Arhiva pentru februarie 18th, 2022

Viața noastră este un exercițiu al dorinței

Golește ceea ce trebuie umplut.
Ceea ce trebuie umplut de bine
trebuie să fie golit de rău.
Dacă ești plin de oțet, unde vei pune mierea?

Ce ni s-a promis? Vom fi asemenea lui pentru că îl vom vedea așa cum este (1In 3,2). Limba s-a exprimat așa cum a putut mai bine; celelalte va trebui să ni le imaginăm cu mintea. Într-adevăr, dacă Ioan s-a exprimat așa cum a putut referitor la cel care este, ce putem spune noi, oamenii, care suntem atât de departe de a egala meritele sale?

Să ne întoarcem, așadar, la acea ungere a sa, să ne întoarcem la acea ungere care ne învață în interior ceea ce noi nu suntem în stare să exprimăm în cuvinte. Și pentru că acum nu puteți vedea, misiunea voastră este să o doriți.

Întreaga viață a adevăratului creștin este o dorință sfântă. Desigur, ceea ce dorești tu încă nu vezi, dar dorind-o, devii capabil să fii umplut atunci când va veni ceea ce trebuie să vezi.

Dacă trebuie să umpli un recipient și știi cât de mult este ceea ce ți se va da, tu mărești capacitatea acestui recipient, fie că este un sac, un burduf sau altceva de acest fel. Tu știi cât de important este ceea ce ți se dă și vezi că recipientul este prea îngust; lărgindu-l, tu îl faci mai încăpător. La fel procedează și Dumnezeu. Făcându-ne să așteptăm, el mărește dorința noastră; făcându-ne să dorim, el lărgește sufletul și, lărgindu-l, îl face mai încăpător.

Așadar, fraților, să dorim, pentru că trebuie să fim umpluți. Priviți la sfântul Paul care își lărgește sufletul ca să poată primi ceea ce trebuie să vină. El spune: Nu că aș fi dobândit aceasta sau aș fi ajuns la desăvârșire. Fraților, eu nu consider că l-aș fi cucerit (Fil 3,12-13). Atunci, ce faci în această viață, dacă nu l-ai cucerit? Un singur lucru fac: uit cele din urma mea și mă avânt către cele dinainte. Alerg spre scop, spre răsplata chemării de sus (Fil 3,13-14). El spune că se avântă și aleargă spre scop. Nu se simțea în stare să primească ceea ce ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit și la inima omului nu s-a suit (1Cor 2,9).

Iată ce este viața noastră: un exercițiu al dorinței. Dorința sfântă ne va forma cu atât mai mult, cu cât ne vom detașa dorințele de iubirea lumii. Am spus-o deja cu altă ocazie: golește ceea ce trebuie umplut. Ceea ce trebuie umplut de bine trebuie să fie golit de rău. Presupune că Dumnezeu vrea să te umple cu miere.

Dacă ești plin de oțet, unde vei pune mierea? Trebuie să golești vasul de ceea ce conținea, trebuie să-l cureți. Trebuie să-l cureți, chiar cu trudă și oboseală, ca să fie în măsură să primească altceva.

Vorbim despre miere, vorbim despre aur, vorbim despre vin; putem să desemnăm cu orice nume ceea ce nu poate fi numit, însă ceea ce vrem să spunem se numește Dumnezeu. Și când spunem Dumnezeu, ce spunem? Acest cuvânt desemnează tot ce așteptăm. Așadar, orice am fi în stare să spunem este inferior realității. Să ne lărgim, tinzând spre el, pentru ca, atunci când va veni, să ne umple. Vom fi asemenea lui pentru că îl vom vedea așa cum este (1In 3,2).

Din Tratatul asupra Scrisorii întâi a sfântului Ioan,
de sfântul Augustin, episcop 
(Trat. 4, 6: PL 35, 2008-2009)

Tristețea laudelor nemeritate

Despre adevărata noastră identitate creștină (sau necreștină!)
vorbesc faptele pe care le săvârșim:
„După roadele lor îi veți recunoaște” (Mt 7, 20).

Astăzi ni se amintește un adevăr care ne privește în mod direct: „Credința fără fapte este moartă”! De asemenea, știm din Sfânta Carte că despre adevărata noastră identitate creștină (sau necreștină!) vorbesc faptele pe care le săvârșim: „După roadele lor îi veți recunoaște” (Mt 7, 20). Și cu toate acestea, ne concentrăm mai mult pe cuvinte decât pe fapte. Și aceasta nu doar în viața noastră, ci și în viața celor din jurul nostru. Ba chiar, uneori, cuvintele ne schimbă starea de spirit.

De exemplu, care este reacția noastră în fața unor persoane care se laudă, deși vedem clar că nu au nici cu ce și nici de ce să se laude? Zilnic ne este dat să întâlnim oameni plini de cuvinte: câte de bravi sunt ei, câte au realizat și câte vor mai realiza. Cuvintele lor ne copleșesc și, uneori, în fața unor oameni atât de „realizați”, fie ne descurajăm și zicem că noi, în comparație cu ei, nu suntem buni de nimic, fie ne umplem de invidie pentru că ei fac atâtea, iar noi abia reușim să ne împlinim obligațiile de la o zi la alta. Deși nu ar trebui, lăudăroșenia și mândria celorlalți aștern peste noi un văl de tristețe și invidie. Ca să nu mai spunem de acele situații când noi înșine, pentru a nu fi mai prejos, ne umplem de tot fel de laude nemeritate. Însă nu trebuie să mai fie așa: nu avem motive să ne lăudăm, dar nici să ne întristăm în fața etalării altora.

Astăzi trebuie să tacă cuvintele și să vorbească faptele. Nu mai trebuie să „privim” la cuvintele celorlalți, ci la faptele lor. Astăzi noi înșine nu trebuie să folosim cuvinte mărețe despre noi, ci trebuie să lăsăm faptele să vorbească. Și… ce spun faptele noastre despre noi? Este pozitivă mărturia faptelor noastre? Suntem noi printre cei care, voind să meargă pe urmele Domnului, ne-am luat crucea în fiecare zi și l-am urmat? Ce spun faptele despre cel de lângă noi care ne întristează cu lăudăroșenia sa și ne face să ne simțim atât de mici? Nu cumva ne întristăm degeaba? Faptele nu doar că mențin vie credința, ci ele desăvârșesc și definesc cel mai bine o persoană. Faptele noastre spun cel mai bine dacă noi suntem capabili să ne câștigăm viața pierzând-o pentru Cristos și pentru evanghelia sa; faptele noastre sunt atât de grăitoare și dau mărturie despre noi dacă ne rușinăm sau nu de Cristos și de cuvintele sale.

De atâtea ori am auzit spunându-se: „Lauda de sine nu miroase a bine”. Să nu mai fim atât de concentrați pe cuvintele noastre, mereu atenți la ceea ce spunem ca să fim bine în fața oamenilor, ci să ne concentrăm mai mult pe faptele care formează viața noastră: ele sunt fie ale unui ucenic care-și poartă crucea și dă mărturie despre evanghelie, fie ale unuia care, voind să-și salveze viața prin cuvinte, și-o pierde din cauza faptelor sale rele.Cristos caută în viața noastră mărturia faptelor și nu are nevoie de cuvintele care ne laudă. Domnul vrea în viața noastră acele fapte care mențin credința vie: purtarea crucii și mărturia despre Cristos și evanghelia sa.




Citire din Scrisoarea sfântului apostol Iacob 2,14-24.26

Fraţii mei, ce folos dacă cineva spune că are credinţă, dar nu are fapte; oare poate credinţa să-l mântuiască? 15 Dacă un frate sau o soră sunt lipsiţi de îmbrăcăminte şi de hrana de toate zilele 16 şi cineva dintre voi le-ar spune: „Mergeţi în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, dar nu le daţi cele necesare pentru trup, ce folos? 17 La fel şi credinţa, dacă nu are fapte, este moartă în ea însăşi. 18Dimpotrivă, va spune cineva: „Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte, iar eu îţi voi arăta credinţa cu faptele mele!” 19 Tu crezi că este un singur Dumnezeu? Bine faci. Şi diavolii cred şi se cutremură. 20 Dar vrei să ştii – om fără de minte – că credinţa fără fapte este zadarnică? 21Oare Abraham, părintele nostru, nu pentru fapte a fost justificat, aducându-l pe Isaac, fiul său, pe altarul de jertfă? 22 Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui şi că prin fapte credinţa este desăvârşită? 23 Astfel s-a împlinit Scriptura care spune: „Abraham a crezut în Dumnezeu şi i s-a considerat spre justificare” şi a fost numit prietenul lui Dumnezeu. 24 Deci vedeţi că omul este justificat prin fapte, şi nu numai prin credinţă. 26 Căci după cum trupul fără duh este mort, la fel şi credinţa fără fapte este moartă.

Cuvântul Domnului

Cine îşi pierde viaţa pentru mine şi pentru evanghelie, o va salva.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 8,34-9,1
În acel timp, Isus, chemând la sine mulţimea şi pe discipolii săi, le-a spus: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze! 35 Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde; cine însă îşi va pierde viaţa pentru mine şi pentru evanghelie o va salva. 36 Aşadar, ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă îşi pierde sufletul? 37 Căci ce poate să dea omul în schimb pentru sufletul său? 38 Dacă cineva se va ruşina de mine şi de cuvintele mele în această generaţie adulteră şi păcătoasă, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în gloria Tatălui său cu îngerii cei sfinţi”. 9,1 Şi le zicea: „Adevăr vă spun că sunt unii dintre cei care stau aici care nu vor vedea moartea până când nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere”.

Cuvântul Domnului




Susține blogul și proiectele Paxlaur! (Detalii AICI: PROIECTELE PAXLAUR. Și AICI: Proiectul lunii februarie: COPILUL BOLNAV)

Pentru un COPIL BOLNAV (proiectul lunii februarie 2022)

Dacă vrei să ajuți, poți susține proiectele Paxlaur destinate copiilor bolnavi prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com. Sau: Banca Transilvania: în RON: RO53BTRLRONCRT0378224401 în EURO: RO03BTRLEURCRT0378224401. Dăncuță Laurențiu. Vă mulțumesc!

€10.00

%d blogeri au apreciat: