Există lucruri pe care pur și simplu le crezi și nu ai nevoie de nicio demonstrație. Însă sunt și realități pe care, chiar și relatate de mai mulți martori, nu vrei să le crezi, nu le accepți ca fiind adevărate și strigi cu apostolul Toma: „Până nu văd, nu cred” (cf. In 20,24). Uneori negăm chiar și ceea ce vedem negru pe alb. Dubiul, îndoiala, necredința fac parte din ființa noastră și au rădăcini adânci în sufletul nostru.

Dacă privim în jurul nostru nu ne îndoim, de exemplu, că există și astăzi „oameni care şi-au închinat viaţa pentru numele Domnului nostru Isus Cristos” (Fap 15,26). Există astfel de oameni și pe unii dintre ei i-am și întâlnit. Poate chiar avem și prieteni printre cei „consacrați Domnului”. Până și cei care nu cred în Dumnezeu acceptă această realitate, convinși fiind că „fiecare face ce vrea cu viața lui”.

Însă „problemele” apar atunci când auzi că Dumnezeu „alege” oameni. Mai mult, pe cei aleși îi numește prieteni: „Dumnezeu are prieteni!” (cf. In 15,15). Și mai mult: Dumnezeu își dă viața pentru prietenii săi. Nu putem spune că toate acestea sunt ușor de crezut. De fapt, nici nu trebuie să fie ușor de crezut, ci trebuie să facem un efort pentru a înțelege și pentru a crede astăzi în vocație, prietenie și sacrificiu.

Dumnezeu alege, el își alege oamenii. Alege unii oameni, deși el i-ar dori pe toți ca mesageri ai săi. El vrea că toți oamenii să se iubească unii pe alții. El m-a ales pe mine și pe tine, însă noi îl alegem pe el? Tu l-ai ales pe Dumnezeu? Tu ești doar ales de Dumnezeu sau l-ai ales și tu pe Dumnezeu la rândul tău?

Privește spre Cristos. Astăzi el îți spune: „Tu ești prietenul meu”. Ferice de tine dacă poți spune cu toată inima: „Doamne, și tu ești prietenul meu! Te iubesc!”. Da, ferice de noi dacă, aleși fiind de Domnul, l-am ales și noi pe el și-l avem ca prieten. Fericiți suntem dacă Dumnezeu găsește în noi un om care aduce cinste numelui său. Fericiți suntem dacă cu adevărat putem spune împreună cu apostolul: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine” (Gal2,20).

Și nu în ultimul rând, foarte greu este să credem astăzi în puterea sacrificiului, în valoarea jertfei. Astăzi toți caută să trăiască, să se salveze pe ei înșiși, iar noi predicăm un Dumnezeu care s-a dat la moarte pentru ca omul să aibă viață (cf. In 3,16). Ne este greu să credem că Domnul s-a făcut om și a murit pentru ca omul să trăiască. Însă „noi suntem martori ai acestor lucruri” (cf. Fap 5,32; 1In 1,1-3). Aceasta este credința noastră și noi suntem fericiți să o putem mărturisi și, imitând exemplul lui Cristos, să ne jertfim pentru frații noștri.

„Credinţa care lucrează prin iubire” (Gal 5,6) 
este cea care ne ajută să înțelegem că 
unui Dumnezeu care ne-a ales 
trebuie să-i răspundem prin înnoirea minții, 
îmbrăcându-ne cu omul cel nou, 
în dreptate și adevăr (cf. Rom 12,2; Ef 4,24).

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 15,12-17
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu! ¹³ Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. ¹⁴ Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. ¹⁵ Nu vă mai numesc servitori, pentru că servitorul nu ştie ce face stăpânul lui. Însă v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute. ¹⁶ Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v-am pus ca să mergeţi şi să aduceţi rod, iar rodul vostru să rămână, pentru ca orice îl veţi ruga pe Tatăl în numele meu să vă dea. ¹⁷ Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul!”

Cuvântul Domnului