Arhiva pentru august 30th, 2021

Omul care şi-a dat seama de Dumnezeu…

«Îmi este teamă ca Isus să treacă
şi eu să nu-mi dau seama»

„A voit să se întoarcă în Africa, la casa sa şi la ogoarele sale (…) a rămas acolo circa trei ani; şi după ce a cedat acele bunuri, împreună cu aceia care îi erau apropiaţi trăia pentru Dumnezeu, cu posturi, rugăciuni, fapte bune, meditând noaptea şi ziua legea Domnului”. Aceasta era viaţa zilnică a lui Augustin de Tagaste, retor la curtea lui Valentinian al II-lea la Milano, care convertindu-se la creştinism a decis să se dăruiască în întregime lui Dumnezeu şi să se întoarcă în Numidia, împărtăşind cu prietenii mai dragi căutarea adevărului. O relatează Possidius, primul său biograf, care în „Viaţa sfântului Augustin” revelează trăsăturile mai intime ale episcopului de Hipona, simplitatea sa de om dedicat sfaturilor evanghelice. Şi tocmai preocuparea constantă a episcopului de Hipona de a modela viaţa sa după aceea a lui Cristos şi dorinţa sa de a adera pe deplin la iubirea lui Dumnezeu fără a se lăsa distras de ocupaţiile zilnice şi fără a uita pe aproapele sunt elementele scoase în evidenţă de tweet-ul din 28 august 2021 al Papei Francisc, care aminteşte predica 88, citată de mai multe ori în omilii şi discursuri: „Sfântul Augustin spunea: «Îmi este teamă ca Isus să treacă şi eu să nu-mi dau seama». Este important să rămânem vigilenţi, pentru că o greşeală a vieţii este a ne pierde în mii de lucruri şi a nu ne da seama de Dumnezeu”. Interes primar al lui Augustin era să-l cunoască pe Dumnezeu, să scruteze şi să studieze Scripturile, dar, remarcă Possidius, „tot ceea ce Dumnezeu îl făcea să înţeleagă pe el care medita şi se ruga, el le făcea cunoscut celor prezenţi şi absenţi cu discursuri şi cărţi”. Îl cunoaştem ca părinte al Bisericii, teolog, filozof, învăţător al harului, păstor al Diecezei de Hippo Regius, actuala Annaba, în Algeria, şi totuşi Augustin nu s-a gândit pentru sine la o viaţă publică în Biserică, voia pur şi simplu să fie călugăr. Însă proiectele lui Dumnezeu erau cu totul altele. Şi totuşi a voit mereu să trăiască umil în unitate de minte şi de inimă îndreptat spre Cel Preaînalt, împreună cu aceia care, asemenea lui, au ales să urmeze total evanghelia.

A devenit preot prin aclamaţie, atunci când, aflându-se din întâmplare în bazilica din Hipona, episcopul Valeriu, cerând credincioşilor săi să-i indice cine putea asuma funcţia de preot, a fost condus în faţa prelatului de cei care cunoşteau stilul său de viaţă pentru ca să fie hirotonit. Augustin n-ar fi voit să părăsească viaţa monastică, dar a capitulat pentru a sluji Biserica. Devenit preot, „imediat a instituit o mănăstire lângă biserică şi a început să trăiască împreună cu slujitorii lui Dumnezeu conform modului şi normei stabilite în timpul apostolilor”, prin care „nimeni nu trebuia să aibă ceva propriu”, ci totul „trebuia să fie în comun şi fiecăruia trebuia să i se dea în funcţie de propriile necesităţi”. Şi între timp „învăţa şi predica, în privat şi în public, în casă şi în biserica sa, cuvântul de mântuire cu încredere deplină împotriva ereziilor care erau înfloritoare în Africa, în special împotriva donatiştilor, maniheilor şi păgânilor” şi făcea asta, descrie Possidius, „fie scriind cărţi, fie improvizând discursuri”. Şi ca episcop (şi a fost timp de 40 de ani) nu a schimbat mult conduita sa de viaţă, „predica acel cuvânt al mântuirii veşnice cu mai multă insistenţă şi entuziasm şi cu autoritate mai mare, însă nu numai într-o regiune, ci oriunde i se cerea să meargă, cu dârzenie şi atenţie”, şi „era mereu gata să dea explicaţie pentru cel care-l întreba despre credinţă şi despre speranţa în Dumnezeu”.

Possidius permit să ni-l imaginăm pe Augustin şi în modul obişnuit al zilelor sale, precizând că „hainele sale, încălţămintea, aşternuturile erau de calitate medie sau potrivită, nici prea luxoase, nici de tip uzat”, aşadar „ţinea o cale de mijloc, nedepăşind nici într-o parte, nici în cealaltă”. În afară de asta informează că „obişnuia o masă frugală şi simplă, care avea însă între verdeţuri şi legume şi carnea, din respect faţă de oaspeţi sau faţă de vreunul care nu se simţea bine”, şi după aceea „avea mereu vinul”. Asocia la alegerile mesei cuvântul lui Dumnezeu, astfel, de exemplu, cu privire la vin. Amintea ceea ce apostolul Paul i-a scris lui Timotei: „Să nu bei numai apă, ci foloseşte şi un pic de vin pentru stomacul tău şi pentru bolile tale frecvente”. Şi după aceea „folosea numai lingurile de argint”, însă platourile pentru a aduce mâncarea la masă erau fie de lut, fie de lemn, fie de marmură, „şi asta nu din sărăcie, ci înadins”. Însă episcopul de Hipona aservea mereu orice lucru pentru ospitalitate, chiar şi în sufragerie, unde a voit această inscripţie: „Cui îi place să-i calomnieze pe cei absenţi, să ştie că nu este vrednic de această masă”. Astfel avertiza pe orice invitat să se abţină de la bârfe superflue şi dăunătoare. „A fost mereu foarte ospitalier – evidenţiază Possidius. Şi în timpul prânzului avea mai îndrăgită lectura sau discuţia decât mâncarea şi băutura.”

Preocuparea constantă a lui Augustin era ca oricine să se poată apropia de ştiinţă, pentru aceasta „favoriza studiile şi progresele tuturor celor buni şi se bucura de asta”. Şi după aceea „tolera cu milă şi sfinţenie anumite lipsuri de disciplină ale fraţilor, în timp ce se îndurera de răutatea celor răi, fie a celor din Biserică, fie a celor din afara Bisericii”. A contribuit enorm la dezvoltarea teologiei, „multe cărţi au fost compuse şi publicate de el, multe predici au fost ţinute în biserică, transcrise şi corectate de el, fie pentru a contesta pe diferiţii eretici fie pentru a interpreta Sfintele Scripturi spre edificarea sfinţilor fii ai Bisericii”, aşa încât, afirmă Possidius, „un studios cu greu are posibilitatea de a le citi şi de a le învăţa să le cunoască”.

Augustin nu-i uita nici pe cei din urmă: „Pentru a-i ajuta pe prizonieri şi o mare cantitate de săraci, a stricat şi a topit unele vase sacre şi a distribuit profitul celui care avea nevoie” şi „îşi amintea mereu de colegii de sărăcie”, le dăruia cu mâini largi „luând din ceea ce era de folos pentru sine şi pentru cei care locuiau împreună cu el, adică din profiturile bunurilor Bisericii, precum şi din ofertele credincioşilor”. Şi, „pentru a evita ca aceste bunuri – aşa cum se întâmplă de obicei – să fie sursă de supărare faţă de clerici, el obişnuia să spună poporului lui Dumnezeu că ar prefera mai degrabă să trăiască din ofertele lor decât să se înhame cu îngrijirea şi administrarea acelor bunuri: de aceea el era gata să le cedeze credincioşilor”. În acest mod, „toţi servitorii şi slujitorii lui Dumnezeu” ar fi putut să trăiască „aşa cum se citeşte în Vechiul Testament că acela care slujea la altar, avea parte de el”.

Ca episcop, pentru dreptul roman, Augustin avea jurisdicţie în controversele civile care îi erau prezentate „de creştini şi de persoane de orice religie”. În audienţele episcopale „asculta cauzele cu atenţie religioasă (…) şi judeca, uneori până la ora micului dejun, alteori toată ziua făcând post”. Şi, adaugă Possidius, „ştia să perceapă momentul oportun pentru a explica părţilor adevărul legii divine”; în afară de asta, „fiindcă unii îi cereau să se ocupe de problemele lor temporale, trimitea scrisori la diferite persoane. Însă considera o povară această ocupaţie care îl distrăgea de la activităţi mai importante; de fapt, îi era plăcut să discute mereu despre lucrurile lui Dumnezeu, fie în public, fie în discuţie fraternă şi familială”.

La vârstă înaintată Augustin a voit „să reconsidere cu spiritul unui judecător sever” toate scrierile sale şi „să semnaleze în ele cu stilul, ca al unui cenzor” – el însuşi foloseşte aceşti termeni – ceea ce provoca o dezaprobare a sa. În practică episcopul de Hipona a voit să reexamineze toată producţia sa literară şi omiletică. A intitulat această analiză minuţioasă „Retractări”, o operă singulară şi unică în genul său unde se evidenţiază o mare capacitate de autocritică şi prin care a lămurit că a dictat, până în acel moment, 93 de opere pentru 232 de cărţi în ansamblu. L-a determinat la asta şi un text din Cartea Proverbelor – „Din cauza multei vorbării nu aş reuşi să evit păcatul” -, considerând că din diferitele sale discuţii ar fi fost posibil „să scoată multe fragmente care, dacă nu sunt chiar false” ar fi putut să apară sau şi să fie demonstrate ca superflue. Possidius explică faptul că a fost revizuit şi corectat tot ceea ce a observat că a fost scris în diformitate a regulii de credinţă, când „încă nu era bine la curent cu normele Bisericii”. Şi Confesiunile, deja în secolul al IV-lea un bestseller, n-au fost scutite de revizuire. Augustin clarifică faptul că „îl laudă pe Dumnezeu cel drept şi bun pentru acţiunile bune şi rele” pe care le-a săvârşit „şi îndreaptă spre Dumnezeu mintea şi inima omului”. „Au exercitat această acţiune asupra mea în timp ce le scriam – continuă el – şi continuă s-o exercite când le citesc. Ce gândesc alţii despre ele este treaba lor: însă ştiu că sunt foarte plăcute şi încă plac multor fraţi”.

La vârsta de 76 de ani, în vara anului 430, constrâns la pat de o febră puternică, Augustin „a pus să se transcrie psalmii lui David care tratează despre pocăinţă”, a voit ca foile să fie lipite pe peretele din camera sa pentru ca să-i poată citi şi plângea fără întrerupere. S-a stins la 28 august. „A lăsat Bisericii cler abundent şi mănăstiri de bărbaţi şi femei practicanţi ai continenţei cu superiorii lor – afirmă Possidius -; în afară de aceasta, bibliotecile care conţin cărţi şi predici fie ale sale, fie ale altor sfinţi, din care se poate cunoaşte cât a fost, prin darul lui Dumnezeu, măreţia sa în Biserică şi în care credincioşii îl găsesc mereu viu”. Şi astăzi, aşa cum conclude Possidius, „din scrierile sale rezultă clar” că Augustin a trăit în mod corect şi integru în credinţa, speranţa şi caritatea Bisericii Catolice; iar acest lucru poate fi învăţat de cei care beneficiază de pe urma lecturii a ceea ce el a scris despre divinitate”. Şi dacă scrierile episcopului de Hipona încă fascinează foarte mulţi cititori, totuşi nu se poate să nu se dorească de a merge în urmă în secole, atraşi de cuvintele lui Possidius”: „Cred că cei care au beneficiat cel mai mult de contactul cu el au fost cei care au putut să-l vadă şi să-l audă atunci când vorbea în persoană în biserică şi, mai ales, cei care au experimentat viaţa lui zilnică printre oameni”.

(Papa Francisc: Sfântul Augustin, omul care şi-a dat seama de Dumnezeu, de Tiziana Campisi
după Vatican News, 28 august 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

%d blogeri au apreciat: