Arhiva pentru iunie 6th, 2021

Întotdeauna milostiv, dar drept!

Păstorul este chemat să exercite misiunea sa cu sfatul, convingerea, exemplul,
dar și cu autoritatea și puterea sacră…
Neglijența unui păstor în a recurge la sistemul penal
manifestă clar că el nu-și îndeplinește corect și fidel funcția sa.

Constituția apostolică

Pascite gregem Dei

cu care este reformată Cartea a VI-a
din Codul de Drept Canonic

„Păstoriți turma lui Dumnezeu, supraveghind-o, nu cu silă, ci de bunăvoie, așa cum vrea Dumnezeu” (cf. 1Pt 5,2). Cuvintele inspirate ale apostolului Petru răsună în cele din ritualul hirotonirii episcopale: „Domnul nostru Isus Cristos, trimis de Tatăl ca să-i răscumpere pe oameni, i-a trimis la rândul său în lume pe cei doisprezece apostoli, pentru ca plini de puterea Duhului Sfânt, să vestească Evanghelia tuturor popoarele și reunindu-i sub unicul păstor, să-i sfințească și să-i conducă la mântuire. (…) Cristos este cel care în înțelepciunea și prudența episcopului conduce poporul lui Dumnezeu în pelerinajul pământesc până la fericirea veșnică” (cf. Hirotonirea episcopului, a preoților și a diaconilor, a doua ediție „tipică”, nr. 42). Și păstorul este chemat să exercite misiunea sa „cu sfatul, convingerea, exemplul, dar și cu autoritatea și puterea sacră” (Lumen gentium, nr. 27), de vreme ce caritatea și milostivirea cer ca un Tată să se angajeze și la îndreptarea a ceea ce uneori devine strâmb.

Înaintând în pelerinajul său pământesc, încă din timpurile apostolice, Biserica și-a dat reguli de conduită care în decursul secolelor au compus un corp coerent de norme obligatorii, care fac unit poporul lui Dumnezeu și de respectarea cărora sunt responsabili episcopii. Aceste norme reflectă credința pe care noi toți o mărturisim, din care își trag forța lor obligatorie și, întemeiate pe ea, manifestă milostivirea maternă a Bisericii, care știe că are mereu ca scop mântuirea sufletelor. Trebuind să reglementeze viața comunității în trecerea timpului, este necesar ca aceste norme să fie strâns corelate cu schimbările sociale și cu noile exigențe ale poporului lui Dumnezeu, ceea ce face necesară uneori modificarea și adaptarea lor la circumstanțele schimbate.

Printre schimbările sociale rapide pe care le experimentăm, conștienți că „ceea ce trăim nu este pur și simplu o epocă de schimbări, ci este o schimbare de epocă” (Audiență acordată Curiei Romane cu ocazia prezentării urărilor de Crăciun, 21 decembrie 2019), pentru a răspunde în mod adecvat la exigențele Bisericii din toată lumea, apărea evidentă necesitatea de a supune revizuirii și disciplina penală promulgată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, la 25 ianuarie 1983, în Codul de Drept Canonic, și că trebuia modificată în așa fel încât să permită păstorilor s-o utilizeze ca instrument mântuitor și corectiv mai agil, de folosit rapid și cu caritate pastorală pentru a evita rele mai grave și a alina rănile provocate de slăbiciunea umană.

În acest scop, Benedict al XVI-lea, veneratul meu predecesor, în 2007, a dat mandat Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative să demareze studiul pentru o revizuire a normativei penale conținute în Codul din 1983. În virtutea acestui mandat, dicasterul s-a angajat cu atenție în examinarea în concret a noilor exigențe, în găsirea limitelor și carențelor legislației în vigoare și în indicarea soluțiilor posibile, clare și simple. Studiul s-a realizat în spirit de colegialitate și cooperare, și cu ajutorul experților și păstorilor și corelând soluțiile posibile cu exigențele și cu natura diferitelor Biserici locale.

Așadar a fost redactată o primă schiță a noii Cărți a VI-a din Codul de Drept Canonic, trimisă tuturor Conferințelor Episcopale, Dicasterelor din Curia Romană, superiorilor majori ai Institutelor călugărești, Facultăților de Drept Canonic și altor instituții ecleziastice, pentru a aduna observațiile lor. În același timp au fost interpelați și numeroși canoniști și experți în drept penal din toată lumea. Răspunsurile acestei prime consultări, ordonate cum se cuvine, au fost transmise după aceea unui grup special de experți, care a revizuit schița în lumina sugestiilor primite, pentru a o supune după aceea din nou analizării consultanților. În sfârșit, după alte revizuiri și confruntări, schița finală a fost examinată în sesiunea plenară a membrilor Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative. La sfârșit, după ce s-au făcut corecturile inserate de sesiunea plenară, textul a fost transmis Pontifului Roman în luna februarie 2020.

Respectarea disciplinei penale este necesară pentru întregul popor al lui Dumnezeu, însă responsabilitatea aplicării sale corecte – așa cum s-a afirmat mai sus – revine în mod specific păstorilor și superiorilor fiecărei comunități. Este o misiune ce nu poate fi în niciun mod despărțită de munus pastorale încredințată lor, și care trebuie dusă la împlinire ca o exigență concretă și indispensabilă de caritate nu numai față de Biserică, față de comunitatea creștină și față de eventualele victime, ci și față de cel care a comis un delict, care are nevoie în același timp de milostivire și de corectare din partea Bisericii.

În trecut, a provocat multe daune lipsa de percepție a raportului intim existent în Biserică între exercitarea carității și recurgerea – unde o cer circumstanțele și dreptatea – la disciplina sancționatoare. Acest mod de a gândi – experiența o învață – riscă să ducă la trăirea cu comportamente contrare disciplinei obiceiurilor, la remedierea căreia nu sunt suficiente numai îndemnurile sau sugestiile. Această situație poartă adesea cu sine pericolul ca odată cu trecerea timpului, aceste comportamente să se consolideze până acolo încât să facă mai dificilă corectarea și creând în multe cazuri scandal și dezorientare în rândul credincioșilor. Pentru aceasta aplicarea pedepselor devine necesară din partea păstorilor și a superiorilor. Neglijența unui păstor în a recurge la sistemul penal manifestă clar că el nu-și îndeplinește corect și fidel funcția sa, așa cum am avertizat în mod expres în documente recente, între care Scrisorile apostolice date în formă de „Motu Proprio” (Ca o mamă iubitoare din 4 iunie 2016 și Vos estis lux mundi din 7 mai 2019).

Într-adevăr caritatea cere ca păstorii să recurgă la sistemul penal de fiecare dată când este necesar, ținând cont de cele trei scopuri care-l fac necesar în comunitatea eclezială, adică restabilirea exigențelor dreptății, corectarea vinovatului și repararea scandalurilor.

Așa cum am spus recent, sancțiunea canonică are și o funcție reparatoare și mântuitoare și caută mai ales binele credinciosului, motiv pentru care „reprezintă un mijloc pozitiv pentru realizarea Împărăției, pentru a reconstrui dreptatea în comunitatea credincioșilor, chemați la sfințirea personală și comună” (Către participanții la Sesiunea Plenară a Consiliului Pontifical pentru Textele Legislative, 21 februarie 2020).

Așadar, respectând continuitatea cu elementele generale ale sistemului canonic, care urmează o tradiție a Bisericii consolidate în timp, noul text introduce modificări de diferite genuri la dreptul în vigoare și sancționează câteva noi figuri de delict, care răspund la exigența tot mai răspândită în diferitele comunități de a vedea restabilită dreptatea și ordinea pe care delictul le-a deteriorat.

De asemenea este îmbunătățit textul din punct de vedere tehnic, mai ales în ceea ce privește aspectele fundamentale ale dreptului penal, cum ar fi de exemplu dreptul la apărare, prescrierea acțiunii penale, o determinare mai precisă a pedepselor, care răspunde la exigențele legalității penale și oferă ordinariilor și judecătorilor criterii obiective în identificarea sancțiunii mai potrivite de aplicat în cazul concret.

În revizuire s-a urmărit și principiul de a reduce cazurile în care impunerea unei sancțiuni este lăsată la discreția autorității, așa încât să favorizeze în aplicarea pedepselor, servatis de iure servandis, unitatea eclezială, în special pentru delicte care provoacă daună și scandal mai mare în comunitate.

Luând în considerare toate acestea, cu această constituție apostolică, promulg textul revizuit al Cărții a VI-a din Codul de Drept Canonic așa cum a fost ordonat și revizuit, în speranța ca el să fie instrument pentru binele sufletelor, și prescripțiile sale să fie aplicate de păstori, când este necesar, cu dreptate și milostivire, având conștiința că aparține slujirii lor, ca datorie de dreptate – eminentă virtute cardinală – să aplice pedepse atunci când o cere binele credincioșilor.

În sfârșit, pentru ca toți să poată înțelege cu ușurință dispozițiile despre care este vorba, stabilesc ca această revizuire a Cărții a VI-a din Codul de Drept Canonic să fie promulgată prin publicarea în L’Osservatore Romano, să intre în vigoare începând din ziua de 8 decembrie 2021 și să fie inserată după aceea în comentariul oficial Acta Apostolicae Sedis.

De asemenea stabilesc ca odată cu intrarea în vigoare a noii Cărți a VI-a să fie abrogată actuala Carte a VI-a din Codul de Drept Canonic, în pofida oricărui lucru contrar chiar dacă este demn de menționare deosebită.

Dat la Roma, la Sfântul Petru, Solemnitatea de Rusalii, 23 mai 2021, al nouălea al pontificatului meu.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu (www.ercis.ro)

https://www.vatican.va/content/francesco/it/apost_constitutions/documents/papa-francesco_costituzione-ap_20210523_pascite-gregem-dei.html

06/06/2021 0 3

Răstignitul nu este un străin…

Privește spre înălțimea crucii de pe Calvar
și înțelege că Răstignitul nu este un străin,
ci fratele tău, Cristos,
Domnul și Dumnezeul nostru.

„Oricine face voinţa lui Dumnezeu, acela îmi este frate şi soră şi mamă”, ne spune Cristos. Ce har pentru noi să putem fi frate și soră și mamă pentru Isus. Și toate acestea doar cu o condiție: să facem voința lui Dumnezeu. Pare simplu, dar care este această voință? Ce așteaptă Dumnezeu de la noi? Este același Cristos care ne spune: „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău… și să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Mt 22,37-39). Iar la ultima cină, adresându-se ucenicilor săi, Cristos lasă omenirii porunca cea nouă, calea pentru a împlini voința lui Dumnezeu: „Să vă iubiți unii pe alții. Așa cum eu v-am iubit pe voi, așa să vă iubiți unii pe alții!” (In 13,34).

Este omul capabil să împlinească „porunca cea nouă”? Suntem noi capabili să-l iubim pe aproapele ca pe noi înșine?

6 iunie 2021

† DUMINICA a 10-a de peste an
Sf. Norbert, ep.
Gen 3,9-15; Ps 129; 2Cor 4,13-5,1; Mc 3,20-35

LECTURA I
Voi pune duşmănie între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei.
Citire din cartea Genezei 3,9-15
După ce Adam a mâncat din pom, Domnul Dumnezeu l-a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?” ¹⁰ El a răspuns: „Am auzit glasul tău în grădină şi mi-a fost frică, pentru că sunt gol, şi m-am ascuns”. ¹¹ Şi el a zis: „Cine ţi-a făcut cunoscut că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu
mănânci?” ¹² Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie cu mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat”. ¹³ Domnul Dumnezeu i-a zis femeii: „De ce ai făcut aceasta?” Femeia i-a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat”. ¹⁴ Domnul Dumnezeu i-a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut aceasta, blestemat să fii mai mult decât toate animalele şi toate fiinţele câmpului; pe pântece să umbli şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale! ¹⁵ Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei. Acesta îţi va pândi capul şi tu îi vei pândi călcâiul”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 129(130),1-2.3-4.5-6ab.7-8 (R.: 7b)
R.: La Domnul este îndurare şi belşug de mântuire.

¹ Dintru adâncuri strig către tine, Doamne,
² Doamne, ascultă glasul meu!
Pleacă-ţi urechea ta la glasul rugăciunii mele! R.

³ Dacă te-ai uita la fărădelegi, Doamne,
Doamne, cine ar mai putea să stea în faţa ta?
⁴ La tine însă este iertare,
şi ne temem de tine. R.

⁵ Eu nădăjduiesc în Domnul;
sufletul meu speră în cuvântul său.
^6ab Sufletul meu îl aşteaptă pe Domnul
mai mult decât aşteaptă străjerii ivirea zorilor. R.

⁷ Să nădăjduiască Israel în Domnul,
căci la Domnul este îndurare şi belşug de mântuire!
⁸ El îl va mântui pe Israel de toate fărădelegile sale. R.

LECTURA A II-A
Am crezut, de aceea am vorbit.
Citire din Scrisoarea a doua a sfântului apostol Paul către Corinteni 4,13-5,1
Fraţilor, având acelaşi duh al credinţei, după cum este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit”, credem şi noi şi de aceea vorbim, ¹⁴ ştiind că cel care l-a înviat pe Domnul Isus ne va învia şi pe noi împreună cu Isus şi ne va aşeza lângă el împreună cu voi. ¹⁵ De fapt, toate sunt pentru voi, pentru ca, înmulţindu-se
harul, să sporească aducerea de mulţumire prin cât mai mulţi spre gloria lui Dumnezeu. ¹⁶ De aceea noi nu ne descurajăm, dimpotrivă, dacă omul nostru din afară se distruge, cel interior se înnoieşte din zi în zi, ¹⁷ căci suferinţa noastră scurtă şi uşoară ne aduce un belşug nemărginit al gloriei veşnice, ¹⁸
pentru că noi nu căutăm cele care se văd, dar cele care nu se văd, căci cele care se văd sunt temporare, pe când cele care nu se văd sunt veşnice. ^5,1 Ştim că dacă locuinţa pământească, cortul nostru, se desface, avem o locuinţă de la Dumnezeu, o locuinţă nefăcută de mână de om, veşnică, în ceruri.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 12,31b-32
(Aleluia) „Acum conducătorul acestei lumi va fi aruncat afară, iar eu, când voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage pe toţi la mine”, spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
Dacă Satana se ridică împotriva lui însuşi şi este dezbinat, nu poate să se menţină, ci s-a terminat cu el.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 3,20-35
În acel timp, Isus a venit în casă, şi mulţimea s-a adunat din nou, încât nu mai puteau nici să mănânce pâine. ²¹ Când au auzit ai săi, au venit să-l ia, căci spuneau că şi-a ieşit din fire. ²² Iar cărturarii care coborâseră din Ierusalim spuneau: „Îl are pe Beelzebul!” şi: „Cu ajutorul căpeteniei diavolilor îi scoate pe
diavoli”. ²³ Dar el, chemându-i, le vorbea în parabole: „Cum poate Satana să-l scoată pe Satana? ²⁴Dacă o împărăţie este dezbinată în sine, împărăţia aceea nu poate dăinui, ²⁵ iar dacă o casă este dezbinată în sine, casa aceea nu va putea dăinui. ²⁶ Deci, dacă Satana se ridică împotriva lui
însuşi şi este dezbinat, nu poate să se menţină, ci s-a terminat cu el. ²⁷ Nimeni nu poate să intre în casa unui om puternic şi să-i jefuiască lucrurile dacă, mai întâi, nu-l leagă pe cel puternic; atunci îi va jefui casa. ²⁸ Adevăr vă spun că toate le vor fi iertate fiilor oamenilor: păcatele şi blasfemiile, oricâte blasfemii ar fi
zis, ²⁹ dar, dacă cineva ar zice blasfemii împotriva Duhului Sfânt, nu va avea iertare niciodată, ci va fi vinovat de un păcat veşnic”. ³⁰ Pentru că spuneau: „Are un duh necurat!” ³¹ Au venit mama şi fraţii lui şi, stând afară, au trimis la el ca să-l cheme. ³² Mulţimea era aşezată în jurul lui şi i-au
spus: „Iată, mama ta şi fraţii tăi te caută afară!” ³³ Iar el, răspunzând, le-a zis: „Cine este mama mea şi cine sunt fraţii mei?” ³⁴ Şi, rotindu-şi privirea peste cei aşezaţi în jurul lui, a spus: „Iată mama mea şi fraţii mei! ³⁵ Oricine face voinţa lui Dumnezeu, acela îmi este frate şi soră şi mamă”.