„Invitaţia papilor de a se adresa Născătoarei de Dumnezeu şi sfântului Mihail n-a fost motivată niciodată numai de dorinţa de a mări evlavia populară faţă de ei, ci de faptul că Succesorii lui Petru observau şi observă situaţii în care este necesar să fie invocată intervenţia divină, dat fiind că împotriva acţiunii diabolice sunt total insuficiente numai forţele umane”. Părintele Francesco Bamonte, exorcist de peste cinci cincinale, nu este surprins de apelul papei de a ne ruga Sfântul Rozariu în fiecare zi în timpul lunii mariane octombrie. Invitaţie care a venit în ziua încheierii întâlnirii promovate de Asociaţia Internaţională a Exorciştilor, al cărei preşedinte este părintele Bamonte.

Papa Francisc i-a invitat pe credincioşii din toată lumea să „ceară Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi sfântului Mihail arhanghelul să ocrotească Biserica de Diavol”. Este nevoie cu adevărat?

Invitaţia Sfântului Părinte nu este ceva nou, cu atât mai puţin ceva straniu. De fapt, papa Francisc este în continuitate perfectă cu predecesorii săi, care începând de la sfârşitul secolului al XIX-lea au adresat cu insistenţă, cât priveşte substanţa, acelaşi apel tuturor credincioşilor. Cu privire la această temă şi referitor la Sfântul Rozariu îmi place să amintesc, de exemplu, ceea ce spunea fericitul papă Paul al VI-lea la audienţa generală din 7 octombrie 1964. Şi pentru a veni la sfântul Mihail arhanghelul, merită de amintit că însuşi papa Leon al XIII-lea a hotărât ca, după celebrarea Sfintei Liturghii şi împreună cu Sfânta Fecioară Maria, să fie invocat de către toţi „Principele Armatelor Cereşti”. După cum se vede, de la Leon al XIII-lea la Francisc, trecând mai ales prin sfântul Ioan Paul al II-lea, noi observăm acelaşi fir conducător.

Dumneavoastră vedeţi semnalele acţiunilor Diavolului împotriva Bisericii?

Fără îndoială că da, chiar dacă sunt convins că viziunea pe care o are papa despre aceste acţiuni este mult mai amplă decât a mea, care slujesc Biserica şi eu ca exorcist şi ca preşedinte al unei Asociaţii Internaţionale a Exorciştilor. Dar cu privire la asta nu trebuie să fim uimiţi, pentru că stând sus, la postul propriu de santinelă, este natural ca să se vadă mult mai multe lucruri decât stând jos. Şi papa Francisc, ca orice bună santinelă, nu încetează să ne spună ceea ce vede din poziţia sa. Anunţurile sale, chemările sale denunţă frecvent lipsurile împotriva carităţii şi împotriva acelei forme de caritate care este milostivirea. Şi asta ar trebui să ne facă să ne gândim mult. De fapt, nu este suficient a fi atenţi să păstrăm credinţa, dacă apoi neglijăm caritatea. Cardinalul Giulio Antonio Santori, în partea din Ritualul său dedicat exorcismelor, spune, cu privire la prezenţa Diavolului în persoane posedate, că „după ce a intrat puţin câte puţin dispreţuieşte lucrurile sfinte şi nu se teme de el; dimpotrivă, el vorbeşte despre misterele sfintei credinţe şi mărturiseşte maiestatea divină”. Asta înseamnă că semnalele cele mai evidente ale acţiunilor Diavolului împotriva Bisericii noi le vedem acolo unde lipseşte caritatea, pentru că acolo prezenţa sa şi acţiunea sa sunt cu siguranţă vizibile, în timp ce în spatele unei credinţe de faţadă Diavolul încă se mai poate ascunde. Pentru mine semnul cel mai neliniştitor al apostaziei este acela despre care vorbeşte Isus în Evanghelia lui Matei atunci când spune: „Din cauza înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci”. Atenţia Succesorului lui Petru se îndreaptă astăzi exact după aceste semnale ale acţiunii diabolice și dacă papa Francisc insistă mult să ne avertizeze împotriva lipsurilor de caritate şi de milostivire este pentru că pe aceste fronturi Diavolul cântă foarte bine.

Şi oamenii Bisericii nu sunt imuni de ele? Să ne gândim, de exemplu, la scandalul grav al abuzurilor.

Nimeni nu este imun la acţiunea obişnuită a celui rău, care ia numele de „ispită” şi care este în sine cea mai vicleană şi cea mai periculoasă. Însă cu privire la asta nu am nimic de adăugat la ceea ce Sfântul Părinte a afirmat şi amintit deja de multe ori cu multă claritate. Amintesc, mai degrabă, că toți sunt chemați să riposteze la acţiunea obişnuită a Diavolului, adică să lupte împotriva ispitelor, independent de vârstă şi de condiţia de viaţă. Şi amintesc că în ceea ce priveşte ajutorul de dat în această luptă împotriva acţiunii obişnuite a Diavolului în termeni de sfaturi şi de sprijin spiritual, nu este necesar să fim exorcişti. Este suficient să fim buni preoţi sau buni părinţi şi educatori.

De ce folosirea invocaţiei „Sub tuum praesidium” şi a rugăciunii către sfântul Mihail arhanghelul?

Desigur nu pentru că sunt formule magice, ci datorită excelenţei persoanelor cărora le sunt adresate şi datorită misiunii speciale pe care fiecare dintre ele, adică Sfânta Fecioară Maria şi sfântul Mihail, o au faţă de Biserică şi faţă de fiecare credincios. Cât priveşte alegerea cuvintelor, dacă se exclude prima parte din Bucură-te Marie care este în întregime în Evanghelie, „Sub tuum praesidium” reprezintă cea mai veche invocaţie mariană care se cunoaşte şi este foarte potrivită, în semnificaţia termenilor care o compun, pentru a exprima convingerile şi sentimentele pe care credincioşii trebuie să le aibă atunci când se pun pe ei înşişi şi Biserica sub mantia ocrotitoare a Sfintei Fecioare Maria, ca să fim feriţi de atacurile celui rău, care este marele acuzator, şi în acelaşi timp suntem făcuţi tot mai conştienţi de păcatele, de greşelile, de abuzurile comise în prezent şi în trecut, angajându-se să combată fără nicio ezitare pentru ca răul să nu învingă. Cât priveşte rugăciunea către sfântul Mihai arhanghelul, pentru a răspunde în mod corespunzător la motivul folosirii sale, ar trebui să citez integral discursul pe care sfântul papă Ioan Paul al II-lea l-a ţinut populaţiei din Monte Sant’Angelo, la Gargano, duminică 24 mai 1987. Mă limitez să amintesc ultimele cuvinte pe care papa le-a rostit în acea ocazie: „Toţi îşi amintesc de rugăciunea care în urmă cu mulţi ani se recita la sfârşitul Sfintei Liturghii: «Sancte Michaël Archangele, defende nos in proelio»; peste puţin timp, o voi repeta în numele întregii Biserici”. A se nota bine, papa a spus: „O voi repeta în numele întregii Biserici”.

Rozariul este o rugăciune „speciale”?

Cu siguranţă este aşa şi motivele ni le-a oferit Biserica mai ales prin magisteriul papilor, episcopilor şi sfinţilor, dar şi prin magisteriul obişnuit al atâtor creştini buni: mame, taţi, bunici, copii. Cine vrea un răspuns convingător şi satisfăcător să-şi facă un cadou sieşi şi să-l caute în ei. Cât mă priveşte, dat fiind că sunt membru al unui institut călugăresc care are o legătură deosebită cu evenimentele de la Fátima şi cu sfinţenia păstoraşilor, fac trimitere la ceea ce putem scoate în acest sens din citirea scrierilor sorei Lucia, a cărei fază diecezană a procesului de beatificare s-a încheiat deja. Mă refer la „Memoriile” sale şi la cartea „Apelurile mesajului de la Fátima”, care printre altele ajută să se aibă o viziune senină a ceea ce are să ne spună nouă astăzi intervenţia Sfintei Fecioare Maria, eliberându-ne de moduri de a gândi sumbre şi infectate de catastrofism.

(Papa, Diavolul şi apelul la rugăciune. Părintele Bamonte (preşedinte al exorciştilor): „Acţiunile Diavolului împotriva Bisericii le vedem acolo unde lipseşte caritatea”
De Riccardo Benotti
După agenţia SIR, 2 octombrie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu