Arhive pentru ‘Conciliul Vatican II’

Dacă cineva se întreabă cum poate fi învinsă această nenorocire…

„Când se tulbură ordinea valorilor
iar binele și răul se amestecă,
indivizii și grupurile au în vedere numai interesele proprii,
nu și ale altora”.

Sfânta Scriptură, în concordanță cu experiența veacurilor, îi învață pe oameni că progresul uman, care este un mare bine al omului, comportă totuși o tentație gravă: când se tulbură ordinea valorilor iar binele și răul se amestecă, indivizii și grupurile au în vedere numai interesele proprii, nu și ale altora. Astfel, lumea nu mai este spațiul unei adevărate fraternități, în timp ce creșterea puterii omenirii amenință deja să distrugă însuși neamul omenesc. 

Întreaga istorie a oamenilor e străbătută de o bătălie aprigă împotriva puterilor întunericului; aceasta a început de la origini și va dura, după cum spune Domnul[64], până în ziua de apoi. Prins în această înfruntare, omul trebuie să se lupte necontenit pentru a adera la bine și nu-și poate dobândi unitatea lăuntrică decât cu mari eforturi, cu ajutorul harului lui Dumnezeu. 

De aceea, Biserica lui Cristos, încrezătoare în planul Creatorului, recunoscând că progresul uman poate sluji adevăratei fericiri a oamenilor, nu poate să nu rostească totuși cuvintele Apostolului: „Nu vă faceți după chipul lumii acesteia” (Rom 12,2), adică după acel spirit de vanitate și de răutate care transformă în instrument de păcat activitatea umană, orânduită spre slujirea lui Dumnezeu și a omului. 

Dacă cineva se întreabă, așadar, cum poate fi învinsă această nenorocire, creștinii afirmă că toate activitățile omului, care sunt zilnic puse în primejdie prin trufie și prin iubirea neorânduită de sine, trebuie purificate și duse la desăvârșire prin crucea și învierea lui Cristos. Într-adevăr, răscumpărat de Cristos și transformat în făptură nouă în Duhul Sfânt, omul poate și trebuie să iubească și lucrurile create de Dumnezeu. De la Dumnezeu le-a primit și le privește și le respectă ca izvorând din mâna lui Dumnezeu. Mulțumind pentru ele Binefăcătorului, folosindu-se și bucurându-se de făpturi în sărăcia și libertatea spiritului, omul intră în adevărata posesie a lumii, ca unul care nu are nimic și totuși le stăpânește pe toate[65]. „Căci toate sunt ale voastre, dar voi, ai lui Cristos, iar Cristos, al lui Dumnezeu” (1Cor 3,22-23). 

Cuvântul lui Dumnezeu, prin care toate s-au făcut, el însuși făcut trup și locuind pe pământul oamenilor[66], a intrat ca omul desăvârșit în istoria lumii, asumând-o și refăcând-o în sine[67]. El ne revelează că „Dumnezeu este iubire” (1In 4,8) și, în același timp, ne învață că legea fundamentală a perfecțiunii omenești, și, de aici, a transformării lumii, este noua poruncă a iubirii. Acelora care cred în dragostea lui Dumnezeu el le dă certitudinea că tuturor oamenilor le este deschisă calea iubirii și că strădania de a instaura fraternitatea universală nu este zadarnică. În același timp, îi avertizează că această iubire nu trebuie căutată numai în lucrurile mari, ci și, în primul rând, în împrejurările obișnuite ale vieții. Îndurând moartea pentru noi toți, păcătoșii[68], prin pilda sa ne învață că trebuie să purtăm și crucea pe care trupul și lumea o pun pe umerii celor care caută pacea și dreptatea. Rânduit Domn prin învierea sa, Cristos, căruia i-a fost dată toată puterea în cer și pe pământ[69], lucrează de acum înainte în inimile oamenilor prin puterea Duhului său, nu numai trezind dorința după lumea viitoare, ci prin însuși acest fapt însuflețind, purificând și întărind acele aspirații generoase prin care familia umană se străduiește să-și umanizeze viața și să supună acestui scop întreg pământul. Darurile Duhului sunt însă diverse: pe unii îi cheamă să dea mărturie limpede pentru dorul după lăcașul ceresc și să-l păstreze viu în familia umană, pe alții îi cheamă să se dedice slujirii pământești a oamenilor, pregătind prin însăși această slujire premisele pentru împărăția cerurilor. Pe toți însă îi eliberează, așa încât, lepădându-se de egoism și adunând în slujba vieții omului toate energiile pământești, să se avânte spre viitor, spre acel timp în care omenirea însăși va deveni o jertfă plăcută lui Dumnezeu[70]

Domnul a lăsat alor săi chezășie a acestei speranțe și merinde pentru drum sacramentul credinței, în care elemente ale naturii, cultivate de om, sunt transformate în trupul și sângele lui glorios, cină a comuniunii frățești și pregustare a ospățului ceresc.

(din Gaudium et spes: Constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană, nr. 37-38) Documentul integral poate fi citit aici: Constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană (https://www.magisteriu.ro/gaudium-et-spes-1965/)

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

4.00 €

Pay with PayPal

Vai mie dacă nu vestesc evanghelia… Dar cum?

Papa Francisc si saraciiMărturia vieții creștine
și faptele bune săvârșite cu spirit supranatural
au puterea de a-i atrage pe oameni la credință și la Dumnezeu;
căci Domnul spune:
„Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor,
ca, văzând faptele voastre cele bune,
să-l preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Mt 5,16).

Totuși un astfel de apostolat nu constă numai în mărturia vieții;
adevăratul apostol caută ocazii de a-l vesti pe Cristos prin cuvinte,
fie necredincioșilor, pentru a-i aduce la credință,
fie credincioșilor, pentru a-i instrui, a-i întări și a-i îndemna la o viață mai ferventă,
„căci dragostea lui Cristos nu ne dă răgaz” (2Cor 5,14)
și în inima tuturor trebuie să răsune cuvintele Apostolului:
„Vai mie dacă nu vestesc evanghelia” ( 1Cor 9,16)

(Apostolicam actuositatem:
Decret despre apostolatul laicilor, nr. 6…
Textul integral poate fi cititi AICI).


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

Biserica practică neîncetat pocăința și înnoirea…

augustin sfinti si pacatosi trecut si viitor„Biserica înconjoară cu dragostea sa pe toți cei apăsați de povara slăbiciunii umane;
ba mai mult,
ea recunoaște în săraci și suferinzi
chipul Întemeietorului său sărac și suferind,
își dă toată silința să înlăture mizeria lor
și vrea să-l slujească pe Cristos în ei.
Dar,
în vreme ce Cristos,
sfânt, nevinovat și fără pată (Evr 7,26)
nu a cunoscut păcatul (cf. 2Cor 5,21),
ci a venit pentru a ispăși doar păcatele poporului (cf. Evr 2, 17),
Biserica,
incluzând în sânul ei oameni păcătoși,
deopotrivă sfântă și având mereu nevoie de purificare,
practică neîncetat pocăința și înnoirea” (
Lumen gentium, 8).


SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

 

%d blogeri au apreciat: