Există oare vreun om care să nu fi cerut nimic niciodată? Într-un fel sau altul, toți am cerut ceva, am semnat măcar o cerere, am cerut un credit de la bancă sau un împrumut de la prieteni, am cerut un sprijin sau măcar un sfat. Într-un fel sau altul toți suntem cerșetori. Cerem de la Dumnezeu și de la oameni. Cerem de la sfinți, care sunt tot oameni ca și noi.

În condițiile în care numărul cerșetorilor, în adevăratul sens al cuvântului, crește de la o zi la alta, cred că mulți am auzit de sondajul făcut în anul 2011 pentru a vedea care este cerșetorul cu cel mai mare succes. Cum reușește să câștige mii de euro pe lună (unii spun chiar zeci de mii!), fără să facă nimic altceva decât să cerșească. Esențialul stă în a ști cum să ceri, când să ceri și de la cine. Unul dintre cerșetorii din București, care apare în topul primilor 5, spune doar atât: „Dumnezeu vede tot”! Oamenii au ajuns să manipuleze și să fie manipulați folosindu-se de un adevăr de credință.

Dumnezeu vede tot. Acesta de fapt este unul dintre primele adevăruri pe care le-am învăţat la Catehism. Ne amintim cu toții întrebarea din micul catehism: „Ştie şi vede Dumnezeu toate?” Iar în amintiri ne răsună răspunsul corului de copii împreună cu care ne pregăteam pentru prima sfântă Împărtășanie: „Da, Dumnezeu ştie şi vede toate, chiar şi gândurile noastre cele mai ascunse”. Dumnezeu vede tot… chiar și gândurile cele mai negre și mai ascunse, chiar și în locurile și momentele când ne credem protejați de privirea tuturor. Domnul este acolo. Ne vede. Ne privește. Te privește în timp ce-i aduci laude sau ofense prin viața, faptele, cuvintele și gândurile tale. Dumnezeu vede tot, știe tot, simte tot!

Acestea sunt cuvintele cu care vă invit să trăim sărbătorea de astăzi, cuvintele în care să reflectăm mesajul din Cuvântul Domnului și din viața sfântului Anton.

În prima lectură Domnul îi spune profetului Samuel: „Dumnezeu nu se uită la ceea ce se uită omul: oamenii se uită la înfățișare, Dumnezeu vede inima”. Astăzi Dumnezeu se uită la inima noastră, vede inima noastră și o așează lângă inima sfântului Anton de Padova. Ce au în comun aceste două inimi?

Au oare ele în comun credința? Poate că au în comun credința mărturisită prin cuvinte, dar în fapte? Dacă am avea credința lui oare nu am reuși să facem și noi minunile sale? Oare nu am trăi altfel? Oare nu am schimba viața noastră și a celor din jur, așa cum a făcut și sfântul Anton?

Oare inimile noastre au în comun speranța? Dar dacă ar fi speranță, nu am reuși să avem și noi mai multă încredere în ziua de mâine, în viitor, în providență? Rar se întâmplă să vedem o imagine a sfântului Anton fără un crin. Crinul, așa cum vedem și în imaginile cu sfântul Iosif, este un simbol al curăției. Însă, așa cum știm din evanghelia după sfântul Luca este și un simbol al providenței, al încrederii că Domnul care îmbracă atât de frumos crinii câmpului, care se îngrijește de flori, se îngrijește și de noi. Iată cuvintele pline de adevăr ale lui Isus: „Observați cum cresc crinii: nici nu trudesc și nici nu țes. Totuși, vă spun că nici Solomon, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Așadar, dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba, care astăzi este pe câmp și mâine se aruncă în cuptor, cu cât mai mult pe voi, [oameni] cu puțină credință!” (Lc 12,27-28). Nu poți să crezi în Dumnezeu și să nu ai speranță!

Poate că în inima noastră, ca și în inima sfântului Anton, vede iubire față de Dumnezeu și față de aproapele. Dar oare dacă ar fi așa, nu am fi mai atenți cu aproapele nostru și cu Dumnezeu, nu am fi mai generoși cu ei? Puțini oameni au fost mai generoși decât sfântul Anton. În multe biserici există cel puțin o statuie sau o imagine cu sfântul Anton. Fiecare artist l-a reprezentat în felul său. De obicei sfântul Anton apare cu pruncul în brațe și cu flori de crin. În altele apare cu Pruncul si cu Sfânta Scriptură. Însă am văzut o statuie care cred că exprimă foarte bine viața sfântului Anton. Este plăcut să-l privești pe sfântul Anton cu pruncul Isus pe un braț, iar în cealaltă mână ținând o pâine pe care o întinde celor mici, celor nevoiași.

De fapt, aceasta a fost viața lui: s-a îngrijit de om în totalitatea lui. Pe de o parte i l-a oferit omului pe Cristos, pâinea vieții, cuvântul său, bunurile spirituale. Iar pe de altă parte i-a oferit omului hrana pentru trup. Sfântul Anton este omul care hrănește și ne învață să ne hrănim și trupul și sufletul. Sărbătorindu-l suntem chemați să ne amintim de preocuparea noastră pentru suflet. Să nu uităm cuvântul lui Isus din Evanghelia după sfântul Luca: „De aceea vă spun: nu vă îngrijorați pentru viață: ce veți mânca; nici pentru trupul vostru: cu ce vă veți îmbrăca. Pentru că viața este mai mult decât hrana, iar trupul, [mai mult] decât îmbrăcămintea… Căutați mai degrabă împărăția lui și acestea vi se vor adăuga” (Lc 12,22-23.31).

Viața este mai mult decât hrană pentru trup… căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și toate vi se vor adăuga. Sfântul Augustin comentând acest fragment ne învață un adevăr trăit și  de sfântul Anton: „Dacă sufletul este mai prețios decât trupul și dacă tu ceri de la Dumnezeu ceva pentru sufletul tău atât de prețios și obții, cu siguranță cel care îți dă lucrurile prețioase de care are nevoie sufletul, îți va da și lucrurile mai puțin prețioase de care are nevoie trupul. Cine dă lucruri prețioase, dă cu siguranță și lucruri mai puțin prețioase. Cine dă pentru suflet, dă și pentru trup”.

Dacă astăzi vom fi întrebați ce sărbătorim și le vom spune oamenilor că îl sărbătorim pe sfântul Anton și dacă ei ne vor întreba: „Și cine este acest sfânt Anton?”, să răspundem simplu: „A fost un om, un om concret, ca mine și ca tine, umblând mereu cu Cristos, hrana sufletului, și cu pâinea, hrana trupului, în mâinile sale pentru a le oferi omului. Cristos și pâinea pentru a sătura omul compus din trup și suflet.

Da, sfântul Anton a fost un om convins că ființa umană înseamnă trup și suflet. Trup și suflet! Să păstrăm simțul realității: suntem formați din trup și din suflet. Unii încearcă să nege partea interioară a omului, inima, sufletul. Însă noi trebuie să luptăm. Într-o lume atât de materialistă încât totul poate fi atins, palpat, probat, este greu să crezi că există realități mult mai importante care nu pot fi atinse, palpate. Spune sfântul Paul în lectura a II-a de astăzi: „Omul înzestrat numai cu puteri omeneşti nu poate înţelege cele ce vin de la Duhul lui Dumnezeu; pentru el sunt o nebunie şi nu le poate înţelege, pentru că acestea nu pot fi judecate decât cu ajutorul Duhului Sfânt. Dimpotrivă, omul însufleţit de Duhul Sfânt judecă orice lucru, iar el nu poate fi judecat de nimeni. Scriptura se întreabă: „Cine cunoaşte gândul Domnului? Sau cine l va sfătui pe el?”. Ei bine, noi suntem aceia care avem gândul lui Cristos!” Să avem gândul lui Cristos, care a fost și gândul și viața sfântului Anton: suntem trup și suflet și trebuie să ne îngrijim de noi în totalitate.

Sfântul Anton a fost un om convins că Dumnezeu cheamă, trimite, așteaptă roade și ne dăruiește tot ceea ce-i cerem, așa cum am ascultat în sfânta evanghelie: „Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roade, iar roadele voastre să rămână, ca Tatăl să vă dea tot ceea ce veţi cere în numele meu”. Avem noi această convingere că suntem aleși de Dumnezeu? Trăim noi astfel încât să aducem roade? Suntem aleși să mergem și să aducem roade. Suntem aleși ca, muncind pentru împărăția lui Dumnezeu, să putem cere orice și să primim. Orice! Totul! Însă să nu uităm prioritățile: inima, sufletul nostru și al celor dragi. Să nu îngenunchem doar pentru a cere locuri de muncă, sănătate, spor la bani etc., ci să ne învățăm să îngenunchem pentru a cere simplu: „Doamne, mântuiește-mă!” Mântuirea este cea mai mare realizare la care omul poate ajunge, pe care un om o poate împlini în viața sa, prin Cristos. Nu există nimic mai nobil pentru o viață atât de scurtă și atât de supusă încercărilor. Mântuirea trebuie să devină visul de împlinit, dorința cea mai arzătoare a inimii noastre.

Și nu în ultimul rând, sfântul Anton a fost un om convins că Dumnezeu vede tot, Dumnezeu privește inima omului. Dumnezeu ne privește chiar acum, astăzi. Domnul știe care sunt planurile noastre pentru această zi, știe care sunt căile pe care merg picioarele noastre. Dumnezeu ne privește inima. Ce vede? Cum este inima noastră? Cum este sufletul nostru? Trupul este în sărbătoare. Dar sufletul?

Sufletul este în sărbătoare atunci când îl caută pe Dumnezeu, atunci când îl primește pe Dumnezeu. Să reactualizăm în noi importanța Euharistiei. Citind viața Sfântului Anton descoperim evlavia cu care el celebra sfânta Liturghie, credința sa în fața celui mai nobil mister: sfânta Euharistie. Să-ți îmbraci sufletul în sărbătoare înseamnă să aștepți cu nerăbdare să te împărtășești. Atât de des se aude: „Ah, m-aș împărtăși, dar am atâtea ispite, păcate. Cum să fac să fiu mai bun, să scap de păcate și de ispite? Cum să fac?

Când un sfânt a fost întrebat cum scapă de ispite, el a răspuns: „Simplu: fug!” Cum se concretizează lupta noastră cu ispitele? Dacă știi că un anturaj te duce la păcat, fugi! Dacă știi că ai obiceiuri care te duc la păcat, fugi de ele! Fugi! Îndepărtează-te! Dacă știi că anumite locuri, oameni etc. te duc la păcat, fugi. Fugi, aleargă, transpiră ca să scapi de ispite și să-ți mântuiești sufletul! Muncește pentru suflet, pentru inimă. Învață să ceri pentru suflet, să cauți bunurile sufletului, să-ți privești sufletul și să te interesezi de el. Tot la fel învață să oferi celui de lângă tine și sprijin și bunuri pentru sufletul său, nu doar pentru trup.

Am început aceste cuvinte spunând că „Într-un fel sau altul toți suntem cerșetori”. Vreau să închei subliniind că nu doar într-un fel sau altul, ci „în toate felurile toți trebuie să fim donatori, să dăruim”. Toți. Doar așa cinstim cu adevărat prezența lui Dumnezeu. Doar așa îl preamărim pe Dumnezeu în sfinții săi.

Să privim la inima neprihănită a sfintei Fecioare Maria și să-i urmăm exemplul de generozitate în slujirea fraților și a lui Dumnezeu. Să-i imităm puritatea, gingășia. Să privim strălucirea sufletului său, steaua mării, luceafărul dimineții. Să cerem și ajutorul sfântului Anton pentru ca și noi să trăim ca oameni alcătuiți din trup și suflet; oameni aleși, trimiși să aducă roade și care vor primi totul de la Tatăl dacă vom cere în numele lui Isus; oameni care trăiesc convinși că Dumnezeu vede tot. Să încercăm măcar o zi să trăim cu această convingere și viața noastră se va schimba. Acum nu reușim să înțelegem totul, să înțelegem cât de important este că avem un suflet atât de drag în ochii Domnului, însă va veni o zi când „îl vom vedea așa cum este”, îl vom vedea și pe Dumnezeu și vom vedea și sufletul nostru, vom vedea tot ceea ce am adunat în această viață în sufletul nostru. Să strângem comori care se pot purta în suflet. Să cerem simplu: „Doamne, mântuiește-ne”. Amin!

LECTURA I

Scoală-te şi unge-l pe tânăr: el este!

Citire din cartea întâi a lui Samuel (16,1b.4a.5b-13a)

În zilele acelea, Domnul i-a spus lui Samuel:

^1b „Te trimit în Betleem, la Iese, căci l‑am ales rege pe unul din fiii săi. Ia un corn, umple‑l cu untdelemn şi du‑te”.

^4a Samuel a ascultat de porunca Domnului, a venit la Betleem,^5b s‑a îngrijit de curăţirea lui Iese şi a fiilor săi şi i‑a invitat la jertfă.

⁶ Când ei au venit şi când Samuel l‑a zărit pe Eliab, şi‑a zis: „Cu siguranţă, pe acesta l‑a ales Domnul, ca să‑i dau ungerea”. ⁷Dar Domnul i‑a spus lui Samuel: „Nu te uita la înfăţişarea lui, căci nu pe el l‑am ales. Dumnezeu nu se uită la ceea ce se uită omul: oamenii se uită la înfăţişare, Dumnezeu vede inima”.

⁸ Iese l‑a chemat pe Abinadab şi l‑a prezentat lui Samuel, care a zis: „Nici pe el nu l‑a ales Domnul”.

⁹ Iese l‑a prezentat pe Şama dar Samuel a spus: „Nici pe el nu l‑a ales Domnul”.

¹⁰Astfel, Iese i‑a prezentat lui Samuel pe cei şapte fii şi Samuel i‑a spus: „Domnul n‑a ales pe nici unul dintre ei”.¹¹ Şi l‑a întrebat pe Iese: „Aceştia sunt toţi fiii pe care îi ai?”.

Iese a răspuns: „Mai este unul, cel mai mic, care păzeşte oile”. Atunci Samuel i‑a zis lui Iese: „Trimite să‑l aducă; nu ne vom aşeza la masă, până nu va fi sosit”.

¹²Iese a trimis după el. Băiatul era roşcat, avea ochi strălucitori şi un chip frumos. Atunci Domnul i‑a zis lui Samuel: „El este, dă‑i ungerea”.

^13a Samuel a luat cornul plin cu untdelemn şi l‑a uns în prezenţa fraţilor săi. Din ziua aceea Duhul Domnului a început să lucreze în David.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL                              Ps 18,8.9.10.11

     

           R.:      Legea ta, Doamne, este mereu în inima mea.

 ⁸     Legea Domnului este desăvârşită,

înviorează sufletul;

mărturia Domnului este adevărată,

îl face înţelept pe cel neştiutor. R.

⁹     Orânduirile Domnului sunt drepte,

înveselesc inima,

poruncile Domnului sunt strălucitoare,

luminează ochii. R.

¹⁰    Frica de Domnul este curată;

rămâne în veacul veacului;

judecăţile Domnului sunt adevărate,

toate sunt drepte. R.

¹¹    Ele sunt mai preţioase decât aurul

şi decât toate pietrele scumpe,

mai dulci decât fagurele

şi decât mierea. R.

Lectura a II-a

Noi suntem acei care avem gândul lui Cristos.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni  (2, 10b-16)

Fraţilor, Duhul Sfânt pătrunde cu privirea toate lucrurile, chiar şi adâncimile lui Dumnezeu. ¹¹Care dintre oameni cunoaşte oare tainele omului, dacă nu duhul omului care este în el? Tot aşa şi tainele lui Dumnezeu nimeni nu le cunoaşte, în afară de Duhul lui Dumnezeu. ¹²       Noi nu am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să cunoaştem darurile pe care le‑am primit de la Dumnezeu. ¹³ Despre acestea vorbim, nu cu vorbe învăţate de la înţelepciunea omenească, ci învăţate de la Duhul Sfânt, explicând lucrurile duhovniceşti prin cuvinte duhovniceşti. ¹⁴Omul înzestrat numai cu puteri omeneşti nu poate înţelege cele ce vin de la Duhul lui Dumnezeu; pentru el sunt o nebunie şi nu le poate înţelege, pentru că acestea nu pot fi judecate decât cu ajutorul Duhului Sfânt. ¹⁵ Dimpotrivă, omul însufleţit de Duhul Sfânt judecă orice lucru, iar el nu poate fi judecat de nimeni. Scriptura se întreabă: ¹⁶„Cine cunoaşte gândul Domnului? Sau cine‑l va sfătui pe el?”. Ei bine, noi suntem aceia care avem gândul lui Cristos!

Cuvântul Domnului

EVANGHELIA     

(Aleluia) V‑am numit prietenii mei, spune Domnul; deoarece toate câte le‑am auzit de la Tatăl meu vi le‑am făcut cunoscute vouă. (Aleluia)

V-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roade.

 

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan (15,9-17)

În timpul acela, Isus a spus ucenicilor săi:

⁹ „Precum m-a iubit pe mine Tatăl, tot aşa şi eu vă iubesc pe voi. Rămâneţi în dragostea mea.

¹⁰ Dacă păziţi poruncile mele, veţi rămâne în iubirea mea, după cum şi eu am păzit poruncile Tatălui meu şi rămân în iubirea lui. ¹¹ Acestea vi le-am spus ca bucuria mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină.

¹² Aceasta este porunca mea: să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit şi eu pe voi.

¹³ Nimeni nu are o mai mare dragoste decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi.

¹⁴ Voi sunteţi prietenii mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.

¹⁵ De acum nu vă mai numesc slugi, pentru că sluga nu ştie ce face stăpânul său, dar v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl meu vi le-am făcut cunoscute.

¹⁶ Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roade, iar roadele voastre să rămână, ca Tatăl să vă dea tot ceea ce veţi cere în numele meu.

¹⁷ Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unii pe alţii”.

Cuvântul Domnului