Ucenicii Domnului
primesc și astăzi
această provocare:
să renunțe,
să se dezlipească de TOATE.
Să fii discipol
și să nu ai nimic,
decât pe Dumnezeu și să-ți fie suficient,
este semnul trăirii Evangheliei.
(cf. Lc 5,27-32)
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 5,27-32
În acel timp, Isus a văzut un vameş cu numele de Levi, care stătea la postul lui de vamă, şi i-a spus: „Urmează-mă!” 28 Părăsind toate, s-a ridicat şi l-a urmat. 29 Iar Levi a făcut pentru el un mare ospăţ în casa lui. Se afla acolo o mare mulţime de vameşi şi alţii care şedeau cu ei la masă. 30 Fariseii şi cărturarii lor murmurau împotriva discipolilor lui, zicând: „De ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi păcătoşii?” 31 Dar Isus, răspunzându-le, a zis: „Nu cei sănătoşi au nevoie de medic, ci bolnavii; 32nu am venit să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la convertire”.
Cuvântul Domnului