Arhiva pentru martie 30th, 2022

Muncești ca să trăiești sau trăiești ca să muncești?

Ne-am zidit cu dibăcie zidul necredinței în jurul inimii,
în timp ce ne-am văruit exteriorul
într-o culoare spălăcită de credință.
Astfel, îi convingem pe cei din jur că suntem credincioși,
însă pe Dumnezeu nu-l păcălim cu aparențele.

M-am trezit privind o imagine pe care scria: „Muncești ca să trăiești sau trăiești ca să muncești?” Grea întrebare! Motivațiile pentru care ne trezim și mergem la munca noastră cea de toate zilele sunt diverse. Diverse sunt și motivațiile pentru care trăim. Important este că avem o motivație. Trebuie să avem o motivație! Dacă nu am fi motivați să muncim nu ne-am ridica din pat, am renunța și am găsi altceva mai bun, mai util de făcut.

Însă ce motivație are Dumnezeu să muncească? De ce și cum muncește Dumnezeu? Despre faptul că muncește, ne asigură Isus în evanghelia de astăzi: „Tatăl meu lucrează până acum; lucrez şi eu!” (In 5,17). Dar ce anume lucrează? Lucrează mântuirea noastră, lucrează fericirea noastră, lucrează pentru noi. Întreaga sfântă Treime este implicată în această muncă infinită de a face omul mai bun și implicit mai fericit.

Sfântul Augustin spunea atât de suav: „Ne-ai creat pentru tine, Doamne, și neliniștită este inima noastră până nu se va odihni în tine”. Plecând de aici putem spune că în fiecare clipă Domnul îi spune omului: „Te-am creat pentru mine, omule, și neliniștit voi fi până nu te voi cuceri. Voi munci până când te voi face fericit, până voi pune în inima ta speranța unei vieți mai bune”.

Însă drumul lui Dumnezeu spre inima noastră este dificil. Stăm baricadați în tristețe și păcate. Închidem porțile sufletului cu zăvoarele indiferenței. Ne-am zidit cu dibăcie zidul necredinței în jurul inimii, în timp ce ne-am văruit exteriorul într-o culoare spălăcită de credință. Astfel, îi convingem pe cei din jur că suntem credincioși, însă pe Dumnezeu nu-l păcălim cu aparențele. De aceea, el muncește, el trebuie să muncească, să lucreaze fără încetare pentru a zidi sufletul nostru pe stânca bucuriei, speranței. Și ce muncă duce Domnul cu noi care suntem „un popor atât de încăpățânat”, tare la cerbice (Ex 32,9), o muncă deseori sisifică! Suntem dibaci în a zădărnici munca lui Dumnezeu, în a zădărnici crucea lui Cristos, chiar dacă Apostolul ne atrage atenția strigând inimii noastre: „Nu zădărniciți crucea lui Cristos!” (1Cor 1,17).

Ceea ce este încurajator stă în faptul că deși se lovește mereu de indiferența și necredința noastră, Dumnezeu nu obosește. Insistă. Așteaptă. Revine. Provoacă. Dumnezeu nu este un angajat care terminându-și programul de muncă începe să relaxeze și să facă ceva total diferit de munca sa cea de toate zilele. Așa facem noi oameni, nu el! Noi abia așteptăm să ne terminăm munca pentru a ne relaxa (uneori „muncim” o oră în biserică și apoi ne relaxăm total până la „ora” de duminica viitoare!). Așa suntem noi. Însă nu Domnul! Domnul este asemenea unei mame: nu obosește niciodată, nu întrerupe niciodată să aibă grijă de fiii săi. Ba chiar mai mult, astăzi profetul Isaia ne arată că Domnul este mai presus decât orice mamă, iar iubirea pe care ne-o poartă trece dincolo de orice închipuire. Iată ce spune Domnul, iată ce ne spune Domnul, ce îmi spune, ce îți spune ție, astăzi, acum: „Uită oare o femeie de cel pe care-l alăptează, fără ca să aibă milă de fiul sânului ei? Chiar dacă ea ar uita, eu nu te voi uita” (Is 49,15). Domnul nu ne uită. Nu ne poate uita. Nu ne poate abandona. Suntem opera iubirii sale. În mod deosebit cei triști, descurajați, abandonați sunt astăzi prinși de mână de Domnul. Lor li se amintește: Dumnezeu lucrează pentru tine, te cheamă la viață. Lor Domnul le strigă astăzi: „Bucurați-vă pentru că Domnul vă mângâie”. Bucurați-vă!

Să ne bucurăm. Să tresăltăm de bucurie pentru că Domnul lucrează pentru a ne reda viața, speranța. Un Dumnezeu muncitor… Domnul nostru cel neobosit în îndurare, iertare, mângâiere. Să-l lăsăm să lucreze în inima noastră. Să ne lăsăm scoși la lumină. Să-l lăsăm să demoleze zidul necredinței și aparențele. Să-l lăsăm pe Domnul să ne consolideze viața pe adevăr. Să ne lăsăm prinși și purtați în brațele sale, singurele brațe care lucrează pentru viața noastră, una viață adevărată atât pe acest pământ, cât și în împărăția veșnică.

O, Marie, Maica vieții și ajutorul creștinilor, mijlocește-ne harul de a nu ne lăsa absorbiți de munca și viața noastră. Ajută-ne să ne ridicăm zilnic ochii spre cer pentru a-l lăuda pe Domnul, cel care muncește necontenit pentru fericirea noastră. Ajută-ne să înțelegem că Dumnezeu ne vrea fericiți, așa cum o mamă vrea ca fiii ei să fie plini de fericire. Dumnezeu are cea mai gingașă îmbrățișare pe care o inimă o poate simți.


Sufletul uitat și neglijat este cel mai trist. Însă astăzi ni se amintește că Domnul nu uită. Domnul nu neglijează. Domnul stă aproape de tine, muncește pentru tine. Cât de obositoare este munca Domnului pentru a te cuceri? Unde te-ai ascuns? Ce ai putea face astăzi pentru a înlesni munca Domnului?


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 5,17-30
În acel timp, Isus le-a răspuns iudeilor: „Tatăl meu lucrează până acum; lucrez şi eu!” 18 Pentru aceasta, iudeii căutau şi mai mult ca să-l ucidă, căci nu numai că distrugea sâmbăta, ci spunea că Dumnezeu era Tatăl său, făcându-se egal cu Dumnezeu. 19 Aşadar, Isus a răspuns şi le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: Fiul nu poate face nimic de la sine dacă nu-l vede pe Tatăl făcând, căci tot ce face el, face şi Fiul la fel. 20 Pentru că Tatăl îl iubeşte pe Fiul şi îi arată toate câte le face şi-i va arăta lucruri şi mai mari decât acestea, ca să vă miraţi. 21 După cum Tatăl învie morţii şi le dă viaţă, la fel şi Fiul dă viaţă celor cărora vrea să le dea. 22 De fapt, Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata i-a dat-o Fiului, 23 pentru ca toţi să-l cinstească pe Fiul aşa cum îl cinstesc pe Tatăl. Cine nu-l cinsteşte pe Fiul, nu-l cinsteşte pe Tatăl care l-a trimis. 24 Adevăr, adevăr vă spun că cine ascultă cuvântul meu şi crede în cel care m-a trimis are viaţa veşnică şi nu ajunge la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă. 25 Adevăr, adevăr vă spun că vine ceasul – şi acum este – când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, iar cei care îl vor auzi vor trăi, 26 căci, după cum Tatăl are viaţa în sine, tot aşa i-a dat şi Fiului să aibă viaţa în sine 27 şi i-a dat puterea să facă judecata, pentru că este Fiul Omului. 28 Nu vă miraţi de aceasta, pentru că vine ceasul în care toţi cei care sunt în morminte vor auzi glasul lui! 29 Şi vor ieşi spre învierea vieţii cei care au făcut binele, iar cei care au săvârşit nelegiuirea, spre învierea judecăţii. 30 Eu nu pot să fac nimic de la mine. Judec după cum aud şi judecata mea este dreaptă, pentru că nu caut voinţa mea, ci voinţa celui care m-a trimis”.

Cuvântul Domnului

%d blogeri au apreciat: