Dacă tot se apropie Nașterea Domnului, Crăciunul,
e bine să ne întrebăm toți,
preoți și laici,
călugări și călugărițe,
profesori și medici,
politicieni și sportivi:
iubim cu adevărat ceea ce suntem și facem?
Sau iubim mai mult ceea ce primim
pentru ceea ce suntem și facem?
Ne iubim cu adevărat vocația?
Sau iubim mai mult beneficiile acestei vocații? (cf. Mt 6,24)
În viața oamenilor mari vorbesc faptele.
Așa au fost Cristos, Ioan Botezătorul, apostolii.
Faptele dau mărturie despre îndeplinirea misiunii lor.
Așa și în viața noastră:
faptele ne (re)prezintă,
spun cine suntem,
încotro mergem!
(cf. In 5,33-36; Iac 2,14-26)
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 5,33-36
În acel timp, Isus a răspuns şi le-a zis iudeilor: „Voi aţi trimis la Ioan, iar el a dat mărturie pentru adevăr. 34 Dar eu nu primesc mărturie de la un om, ci vă spun acestea, ca voi să vă mântuiţi. 35 El era făclia care arde şi luminează, iar voi aţi voit să vă bucuraţi un ceas la lumina lui. 36 Dar eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan, căci lucrurile pe care mi le-a dat Tatăl să le împlinesc – aceste lucruri pe care le fac – dau mărturie despre mine că Tatăl m-a trimis”.
Cuvântul Domnului
Prea târziu te-am iubit... 