Arhiva pentru martie 7th, 2022

Astăzi am primit șase frați mai mici. Unul încă nenăscut!

„Cel care salvează o viață,
salvează o lume întreagă”.

În această dimineață Evanghelia are altă formă pentru că tocmai am primit șase frați mai mici (da, șase!) și vreau să vă vorbesc despre ei. De obicei publicam un text, o meditație despre lecturile zilei. Este atât de bine să începi ziua meditând un Cuvânt cu adevărat bun, un Cuvânt întrupat, acel Cuvânt care unde ajunge face bine, numai bine tuturor. Întocmai cum citim despre el, despre Isus din Nazaret: „Pe unde a trecut a făcut bine și i-a vindecat pe toți” (cfr. Fap 10,38). Oare nu pe acesta îl căutăm? Oare nu pe el îl slujim? Oare nu cu el vrem să ne întâlnim când mergem la biserică sau citim Biblia? Oare nu este el același care ne-a spus: „Oricine primește un copil în numele meu, pe mine mă primește” (Mt 18,5)?! Nu este el același care a spus „Adevăr vă spun: tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi‑ați făcut”. După cum a spus și „Adevăr vă spun: tot ce NU aţi făcut unuia dintre aceştia, cei mai mici, mie NU mi-aţi făcut” (Mt 25,40.45.. deși merită citit tot fragmentul despre criteriile judecății finale! Tot! Pentru că despre asta e vorba în a fi sau a nu fi creștini!!!). 

Și atunci: de ce trăiesc copii singuri pe lângă noi? De există copii neglijați? De ce nu facem mai mult pentru copii? De ce avem camere libere în casele noastre când zeci de copii sau sute sau mii dorm afară, în frig? Sau pe jos, îngrămădiți prin casele oamenilor buni, dar prea săraci ca să-i poată ajuta pe toți?! De ce? De ce am fost botezați și ne numim creștini și ne închinăm și facem cruci și aprindem lumânări dacă nu-l iubim pe Cristos prezent în cei mici și părăsiți? Poate că stăm ore întregi în adorație în fața lui Cristos, dar nu reușim să stăm o oră cu Cristos – același Cristos! – prezent în cel care plânge, în cel orfan, în cel care suferă de foame, de frig, de dor? Ce facem cu cei care ajung la noi fugind de război, de bombe, de moarte? 

De când a început războiul – da, pentru că este un război cu victime inocente, un război pe care nimeni și nimic nu-l poate justifica!!! – am văzut și am auzit de sute de copii care au fugit din calea bombelor, din fața morții. Unii au ajuns la noi, în România. Adevărate tragedii: mame singure cu copii mici, foarte mici – ba chiar copii nenăscuți!!! – fără nimeni și nimic!!! Doar cu noi. Noi și Dumnezeu și dorința lor de liniște. Noi și Dumnezeu și mâinile mamelor întinse după ajutor. Noi și Dumnezeu și zâmbetul nevinovat al copiilor care sunt prea mici ca să înțeleagă toată drama. Noi, Dumnezeu și ei!

Ca și în timpul nazismului și comunismului, când sufereau și mureau mulți nevinovați, lumea se întreabă: unde este Dumnezeu? De ce nu intervine? De ce nu-și „amintește” Domnul de criminali și de toți cei responsabili și să-i cheme mai repede la judecată? De ce permite aceste tragedii? Ca și atunci, și acum această întrebare are un ecou care sună puternic și neliniștitor în inima noastră: unde este omul? Unde sunt creștinii? Unde suntem noi? Ce facem noi? 

Poate că tocmai aceasta a fost partea lui Dumnezeu: să-i ajute pe acești copii să ajungă până la noi. Acum e rândul nostru să ne facem BINE partea noastră: să-i ajutăm. Nu e întâmplător că au ajuns la noi, că am aflat despre ei, că putem să-i ajutăm. Să nu uităm: „cel care salvează o viață, salvează o lume întreagă” (Merită să revedem filmul: Lista lui Schindler). 

Astăzi nu avem altă evanghelie de meditat decât aceasta scrisă în inima tristă și în ochii plânși ai mamelor singure cu copii. Astăzi nu ai altă evanghelie de slujit și de trăit decât aceasta a zâmbetului unui copil în care trăiește Cristos. Nimic mai demn de slujit decât această întrupare a Evangheliei! Războiul se va termina, soldații se vor opri, bombele vor tăcea, însă Evanghelia va continua să miște inimi și să salveze vieți pentru că în centrul ei este Cristos, om adevărat și Dumnezeu adevărat, Domnul și Dumnezeu nostru veșnic viu și iubitor de oameni.

Astăzi am „adoptat” trei familii (trei mame și șase copilași, unul încă nenăscut… probabil se va naște în România)… De astăzi, am șase frați mai mici. Unul nenăscut! Ce binecuvântare, ce speranță! Cu ajutorul Domnului și prin proiectele Paxlaur sper să-i pot ajuta să se pună pe picioare! Nu au pe nimeni și nimic: suntem doar noi și Dumnezeu!!!

VĂ ROG SĂ MĂ AJUTAȚI SĂ-I AJUT!
VĂ IMPLOR SĂ-I AJUTĂM!

NU AU PE NIMENI ȘI NIMIC!
DOAR PE NOI ȘI PE DUMNEZEU!

Sunt sute de astfel de cazuri. Dar mie/nouă Providența mi-a/ne-a repartizat aceste cazuri concrete, această Evanghelie încarnată, acești copiii nevinovați, acești oameni, frații noștri mai mici… Dacă nu ați primit alți frați, veniți să-i ajutăm pe acești frați mai mici, care sunt frații noștri și frații Domnului! Au nevoie de haine, alimente, medicamente, tablete (atât de uimit să aud cum unii profesori, din subteran și printre bombardamente, continuă să țină legătura cu elevii și chiar cursuri online…)… Dar cel mai mult au nevoie să nu se simtă abandonați: au fugit din calea morții și a urii, tot ce își doresc e să găsească speranță și iubire. 

În timp ce „lumea” le trimite bombe, noi le oferim iubire!!! Merită această mângâiere… Merită să vadă și să simtă că lumea e mai mult decât ura și războiul, că dragostea e mai puternică și nu are hotare… Din toată inima îmi doresc să se simtă iubiți în pofida nenorocirilor… Vă aștept alături de Proiectul Paxlaur: Frații mei mai mici. Să răsune în inima noastră și în lumea întreagă acest cuvânt al Domnului: „Tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi‑ați făcut” (Mt 25 și vă invit să recitiți și https://paxlaur.com/2022/01/22/oare-cum-va-fi/).

Poți ajuta prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com;

sau prin Banca Transilvania:
cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu
cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

Vă mulțumesc din suflet!

FRAȚII MEI MAI MICI

€10.00

%d blogeri au apreciat: