Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Archive for the ‘Cuvântul vieţii’ Category

Cuvântul vieţii

Posted by Paxlaur pe 09/06/2013

Scriptura«Dacă suportaţi suferinţa, deşi faceţi binele, aceasta este un har înaintea lui Dumnezeu» (1Pt 2,20).

Apostolul Petru ilustrează comunităţilor sale spiritul genuin al Evangheliei în aplicaţiile sale concrete, cu o referire specială la condiţia şi la starea de viaţă la care aparţine fiecare.

Aici se adresează sclavilor care s-au convertit la credinţă şi cărora li se întâmpla, la fel ca tututuror sclavilor în societatea de atunci, să sufere neînţelegeri şi maltratări cu totul nedrepte. Prin extensie, aceste cuvinte sunt adresate tuturor persoanelor care, în orice timp şi loc, se află în situaţia să sufere neînţelegeri şi nedreptăţi din partea semenilor lor, fie ei superiori sau egali.

«Dacă suportaţi suferinţa, deşi faceţi binele, aceasta este un har înaintea lui Dumnezeu»

Acestor persoane, apostolul le recomandă să nu cedeze reacţiei instinctive, care ar putea să apară în aceste situaţii, ci să imite comportamentul lui Isus. Îi îndeamnă, din contra, să răspundă cu iubirea, văzând şi în aceste dificultăţi şi neînţelegeri un har, adică o ocazie permisă de Dumnezeu, pentru a da dovadă de adevărat spirit creştin. În felul acesta, dincolo de toate, vor putea să-l ducă la Cristos şi pe celălalt, care nu-i înţeleg.

 

«Dacă suportaţi suferinţa, deşi faceţi binele, aceasta este un har înaintea lui Dumnezeu»

Sunt unii care, pornind de la aceste cuvinte sau de la altele asemănătoare, ar vrea să acuze creştinismul că favorizează o supunere excesivă, care ar adormi conştiinţele, făcându-le mai puţin active în lupta împotriva nedreptăţilor.

Dar nu este aşa. Dacă Isus ne cere să-i iubim chiar şi pe cei care nu ne înţeleg şi ne maltratează, o face nu pentru că vrea să ne facă insensibili la nedreptăţi, dimpotrivă! O face pentru că vrea să ne înveţe cum să construim o societate cu adevărat dreaptă. O putem face răspândind spiritul adevăratei iubiri, începând noi să iubim primii.

«Dacă suportaţi suferinţa, deşi faceţi binele, aceasta este un har înaintea lui Dumnezeu»

Cum să trăim, atunci, Cuvântul vieţii din această lună?

Modalităţile în care şi noi, astăzi, putem fi neînţeleşi, sunt multe. De la lipsa de delicateţe şi gesturi de mojicie, la judecăţile răutăcioase, la nerecunoştinţe, la ofense, la adevărate nedreptăţi.

Ei bine: chiar şi în aceste ocazii, noi trebuie să dăm mărturie despre iubirea pe care Isus a adus-o pe pământ faţă de toţi, deci şi faţă de cel care ne tratează rău.

Cuvântul din această lună vrea ca, până şi în legitima apărare a dreptăţii şi a adevărului, să nu uităm niciodată că prima noastră datorie, ca şi creştini, este să-l iubim pe celălalt, adică să avem faţă de el acea atitudine nouă, formată din înţelegere, din bunătate şi din milostivire, pe care Isus a avut-o faţă de noi. În felul acesta şi în apărarea motivaţiilor noastre, nu vom rupe niciodată raportul, nu vom ceda niciodată ispitei resentimentului sau al răzbunării.

Şi făcând astfel, ca nişte instrumente ale iubirii lui Isus, vom fi în stare şi noi să-l ducem pe aproapele nostru la Dumnezeu.

Chiara Lubich

Anunțuri

Posted in Cuvântul vieţii | Etichetat: , | 1 Comment »

Nu mă cunoşti?!

Posted by Paxlaur pe 03/05/2012

Se întâmplă uneori să mergi atât de hotărât spre sfânta Liturghie, încât ai impresia că eşti gata să urci calvarul, să te laşi răstignit împreună cu Cristos, să te jertfeşti pentru mântuirea tuturor prin moartea pe cruce. Însă intri în biserică, începe slujba…şi te pierzi în gânduri şi griji, amintiri şi vise, dezamăgiri şi speranţe. Totul se întâmplă atât de repede şi de puternic încât auzi brusc: „Liturghia s-a sfârşit. Mergeţi în pace!”. Incredibil. Între timp ţi-ai regretat păcatele, ai ascultat cuvântul, ţi-ai mărturisit credinţa, poate te-ai şi împărtăşit şi iată că nu mai ştii cum de-ai ajuns deja la final.

Ah, ce uşor mă las purtat de griji şi gânduri uitând că sunt în faţa celui ce-mi poartă de grijă ca nimeni altul şi-mi cunoaşte toate gândurile până în profunzimea minţii şi a inimii. Sunt neatent cu mine şi cu Domnul meu.

Însă uneori se întâmplă ca un gest de-al celebrantului sau un cuvânt din lecturi sau rugăciuni să mă smulgă din visare şi să mă aducă direct în faţa lui Cristos. „De atâta vreme sunt cu tine şi tu nu m-ai cunoscut” (cf. In 14, 9) mi-a strigat dimineaţă Domnul în sfânta Evanghelie. Am simţit că-şi întoarce faţa de la Filip, întrerupe brusc dialogul cu el şi mă provoacă pe mine la discuţie: oare cum e posibil să fii de atâta vreme aproape de mine şi să nu mă cunoşti?

Şi eu chiar credeam că-l cunosc, că ştiu totul despre el. Mai mult, credeam că-l iubesc. M-am întristat un pic. Nu-l cunosc de Domnul meu. Mă trezesc că-i pun întrebări la care mi-a oferit de mult timp răspuns, dar n-am avut urechi să-l ascult. Mă surprind deseori că-i cer socoteală pentru anumite întâmplări. Cum e posibil să-i dau eu sfaturi lui şi să-i spun cum ar fi fost mai bine să facă?!

Toate aceste îmi spun că nu-l cunosc şi mă fac să mă întreb astăzi „cât îl cunosc eu pe Cristos?” şi „Cine este el cu adevărat pentru mine?”. Şi când mă mai gândesc şi la faptul că el mă ştie atât de bine şi-mi cunoaşte toată viaţa şi eu îl ştiu atât de puţin, întristarea e şi mai mare.

Însă mi-a dat curaj finalul evangheliei: „orice veţi cere în numele meu de la Tatăl, o voi face, ca Tatăl să fie preamărit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în numele meu, o voi face” (In 14,13-14). De aceea, astăzi îţi cer să-mi dai harul să te cunosc. Dăruieşte-mi să mă apropii de tine şi să te cunosc aşa cum eşti, să-l văd în tine pe Domnul şi Dumnezeul meu, creatorul, mântuitorul şi sfinţitorul meu. Amin.

Meditaţie pe marginea evangeliei In 14,6-14:

În acel timp, i-a spus Isus lui Toma: 6 „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl meu decât prin mine. 7 Deoarece mă cunoaşteţi pe mine, îl cunoaşteţi şi pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoaşteţi şi l-aţi văzut”. 8 Filip i-a zis: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns”. 9 Isus i-a răspuns: „De atâta vreme sunt cu voi şi tu nu m-ai cunoscut, Filipe? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut şi pe Tatăl. Cum poţi spune: 10 „Arată-ni-l pe Tatăl?”. Nu crezi tu că eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la mine, ci de la Tatăl, 11 care rămâne în mine şi care săvârşeşte şi faptele. Credeţi ce vă spun: Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine; iar de nu credeţi cuvântul meu, credeţi-mă pentru faptele mele. 12 Adevăr, adevăr zic vouă: cel care crede în mine va face şi el faptele pe care le fac eu şi va face mai mari decât acestea, pentru că eu mă duc la Tatăl. 13 Şi orice veţi cere în numele meu de la Tatăl, o voi face, ca Tatăl să fie preamărit în Fiul.14 Dacă veţi cere ceva în numele meu, o voi face”.

Cuvântul Domnului

Posted in Cuvântul vieţii, Evanghelia după Ioan, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

E Domnul!

Posted by Paxlaur pe 13/04/2012

Ce plăcut e să te trezeşti dimineaţa cu Domnul, pe ţărmul unui lac, şi să-i vezi chipul cum se oglindeşte în apa limpede. E ca soarele strălucitor ce face apa să lucească asemenea unui cristal preţios. Şi atunci, cum să-ţi treacă Dumnezeu prin viaţă dis-de-dimineaţă şi tu să-l recunoşti şi să nu strigi entuziasmat: „E Domnul!”?

Ce mângâietor e ca dis-de-dimineaţă Domnul să te sfătuiască: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă” iar tu să-l asculţi şi mulţumit să strigi „E Domnul” şi apoi întreaga zi să-ţi fie plină de lumină, inspiraţie şi iubire.

Numai iubirea îşi poate recunoaşte iubitul, numai ce ce se iubesc se regăsesc, numai cel iubit a strigat „E Domnul”. Iubirea vede dincolo de distanţă. Iubirea simte dincolo de cuvinte şi imagini. Iubirea nu cunoaşte limite sau piedici. Iubirea strigă „E Domnul!”.

Cum să ştii că „E Domnul” pe ţărmul cel îndepărtat şi te aşteaptă şi să ai răbdare să ajungi încet, cu barca, şi să nu sari în apă şi să înoţi să-i ajungi aproape cât mai repede?!

Strigătul „E Domnul” devine un imbold, o chemare irezistibilă, nu mai ai nevoie să întrebi ca odinioară: „Doamne, dacă eşti tu, fă să vin la tine pe apă!” (cf. Mt 14,28). Nu mai vrei minuni, ci dai totul, depui efort, faci orice doar să ajungi lângă iubire. Iubirea şi prezenţa celui iubit e cea mai mare minune şi nu mai ai nevoie de nimic altceva.

Unde e Domnul este totul: şi peşti şi foc şi iubire şi minuni şi recunoaştere şi ascultare şi iertare. E Domnul şi el e totul.

„E Domnul” trebuie să fie strigătul tău când îţi vorbeşte şi te învaţă prin sfânta Evanghelie a sa.

„E Domnul” trebuie să fie aclamaţia ta când se lasă adus pe altar de mâinile preotului , trup şi sânge oferit pentru tine.

„E Domnul” trebuie să fie simţirea ta când primeşti bincuvântarea sa prin participarea la Sfânta Liturghie.

„E Domnul” trebuie să-ţi zici când îl vezi trecând prin viaţa ta pe cel flămând şi însetat, pe cel singur şi bolnav, pe cel închis şi deznădăjduit.

„E Domnul”! Domnul cel viu e aici. Şi nimeni nu trebuie să întrebe cine este pentru că toţi ştiu: „e Domnul”… Domnul meu! Domnul tău e aici…şi e viu!

Evanghelia zilei:

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 21,1-14
În acel timp, 1 Isus s-a arătat din nou ucenicilor săi la Marea Tiberiadei, şi iată cum: 2 Erau împreună Simon Petru, Toma, adică Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu şi alţi doi dintre ucenicii lui. 3 Simon Petru le-a zis: „Mă duc să pescuiesc”. I-au zis ceilalţi: „Mergem şi noi cu tine”. Au plecat şi s-au urcat în luntre. În noaptea aceea nu au prins nimic. 4 Dimineaţă, Isus a apărut pe ţărm, dar ucenicii nu au ştiut că este Isus. 5 Isus le-a zis: „Fiilor, aveţi de mâncare ceva peşte?” Ei au răspuns: „Nu!” 6 Le-a zis el: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a luntrei şi veţi prinde”. Au aruncat mreaja şi de data aceasta nu puteau să o tragă de mulţimea peştilor. 7 Atunci ucenicul pe care îl iubea Isus i-a zis lui Petru: „E Domnul!” Petru, auzind că este Domnul şi-a pus haina, căci nu avea nimic pe el, şi a sărit în apă. 8 Ceilalţi ucenici au venit cu luntrea, pentru că erau departe de ţărm, ca la o sută de metri, şi trăgeau mreaja cu peşti. 9 Când au venit la ţărm, au văzut jar pus jos, peşte deasupra şi pâine. 10 Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum”. 11 Simon Petru a urcat în luntre şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei peşti mari şi cu toate că erau atâţia nu s-a rupt mreaja. 12 Isus le-a zis: „Veniţi şi mâncaţi!” Şi nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-l întrebe: „Cine eşti tu?”, ştiind că este Domnul. 13 Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o lor, de asemenea şi peştele. 14 Era pentru a treia oară că Isus se arăta ucenicilor săi, după ce înviase din morţi.

Cuvântul Domnului

 

Posted in Cuvântul vieţii, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , | 5 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: