Arhiva pentru iunie 1st, 2022

De ce? (3)

Filantropia fără Cristos este prezent fără viitor!

Pe scurt: de dragul prezenței lui Cristos. Mai bine spus, din iubire față de Dumnezeu. Nu e vorba doar de copii, de preoție, de Biserică, de binefacere, ci e vorba de Caritate, adică de Dumnezeu care e iubire și care s-a manifestat în Cristos, în Isus din Nazaret, și care e prezent. Da, același Isus locuiește acum în cei mici, care sunt frații săi (Mt 25,40).

Dezvoltând un pic, binele pe care îl facem nu este doar filantropie, ci e mult mai mult: este dragoste față de aproapele, dragostea care își are izvorul și culmea în dragostea față de Dumnezeu. De aceea, nu este vorba doar de a transfera bani dintr-un cont în altul, de a face cumpărături, de a oferi cadouri, ci și de a crea relații, de a umple mai mult inima decât stomacul, de a lumina ochii mai mult decât casa. Nu e doar binefacere, ci e mărturisirea credinței.

Caritatea e cea mai bună investiție pentru prezent, dar și pentru viitor. Mai ales atunci când este vorba despre copii: fericirea lor actuală generează adevărate resurse pentru viitor. Și câtă nevoie va avea viitorul de ei și de aceste resurse! Aceasta pentru că ei, copiii de astăzi, în scurt timp vor fi gardienii fericirii omului, gardienii păcii pe pământul ăsta atât de încercat de războaie. Acești copii vor fi gardienii Binelui, gardienii Carității, gardienii Credinței. Ei ne vor fi „îngeri păzitori” în neputințele noastre. Ceea ce primesc acum din partea noastră, aceea vor depozita în inima lor și vor oferi omenirii când va fi rândul lor să vegheze Pământul și viața noastră. 

Așadar, ca în orice acțiune umană, și în aceste Proiecte Paxlaur (Proiectele Paxlaur pentru copii- detalii AICI), există o cauză și un scop, care coincid atât de bine în Cristos și în fericirea copiilor, frații lui mai mici și ai noștri. Când oamenii vin și ne spun că omenirea nu mai are nevoie de Cristos și de Evanghelia lui, ci de camioane cu alimente, să rămânem înrădăcinați în credința noastră și să arătăm lumii întregi că tocmai Cristos și Evanghelia sa pun zilnic în mișcare nu doar camioane cu alimente, nu doar ajutoare, nu doar bani, ci inimi, oameni, bunătate, Caritate. Să arătăm lumii că filantropia fără Cristos este prezent fără viitor. Iar nouă ne pasă și de viitor, nu doar de prezent.

Mulțumesc tuturor care au susținut și susțin proiectele și blogul Paxlaur. Sunteți o binecuvântare pentru această lume și pentru „gardienii viitorului”! 

De ziua copilului, vă doresc să fiți sfinți și fericiți. Știu, sună un pic „preoțește/popește”, dar adevărul este că sfințenia și fericirea – acea fericire predicată de Cristos și trăită de mulți creștini – merg de minune împreună. De fapt, fericirea și sfințenia sunt adevărate minuni pe care îmi doresc să le simțim împlinite în viața noastră și în viața tuturor copiilor! La mulți ani fericiți și sfinți!


AICI puteți citi
1. DE CE toate astea…(1)

2. De ce toate astea ….(2).


Dacă vrei să te alături în ultima zi Proiectului Paxlaur: TREI PORȚII DE COPILĂRIE: pâine, cărți și jucării, sau să susții alte proiecte în favoarea copiilor o poți face:

  • prin Banca Transilvania:

cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu 

cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

  • prin PayPal/VISA/MASTERCARD/MAESTRO

TREI PORȚII DE COPILĂRIE: pâine, cărți și jucării

Împreună redăm copiilor copilăria furată de sărăcie, de război, de indiferență, de lipsa educației…

€9.00


AICI puteți citi și despre „Când sunt importanți copiii?” și când și cum și de ce trebuie să-i ajutăm(AICI).

Citiți și Cadoul de ziua mea: trei porții de copilărie (AICI).