Arhiva pentru octombrie 2022

33. Speranță

Ne liniștim 
când înțelegem că secerișul și lucrătorii 
sunt în mâna Domnului.
Contează mai mult relația cu El, 
decât lucrătorii puțini 
sau secerișul imens. 
Dumnezeu are grijă. 
Îl așteptăm în rugăciune 
și slujire.

* * * * * * *

* * * * * * *

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 10,1-9
În acel timp, Domnul a ales alţi şaptezeci şi doi şi i-a trimis doi câte doi înaintea sa în toate cetăţile şi locurile pe unde avea să treacă el 2 şi le-a spus: „Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe Domnul secerişului să trimită lucrători în secerişul lui! 3 Mergeţi! Iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor! 4 Nu luaţi nici pungă, nici desagă, nici încălţăminte şi nu salutaţi pe nimeni pe drum! 5 În casa în care intraţi, spuneţi mai întâi: «Pace acestei case!» 6 Şi dacă acolo este vreun fiu al păcii, pacea voastră va rămâne peste el. Dacă nu, se va întoarce la voi. 7 Rămâneţi în casa aceea; mâncaţi şi beţi ceea ce vor avea, căci vrednic este lucrătorul de plata sa! Nu vă mutaţi din casă în casă! 8 Când intraţi într-o cetate şi vă primesc, mâncaţi ceea ce este pus înaintea voastră, 9 vindecaţi bolnavii din ea şi spuneţi-le: «S-a apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu!»”

Cuvântul Domnului

Maica Domnului și a noastră

Adu-ţi aminte o preablândă Fecioară Marie, că nu s-a auzit niciodată să fi fost părăsit, cel ce a alergat sub ocrotirea ta, cel ce a cerut ajutorul şi mijlocirea ta. Însufleţit de o astfel de încredere, alerg la tine, o Maică Fecioară a fecioarelor. La tine vin şi stau gemând înaintea ta ca un păcătos: Maica Cuvântului, nu dispreţui cuvintele mele, dar auzi-mă cu milă şi ascultă-mă. Amin.

Bucură-te, Marie, cea plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei, și binecuvântat este rodul trupului tău Isus, care pe cruce ne-a făcut fiii tăi.

Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii, acum și în ceasul morții noastre. Amin.