Într-una din predicile sale, sfântul Leon cel Mare spunea că „astăzi amintim și celebrăm ziua în care natura noastră săracă a fost înălțată cu Cristos până la tronul lui Dumnezeu Tatăl, deasupra tuturor oștirilor cerești, deasupra tuturor ierarhiilor îngerești, deasupra înălțimii tuturor puterilor”. Suntem fericiți în această zi cu Cristos și prin Cristos care intră în glora Tatălui și cântăm din toată inima: „Dumnezeu se înalţă în strigăte de bucurie” (Ps 46,6).

Noi sărbătorim astăzi cu bucurie momentul înălțării Domnului, dar oare cum era inima ucenicilor în acele momente? Cum este să-l vezi pe cel pe care îl iubești, pe prietenul și Domnul tău, plecând, înălâțându-se spre cer, pierzându-se printre nori? Despărțirea este tristă! Au rămas cu ochii ațintiți spre cer și a fost nevoie de intervenția „bărbaților în haine albe” ca să-și poată desprinde privirile de pe cer: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Isus, care a fost înălţat de la voi la cer, va veni tot aşa cum l-aţi văzut mergând spre cer” (Fap1,11). Câtă mângâiere în aceste cuvinte: „Domnul va reveni”!

Pe drept cuvânt se spune că nimeni nu ar supravieţui unei despărţiri de cei dragi, dacă nu ar fi speranţa revederii. Supraviețuim chiar și celor mai tragice despărțiri doar pentru că sperăm să ne revedem. Dacă revederea celor dragi ar fi imposibilă, am ajunge pe culmile nerăbdării și ale disperării. Ce fericiți suntem noi, creștinii, că avem această speranță a revedreii și cât de multă energie investim în această speranță!

De fapt, în speranța revederii lui Cristos și a celor dragi investim toată viața noastră de credință. De multe ori ne asociem cu strigătul plin de credinţă şi spreanţă al lui Iob: „Ştiu că răscumpărătorul meu trăieşte… şi cu ochii mei de carne îl voi vedea pe Dumnezeu. Eu însumi îl voi vedea şi ochii mei îl vor privi, şi nu altul” (Iob 19,25-27). Eu însumi, noi înşine, noi toţi îl vom vedea pe Dumnezeu, ne vom întâlni cu Isus Cristos, care astăzi se înalță glorios la ceruri. Da, într-o zi ne vom întâlni cu Cristos și cu frații noștri. Toți!

Duns Scotus spunea: „Toţi oamenii se vor întâlni cu Cristos pentru judecată. Toţi, nu doar creştinii. Iar pentru acel moment avantajul creştinilor e unul singur: ei au posibilitatea de a-l cunoaşte pe Cristos încă din această viaţă, încă de pe pământ”. Va veni şi pentru noi ziua când îl vom vedea pe Domnul, pe cel căruia, plini de speranţă, îi încredințăm viața nostră. Și nu credem doar că-l vom revedea cândva, ci suntem convinși că acum, chiar acum, chiar în această zi el este cu noi, el este în mijlocul nostru, așa cum ne-a asigurat: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (Mt 28,20).