă îmi veţi răspunde, vă voi spune şi eu cu ce autoritate fac acestea. 25 Botezul lui Ioan de unde era: din cer sau de la oameni?” Dar ei discutau între ei: „Dacă spunem: «Din cer», ne va zice: «Atunci de ce nu aţi crezut în el?» 26 Iar dacă spunem: «De la oameni», ne temem de popor, pentru că toţi îl consideră pe Ioan ca profet”. 27 Şi i-au răspuns lui Isus: „Nu ştim”. Atunci, el le-a zis: „Nici eu nu vă spun cu ce autoritate fac acestea”.

Cuvântul Domnului

%d blogeri au apreciat: