Arhiva pentru mai 2022

Nu participăm la capitularea universală în fața răului…

Făcând binele arătăm tuturor – nu doar prin cuvinte, ci prin fapte, prin gesturi concrete de iubire – că nu participăm la această capitulare universală în fața răului. Mai sunt încă multe pagini de scris și roluri de jucat de partea Binelui.


Fă bine ASTĂZI unei persoane de lângă tine. Dacă nu știi cui să faci un bine, participă la un Proiect Paxlaur – Detalii AICI!

Cintește și:
De ce? (1) – AICI

De ce? (2) – AICI

De ce? (2)

Pe scurt: pentru că sunt om, creștin și preot. Pentru că sunt parte dintr-o Biserică arătată cu degetul. Pentru că îmi pasă de acest trup, de acest edificiu în care sunt răni de vindecat, fisuri grave de reparat, terenuri bogate de cultivat, un viitor frumos de pregătit. Dar mai întâi avem o încredere de recuperat.

Pe scurt pare simplu. Dezvoltând e un pic mai complicat: de multe ori, ca laic sau preot catolic, m-am simțit arătat cu degetul. Într-o zi, acum 4-5 ani, m-am intersectat prin Roma, în plină stradă, cu un domn. Mai mult ca sigur era prima dată când mă vedea și-l vedeam. După accent, era turist. Trecând unul pe lângă altul, din senin a început să strige la mine. Bine, nu neapărat la mine, cât mai ales la ceea ce reprezentam. Eram preotul catolic acuzat și găsit vinovat de … de toate. Și, în mijlocul Romei, într-o zonă arhiplină, și-a revărsat oful pe un străin îmbrăcat în preot. Nimeni din jur nu știa ce drame avea și cât adunase în inima lui împotriva lui Dumnezeu, a Bisericii, a preoților, a creștinilor… Acum știu toți cei care treceam pe acolo… pentru că în 5-10 secunde mi le-a zis pe toate. Mă rog, mi le-a strigat pe toate, adică m-a făcut în toate felurile. Pentru el preotul catolic era doar un abuzator de copii, un pedofil, un frustrat, un profitor de persoane vulnerabile, un avar, un parvenit. Pleava societății. Mi-a rămas întipărită mai mult privirea lui decât cuvintele. În ochi i se urcase ura din inimă și ne dorea morți pe toți. Pentru el, toți eram și suntem la fel și pentru asta trebuie să dispărem: și noi și Biserica noastră…. (deși nu e a noastră și nici măcar noi înșine nu ne mai aparținem… 1Cor 3-4). Încă mă doare ura lui, încă mă dor rănile lui arătate în public, expuse poate în speranța de a se vindeca, de a se ușura de acea povară… Cine știe! Atunci, de furie, aș fi vrut să-i răspund pe măsură. Acum mă rog pentru el. Sper că a găsit alinarea pe care o căuta. Cred că e greu să duci așa o cruce… Nimeni nu ar trebui să treacă prin această suferință. Nimeni. Cu atât mai puțin prin suferințe provocate de creștini, mai ales de preoți, călugări, călugărițe…

Să fii preot înseamnă să faci parte dintr-o categorie cu care societatea – oameni de sus și de jos, mici și mari, bogați și săraci, creștini sau necreștini – joacă ping-pong: cu o viteză uluitoare, ca o minge, preotul e aruncat din tabăra veneratorilor și a rigoriștilor în tabăra beștelitorilor și a acuzatorilor. Într-o clipă suntem altar, iar în următoarea preș. La răsărit suntem icoane, dar înainte de apus devenim gunoi. Și tot așa, ca în tenis: sfinți și paraziți. Din când în când, Providența ne îngăduie un respiro la fileu, în mijloc, unde stă virtutea, dar și păcătosul, față în față cu Dumnezeu și cu acuzatorii. În mijloc stă păcătosul convertit: laic, călugăr, călugăriță, preot. Însă tocmai ca în Evanghelie, inculpații sunt cei din mijloc sau cei puși în mijloc de oameni, de viață (In 8,1-11; merită recitit și articolul acesta: În mijloc, cu durere si cu iubire – Citește-l AICI). 

Da, la mijloc ne zbatem să respirăm, să ne convertim. Când Domnul ne îngăduie acest răgaz, stăm în mijloc și ne plângem păcatele. La mijloc stăm și cerem timp de convertire adevărată și purificarea inimii. La mijloc stăm toți cei care nu îndrăznim să ridicăm piatra și să o aruncăm pentru că ne știm și mai știm și că Dumnezeu ne știe așa cum suntem cu adevărat (cfr. In 8,7). Ce binecuvântare pentru acea femeie pusă în mijloc și pentru noi toți că Dumnezeu nu e extremist (nici măcar atunci când exagerează în iubire, în milostivire, în dreptate!). Ce binecuvântați suntem cu un Dumnezeu atât de răbdător. Ce mântuitor este când simțim că Dumnezeu – „cu o durere fără cuvinte și cu o iubire fără măsură” – ne îmbrățișează, ne ridică, ne repară, ne retrimite în lume: „Mergi, de acum să nu mai păcătuiești”. Este tot ceea ce vrem să auzim toți, chiar și noi, preoții. 

Este complicat acest „de ce?” pentru că nu e ușor să acceptăm că toți creștinii suntem păcătoși convertiți. Nu suntem sfinți. Suntem păcătoși convertiți. Mă rog, eu cred că cei mai mulți suntem păcătoși care tot încearcă să se convertească. Tot încercăm. Nu abandonăm lupta pentru convertire. Eu mă rog mereu: „Te rog, Doamne, culege-mă spovedit”. E singura mea șansă. Pentru că niciodată nu suntem convertiți pe deplin cât timp trăim. Ne căim, ne convertim regretând răul, păcatul… Uneori și de două, trei, șapte zeci de ori pe zi. Ne căim mereu de gânduri, de cuvinte, de fapte, de reacții, de gesturi spontane care rănesc profund oamenii din jur etc. Chiar și de aceste cuvinte pe care le scriu acum trebuie să mă căiesc, pentru că într-un fel judec oamenii care ne judecă. Și nu e normal: le-am dat motive să ne judece. Am provocat răni care au pătruns atât de adânc în viața persoanelor, în viața Bisericii și în viața societății. Pentru toate acestea ne căim… dar ne și ridicăm. Nu rămânem preș. Dar nici nu avem pretenția de altar. Nici icoane, dar nici gunoi. Ci oameni. Atât. 

E dureros ceea ce auzim că se întâmplă în lume, în societate și în Biserică. Dar și mai dureros ar fi să rămână așa. Nu acesta este ultimul cuvânt al Bisericii. Nu aceasta este ultima imagine. Cu siguranță nu. Și pentru aceasta trebuie să facem toți ceva. Avem de parcurs împreună un drum de vindecare, un drum de convertire. 

De ce fac asta? (Proiectele Paxlaur pentru copii)… Pentru că îmi doresc o zi în care ieșind pe stradă – creștini laici, preoți, călugări și călugărițe – lumea să nu ne privească cu dezgust ca pe niște gunoaie, să nu ne considere pe toți pedofili, avari, profitori… Dimpotrivă, vreau ca atunci când omul întâlnește un preot, un călugăr, o călugăriță, un creștin, o creștină, să-și amintească de Don Bosco, de Filip Neri, de Francisc de Assisi, de Ioan Paul al II-lea, de Padre Pio, de Maica Tereza de Calcutta și de atâția alți oameni frumoși ai Bisericii. Asta vreau: ca lumea să ne privească cu speranță, ca omul să-și amintească și să vadă ce înseamnă să fii de partea lui Cristos, ce înseamnă să fii de-al lui Cristos. Ba mai mult: vreau să se vadă Cristos… 

Când ne apropiem de copii, când ne apropiem de cei săraci, când ne apropiem de cei suferinzi, când ne apropiem de văduve sau de orfani – preferații lui Dumnezeu! – vreau ca lumea să vadă că Isus Cristos – prin preoți, călugări, călugărițe, laici, prin toți creștinii – continuă să se îngrijească de cei mici, de cei abandonați, de cei alungați la periferia societății. 

Asta îmi doresc. Și nu, nu e vorba de a repara sau recupera o imagine. Nu e nimic de suprafață. Nu rezolvăm nimic cu o tencuială, pentru că știm că e nevoie de săpături adânci pentru a restaura totul din profunzime. Să restaurăm totul în Cristos. El să ne dăruiască timp de convertire adevărată, purificarea inimii. El să dăruiască vindecare și pace celor care au suferit din cauza noastră. El să ne mențină uniți în rugăciune și în facerea de bine. Și să facem bine binele, pentru că avem răni de vindecat și o încredere de recuperat. Și mai ales un Dumnezeu de reprezentat (Lc 24,46-53).




Dacă vrei să te alături Proiectului Paxlaur: TREI PORȚII DE COPILĂRIE: pâine, cărți și jucării, o poți face:

  • prin Banca Transilvania:

cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu 

cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

  • prin PayPal/VISA/MASTERCARD/MAESTRO

TREI PORȚII DE COPILĂRIE: pâine, cărți și jucării

Împreună redăm copiilor copilăria furată de sărăcie, de război, de indiferență, de lipsa educației…

€9.00


AICI puteți citi și despre „Când sunt importanți copiii?” și când și cum și de ce trebuie să-i ajutăm: https://paxlaur.com/2022/05/11/pentru-cand-sunt-importanti-copiii/

Citiți și Cadoul de ziua mea: trei porții de copilărie https://paxlaur.com/2022/05/16/cadoul-de-ziua-mea-trei-portii-de-copilarie/

AICI puteți citi DE CE (1) toate astea… https://paxlaur.com/2022/05/2