Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Archive for the ‘Cuvântul vieţii’ Category

Cuvântul vieţii

Posted by Paxlaur pe 09/06/2013

Scriptura«Dacă suportaţi suferinţa, deşi faceţi binele, aceasta este un har înaintea lui Dumnezeu» (1Pt 2,20).

Apostolul Petru ilustrează comunităţilor sale spiritul genuin al Evangheliei în aplicaţiile sale concrete, cu o referire specială la condiţia şi la starea de viaţă la care aparţine fiecare.

Aici se adresează sclavilor care s-au convertit la credinţă şi cărora li se întâmpla, la fel ca tututuror sclavilor în societatea de atunci, să sufere neînţelegeri şi maltratări cu totul nedrepte. Prin extensie, aceste cuvinte sunt adresate tuturor persoanelor care, în orice timp şi loc, se află în situaţia să sufere neînţelegeri şi nedreptăţi din partea semenilor lor, fie ei superiori sau egali.

«Dacă suportaţi suferinţa, deşi faceţi binele, aceasta este un har înaintea lui Dumnezeu»

Acestor persoane, apostolul le recomandă să nu cedeze reacţiei instinctive, care ar putea să apară în aceste situaţii, ci să imite comportamentul lui Isus. Îi îndeamnă, din contra, să răspundă cu iubirea, văzând şi în aceste dificultăţi şi neînţelegeri un har, adică o ocazie permisă de Dumnezeu, pentru a da dovadă de adevărat spirit creştin. În felul acesta, dincolo de toate, vor putea să-l ducă la Cristos şi pe celălalt, care nu-i înţeleg.

 

«Dacă suportaţi suferinţa, deşi faceţi binele, aceasta este un har înaintea lui Dumnezeu»

Sunt unii care, pornind de la aceste cuvinte sau de la altele asemănătoare, ar vrea să acuze creştinismul că favorizează o supunere excesivă, care ar adormi conştiinţele, făcându-le mai puţin active în lupta împotriva nedreptăţilor.

Dar nu este aşa. Dacă Isus ne cere să-i iubim chiar şi pe cei care nu ne înţeleg şi ne maltratează, o face nu pentru că vrea să ne facă insensibili la nedreptăţi, dimpotrivă! O face pentru că vrea să ne înveţe cum să construim o societate cu adevărat dreaptă. O putem face răspândind spiritul adevăratei iubiri, începând noi să iubim primii.

«Dacă suportaţi suferinţa, deşi faceţi binele, aceasta este un har înaintea lui Dumnezeu»

Cum să trăim, atunci, Cuvântul vieţii din această lună?

Modalităţile în care şi noi, astăzi, putem fi neînţeleşi, sunt multe. De la lipsa de delicateţe şi gesturi de mojicie, la judecăţile răutăcioase, la nerecunoştinţe, la ofense, la adevărate nedreptăţi.

Ei bine: chiar şi în aceste ocazii, noi trebuie să dăm mărturie despre iubirea pe care Isus a adus-o pe pământ faţă de toţi, deci şi faţă de cel care ne tratează rău.

Cuvântul din această lună vrea ca, până şi în legitima apărare a dreptăţii şi a adevărului, să nu uităm niciodată că prima noastră datorie, ca şi creştini, este să-l iubim pe celălalt, adică să avem faţă de el acea atitudine nouă, formată din înţelegere, din bunătate şi din milostivire, pe care Isus a avut-o faţă de noi. În felul acesta şi în apărarea motivaţiilor noastre, nu vom rupe niciodată raportul, nu vom ceda niciodată ispitei resentimentului sau al răzbunării.

Şi făcând astfel, ca nişte instrumente ale iubirii lui Isus, vom fi în stare şi noi să-l ducem pe aproapele nostru la Dumnezeu.

Chiara Lubich

Anunțuri

Posted in Cuvântul vieţii | Etichetat: , | 1 Comment »

Nu mă cunoşti?!

Posted by Paxlaur pe 03/05/2012

Se întâmplă uneori să mergi atât de hotărât spre sfânta Liturghie, încât ai impresia că eşti gata să urci calvarul, să te laşi răstignit împreună cu Cristos, să te jertfeşti pentru mântuirea tuturor prin moartea pe cruce. Însă intri în biserică, începe slujba…şi te pierzi în gânduri şi griji, amintiri şi vise, dezamăgiri şi speranţe. Totul se întâmplă atât de repede şi de puternic încât auzi brusc: „Liturghia s-a sfârşit. Mergeţi în pace!”. Incredibil. Între timp ţi-ai regretat păcatele, ai ascultat cuvântul, ţi-ai mărturisit credinţa, poate te-ai şi împărtăşit şi iată că nu mai ştii cum de-ai ajuns deja la final.

Ah, ce uşor mă las purtat de griji şi gânduri uitând că sunt în faţa celui ce-mi poartă de grijă ca nimeni altul şi-mi cunoaşte toate gândurile până în profunzimea minţii şi a inimii. Sunt neatent cu mine şi cu Domnul meu.

Însă uneori se întâmplă ca un gest de-al celebrantului sau un cuvânt din lecturi sau rugăciuni să mă smulgă din visare şi să mă aducă direct în faţa lui Cristos. „De atâta vreme sunt cu tine şi tu nu m-ai cunoscut” (cf. In 14, 9) mi-a strigat dimineaţă Domnul în sfânta Evanghelie. Am simţit că-şi întoarce faţa de la Filip, întrerupe brusc dialogul cu el şi mă provoacă pe mine la discuţie: oare cum e posibil să fii de atâta vreme aproape de mine şi să nu mă cunoşti?

Şi eu chiar credeam că-l cunosc, că ştiu totul despre el. Mai mult, credeam că-l iubesc. M-am întristat un pic. Nu-l cunosc de Domnul meu. Mă trezesc că-i pun întrebări la care mi-a oferit de mult timp răspuns, dar n-am avut urechi să-l ascult. Mă surprind deseori că-i cer socoteală pentru anumite întâmplări. Cum e posibil să-i dau eu sfaturi lui şi să-i spun cum ar fi fost mai bine să facă?!

Toate aceste îmi spun că nu-l cunosc şi mă fac să mă întreb astăzi „cât îl cunosc eu pe Cristos?” şi „Cine este el cu adevărat pentru mine?”. Şi când mă mai gândesc şi la faptul că el mă ştie atât de bine şi-mi cunoaşte toată viaţa şi eu îl ştiu atât de puţin, întristarea e şi mai mare.

Însă mi-a dat curaj finalul evangheliei: „orice veţi cere în numele meu de la Tatăl, o voi face, ca Tatăl să fie preamărit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în numele meu, o voi face” (In 14,13-14). De aceea, astăzi îţi cer să-mi dai harul să te cunosc. Dăruieşte-mi să mă apropii de tine şi să te cunosc aşa cum eşti, să-l văd în tine pe Domnul şi Dumnezeul meu, creatorul, mântuitorul şi sfinţitorul meu. Amin.

Meditaţie pe marginea evangeliei In 14,6-14:

În acel timp, i-a spus Isus lui Toma: 6 „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl meu decât prin mine. 7 Deoarece mă cunoaşteţi pe mine, îl cunoaşteţi şi pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoaşteţi şi l-aţi văzut”. 8 Filip i-a zis: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns”. 9 Isus i-a răspuns: „De atâta vreme sunt cu voi şi tu nu m-ai cunoscut, Filipe? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut şi pe Tatăl. Cum poţi spune: 10 „Arată-ni-l pe Tatăl?”. Nu crezi tu că eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la mine, ci de la Tatăl, 11 care rămâne în mine şi care săvârşeşte şi faptele. Credeţi ce vă spun: Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine; iar de nu credeţi cuvântul meu, credeţi-mă pentru faptele mele. 12 Adevăr, adevăr zic vouă: cel care crede în mine va face şi el faptele pe care le fac eu şi va face mai mari decât acestea, pentru că eu mă duc la Tatăl. 13 Şi orice veţi cere în numele meu de la Tatăl, o voi face, ca Tatăl să fie preamărit în Fiul.14 Dacă veţi cere ceva în numele meu, o voi face”.

Cuvântul Domnului

Posted in Cuvântul vieţii, Evanghelia după Ioan, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

E Domnul!

Posted by Paxlaur pe 13/04/2012

Ce plăcut e să te trezeşti dimineaţa cu Domnul, pe ţărmul unui lac, şi să-i vezi chipul cum se oglindeşte în apa limpede. E ca soarele strălucitor ce face apa să lucească asemenea unui cristal preţios. Şi atunci, cum să-ţi treacă Dumnezeu prin viaţă dis-de-dimineaţă şi tu să-l recunoşti şi să nu strigi entuziasmat: „E Domnul!”?

Ce mângâietor e ca dis-de-dimineaţă Domnul să te sfătuiască: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă” iar tu să-l asculţi şi mulţumit să strigi „E Domnul” şi apoi întreaga zi să-ţi fie plină de lumină, inspiraţie şi iubire.

Numai iubirea îşi poate recunoaşte iubitul, numai ce ce se iubesc se regăsesc, numai cel iubit a strigat „E Domnul”. Iubirea vede dincolo de distanţă. Iubirea simte dincolo de cuvinte şi imagini. Iubirea nu cunoaşte limite sau piedici. Iubirea strigă „E Domnul!”.

Cum să ştii că „E Domnul” pe ţărmul cel îndepărtat şi te aşteaptă şi să ai răbdare să ajungi încet, cu barca, şi să nu sari în apă şi să înoţi să-i ajungi aproape cât mai repede?!

Strigătul „E Domnul” devine un imbold, o chemare irezistibilă, nu mai ai nevoie să întrebi ca odinioară: „Doamne, dacă eşti tu, fă să vin la tine pe apă!” (cf. Mt 14,28). Nu mai vrei minuni, ci dai totul, depui efort, faci orice doar să ajungi lângă iubire. Iubirea şi prezenţa celui iubit e cea mai mare minune şi nu mai ai nevoie de nimic altceva.

Unde e Domnul este totul: şi peşti şi foc şi iubire şi minuni şi recunoaştere şi ascultare şi iertare. E Domnul şi el e totul.

„E Domnul” trebuie să fie strigătul tău când îţi vorbeşte şi te învaţă prin sfânta Evanghelie a sa.

„E Domnul” trebuie să fie aclamaţia ta când se lasă adus pe altar de mâinile preotului , trup şi sânge oferit pentru tine.

„E Domnul” trebuie să fie simţirea ta când primeşti bincuvântarea sa prin participarea la Sfânta Liturghie.

„E Domnul” trebuie să-ţi zici când îl vezi trecând prin viaţa ta pe cel flămând şi însetat, pe cel singur şi bolnav, pe cel închis şi deznădăjduit.

„E Domnul”! Domnul cel viu e aici. Şi nimeni nu trebuie să întrebe cine este pentru că toţi ştiu: „e Domnul”… Domnul meu! Domnul tău e aici…şi e viu!

Evanghelia zilei:

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 21,1-14
În acel timp, 1 Isus s-a arătat din nou ucenicilor săi la Marea Tiberiadei, şi iată cum: 2 Erau împreună Simon Petru, Toma, adică Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu şi alţi doi dintre ucenicii lui. 3 Simon Petru le-a zis: „Mă duc să pescuiesc”. I-au zis ceilalţi: „Mergem şi noi cu tine”. Au plecat şi s-au urcat în luntre. În noaptea aceea nu au prins nimic. 4 Dimineaţă, Isus a apărut pe ţărm, dar ucenicii nu au ştiut că este Isus. 5 Isus le-a zis: „Fiilor, aveţi de mâncare ceva peşte?” Ei au răspuns: „Nu!” 6 Le-a zis el: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a luntrei şi veţi prinde”. Au aruncat mreaja şi de data aceasta nu puteau să o tragă de mulţimea peştilor. 7 Atunci ucenicul pe care îl iubea Isus i-a zis lui Petru: „E Domnul!” Petru, auzind că este Domnul şi-a pus haina, căci nu avea nimic pe el, şi a sărit în apă. 8 Ceilalţi ucenici au venit cu luntrea, pentru că erau departe de ţărm, ca la o sută de metri, şi trăgeau mreaja cu peşti. 9 Când au venit la ţărm, au văzut jar pus jos, peşte deasupra şi pâine. 10 Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum”. 11 Simon Petru a urcat în luntre şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei peşti mari şi cu toate că erau atâţia nu s-a rupt mreaja. 12 Isus le-a zis: „Veniţi şi mâncaţi!” Şi nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-l întrebe: „Cine eşti tu?”, ştiind că este Domnul. 13 Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o lor, de asemenea şi peştele. 14 Era pentru a treia oară că Isus se arăta ucenicilor săi, după ce înviase din morţi.

Cuvântul Domnului

 

Posted in Cuvântul vieţii, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , | 5 Comments »

Şi voi sunteţi martori ai acestor lucruri

Posted by Paxlaur pe 12/04/2012

Voi sunteţi martori ai acestor lucruri (Lc 24,48)

Isus Cristos cel înviat, dătătorul păcii adevărate (cf. Lc 24,36), vine astăzi în mijlocul nostru şi ne explică Scripturile care s-au împlinit în el. Apoi ne trimite ca martori ai vieţii sale: voi îmi sunteţi martori! Voi, voi toţi. Adică şi noi? Adică şi eu? Şi asta chiar astăzi, chiar de acum?!
Da, şi eu şi tu trebuie să-i fim martori începând de acum în fiecare clipă, aşa cum spunem mereu la sfântă Liturghie: „Moartea ta o vestim, Doamne, şi învierea ta o mărturisim, până când vei veni”. Din păcate însă, de cele mai multe ori doar spunem, dar nu facem.

Să ne gândim numai la ziua de ieri: gesturile şi cuvintele noastre, atitudinea faţă de ceilalţi şi gândurile noastre, au fost chiar cele ale unor martori ai învierii lui Cristos? Şi dacă despre ieri ne dăm seama că nu am fost la înălţimea voinţei lui Dumnezeu, ce planuri avem pentru astăzi? Ce îmbunătăţiri ne propunem pentru ziua aceasta?

Sfântul Petru, împreună cu ceilalţi apostoli, au aclamat în faţa tuturor: „Noi suntem martori ai acestui fapt: că voi l-aţi omorât pe Creatorul vieţii, dar Dumnezeu l-a înviat din morţi” (cf. Fap 3,15). Noi însă ce aclamăm? Ceilalţi privind la noi ce anume văd? Faptele noastre sunt în lumina învierii sau în întunericul morţii?

Doamne, ajută-mă astăzi să vestesc moartea şi învierea ta nu prin cuvintele mele, ci prin prezenţa mea. Vreau să trăieşti astăzi prin mine şi să ajungi în viaţa celor din jurul meu. Ajută-mă să-ţi fiu martor credincios.
Amin.

Evanghelia zilei:

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 24,35-48
În acel timp, 35 ucenicii, care s-au întors de la Emaus, au povestit celor unsprezece, care se aflau împreună cu ai lor, cele petrecute pe drum şi cum l-au recunoscut pe Isus la frângerea pâinii. 36 Pe când vorbeau ei acestea, Isus a apărut în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” 37 Cuprinşi de uimire şi de spaimă, credeau că văd un duh. 38 Isus le-a zis: „De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? 39 Priviţi mâinile mele şi picioarele mele, că eu însumi sunt; pipăiţi-mă şi convingeţi-vă căci un duh nu are nici carne şi nici oase, precum mă vedeţi pe mine că am”. 40 Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele. 41 Fiindcă, de bucurie şi uimire nu le venea să creadă, le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?” 42 Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript. 43El a luat şi a mâncat înaintea lor. 44 Apoi le-a zis: „Amintiţi-vă de cuvintele pe care vi le-am spus pe când eram încă împreună cu voi: Trebuia să se împlinească toate cele scrise despre mine în Legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi”. 45 Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. 46 Şi le-a spus: „Aşa este scris: Cristos trebuia să pătimească, să învie din morţi a treia zi 47 şi să se propovăduiască în numele lui pocăinţa spre iertarea păcatelor, la toate neamurile, începând de la Ierusalim. 48 Voi sunteţi martori ai acestor lucruri”.

Cuvântul Domnului

Posted in Cuvântul vieţii, Evanghelia după sfântul Luca, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

Rămâi cu noi, că se lasă seara şi ziua e deja pe sfârşite

Posted by Paxlaur pe 11/04/2012

„Rămâi cu noi, că se lasă seara şi ziua e deja pe sfârşite” (Lc 24,29)

De Cristos cel viu nu te saturi niciodată.
Ţi-e drag să-l simţi.
Ţi-e drag să-l asculţi.
Ţi-e drag să-ţi pleci capul la pieptul lui şi să stai aşa, lipit de el, nepăsător de scurgerea timpului spre veşnicie.
Ţi-e atât de drag încât strigi „Rămâi cu noi, Doamne, că se lasă seara şi ziua e deja pe sfârşite”,
iar noaptea suntem vulnerabili fără tine, în întuneric cel rău caută să ne sfâşie ca un leu ce stă la pândă în ascunzişuri.
Rămâi cu noi acum când am intrat în cursul firesc al zilelor ieşind din atmosfera sărbătorilor
şi riscăm să ne îndepărtăm de tine, de prezenţa ta, de iubirea ta.
Rămâi cu noi şi fă să te recunoaştem zilnic la frângerea pâinii Euharistice.
Rămâi cu noi şi fă să ne umplem de emoţii şi tresăltări de fericire când ne vorbeşti în sfânta Evanghelie.
Rămâi cu noi şi fă să răsune şi din viaţa noastră aceeaşi nedumerire atunci când suntem orbiţi de patimi:
„Nu ne ardea oare inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?” (Lc 24,32).

De tine, Doamne, nu mă satur niciodată.
Ţie, Doamne, îţi strig rămâi cu mine.
După tine se înflăcărează inima mea, căci eşti atât de viu, atât de real, atât de milostiv şi răbdător cu mine.
Rămâi cu mine!
Rămâi cu mine să ne prindă apusul împreună, eu în rugăciune, tu în ascultarea rugii mele;
eu implorând iertarea, tu dăruindu-mi cu îmbelşugare îndurarea ta;
eu vărsând lacrimi pentru păcatele mele, tu ştergându-mi picurii de pe obraji cu mâna ta cea făcătoare de minuni.
Rămâi cu mine, eu să m-așez uşor la pieptul tău iar tu să-ţi strecori cu grijă braţul în jurul meu ca într-o strângere ocrotitoare de nedesfăcut;
eu să-ţi ascult bătăile inimii iar tu să-mi şopteşti că toate sunt pentru mine;
eu să-ţi sărut pieptul ce încă poartă urmele rănilor şi a suliţei ce l-a străpuns, iar tu să faci să izvorască şi asupra mea sânge şi apa, baia curăţirii mele.
Rămâi cu mine, Doamne, iar răsăritul să ne găsească îmbrăţişaţi, eu nevătămat de atacurile celui rău iar tu privindu-mă cu nesaţ aşa cum un tată îşi soarbe din priviri copilul nou-născut, purificat;
eu să mă uimesc de forţa soarelui şi biruinţa luminii asupra întunericului, de biruinţa vieţii asupra morţii iar tu să-mi spui că acum e rândul meu să fiu lumina lumii şi sarea pământului;
eu zâmbitor şi senin pentru încrederea pe care o ai în mine iar tu plin de fericire pentru viaţa pe care am pus-o în mâinile tale.

Rămâi cu mine, Doamne, şi fii viu în mine.
Rămâi cu mine pentru că de tine nu mă satur niciodată.

Comentariu rugăciune pe marginea textului Lc 24, 13-35:

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca
13 A treia zi, după moartea lui Isus, doi ucenici mergeau către un sat numit Emaus, situat la două ore de mers din Ierusalim, 14 şi vorbeau între ei despre toate cele întâmplate. 15 Pe când vorbeau şi discutau aprins, Isus însuşi s-a apropiat şi a început să meargă cu ei. Însă ochii lor erau ţinuţi să nu-l cunoască. 17 Isus le-a zis: „Despre ce vorbeaţi între voi pe drum?” Atunci ei, foarte trişti, s-au oprit.18 Unul dintre ei, cu numele Cleofa, i-a răspuns: „Oare tu eşti singurul dintre toţi cei care au fost la Ierusalim, care nu cunoaşte cele petrecute acolo zilele acestea?” 19 El i-a întrebat: „Ce anume?” I-au răspuns: „Cele despre Isus din Nazaret, care era profet puternic prin faptele şi cuvintele sale în faţa lui Dumnezeu şi a întregului popor; 20 arhiereii şi mai marii poporului l-au trădat, au cerut să fie condamnat la moarte şi să fie răstignit. 21 Noi speram că el va fi eliberatorul lui Israel şi iată, astăzi este deja a treia zi de când s-au petrecut toate acestea. 22 Ba mai mult, nişte femei de-ale noastre ne-au şi speriat; ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt, 23 dar n-au găsit trupul lui; atunci au venit să ne spună că le-au apărut şi nişte îngeri, care le-au spus că el trăieşte. 24 Unii dintre ai noştri au mers la mormânt şi au găsit că cele spuse de femei erau adevărate, dar pe el nu l-au văzut”. 25Atunci Isus le-a zis: „Aşadar, tot n-aţi înţeles! Cât de greoi sunteţi la inimă, ca să credeţi toate cele spuse de profeţi! 26 Nu trebuia oare ca Mesia să sufere toate acestea pentru a intra în slava sa?” 27Şi, începând cu Moise şi continuând cu toţi profeţii, le-a dovedit din toată Scriptura cele care se refereau la el. 28 Când s-au apropiat de satul în care mergeau, Isus s-a făcut că merge mai departe.29 Dar ei s-au străduit să-l reţină: „Rămâi cu noi, că se lasă seara şi ziua e deja pe sfârşite”. A intrat deci şi a rămas cu ei. 30 Şi, pe când stătea cu ei la masă, a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o. 31 Atunci li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut din ochii lor.32 Iar ei şi-au zis unul către altul: „Nu ne ardea oare inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile?” 33 Şi imediat s-au ridicat de la masă şi s-au întors la Ierusalim. Acolo i-au găsit pe cei unsprezece apostoli, adunaţi cu ai lor, 34 care le-au zis: „E adevărat, Domnul a înviat şi i s-a arătat lui Simon Petru”. 35 La rândul lor, au povestit ce li s-a întâmplat pe drum şi cum l-au cunoscut la frângerea pâinii.

Cuvântul Domnului

Posted in Cuvântul vieţii, Evanghelia după sfântul Luca, Predici si meditatii, Rugăciuni | Etichetat: , , , , , , , | 2 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: