Crăciunul trebuia să fie pentru toți: fără diferențe, fără lacrimi, fără sărăcie, fără singurătate! Însă și anul acesta – sau poate că anul acesta Pandemia COVID-19 face ca mai mult decât în alți ani! – pentru mulți nu va fi Crăciunul: unii sunt cu sufletul bolnav, alții cu trupul în lipsuri. Întrebarea e ce putem face noi pentru ei. Mai bine zis: ce facem concret? Cum ne apropiem de cei bolnavi? De cei săraci? Asta dacă ne apropiem sau dacă avem vreun plan în această direcție. Ce bine ar fi să facem să fie Crăciunul, bucuria Nașterii lui Isus, acolo unde poate nu a fost niciodată!

Nu există cuvânt potrivit pentru copilul care și anul acesta, ca și anul trecut, ca și mulți ani la rând, așteaptă un Crăciun care nu mai vine. Pentru copiii săraci oare când e Crăciunul? Dacă nu facem nimic pentru ei, Crăciunul e doar ziua în care se vede că sunt și mai săraci, ziua în care se simt și mai ne-iubiți și uitați… Pentru ei nu cuvintele sunt importante, ci prezența noastră, gesturile concrete: o vizită, o îmbrățișare, un dar. O prezență! Să existăm pentru cineva care se simte singur, frânt, căzut! Dacă e adevărat ce se spune, cum că oamenii sunt îngeri care au doar o aripă pentru ca să zboare doar îmbrățișați, doi câte doi, atunci Crăciunul e momentul ideal să devenim „aripa” cuiva… Să ajutăm pe cineva să-și ia zborul, să se ridice din țărână, din nefericire, din lacrimi…

E adevărat că e greu cu Pandemia. Tuturor ne este greu. Toți avem probleme și lipsuri. Mai mult, e greu să ne mișcăm și să ieșim în întâmpinarea lor, să-i vizităm în casele de copii, sau în locurile lor pline de lipsuri, dar sigur Domnul Isus ne va inspira și vom puteam fi inventivi. Mai avem o săptămână în care să ne organizăm! Sigur în apropierea noastră trăiesc copii cărora le putem oferi un Crăciun pe care îl așteaptă an de an… Să le împlinim așteptarea! Să le arătăm că speranța nu dezamăgește: că în sfârșit e Crăciun și pentru ei! 

Cristos, sărbătoritul Crăciunului, s-a născut și pentru ei. De fapt, mai ales pentru ei. Să ducem săracilor vestea cea bună în această săptămână care ne desparte de Crăciun: să oferim speranță, să oferim bucurie. 

Sunt convins cu toată inima de bucuria îngerilor din cer, de sărbătoarea pe care o fac îngerii, atunci când un om șterge lacrima unui copil, atunci când un om oferă unui copil o zi fericită. Îngerii tresară când noi facem copiii să zâmbească fericiți și să se simtă iubiți! Cine îmbrățișează cu iubire maternă un copil simte cum însuși Dumnezeu îl îmbrățișează: nu există ceva mai gingaș, mai protector, mai fericit, mai pur!

Să nu ne zgârcim. Cineva va trăi din ceea ce oferim noi nu doar un Crăciun, nu doar o zi, ci o viață. Copiii nu uită zilele fericite! Copiii nu uită cine i-a făcut fericiți! Copiii sunt viitorul nostru!

Multă inspirație în a ne apropia, fiecare acolo unde poate și cum poate, de copiii care trăiesc în lipsuri! Pentru unii să oferim măcar rugăciuni, mai ales pentru cei bolnavi sufletește. Pentru ceilalți să adăugăm și ceva material: să fim un instrument în mâna Domnului, cel care face posibil chiar și ceea ce pare imposibil. Fii tu bucuria acelui om, acelui copil care stă gata gata să-și piardă speranța în spiritul Crăciunului, în bunătatea omului, în prezența lui Dumnezeu!

Împreună putem face ca anul acesta Crăciunul să nu mai fie doar pentru unii, ci pentru mai mulți… Doar așa, într-o zi, va fi Crăciun pentru toți! Pentru țoți…

Binecuvântați suntem dacă în jurul nostru nu trăiesc oameni lipsiți de bucuria Crăciunului! Dar dacă există unul singur, chiar și unul singur, în lipsuri sufletești și trupești acela devine responsabilitatea noastră, a tuturor! 

O săptămână plină de inspirație și generozitate!