Arhiva pentru mai 16th, 2022

Cadoul de ziua mea: trei porții de copilărie

Mă fascinează seriozitatea cu care copiii tratează jucăriile, păpușile, animalele de pluș. Pentru ei sunt reale: au viață, vorbesc, au nevoie de mâncare, de haine. Cu câtă pasiune spală un copil o păpușă și apoi o îmbracă și-i dă de mâncare. Cu câtă grijă pune o jucărie de pluș să doarmă lângă perna sa. Fascinantă dragoste, atenție, gingășie, altruism… Toate astea se întâmplă în timp ce oamenii mari tratează oamenii mici ca pe niște jucării uzate. Prea mulți copii „aruncați”, „uitați”, „flămânzi”…

Să (re)învățăm să dăruim pâine. Da, pâine. Nici un copil flămând nu poate fi fericit. Și sunt mulți copii care adorm și se trezesc flămânzi. Prea mulți. Asta în timp ce bucăți din „pâinea noastră”, în loc să ajungă la ei, ajunge la „gunoi”… Ce bine le-ar prinde firmiturile noastre…

Să dăruim copiilor cărți. Nu, nu filozofie, nu politică, nu teologie, ci cărțile copilăriei: cărți de desenat, cărți de povești, cărți despre îngerași și zâne, cărți despre eroi și zmei, cărți despre binele care învinge mereu răul, cărțile cu care am crescut și noi, cărțile din care ne povesteau bunicii noștri. Și să ne facem timp să le citim din ele, să desenăm cu ei…

Să dăruim copiilor jucării simple, nu doar electronice. Să redescoperim cu ei bucuria de a construi, de a inventa. Lucruri simple, dar pline de fantezie. Ce frumos e să vezi un copil cum îmbracă o păpușă sau un cățeluș de pluș convins că are viață, că-l ajută… E binele în stare pură, e fericirea în toată esența ei, e umanismul de care are nevoie omenirea pentru a învăța să ne ajutăm unii pe alții. Chiar și atunci când pare totul pierdut.

Făceți-vă timp și priviți-vă copiii sau nepoții sau vecini cum se comportă cu păpușile sau cu animalele de pluș sau cu alte jucării: se consideră deja responsabili de binele lor. Câtă grijă, câtă gingășie, câtă fantezie… Dacă și noi ne-am îngriji așa unii de alții….

De ziua copilului și de ziua mea vă aștept să facem împreună mai frumoasă copilăria celor de lângă noi, să limpezim ochii unor copii și să-i facem strălucitori. Vă invit să dăruim copiilor copilărie! Cadourile de ziua mea vreau să le oferiți copiilor. Să oferim împreună copiilor trei porții de copilărie: pâine, cărți și jucării. Să învățăm de la ei cum să ne îngrijim unii de alții.

Mulțumesc!

Dacă vrei să te alături Proiectului Paxlaur: TREI PORȚII DE COPILĂRIE: pâine, cărți și jucării, o poți face:

  • prin Banca Transilvania:

cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu 

cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

  • prin PayPal/VISA/MASTERCARD/MAESTRO

eu-si-igantio-paxlaur-2022-ncr

TREI PORȚII DE COPILĂRIE: pâine, cărți și jucării

Împreună redăm copiilor copilăria furată de sărăcie, de război, de indiferență, de lipsa educației…

€9.00


AICI puteți citi și despre „Când sunt importanți copiii?” și când și cum și de ce trebuie să-i ajutăm: https://paxlaur.com/2022/05/11/pentru-cand-sunt-importanti-copiii/

Mulțumesc tututor pentru tot! Dumnezeu nu rămâne dator: vă va răsplăti și veți simți felul lui de a face pe cineva fericit!