Am găsit pe internet o frumoasă și adevărată poveste despre un anumit mod de a îi ajuta pe oamenii nevoiași. Mi-a plăcut foarte mult această idee , …
Cafele în așteptare…o ceaşcă pentru tine, una pentru un nevoiaș
Cât de triste sunt mormintele neîngrijite pe care zac uscate coroanele iscălite: „Nu te vom uita niciodată”. Dimpotrivă, câtă recunoștință reflectă un mormânt de pe care se înalță flori și flacăra lumânărilor.
Cât de triste sunt casele în care manifestarea iubirii se lasă pentru mai târziu, pentru un mâine care poate nu va mai veni. Dimpotrivă, câtă speranță pentru casa în care iubirea și recunoștința sunt manifestate zilnic cu convingerea că „trecem o singură dată prin această viață. Tocmai de aceea orice lucru bun pe care îl pot face, trebuie să-l fac acum, pentru că nu voi mai trece din nou pe aici” (sfânta Tereza de Calcutta).
Să-i menții pe cei pe care-i iubești aproape de tine,
spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei,
iubește-i și tratează-i bine,
ia-ți timp să le spui „îmi pare rău”, „iartă-mă”, „te rog”
și toate cuvintele de dragoste pe care le știi…
Resuscitarea speranței
Ce mare șansă să fim vii și astăzi, să putem admira lumea și să putem lucra pentru a o face mai bună, mai fericită. Ce misiune nobilă pentru cei care încă ne putem mișca cu gingășie printre inimi, cei care putem alerga de la un suflet la altul pentru a resuscita speranța prin fapte și cuvinte pline de dragoste.
„Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate fi ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubești. De aceea, nu mai aștepta, fă-o azi, întrucât, dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în…
Vezi articolul original 291 de cuvinte mai mult
Prea târziu te-am iubit... 