Arhiva pentru martie 20th, 2021

Adevărata provocare în (post)pandemie

Mulți se îngrijorează dacă lumea, după pandemie, se va întoarce în biserică. Însă adevărata provocare pentru creștini nu e să se întoarcă în biserică, ci să reconstruiască Biserica în propriile case, în propria familie, în propria viață. Pandemia a făcut să se vadă cât creștinism, câtă bunătate, câtă iubire, cât Dumnezeu, câtă Biserică lipsește din case, din familii, din inimi. Fără a generaliza, trebuie totuși spus că pandemia a scos la iveală egoisme și răutăți acolo unde trebuia să fie altruism și bunătate. Asta chiar și printre noi, creștinii care știam bine drumul spre biserică…

Așadar, poate că în timpul (post) pandemie nu este vorba atât despre întoarcerea oamenilor în biserici, cât mai ales despre reconstruirea Bisericii în casele și viețile oamenilor. Ajută prea puțin să mergi la biserică dacă atunci când te întorci acasă transformi familia și propria casă într-un iad! 

Dacă vom reconstrui în casele și în familiile noastre Biserica, dacă viața noastră va fi Templul Duhului Sfânt, dacă faptele noastre vor fi inspirate din Vestea cel Bună adusă de Cristos, atunci drumul spre biserică va fi bucuria noastră de fiecare zi. Nu vom avea bucurie mai mare decât să stăm cu Isus din Euharistie, să stăm cu el și el cu noi, primindu-l în sfânta Împărtășanie. Iar roadele nu vor întârzia să se vadă (chiar și în pandemie): iubirea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, bunăvoința, fidelitatea, blândețea, cumpătarea (cfr. Gal 5,22-23).

Depinde mult și de noi dacă această criză sanitară și spirituală va deveni izvor de har, dacă va fi sau nu o nouă primăvară pentru Biserică, pentru familie, pentru om și omenire! 

 (Recomand: Domenico Sorrentino, Crisi come grazia. Per una nuova primavera della Chiesa, Perugia 2020 – Detalii AICI).

copil lectura

Susține proiectele Paxlaur!

Susține blogul și proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu.

€7.00

%d blogeri au apreciat: