Arhiva pentru noiembrie 30th, 2022

Dumnezeu ne vrea constructori buni

Toți construim sau consolidăm
relații, familii, comunități, popoare.
Însă nu toți folosim aceeași temelie.
Istoria învață că rezistă doar
„edificiile” fundamentate pe cuvântul divin:
iubiți-vă unii pe alții
așa cum v-a iubit Cristos.

(cf. Mt 7,21-27)

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 7,21.24-27
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Nu oricine îmi zice «Doamne! Doamne!» va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa Tatălui meu, care este în ceruri. 24 Aşadar, oricine ascultă aceste cuvinte ale mele şi le împlineşte va fi asemenea cu omul înţelept care şi-a construit casa pe stâncă. 25 A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, au năvălit peste casa aceea, dar ea n-a căzut, pentru că fusese stabilită pe stâncă. 26 Însă oricine ascultă aceste cuvinte ale mele, şi nu le împlineşte, va fi asemenea cu bărbatul necugetat care şi-a construit casa pe nisip. 27 A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, au izbit în casa aceea şi ea s-a prăbuşit. Iar prăbuşirea ei a fost mare”.

Cuvântul Domnului