Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Continuând aceste cateheze despre familie, astăzi aş vrea să vorbesc despre logodnă. Logodna – se simte în cuvânt – are de-a face cu încrederea, confidenţa, credibilitatea. Confidenţă cu vocaţia pe care Dumnezeu o dăruieşte, deoarece căsătoria este înainte de toate descoperirea unei chemări a lui Dumnezeu. Desigur este un lucru frumos că astăzi tinerii pot alege să se căsătorească pe baza unei iubiri reciproce. Dar tocmai libertatea legăturii cere o conştientă armonie a deciziei, nu numai o simplă înţelegere a atracţiei sau a sentimentului, de un moment, de un timp scurt… cere un drum.

Logodna, cu alte cuvinte, este timpul în care cei doi sunt chemaţi să facă o muncă frumoasă asupra iubirii, o muncă părtaşă şi împărtăşită, care merge în profunzime. Adică se descoperă treptat reciproc, bărbatul „învaţă” femeia învăţând această femeie, logodnica sa; şi femeia „învaţă” bărbatul învăţând acest bărbat, logodnicul său. Să nu subevaluăm importanţa acestei învăţări: este o angajare frumoasă şi iubirea însăşi o cere, pentru că nu este numai o fericire nepăsătoare, o emoţie vrăjită… Relatarea biblică vorbeşte despre întreaga creaţie ca despre o frumoasă lucrare a iubirii lui Dumnezeu; cartea Genezei spune că „Dumnezeu a văzut ceea ce a făcut şi, iată, erau foarte bune” (Gen 1,31). Numai la sfârşit, Dumnezeu „s-a odihnit”. Din această imagine înţelegem că iubirea lui Dumnezeu, care a dat origine lumii, nu a fost o decizie improvizată. Nu! A fost o lucrare frumoasă. Iubirea lui Dumnezeu a creat condiţiile concrete ale unei alianţe irevocabile, solide, destinate să dureze.

Alianţa de iubire dintre bărbat şi femeie, alianţă pentru viaţă, nu se improvizează, nu se face de la o zi la alta. Nu există căsătorie express: trebuie lucrat asupra iubirii, trebuie mers. Alianţa iubirii bărbatului şi a femeii se învaţă şi se perfecţionează. Îmi permit să spun că este o alianţă artizanală. A face din două vieţi o singură viaţă, este aproape ca și o minune, o minune a libertăţii şi a inimii, încredinţată credinţei. Va trebui probabil să ne angajăm mai mult asupra acestui punct, deoarece „coordonatele noastre sentimentale” au ajuns un pic în învălmăşeală. Cine pretinde că vrea totul şi imediat, apoi cedează şi cu privire la tot – şi imediat – la prima dificultate (sau la prima ocazie). Nu există speranţă pentru încrederea şi fidelitatea dăruire de sine dacă prevalează obişnuinţa de a consuma iubirea ca pe un soi de „integrator” al bunăstării psihofizice. Iubirea nu este asta! Logodna concentrează voinţa să păstreze împreună ceva ce niciodată nu va trebui să fie cumpărat sau vândut, trădat sau abandonat, oricât de atrăgătoare poate să fie oferta. Dar şi Dumnezeu, când vorbeşte despre alianţa cu poporul său, o face uneori în termeni de logodnă. În cartea lui Ieremia, vorbind poporului care s-a îndepărtat de El, îi aminteşte când poporul era „logodnica” lui Dumnezeu şi spune aşa: „Îmi amintesc de tine, de gingăşia tinereţii tale, de iubirea de când erai logodită” (2,2). Şi Dumnezeu a parcurs acest drum de logodnă; apoi face şi o promisiune: „Te voi logodi cu mine pentru totdeauna. Te voi logodi cu mine în dreptate, în judecată, în milostivire şi îndurare. Te voi logodi cu mine în fidelitate şi-i vei cunoaşte pe Domnul” (2,21-22). Este un drum lung cel pe care Domnul îl parcurge cu poporul său în Isus Cristos: se căsătoreşte în Isus cu Biserica. Poporul lui Dumnezeu este mireasa lui Isus. Dar cât drum! Şi voi italienii, în literatura voastră aveţi o capodoperă despre logodnă [Logodnicii]. Este necesar ca tinerii s-o cunoască, s-o citească; este o capodoperă în care se povesteşte istoria logodnicilor care au îndurat atâta durere, au parcurs un drum plin de atâtea dificultăţi până să ajungă la sfârşit, la căsătorie. Nu lăsaţi deoparte această capodoperă despre logodnă pe care literatura italiană vi l-a oferit chiar vouă. Mergeţi înainte, citiţi-o şi veţi vedea frumuseţea, suferinţa, dar şi fidelitatea logodnicilor.

Biserica, în înţelepciunea sa, păstrează distincţia între a fi logodnici şi a fi soţi – nu este acelaşi lucru – tocmai în vederea delicateţii şi profunzimii acestei verificări. Să fim atenţi să nu dispreţuim cu uşurătate această învăţătură înţeleaptă, care se hrăneşte şi din experienţa iubirii conjugale trăite în mod fericit. Simbolurile puternice ale trupului deţin cheile sufletului: nu putem trata legăturile trupului cu lejeritate, fără a deschide vreo rană durabilă în spirit (1Cor 6,15-20).

Desigur, cultura şi societatea de astăzi au devenit destul de indiferente faţă de delicateţea şi seriozitatea acestei treceri. Şi pe de altă parte, nu se poate spune că sunt generoase cu tinerii care au intenţia serioasă de a întemeia o familie şi de a aduce copii pe lume! Dimpotrivă, adesea pun mii de piedici, mentale şi practice. Logodna este un parcurs de viaţă care trebuie să se maturizeze ca rodul, este un drum de maturizare în iubire, până în momentul în care devine căsătorie.

Cursurile prematrimoniale sunt o exprimare specială a pregătirii. Şi noi vedem atâtea perechi, care eventual ajung la curs cam împotriva voinţei, „Dar preoţii aceştia ne obligă să facem un curs! Dar de ce? Noi ştim!”… şi merg împotriva voinţei. Dar după aceea sunt bucuroşi şi mulţumesc, pentru că de fapt au găsit acolo ocazia – adesea unica! – pentru a reflecta asupra experienţei lor în termeni nebanali. Da, multe perechi stau împreună atât timp, eventual şi în intimitate, uneori convieţuind, dar nu se cunosc cu adevărat. Pare straniu, dar experienţa demonstrează că este aşa. Pentru aceasta trebuie reevaluată logodna ca timp de cunoaştere reciprocă şi de împărtăşire a unui proiect. Drumul de pregătire la căsătorie trebuie proiectat în această perspectivă, folosindu-se şi mărturia simplă dar intensă a soţilor creştini. Şi punctând şi aici pe esenţial: Biblia, care trebuie redescoperită împreună, în manieră conştientă; rugăciunea, în dimensiunea sa liturgică, dar şi în acea „rugăciune familială”, care trebuie trăită în familie, sacramentele, viaţa sacramentală, Spovada – în care Domnul să locuiască în logodnici şi îi pregăteşte să se primească într-adevăr unul pe altul „cu harul lui Cristos”; şi fraternitatea cu săracii, cu nevoiaşii, care ne provoacă la sobrietate şi la împărtăşire. Logodnicii care se angajează în asta cresc amândoi şi toate acestea duc la pregătirea unei frumoase celebrări a Căsătoriei în mod diferit, nu lumesc ci în mod creştin! Să ne gândim la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu pe care le-am auzit când El vorbeşte poporului său precum logodnicul către logodnică: „Te voi logodi cu mine pentru totdeauna. Te voi logodi cu mine în dreptate, în judecată, în milostivire şi îndurare. Te voi logodi cu mine în fidelitate şi-i vei cunoaşte pe Domnul” (Os 2,21-22). Fiecare pereche de logodnici să se gândească la asta şi să spună unul altuia: „Te voi logodi cu mine”. A aştepta acel moment; este un moment, este un parcurs care merge lent înainte, dar este un parcurs de maturizare. Etapele drumului nu trebuie să fie săltate. Maturizarea se face aşa, pas cu pas.

Timpul logodnei poate să devină cu adevărat un timp de iniţiere, la ce anume? La surpriză! La surpriza darurilor spirituale cu care Domnul, prin Biserică, îmbogăţeşte orizontul noii familii care se dispune să trăiască în binecuvântarea sa. Acum vă invit să rugăm (cerând mijlocirea) sfintei Familii din Nazare: Isus, Iosif şi Maria. Să ne rugăm pentru ca familia să parcurgă acest drum de pregătire; să ne rugăm pentru logodnici. S-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria cu toţii împreună, un Bucură-te Marie pentru toţi logodnicii, pentru ca să poată înţelege frumuseţea acestui drum spre Căsătorie. [Bucură-te Marie…]. Şi logodnicilor care sunt în piaţă: „Drum bun de logodnă!”.

Franciscus

Audienţa generală a papei Francisc de miercuri, 27 mai 2015

Familia – 16. Logodna

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro