Arhiva pentru septembrie 2021

De ce (nu) suntem fericiţi?

Am găsit pe internet o sugestivă  poveste care merită citită și recitită ,ori de câte ori, ne bântuie pesimismul. Este despre a vedea partea bună lucrurile, partea plină a paharului. 

Într-un mic orăşel trăia o femeie cu cei doi feciori ai ei. Unul dintre

Comoditatea credinței față în față cu „Mergeți!”

„Mergeți! Iată, vă trimit! Mergeți acum”!

Deși trimiși, unii nu am plecat niciodată. Sau am plecat (prea) târziu! Nu am avut curajul (adică suficientă speranță, credință și dragoste!) ca să ieșim din comoditatea „spiritualității” noastre și să trăim ca adevărați „trimiși”, „ca niște miei în mijlocul lupilor” (Lc 10,3). Mai mult, să mergem și să trăim fără nimic: „nici pungă, nici desagă, nici încălțăminte” (Lc 10,4). Măcar o zi, o lună, un an în care să trăim ca trimiși. Oare chiar am plecat? Am ieșit vreodată din „siguranța” noastră? Oare am renunțat vreodată cu adevărat la comoditatea credinței noastre? 

Și dacă totuși ne-am lăsat trimiși și am mers, am respectat instrucțiunile? Este incredibil cât de bun este Isus cu noi: ne spune în detaliu ce și cum să facem (Lc 10,1-12). Ne-a oferit manualul necesar pentru folosirea carismelor primite, pentru investirea cu rod a talanților primiți. Ce am făcut cu instrucțiunile primite? Ce, cât și cum am respectat instrucțiunile Domnului?

Și încă ceva: înainte de a pleca, ne-am rugat? Rugăciunea face parte din instrucțiuni: „Rugați-l deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători în secerișul lui!” (Lc 10,2). Mai mult, rugăciunea trebuie să preceadă orice „lucrare” a noastră. Oricâte minuni am face nu suntem altceva decât niște simpli slujitori, niște „servitori inutili care am făcut ceea ce eram datori să facem” (Lc 17,10). Nimic nu putem face fără rugăciune!

Cât de puternic și cât de necesar răsună și astăzi acest „Mergeți!” precedat de „Rugați-vă!”

Mergeți!

„Rugați-l deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători în secerișul lui!”.

Indiferent dacă am plecat sau (încă!) nu, acest fragment (Lc 10,1-12) este un bun manual pentru cercetarea cugetului. Este foarte bun și pentru preoți și pentru persoane consacrate și pentru laici, pentru toți creștinii. Cercetându-ne conștiința folosind acest „manual de instrucțiuni” putem constata dacă și cât împlinim în viața noastră din ceea ce ne cere Isus. Câte din instrucțiunile sale clare și precise respectăm prin felul nostru de a fi oameni, creștini, persoane consacrate, preoți? 


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 10,1-12
În acel timp, Domnul a ales alţi şaptezeci şi doi şi i-a trimis doi câte doi înaintea sa în toate cetăţile şi locurile pe unde avea să treacă el 2 şi le-a spus: „Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe Domnul secerişului să trimită lucrători în secerişul lui! 3 Mergeţi! Iată, vă trimit ca pe nişte miei în
mijlocul lupilor! 4 Nu luaţi cu voi nici pungă, nici desagă, nici încălţăminte şi nu salutaţi pe nimeni pe drum! 5 În casa în care intraţi, spuneţi mai întâi: «Pace acestei case!» 6 Şi dacă acolo este vreun fiu al păcii, pacea voastră va rămâne peste el. Dacă nu, se va întoarce la voi. 7
Rămâneţi în casa aceea; mâncaţi şi beţi ceea ce vor avea, căci vrednic este lucrătorul de plata sa! Nu vă mutaţi din casă în casă! 8 Când intraţi într-o cetate şi vă primesc, mâncaţi ceea ce este pus înaintea voastră, 9 vindecaţi bolnavii din ea şi spuneţi-le: «S-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu!»
10 Dar dacă intraţi într-o cetate şi nu vă primesc, ieşiţi în pieţele ei şi spuneţi: 11 «Chiar şi praful care s-a prins de picioarele noastre din cetatea voastră îl scuturăm împotriva voastră. Dar să ştiţi aceasta: împărăţia lui Dumnezeu este aproape!» 12 Vă spun că în ziua aceea va fi mai uşor pentru
Sodoma decât pentru cetatea aceea”.

Cuvântul Domnului

Mulțumesc, Doamne! 

În pofida tuturor greutăților și a suferințelor cauzate de sărăcie, pandemie, război și altele, viața ne oferă cu generozitate semne de speranță, urma prezenței lui Dumnezeu și frumusețea operei sale. Zilnic avem posibilitatea să admirăm răsăritul soarelui sau apusul; ori să ne bucurăm de parfumul sau de culorile unei flori mici ce crește tăcută în preajma noastră; ori să străbatem munții și să admirăm măreția lor sau frumusețea pădurilor colorate de toamnă; sau marea sau delta sau râurile; sau o carte bună, un film bun, o operă de artă, o muzică bună; sau copiii din jurul nostru, cu zâmbetul și inocența lor; sau bătrânii plini de istorii și seninătate; sau orice om frumos, om bun din casa noastră, de la serviciu, de la școală. Câtă frumusețe ne oferă natura, arta și câtă forță primim din prietenia cu oamenii frumoși, colegi sau rude, părinți sau frați, bunici sau nepoți…

Viața e plină de lucruri mărețe și astăzi e timpul potrivit pentru a ne opri și să admirăm frumusețea pitită în jurul nostru, să descoperim ceva frumos din viața noastră și să spunem: mulțumesc, Doamne. 

Și apoi – fără a nesocoti lumea, viața, suferința, problemele din jur și din noi înșine – să ne ridicăm ochii spre cer. Credința ne va ajuta să vedem ceva extraordinar: oricât de frumoase ar fi realitățile din această lume, Domnul ne-a pregătit „lucruri și mai mari” (In 1,50). Vom vedea și noi „cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu urcând și coborând deasupra Fiului Omului” (In 1,51). Da, „lucruri pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el” (1Cor 2,9).

Pentru toate acestea, mulțumim, Doamne! Însuflețiți de iubirea ta, plini de recunoștință, credem cu tărie și așteptăm cu speranță neclintită ziua în care „vom vedea lucruri mai mari decât acestea” (In1,50)!


Veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând deasupra Fiului Omului.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 1,47-51
În acel timp, Isus l-a văzut pe Natanael venind la el şi a zis despre el: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este viclenie!” 48 Natanael i-a zis: „De unde mă cunoşti?” Isus i-a răspuns şi i-a zis: „Înainte de a te fi chemat Filip, te-am văzut stând sub smochin”. 49 Natanael i-a răspuns: „Rabbi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti regele lui Israel”. 50 Isus a răspuns şi i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin crezi? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea”. 51 Şi i-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând deasupra Fiului Omului”.

Cuvântul Domnului