Ni se întâmplă uneori să mergem atât de hotărâți spre sfânta Liturghie, încât avem impresia că suntem gata să urcăm calvarul, să ne lăsăm răstigniți împreună cu Cristos, să ne jertfim pentru mântuirea tuturor. Însă intrăm în biserică, începe slujba… și ne pierdem în gânduri și griji, amintiri și vise, dezamăgiri și speranțe. Totul se întâmplă atât de repede încât auzim brusc: „Liturghia s-a sfârșit. Mergeți în pace!”. Incredibil cât de repede a trecut totul. Între timp ne-am regretat păcatele, am ascultat cuvântul Domnului, ne-am mărturisit credința, poate ne-am și împărtășit și iată că nu mai știm cum de am ajuns deja la final. Suntem atât de slabi. Atât de ușor ne lăsăm purtați de griji și gânduri uitând că suntem în fața celui ce ne poartă de grijă ca nimeni altul și ne cunoaște toate gândurile până în profunzimea minții și a inimii. Suntem atât de neatenți în prezența Domnului.
Însă uneori se întâmplă ca un gest sau un cuvânt să ne smulgă din visare și să ne aducă direct în fața lui Cristos. Cât de tare poate tresări inima noastră când aude din partea Domnului: „De atâta vreme sunt cu tine și tu nu m-ai cunoscut?” (In 14, 9). Domnul își întoarce fața de la apostolul Filip, întrerupe brusc dialogul cu el și ne provoacă pe noi la discuție. Îmi spune mie, îți spune ție: „Oare cum este posibil să fii de atâta vreme aproape de mine și să nu mă cunoști?”
Și noi chiar credeam că îl cunoaștem, că știm totul despre el. Mai mult, credeam că îl iubim. Avem toate motivele să ne întristăm în această zi când conștientizăm că nu-l cunoaștem cu adevărat pe Domnul și Mântuitorul nostru. Asemenea ucenicilor și noi avem rugăciuni, cereri și întrebări la care el ne-a oferit de mult timp răspuns, dar noi nu am avut urechi să-l ascultăm. Este atât de trist când ne dăm seama că îi cerem Domnului socoteală pentru întâmplările din viața noastră, ca și cum el ar fi vinovat de ceea ce noi alegem rău pentru viața noastră. Cum este posibil să îi dăm noi sfaturi lui și să îi spunem cum ar fi fost mai bine să facă?
Toate aceste ne spun că nu-l cunoaștem și ne fac să ne întrebăm astăzi: „Cât îl cunosc eu pe Cristos?” și „Cine este el cu adevărat pentru mine?”. Să cerem astăzi în rugăciune harul de a-l cunoaște: „Isuse, dăruiește-mi să mă apropii de tine și să te cunosc așa cum ești, să-l văd în tine pe Domnul și Dumnezeul meu, creatorul, mântuitorul și sfințitorul meu”.

Reține
Eu sunt calea, adevărul și viața, spune Domnul. Nimeni nu vine la Tatăl meu decât prin mine (In 14,6).