Arhiva pentru ianuarie 29th, 2023

Opt nebunii transformate în fericire prin Cristos, cu Cristos și în Cristos

Sărăcia, lacrimile, nedreptățile,
persecuțiile, insultele
nu ne fac fericiți.
Nici măcar blândețea, milostivirea, curăția.
Nu acestea,
ci Cristos și darul său:
Dumnezeu prezent
și viața veșnică gustată, trăită,
simțită deja acum.
Astăzi!
Aici!

(cf. Mt 5,1-12a)

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,1-12a
În acel timp, văzând mulţimile, Isus s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el discipolii săi. 2 Şi, deschizându-şi gura, îi învăţa, zicând: 3 „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! 4 Fericiţi cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiaţi! 5 Fericiţi cei blânzi, pentru că ei vor moşteni pământul! 6 Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate, pentru că ei se vor sătura! 7 Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire! 8 Fericiţi cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu! 9 Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu! 10 Fericiţi cei persecutaţi din cauza dreptăţii, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! 11Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi, minţind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea. 12a Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri!”

Cuvântul Domnului

Despre răutatea umană și despre cât de ușor putem strica totul

Dacă ai reușit în viață, nu te agăța de nereușitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului și patima înfumurării. Reușita este energia iubirii și a capacității tale de acceptare a vieții, dar ea nu rămâne nemișcată, nu este ca un munte sau ca un ocean…

Prea târziu te-am iubit...

“Când un om reușește să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbește, se uită cu dispreț la grași, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsucește nasul disprețuitor când altul se bălăcește, încă, în viciul său. Dacă unul își reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreț și cu trufie către păcătosul care se căznește să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reușim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuși. Ceea ce obținem poate să ne dea peste cap reperele emoționale în așa manieră încât ne umple sufletul de venin. 

Banii care vin spre noi ne pot face aroganți și zgârciți, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoșător al patimilor sufletești.

Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălțimea vulturilor aflați în zbor.

Blândețea inimii se usucă pe vrejii de…

Vezi articolul original 453 de cuvinte mai mult

Să fiți fericiți! Ca Isus Cristos

Fericiţi cei săraci în duh, ca Isus Cristos, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! 

Fericiţi cei care plâng, ca Isus Cristos, pentru că ei vor fi mângâiaţi!

Fericiţi cei blânzi, ca Isus Cristos, pentru că ei vor moşteni pământul! 

Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate, ca lui Isus Cristos, pentru că ei se vor sătura! 

Fericiţi cei milostivi, ca Isus Cristos, pentru că ei vor afla milostivire! 

Fericiţi cei cu inima curată, ca Isus Cristos, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu! 

Fericiţi făcătorii de pace, ca Isus Cristos, pentru că ei vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu! 

Fericiţi cei persecutaţi din cauza dreptăţii, ca Isus Cristos, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! 

Fericiţi sunteţi când, așa cum au făcut cu Isus Cristos vor face și cu voi: vă vor insulta, vă vor persecuta şi, minţind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza Domnului. 

Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, ca Isus Cristos, căci răsplata voastră mare este în ceruri!

Fericiți ca Isus Cristos.
Fericiți cu Isus Cristos.
Fericiți prin Isus Cristos.
Fericiți datorită lui Isus Cristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat, care a ales cele nebune ale lumii ca să-i facă de ruşine pe cei înţelepţi; Dumnezeu care a ales cele slabe ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele puternice, Dumnezeu care a ales cele de jos ale lumii şi dispreţuite, ba chiar cele ce nu sunt, ca să le distrugă pe cele ce sunt, aşa încât nimeni să nu se poată mândri înaintea lui.

(cf. Mt 5,1-12a; 1Cor 1,26-31)