S-a apropiat împărăția cerurilor.
Să ne eliberăm
inima de ură,
mintea de planuri diabolice,
mâinile de arme,
ochii de mânie,
gura de răutate.
Prezența Domnului să ne umple
inima,
mintea,
mâinile,
ochii,
gura.
(cfr. Mt 10,1-7)

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 10,1-7
În acel timp, chemându-i pe cei doisprezece discipoli ai săi, Isus le-a dat putere asupra duhurilor necurate, ca să le alunge şi să vindece orice boală şi orice neputinţă. 2 Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: cel dintâi Simon, cel numit Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacob, fiul lui Zebedeu, şi Ioan, fratele lui; 3 Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacob, fiul lui Alfeu, şi Tadeu; 4Simon Canaaneanul şi Iuda Iscarioteanul, cel care l-a trădat. 5 Isus i-a trimis pe aceştia doisprezece, poruncindu-le: „Să nu mergeţi pe calea păgânilor şi să nu intraţi în cetatea samaritenilor! 6 Mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel! 7 Mergând, predicaţi, spunând: «S-a apropiat împărăţia cerurilor»”!
Cuvântul Domnului
Lasă un comentariu