Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Archive for the ‘casatorie’ Category

Te-am luat în braţele mele şi te iubesc mai mult decât viaţa mea…

Posted by Paxlaur pe 15/03/2017

sot si sotie_mire si mireasa_familie„Te-am luat în braţele mele şi te iubesc mai mult decât viaţa mea. Căci viaţa de acum nu e nimic şi visul meu cel mai fierbinte e să o petrec împreună cu tine în aşa fel încât să fim siguri că nu vom fi despărţiţi în viața viitoare care ne aşteaptă. (…) Aşez iubirea ta mai presus de toate şi nimic n-ar fi mai dureros pentru mine decât să nu am aceleaşi gânduri ca tine” (Hom. in Eph. 20, 8. Cf. Catehismul Bisericii Catolice, 2365).

Acestea sunt cuvintele  pe care sfântul Ioan Gură de Aur le sugerează tinerilor soţi să le adreseze soţiei lor!

Clar că pot exersa, măcar din când în când, și soții mai puțin tineri! Ba aș zice, chiar și soțiile! 🙂

 

 

 

Anunțuri

Posted in casatorie, Familia, Ioan Crisostomul, Lecturi | Etichetat: , , , , , , , , | Leave a Comment »

Divorţaţii recăsătoriţi

Posted by Paxlaur pe 29/04/2016

father-protects-family-hot-sun-umbrella-27425406Experienţa zilnică arată, cu toate acestea, că cine a recurs la divorţ, de cele mai multe ori are în vedere trecerea la o nouă uniune, desigur nu cu ceremonie religioasă catolică. Fiind vorba de un rău, o plagă care întocmai cu altele atacă din ce în ce mai mult şi ambientele catolice, problema trebuie să fie urmărită cu grijă, fără întârziere. Părinţii sinodali au studiat special această problemă. Biserica, întemeiată pentru a duce la mântuire pe toţi oamenii şi mai ales pe cei botezaţi, nu poate să-i părăsească pe aceştia care, deşi legaţi în Căsătorie sacramentală, au încercat să treacă la altă căsătorie. Pentru aceasta va încerca, neobosit, de a le pune la dispoziţie mijloacele de mântuire pe care le are.

Păstorii sufleteşti trebuie să ştie că, din dragoste pentru adevăr, sunt obligaţi să studieze bine situaţiile. E diferenţă între cei care s-au străduit sincer să salveze prima căsătorie şi au fost părăsiţi cu totul pe nedrept, şi cei care din vina lor au distrus o Căsătorie canonic validă. Sunt apoi cei care au contractat a doua căsătorie în vederea educării copiilor şi uneori subiectiv sunt convinşi în conştiinţă că prima căsătorie, care acum este distrusă în mod ireparabil, n-ar fi fost niciodată validă.

Împreună cu Sinodul episcopilor, îndemn călduros pe păstorii sufleteşti şi întreaga comunitate a credincioşilor să-i sprijine pe cei divorţaţi, ajutându-i cu dragoste îngrijită să nu se considere separaţi de Biserică, putând şi trebuind, în calitate de botezaţi, să ia parte la viaţa Bisericii. Să fie îndemnaţi să asculte cuvântul lui Dumnezeu, să ia parte la jertfa Liturghiei, să persevereze în rugăciune, să ia parte la operele de caritate şi iniţiativele comunităţii în favoarea dreptăţii şi să-şi crească pruncii în credinţa creştină, să cultive spiritul şi operele de penitenţă, pentru ca în felul acesta să ceară zilnic harul lui Dumnezeu. Biserica să se roage pentru ei, să-i încurajeze, să se arate mamă plină de milă şi aşa să-i susţină în credinţă şi speranţă.

Cu toate acestea, Biserica reaminteşte practica sa – bazată pe Sfânta Scriptură – de a nu-i admite la comuniunea euharistică pe cei divorţaţi şi recăsătoriţi. Ei sunt aceia care s-au făcut nevrednici de a fi admişi din moment ce starea şi condiţia lor de viaţă contrazic obiectiv acea unire de iubire dintre Cristos şi Biserică, semnificată şi realizată de sfânta Euharistie. Şi mai este încă un motiv pastoral special: dacă aceste persoane ar fi admise la sfânta Euharistie, credincioşii ar fi induşi în eroare şi confuzie cu privire la doctrina Bisericii referitoare la indisolubilitatea Căsătoriei.

Reconcilierea spirituală în sacramentul Pocăinţei, care ar deschide calea către sacramentul euharistic, poate fi dată numai acelora care, căindu-se pentru că au rupt semnul legământului şi al fidelităţii faţă de Cristos, sunt sincer dispuşi la o formă de viaţă care să nu fie în contradicţie cu indisolubilitatea Căsătoriei. Aceasta înseamnă, în concret, faptul că atunci când bărbatul şi femeia, pentru motive serioase, cum ar fi, de pildă, educarea copiilor, nu pot satisface obligaţia de separare, „îşi iau angajamentul de a trăi în deplină abstinenţă, adică de a se abţine de la actele specifice vieţii conjugale”180.

La fel, respectul datorat atât sacramentului Căsătoriei, cât şi soţilor şi rudelor acestora, şi chiar respectul datorat comunităţii credincioşilor interzice oricărui păstor sufletesc, pentru orice motiv sau pretext chiar şi de ordin pastoral, să pună în act, în favoarea celor divorţaţi care se recăsătoresc, ceremonii religioase de orice fel. Acestea, de fapt, ar da impresia celebrării unei noi Căsătorii sacramentale şi prin urmare ar induce în eroare cu privire la indisolubilitatea Căsătoriei valid contractate.

Acţionând în felul acesta, Biserica profesează propria fidelitate faţă de Cristos şi adevărul său. În acelaşi timp se comportă ca o mamă faţă de aceşti fii, mai ales faţă de aceia care, fără vina lor, au fost părăsiţi de soţul legitim.

Cu fermă încredere, Biserica crede că cei care s-au îndepărtat de porunca lui Dumnezeu şi mai trăiesc încă în această stare vor putea obţine de la Dumnezeu harul întoarcerii şi al mântuirii, dacă vor fi perseverat în rugăciune, în pocăinţă şi caritate.

(din Familiaris consortio, nr. 84)

Vezi si https://paxlaur.com/2016/04/28/separati-prin-divort-si-necasatoriti/

Documentul poate fi citit în întregime pe: http://www.ercis.ro/magisteriu/ioanpaul2exo.asp?doc=fc

Posted in casatorie, E bine de ştiut, Familia, Ioan Paul al II-lea, Lecturi | Etichetat: , , , , , , , , | 1 Comment »

Separaţi prin divorţ şi necăsătoriţi

Posted by Paxlaur pe 28/04/2016

couple-200Motive diferite, cum ar fi lipsa de înţelegere reciprocă, incapacitatea de a se deschide reciproc pentru raporturi interpersonale şi altele conduc cu durere la o ruptură adesea ireparabilă a Căsătoriei valid contractate. În mod evident, această situaţie trebuie considerată ca un remediu extrem, după ce orice altă tentativă raţională s-a arătat a fi în zadar.

Singurătatea şi alte greutăţi sunt adesea partea soţului părăsit, mai ales dacă este nevinovat. În acest caz, comunitatea eclezială trebuie mai mult ca niciodată să-l susţină pe cel părăsit în acest fel, să-i dovedească stimă, solidaritate, înţelegerea situaţiei şi ajutor concret, în aşa fel, încât să-şi poată păstra fidelitatea chiar şi în situaţia dificilă în care se află. Trebuie ajutat soţul părăsit să cultive exigenţa iertării specifice dragostei creştine şi disponibilitatea unei eventuale reluări a vieţii conjugale anterioare.

Analog este cazul soţului care a trecut prin divorţ, dar care – ştiind că legătura Căsătoriei valide este indisolubilă – nu se lasă implicat într-o nouă uniune, implicându-se în schimb în mod unic în îndeplinirea îndatoririlor de familie şi a responsabilităţilor vieţii creştine. În acest caz, exemplul său de fidelitate şi de coerenţă creştină are valoare deosebită de mărturie în faţa lumii şi a Bisericii, făcând şi mai necesară, din partea Bisericii, o acţiune continuă de dragoste şi de ajutor, fără a constitui vreun obstacol la primirea sacramentelor.

(din Familiaris consortio, nr. 83)

Vezi si https://paxlaur.com/2016/04/27/catolici-casatoriti-numai-civil/

Documentul poate fi citit în întregime pe: http://www.ercis.ro/magisteriu/ioanpaul2exo.asp?doc=fc

Posted in casatorie, Familia, Ioan Paul al II-lea, Lecturi | Etichetat: , , , , , , | 1 Comment »

Catolici căsătoriţi numai civil

Posted by Paxlaur pe 27/04/2016

guida-alla-scelta-delle-fedi-nuziali_e5a5595bcb02cef5cd289ffaf5fb8151E tot mai răspândit cazul catolicilor, care, din motive ideologice şi practice, preferă să încheie numai căsătorie civilă, refuzând ori amânând Căsătoria religioasă. Situaţia lor nu se poate compara cu a acelora care nu au nici o legătură instituţională, pentru că la ei se întâlneşte oarecum o anumită angajare pentru un stil de viaţă precisă şi probabil stabilă, chiar dacă adesea nu este îndepărtată perspectiva unui eventual divorţ. Cerând recunoaşterea publică a legăturii lor de către autorităţile de stat, aceste perechi arată că sunt dispuse ca, împreună cu avantajele vieţii de căsătorie, să-şi asume şi obligaţiile care le revin. Cu toate acestea, nici această situaţie nu este acceptabilă din partea Bisericii.

Acţiunea pastorală va tinde să-i facă pe cei interesaţi să înţeleagă necesitatea de coerenţă dintre alegerea de viaţă şi credinţa pe care o profesează şi se va încerca tot ceea ce este posibil ca aceste perechi să-şi reglementeze situaţia în lumina principiilor creştine. Chiar purtându-se cu aceste persoane cu mare dragoste şi aducându-i în viaţa respectivelor comunităţi, păstorii sufleteşti nu vor putea din păcate să le admită la sacramente.

(din Familiaris consortio, nr. 82)

Documentul poate fi citit în întregime pe: http://www.ercis.ro/magisteriu/ioanpaul2exo.asp?doc=fc

Posted in casatorie, Familia, Ioan Paul al II-lea, Lecturi | Etichetat: , , , , , , , | 1 Comment »

Unirile libere „de facto”

Posted by Paxlaur pe 24/04/2016

wife-marriage-tips-2Este vorba de uniri fără nici o legătură instituţională recunoscută public, nici civilă, nici religioasă. Acest fenomen, destul de frecvent, nu poate să nu atragă atenţia păstorilor sufleteşti, pentru că la baza lui sunt elemente foarte diferite între ele şi, lucrând cu grijă, s-ar putea limita consecinţele.

Unii procedează astfel pentru că sunt constrânşi la aceasta de situaţii economice, culturale şi religioase dificile, încât dacă s-ar căsători ar fi expuşi la daune, la pierderea unor avantaje economice, la discriminare şi altele. Alţii, invers, manifestă dispreţ, contestare faţă de Căsătorie ori chiar faţă de societate, de familie, de ordinea socio-politică şi caută numai plăcerea trupească. Alţii, în sfârşit, sunt împinşi de ignoranţă extremă şi sărăcie, uneori de condiţionări datorate unor situaţii de adevărată nedreptate, sau chiar din lipsă de maturitate psihologică, făcându-i nesiguri şi temători de a încheia un legământ stabil şi definitiv. Sunt unele locuri unde obiceiurile tradiţionale admit Căsătoria abia după o perioadă de locuire împreună şi după naşterea primului copil.

Fiecare dintre aceste elemente pune în Biserică probleme arzătoare de pastoraţie, din cauza urmărilor grave care decurg din ele, atât din punct de vedere religios, cât şi moral (pierderea simţului religios al Căsătoriei, văzută în lumina legământului lui Dumnezeu cu poporul său, lipsa harului sacramental; scandalul public), precum şi din punct de vedere social (distrugerea conceptului de familie, slăbirea simţului de fidelitate chiar şi faţă de societate; posibile traume psihologice în sufletele copiilor; întărirea egoismului).

Păstorii sufleteşti şi comunitatea eclezială se vor îngriji să cunoască aceste situaţii şi cauzele lor de la caz la caz. Se vor apropia de ei cu discreţie şi respect, străduindu-se cu răbdare să-i lumineze şi să-i corijeze cu dragoste, arătându-le dovada mărturiei de viaţă creştină care ar putea să-i pună pe drumul cel drept pentru regularizarea situaţiei lor.

Mai ales se va face muncă de prevenire, cultivând sensul de fidelitate în toată acţiunea de educaţie morală şi religioasă a tinerilor, învăţându-i despre condiţiile şi structurile care favorizează această fidelitate, fără de care nu există libertate adevărată, ajutându-i să se maturizeze spiritual şi să înţeleagă bogata realitate umană şi supranaturală a Căsătoriei-sacrament.

Poporul lui Dumnezeu trebuie să insiste pe lângă autorităţile publice, pentru ca, împotrivindu-se la aceste tendinţe de destrămare a societăţii şi dăunătoare pentru demnitatea, siguranţa şi bunăstarea cetăţenilor, să nu se subestimeze ori să se micşoreze valenţele instituţiei Căsătoriei şi ale familiei. Şi fiindcă în multe regiuni, din cauza sărăciei extreme care derivă din structuri social-economice nedrepte ori inadecvate, tinerii nu sunt în condiţie pentru a se căsători cum se convine, societatea şi autorităţile publice să favorizeze Căsătoria legitimă printr-o serie de intervenţii sociale şi politice, garantând salariul familiei, dând dispoziţii pentru o locuinţă corespunzătoare vieţii de familie, creând posibilităţi adecvate de muncă şi de viaţă.

(din Familiaris consortio, nr. 81)

Documentul poate fi citit în întregime pe: http://www.ercis.ro/magisteriu/ioanpaul2exo.asp?doc=fc

Posted in casatorie, Familia, Ioan Paul al II-lea, Lecturi | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: