Arhiva pentru mai 24th, 2022

De ce? (1)

Există fericiri pe care nu le înțelegi
până când nu ajungi să le trăiești!
Și asta e una dintre ele.

Era prin 2011. Veneam spre seară cu mașina (un microbuz) dinspre Pașcani spre Iași. La ieșirea din Pașcani era plin de oameni care așteptau după o zi de muncă o „ocazie” spre casă, spre sat. Dacă tot eram singur într-o mașină mare, am zis să opresc și să … ajut. Am umplut microbuzul cu „navetiști” de prin satele dintre Pașcani și Târgu Frumos. Lângă mine, în față, s-a așezat o doamnă pe la 50-60 de ani… După vreo 10 km au început să coboare, fiecare unde își avea casa sau unde mai avea treabă. Clar, toți încercau – unii insistent, alții mai mult de formă – să plătească simbolic drumul, șoferul, „ocazia”. Dar cum drumul era deja plătit de altcineva (deci nici un merit din partea mea!) l-am refuzat politicos pe primul, i-am zis celui de-al doilea să cumpere bomboane pentru copii, la fel și celui de-al treilea… Când mă pregăteam să spun și celui de-al patrulea că nu e nevoie să-mi plătească și că poate folosi banii pentru copii sau nepoți (mă rog, e mult spus banii, cred că era ceva simbolic, cred, adică poate erau 2-3 lei), doamna de lângă mine a sărit ca arsă: „De ce nu luați bani? Ce urmăriți? Nici la primul, nici la al doilea, nici … Sigur urmăriți ceva… Ce vă iese la toată afacerea asta? Trebuie să ne luați bani ca să fim siguri că nu aveți alte interese”. I-am spus să se liniștească. Sunt preot, nu șofer de microbuz. Nu trăiesc din asta și nu e niciun motiv de neliniște. Și ca să fie și mai liniștită i-am promis că atunci când va veni rândul ei, îi voi lua banii fără nicio problemă, ca să fie sigură că nu urmăresc nimic. Însă ea nici măcar nu a mimat intenția de a-mi da ceva… Era prea convinsă că urmăresc ceva… Altceva!

Suspiciunea, neîncrederea erau și sunt omniprezente. Ne-am pierdut speranța în bunătate, în gratuitate, în har. De ce oare?

Mi-am amintit de această istorie a „ocaziei” Pașcani-Iași, primind din nou o întrebare asemănătoare, doar că de data aceasta legată de campaniile Paxlaur (Detalii AICI: https://paxlaur.com): „De ce faci asta? Ce-ți iese? Ce urmărești?”.

Ca și atunci, la Pașcani, și acum, pe Paxlaur.com, motivele sunt multe. Dar cel mai puternic e pentru că niciodată nu am simțit atâta fericire ca atunci când am ajutat o persoană necunoscută, dar complet necunoscută. Ați încercat? Merită! E atât de fascinant să ajuți un om pe care nu l-ai întâlnit niciodată și pe care, cel mai probabil, nu-l vei (mai) întâlni niciodată. Un om pe care nu-l cunoști și care nu te cunoaște. Ba mai mult, pe unii îi ajuți fără să-i vezi. Ajuți un om cu care ai un singur punct comun: viața pe acest pământ. Sau poate două puncte comune: viața de acum și viața de apoi. Da, ce fericire să speri că într-o zi te va recunoaște în Paradis.

Așadar, în primul rând de asta: fericire, speranță și credință. Fericirea de a ajuta un necunoscut, un străin, pe cineva care niciodată nu se va putea revanșa în această viață. Niciodată! Speranța Paradisului și a întâlnirii într-o lume mai bună, într-o lume dreaptă, egală, unde însuși Domnul va șterge orice lacrimă din ochii noștri. Și nu în ultimul rând, credința: cred cu tărie în ceea ce Cristos ne-a spus despre frații săi mai mici și despre viața veșnică.

Continuăm fericiți să pășim împreună străini printre străini ajutându-ne unii pe alții fără să ne vedem chipul, dar cu speranța recunoșterii în Paradis.