Arhiva pentru martie 5th, 2022

„Descoperirea” cea mai măreață 

„Urmează-mă!” răsună și astăzi în căutarea lui Levi, în căutarea omului care să se ridice imediat și să-l urmeze pe Cristos. Îngrijorătoare nu este indisponibilitatea omului de a-l urma ori faptul că scade numărul credincioșilor sau numărul vocațiilor la preoție și la viața consacrată, ci îngrijorătoarea este lipsa credinței în cei care se întâlnesc (chiar și zi de zi!) cu Cristos și mesajul său. Omul nu mai vrea să recunoască nevoia de convertire și atunci nu mai acceptă că are nevoie de Cristos, nu mai tinde spre el, punctul cel mai înalt la care poate ajunge ființa umană. Dumnezeu nu ne limitează ființa, ci, dimpotrivă: existența, iubirea și chemarea sa sunt „descoperirea” cea mai măreață la care poate ajunge rațiunea noastră.

„Prin credinţă, omul îşi supune în întregime lui Dumnezeu mintea şi voinţa. Cu toată fiinţa, omul îşi dă asentimentul lui Dumnezeu care se revelează. Sfânta Scriptură numeşte acest răspuns al omului, dat lui Dumnezeu care revelează, „ascultarea credinţei” (Rom 1,5; 16,26). A asculta în credinţă înseamnă a te supune în mod liber cuvântului ascultat, pentru că adevărul lui este garantat de Dumnezeu, Adevărul însuşi. Abraham este modelul acestei ascultări pe care ni-l propune Sfânta Scriptură. Fecioara Maria este realizarea ei cea mai desăvârşită (CBC 143-144).

Rațiunea ne ajută să luăm atitudine în fața acestui „Urmează-mă!” adresat ființei noastre. Atunci când omul refuză legătura dintre credință și rațiune, atunci când neagă rațiunii capacitatea de a ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu, sfârșește prin a se defini pe sine ca dumnezeu, măsura tuturor lucrurilor și singurul capabil să decidă binele și răul.

Însă omul cu adevărat înțelept și profund își simte și își recunoaște micimea în fața „Izvorului vieții” și a misterelor. Adevăratul „geniu” simte că măreția sa stă în a fi diferit de Dumnezeu și nu se identifică niciodată cu aceasta. Credința și raținea ne ajută să înțelegem că nu trebuie să fii ca Dumnezeu sau să te consideri Dumnezeu ca să poți ajunge la cunoașterea lui, ci dimpotrivă trebuie să te faci mic, diferit, trebuie să te privești în această „optică a celui slab” proclamată de Isus: „Nu cei sănătoşi au nevoie de medic, ci bolnavii; nu am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la convertire”. Doar cine simte zilnic această nevoie de convertire, va simți cum rațiunea devine cel mai bun aliat spre trasformarea vieții. Rațiunea luminată de credință ne ajută să fim cu adevărat „reparatori de spărturi”, să refacem cărările spre Biserică, spre om, spre Dumnezeu.


„Credința și rațiunea sunt ca două aripi 
cu care spiritul uman se înalță spre contemplarea adevărului. 
Dumnezeu este Cel care a pus în inima omului 
dorința de a cunoaște adevărul 
și, în definitiv, de a-l cunoaște pe el 
pentru ca, cunoscându-l și iubindu-l, 
să poată ajunge la adevărul întreg despre sine însuși” 
(Ioan Paul al II-lea, Fides et ratio).


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 5,27-32
În acel timp, Isus a văzut un vameş cu numele de Levi, care stătea la postul lui de vamă, şi i-a spus: „Urmează-mă!” 28 Părăsind toate, s-a ridicat şi l-a urmat. 29 Iar Levi a făcut pentru el un mare ospăţ în casa lui. Se afla acolo o mare mulţime de vameşi şi alţii care şedeau cu ei la masă. 30 Fariseii şi cărturarii lor murmurau împotriva discipolilor lui, zicând: „De ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi păcătoşii?” 31 Dar Isus, răspunzându-le, a zis: „Nu cei sănătoşi au nevoie de medic, ci bolnavii; 32nu am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la convertire”.

Cuvântul Domnului


Susține blogul și proiectele Paxlaur prin:

PayPal: paxlaur@yahoo.com;

sau prin Banca Transilvania:

  • cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu
  • cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

Ajută un copil

€10.00

Mulțumesc din suflet!
Știu că e puțin ceea ce facem,
un fel de picătură într-un ocean,
dar cum bine spunea maica Tereza de Calcutta:
dacă picătura noastră nu este acolo, oceanului îi lipsește ceva!

Susține blogul și proiectele Paxlaur 
DETALII AICI: 
PROIECTELE PAXLAUR.

Solidaridad con Ucrania y por la Paz.


El Gobierno 🇨🇷 y los Embajadores
🇩🇪🇨🇴 🇨🇱 🇨🇦 🇰🇷🇪🇨🇪🇸🇺🇸 🇫🇷 🇮🇹 🇯🇵 🇲🇽 🇵🇾 🇳🇱🇵🇪 🇩🇴 🇪🇺 🇺🇾🇻🇦🇻🇪
#SolidaridadConUcrania y por la Paz.

Fericiţi făcătorii de pace,
pentru că ei vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu!” (Mt 5,9)
.

%d blogeri au apreciat: