Arhive pentru ‘Conciliul Vatican II’

Să fie pace, acea pace care este rodul iubirii care depășește ceea ce poate oferi dreptatea!!!

Pacea nu este numai absența războiului, nici nu se reduce la stabilirea unui echilibru între forțe adverse, nici nu se naște dintr-o dominare despotică, ci este numită, în mod corect și propriu, lucrare a dreptății (Is 32,17). Ea este rodul ordinii înscrise în societatea umană de divinul ei întemeietor și trebuie înfăptuită de oameni care însetează după o dreptate tot mai desăvârșită. Într-adevăr, întrucât binele comun al neamului omenesc, deși este reglementat în realitatea sa fundamentală de legea veșnică, totuși, în privința exigențelor sale concrete, este supus la neîncetate schimbări pe măsura trecerii timpului; pacea nu este niciodată dobândită definitiv, ci trebuie construită continuu. Pe lângă aceasta, deoarece voința omului este labilă și rănită de păcat, dobândirea păcii cere o stăpânire constantă asupra patimilor din partea fiecărui om, precum și vigilența autorității legitime.
Dar toate acestea nu sunt suficiente. O astfel de pace nu poate fi realizată pe pământ fără ocrotirea binelui persoanelor și nici fără comunicarea liberă și plină de încredere a bogățiilor sufletești și a facultăților creatoare, între oameni. Voința fermă de a respecta pe ceilalți oameni, celelalte popoare și demnitatea lor, precum și practicarea asiduă a fraternității umane, sunt absolut necesare pentru a construi pacea. Astfel, pacea este și rodul iubirii care depășește ceea ce poate oferi dreptatea. Pacea de pe pământ, care se naște din iubirea față de aproapele, este imaginea și efectul păcii lui Cristos, ce izvorăște de la Dumnezeu Tatăl. Căci Fiul întrupat, Principele păcii, i-a împăcat pe toți oamenii cu Dumnezeu prin crucea sa și, restabilind unitatea tuturor într-un singur popor și într-un singur trup, a ucis ura în trupul său (cf. Ef 2,16; Col 1,20.22) și, după triumful învierii sale, a revărsat în inimile oamenilor Duhul iubirii.
De aceea, toți creștinii sunt stăruitor chemați ca, făptuind adevărul în iubire (Ef 4,15), să se unească cu oamenii cu adevărat iubitori de pace, pentru a implora și a instaura pacea. Însuflețiți de același spirit, nu putem să nu-i lăudăm pe aceia care, renunțând la acțiunea violentă în revendicarea drepturilor lor, recurg la mijloace de apărare care sunt, de altfel, la îndemâna și a celor mai slabi, cu condiția ca aceasta să se poată îndeplini fără lezarea drepturilor și obligațiilor celorlalți sau ale comunității.

Din constituția pastorală
despre Biserică în lumea contemporană
Gaudium et spes a Conciliului al II-lea din Vatican
(Nr. 78)

AJUTOR PENTRU CEI AJUNȘI LA NOI
FĂRĂ NIMENI ȘI NIMIC!!!

Dacă încă nu ai ajutat pe nimeni în aceste vremuri grele de război, o poți face acum susținând o familie, adică o mamă singură și trei copilași. Acesși oameni nevinovați au ajuns fără nimic în România. Nu au nimic. Nu au pe nimeni, în afară de Dumnezeu și aproapele. Însă cine este aproapele celui căzut în mâinile tâlharilor? ( cfr. Lc 10,25-37).

Poți ajuta prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com;

sau prin Banca Transilvania:
cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu
cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

Vă mulțumesc!

DONEAZĂ PENTRU COPIII RĂMAȘI FĂRĂ NIMENI ȘI NIMIC

€10.00

06/03/2022 0 5

Când se tulbură ordinea valorilor iar binele și răul se amestecă

Purificarea activităților umane în misterul pascal

    Sfânta Scriptură, în concordanță cu experiența veacurilor, îi învață pe oameni că progresul uman, care este un mare bine al omului, comportă totuși o tentație gravă: când se tulbură ordinea valorilor iar binele și răul se amestecă, indivizii și grupurile au în vedere numai interesele proprii, nu și ale altora.
    Astfel, lumea nu mai este spațiul unei adevărate fraternități, în timp ce creșterea puterii omenirii amenință deja să distrugă însuși neamul omenesc.
    Dacă cineva se întreabă, așadar, cum poate fi învinsă această nenorocire, creștinii afirmă că toate activitățile omului, care sunt zilnic puse în primejdie prin trufie și prin iubirea neorânduită de sine, trebuie purificate și duse la desăvârșire prin crucea și învierea lui Cristos.
    Într-adevăr, răscumpărat de Cristos și transformat în făptură nouă, în Duhul Sfânt, omul poate și trebuie să iubească lucrurile create de Dumnezeu. De la Dumnezeu le-a primit și le privește și le respectă ca izvorând din mâna lui Dumnezeu.
    Mulțumind pentru ele Binefăcătorului, folosindu-se și bucurându-se de făpturi în sărăcia și libertatea spiritului, omul intră în adevărata posesie a lumii, ca unul care nu are nimic, și totuși, stăpânește toate. Căci toate sunt ale voastre, iar voi sunteți ai lui Cristos, iar Cristos, al lui Dumnezeu (1Cor 3,22-23).
    Cuvântul lui Dumnezeu, prin care toate s-au făcut, el însuși făcut trup și locuind pe pământul oamenilor, a intrat ca omul desăvârșit în istoria lumii, asumând-o și refăcând-o în sine. El ne revelează că Dumnezeu este iubire (1In 4,8) și, în același timp, ne învață că legea fundamentală a perfecțiunii omenești și, de aici, a transformării lumii este noua poruncă a iubirii.
    Acelora care cred în dragostea lui Dumnezeu, el le dă certitudinea că tuturor oamenilor le este deschisă calea iubirii și că strădania de a instaura fraternitatea universală nu este zadarnică. În același timp, îi avertizează că această iubire nu trebuie căutată numai în lucrurile mari, ci și, în primul rând, în împrejurările obișnuite ale vieții.
    Îndurând moartea pentru noi toți, păcătoșii, prin pilda sa, ne învață că trebuie să purtăm crucea pe care trupul și lumea o pun pe umerii celor care caută pacea și dreptatea.
    Rânduit Domn prin învierea sa, Cristos, căruia i-a fost dată toată puterea în cer și pe pământ, lucrează de acum înainte în inimile oamenilor prin puterea Duhului său, nu numai trezind dorința după lumea viitoare, ci prin însuși acest fapt însuflețind, purificând și întărind acele aspirații generoase prin care familia umană se străduiește să-și umanizeze viața și să supună acestui scop întreg pământul.
    Darurile Duhului sunt însă diferite: pe unii îi cheamă să dea mărturie limpede pentru dorul după lăcașul ceresc și să-l păstreze viu în familia umană, pe alții îi cheamă să se dedice slujirii pământești a oamenilor, pregătind prin însăși această slujire premisele pentru împărăția cerurilor.
    Pe toți însă îi eliberează, așa încât, lepădându-se de egoism și adunând în slujba vieții omului toate energiile pământești, să se avânte spre viitor, spre acel timp în care omenirea însăși va deveni o jertfă plăcută lui Dumnezeu.

Din constituția pastorală despre Biserica în lumea contemporană, Gaudium et spes a Conciliului al II-lea din Vatican (Nr. 37-38).

Documentul poate fi citit integral AICI: https://www.magisteriu.ro/gaudium-et-spes-1965/!

Susține proiectele Paxlaur!

Susține blogul și proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu.

€1.00

21/03/2021 1 4

Dacă are într-adevăr vreun rost să deschizi gura, fă ca vorbele tale să fie pline de miez și sufletește folositoare

Mă întreb ce ne împinge mereu să flecărim,
cu atâta ușurință,
bătându-ne într-una gura
despre vrute și nevrute,
când, aproape întotdeauna,
ne înapoiem la tăcere cu conștiințele vătămate?

Cartea I: îndrumări de folos pentru viața sufletului

Capitolul X: ÎNFRÂNAREA LIMBUȚIEI

1. Ocolește cât poți larma și gura lumii: vorbăria, chiar lipsită de răutate, aduce omului multă bătaie de cap. Nu-i trebuie mult nimănui ca să fie cuprins de fumuri și, alunecând, să-și piardă capul. Tocmai de aceea, de câte ori nu mi-am dorit să fi tăcut din gură și să nu mă fi dus printre oameni! Mă întreb ce ne împinge mereu să flecărim, cu atâta ușurință, bătându-ne într-una gura despre vrute și nevrute, când, aproape întotdeauna, ne înapoiem la tăcere cu conștiințele vătămate? Flecărim cu atâta plăcere, deoarece prin vorbăria noastră căutăm, cumva, să ne destindem, despovărându-ne inimile, îndeobște apăsate de greutăți. De aceea ne place atât de mult să gândim și să vorbim tocmai despre acele lucruri la care ținem mai mult, sau pe care le dorim, sau despre altele, pe care ni le simțim potrivnice.

2. Dar vai, de cele mai multe ori, fără nici un rost și cu totul zadarnic. Căci ușurarea aceasta părelnică dăunează nu puțin alinării lăuntrice, care-i darul lui Dumnezeu. Iată de ce se cade să stăm de veghe și să ne rugăm, ca timpul ce ni s-a dat să nu ni se irosească în deșert. Dacă are într-adevăr vreun rost să deschizi gura, fă ca vorbele tale să fie pline de miez și sufletește folositoare. Năravul și nepăsarea față de propășirea sufletului nostru ne trag de cele mai multe ori la limbuție. Dimpotrivă, a sta cuviincios de vorbă despre cele sufletești poate fi de mare folos, mai cu seamă dacă cei ce se adună să schimbe asemenea gânduri împărtășesc, într-un singur suflet, una și aceeași râvnă pentru împărăția lui Dumnezeu.

Prin Conciliul al II-lea din Vatican, Biserica ne invită să medităm: Societatea umană are, așadar, dreptul la informare asupra celor ce interesează pe oameni, fie ca indivizi, fie în comun, după condițiile respective. Dar buna exercitare a acestui drept cere ca, în ceea ce privește obiectul, comunicarea să fie mereu adevărată și completă, ținând seama de dreptate și caritate. Iar în ceea ce privește modalitatea ei, să fie cinstită și adecvată, adică să respecte cu sfințenie, în dobândirea și difuzarea știrilor, legile morale precum și drepturile legitime și demnitatea omului; căci nu orice cunoaștere e de folos, „însă dragostea construiește” (1Cor 8,1) (Inter Mirifica, Decretul asupra mijloacelor de comunicare socială, nr. 5)

Să ne rugăm: Dăruiește-ne, Doamne, harul unei reculegeri interioare; fă-ne atenți la voința ta sfântă și fideli harului tău. Ajută-ne să nu uităm niciodată binecuvântările tale în conversațiile noastre și inspiră-ne toate cuvintele și faptele în timpul călătoriei noastre vremelnice pe acest pământ.

Să reținem: Dacă are într-adevăr vreun rost să deschizi gura, fă ca vorbele tale să fie pline de miez și sufletește folositoare.

Să practicăm: Fii prudent în vorbire astfel încât să nu rănești niciodată dragostea și nici să nu-ți discreditezi aproapele.

Aici puteți citi alte capitole din Imitațiunea lui Cristos:

CARTEA I: Îndrumări de folos pentru viața sufletului

Capitolul I: Urmând pas cu pas pe Cristos, să trecem cu dispreț peste deșertăciunile lumii

Capitolul II: Să nu avem despre noi înșine păreri înalte

Capitolul III: Să ne biruim pe noi înșine: ce anume te stânjenește și-ți aduce mai multe necazuri pe cap?

Capitolul IV: Buna chibzuință a faptelor noastre

Capitolul V: La citire să te atragă un singur lucru: dragostea de adevăr!

Capitolul VI: Iată de ce inima omului robit simțurilor nu cunoaște pacea

Capitolul VII: Nu te socoti mai bun decât alții

Capitolul VIII: Nu-ți dezvălui inima oricărui om

Capitolul IX: Mai la adăpost este cel ce știe să primească sfaturi, decât cel care se încumetă să le dea

VA URMA! Capitolul XI: DOBÎNDIREA PĂCII LĂUNTRICE
ŞI RÎVNA PROPĂŞIRII SUFLETEŞTI… (vineri, 27 noiembrie 2020).

Mai multe despre cartea Imitațiunea lui Cristos poți afla AICI:
Introducere: o carte care a schimbat milioane de vieți!

Pentru textul integral, meditații, rugăciuni…: The imitation of Christ, St Paul, 1995.

Sau: Imitațiunea lui Cristos, ARCB, 2003 (Librăria sfântul Iosif București).

Cei care doresc să susțină blogul și proiectele Paxlaur
pot afla detalii scriind AICI
sau la adresa paxlaur@yahoo.com.

De asemenea,
puteți utiliza una dintre posibilitățile de mai jos
pentru a fi alături de cei care trăiesc vremuri grele și triste.

Singuri putem face (prea)puțin,
împreună putem oferi mult mai mult.
Încă nu e (prea) târziu!

„Dăruind vei dobândi!”

Redă copilăria unui copil fără copilărie

Susține proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€10.00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).