Mi-e dor de Chopin… M-am visat prin cimitirul Pere Lachaise. Mergeam câte doi pe alei mai întâi largi, apoi înguste. Uneori erau atât de înguste că abia încăpeam doi. Ba mai mult, pe alocuri ne opream şi treceam pe rând… Am ajuns în faţa lui Chopin… M-am oprit şi am început să fredonez, de fapt…