Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Archive for the ‘Despre îngeri’ Category

Nu există povești cu îngeri!

Posted by Paxlaur pe 07/06/2017

marco-d-oggiono-the-three-archangelsCei care s-au rugat și și-au înălțat cu încredere sufletul către Dumnezeu (cf. Ps 24,1), au primit răspuns. Unora Dumnezeu le-a trimis chiar și un înger, așa cum am auzit astăzi din Cartea lui Tobia: „A fost trimis Rafael ca să-i vindece pe cei doi” (Tob 3,17). Însă noi, oameni maturi, nu credem în „poveștile cu îngeri”. De fapt, nici nu trebuie să credem în astfel de povești, tocmai pentru că nu sunt povești! Nu există povești cu îngeri! Poveștile sunt inventate de oameni, în timp ce întâmplările cu îngeri sunt create de Dumnezeu. În acestea din urmă, în întâmplări cu îngeri, în intervenția îngerilor, credem. Credem în întâmplările cu îngeri, în acele fapte reale pe care unii încearcă să le transforme în povești. Credem în existența îngerilor și în faptul că ei ne sunt necesari nu doar în copilărie, atunci când rosteam „Înger îngerașul meu…”, ci în fiecare clipă a vieții!

Noi, cei care credem că Dumnezeu a creat cele vizibile și cele invizibile, cerul și pământul, mărturisim și credem că fiecare dintre noi avem alături un înger. Este adevărat, nu e ușor să ne uităm acum – chiar acum în timp ce ne rugăm, citim, medităm – spre stânga sau spre dreapta noastră și să spunem: „Aici e un înger care mă veghează”. Un înger este lângă noi chiar acum când medităm despre el. Există un înger care stă mereu alături de noi… Ce mister! Ce mângâiere! Dar și ce obligații: să fim mereu atenți la prezența sa, să conștientizăm că niciodată nu suntem singuri, să-i ajutăm și să-i susținem mereu pe alții, pentru că și noi suntem ajutați și susținuți încontinuu.

Avem cu toții nevoie de un înger, de un ocrotitor. Mai mult, ne facem și din oameni „îngeri” și atât de des (uneori chiar prea ușor!) spunem celui de lângă noi: „Ești un înger!”. Este o onoare să fii numit înger, dar este și o mare obligație: înseamnă să trudești clipă de clipă pentru binele celuilalt, exact cum face îngerul nostru păzitor. Înseamnă să fii mereu la dispoziția celuilalt fără să aștepți nimic în schimb. Ba mai mult, la sfârșit, după ce i-ai făcut doar bine, s-ar putea să te renege, așa cum facem noi oamenii cu îngerii. Nu te răzbuna, nu te întrista: continuă să trăiești ca un înger păzitor pentru cel de lângă tine.

Să-i mulțumim Domnului în această zi că ne-a trimis și nouă de atâtea ori îngeri care ne-au salvat din nenumărate necazuri, care ne-au luminat calea, care ne-au șters lacrimi, care ne-au ridicat când eram în pragul morții și al disperării, așa cum era Sara.

Să-l binecuvântăm în această zi pe „Dumnezeul celor vii” (cf. Mc 12,27) pentru că el ne luminează, el ne „călăuzeşte la adevăr şi ne învaţă” (Ps 24,5). Să-l binecuvântăm în această zi pentru că a rânduit existența îngerilor. El să ne lumineze viața și inima și mintea pentru a nu transforma în povești adevărurile de credință!


Omul trebuie să fie „medicamentul lui Dumnezeu”, asemenea lui Rafael.


7 iunie 2017 

Miercuri din săptămâna a 9-a de peste an
Sf. Robert, abate
Tob 3,1-11a.16-17a; Ps 24; Mc 12,18-27

LECTURA I
Rugăciunile amândurora au fost plăcute în faţa lui Dumnezeu.
Citire din cartea lui Tobia 3,1-11a.16-17a
În zilele acelea, având inima mâhnită şi suspinând, eu, Tobit, am plâns şi am început să mă rog cu suspine: 2 „Drept eşti tu, Doamne, şi toate faptele tale sunt drepte. Toate căile tale sunt îndurare şi adevăr. Tu judeci veacurile. 3 Acum, Doamne, aminteşte-ţi de mine! Priveşte şi nu mă pedepsi pentru păcatele şi neştiinţa mea şi ale părinţilor mei cu care am păcătuit înaintea ta! 4 Nu am ascultat de poruncile tale, iar tu ne-ai dat prăzii, captivităţii şi morţii şi am devenit de exemplu, de batjocură şi de ruşine pentru toate popoarele între care ne-ai împrăştiat. 5 Acum, multele tale judecăţi sunt adevărate căci faci cu mine după păcatele mele, pentru că nu am împlinit poruncile tale şi nu am umblat cu adevărat în faţa ta. 6 Fă cu mine după cum îţi place! Porunceşte să fie luat duhul meu din mine, ca să fiu dezlegat de pe faţa pământului şi să devin pământ! Căci mai de folos îmi este să mor decât să trăiesc, pentru că am auzit reproşuri mincinoase şi am multă durere în mine. Porunceşte, Doamne, să fiu dezlegat de strâmtorarea aceasta! Dezleagă-mă înspre locul de veci şi nu-ţi întoarce faţa de la mine, Doamne! Căci îmi este mai de folos să mor decât să privesc strâmtorare multă în viaţa mea şi să mai aud reproşuri!” 7 În aceeaşi zi, i s-a întâmplat Sarei, fiica lui Raguel din Ecbatana Mediei, să audă reproşuri de la una dintre slujitoarele tatălui său. 8 Căci fusese dată ca soţie la şapte bărbaţi, iar Asmodeu, demonul cel rău, îi ucisese pe aceştia înainte de a fi ei împreună cu ea, aşa cum se cuvine soţiilor. Slujitoarea i-a zis: „Tu i-ai ucis pe bărbaţi. Iată, ai fost dată la şapte bărbaţi şi nu ai rămas cu numele de la niciunul! 9 De ce ne loveşti pe noi pentru bărbaţii tăi, fiindcă au murit? Du-te după ei şi să nu vedem nici fiu, nici fiică de la tine în veci!” 10 În aceeaşi zi, Sara a fost mâhnită în suflet şi a plâns. Mergând în camera de sus a tatălui, a vrut să se spânzure. Dar, înainte, s-a gândit şi a zis: „Să nu i se aducă reproşuri tatălui meu şi să i se spună: «Ai avut o singură fiică iubită şi aceasta s-a spânzurat din cauza relelor!» Voi duce bătrâneţea tatălui meu cu durere în locuinţa morţilor! Este mai bine pentru mine să nu mă spânzur şi să mă rog Domnului să mor şi să nu mai aud reproşuri în viaţa mea!” 11a În acel moment, întinzându-şi mâinile spre fereastră, s-a rugat şi a spus: „Binecuvântat eşti tu, Dumnezeule al îndurărilor!” 16 În acelaşi timp a fost ascultată rugăciunea amândurora, a lui Tobit şi a Sarei, înaintea gloriei lui Dumnezeu. 17a A fost trimis Rafael ca să-i vindece pe cei doi.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 24(25),2-3.4-5ab.6-7bc.8-9 (R.: 1)
R.: Îmi înalţ sufletul către tine, Doamne.

2 Dumnezeul meu, mă încred în tine;
să nu fiu făcut de ruşine, ca să nu râdă de mine duşmanii mei!
3 Toţi cei care speră în tine nu vor fi făcuţi de ruşine.
Vor fi făcuţi de ruşine
cei care te trădează pentru lucruri de nimic. R.

4 Fă-mi cunoscute, Doamne, căile tale
şi învaţă-mă cărările tale.
5ab Călăuzeşte-mă în adevărul tău şi învaţă-mă,
căci tu eşti Dumnezeul mântuirii mele. R.

6 Aminteşte-ţi, Doamne, de îndurarea şi milostivirea ta,
pentru că ele sunt din veşnicie!
7bc Adu-ţi aminte de mine în milostivirea ta,
pentru bunătatea ta! R.

8 Domnul este bun şi drept,
de aceea el îi învaţă pe cei păcătoşi calea;
9 îi face pe cei sărmani să umble după dreptate,
îi învaţă pe cei smeriţi căile sale. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 11,25a.26a
(Aleluia) „Eu sunt învierea şi viaţa, spune Domnul. Oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci”. (Aleluia)

EVANGHELIA
El nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 12,18-27
În acel timp, au venit la Isus saduceii, care spun că nu este înviere, şi îl întrebau, zicând: 19„Învăţătorule, Moise a scris pentru noi: «dacă cineva are un frate care moare şi lasă în urmă soţia fără a avea copii, să o ia fratele lui ca soţie şi să ridice descendenţă fratelui său”. 20 Erau deci şapte fraţi. Primul şi-a luat soţie şi, murind, nu a lăsat urmaşi. 21 Al doilea a luat-o şi a murit fără să lase urmaşi. Tot la fel al treilea. 22 Şi toţi cei şapte nu au lăsat urmaşi. După ei toţi, a murit şi femeia. 23 La înviere, când vor învia, căruia dintre ei îi va fi soţie? Căci toţi şapte au avut-o de soţie”. 24 Isus le-a zis: „Oare nu vă înşelaţi voi tocmai pentru că nu cunoaşteţi Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu? 25 Căci atunci când vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în ceruri. 26 Cât despre morţi, că vor învia, nu aţi citit în Cartea lui Moise, în textul despre rug, cum i-a spus Dumnezeu: «Eu sunt Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob»? 27 El nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii. Vă înşelaţi amarnic”.

Cuvântul Domnului

Posted in Îngerul păzitor, Despre îngeri, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

Dumnezeu nu vrea să creștem!

Posted by Paxlaur pe 02/10/2015

IngerUneori ni-l putem imagina pe Dumnezeu ca pe un părinte, un tată sau o mamă, care își îndrăgește atât de mult copilul încât vrea să rămână mereu mic. Când sunt mici, copiii sunt ascultători, zâmbesc atât de senin, sunt mereu sinceri, plâng când sunt atinși de durere și râd atunci când simt bucuria, nu-și ascund sentimentele și trăirile, așa cum încercăm să facem noi, „oamenii mari”. Unii părinți vor doar copii mici pentru că știu că după ce cresc, cei mari pleacă de acasă, vor o libertate pe care nu întotdeauna o înțeleg bine: rătăcesc, se lovesc de tot felul de probleme, iar la final, unii dintre ei, se întorc acasă rușinați de încercările lor de a se elibera tocmai de ceea ce este esențial în viață: iubirea părintească.

Nu doar o dată, ci de nenumărate ori, Isus în evanghelie ne cere simplitatea copiilor, ne cere să rămânem copii în gândurile, cuvintele și faptele noastre. Gingășia copiilor este atât de îndrăgită de Domnul. Ba mai mult, este condiția esențială pentru a intra în împărăția cerurilor, așa cum am ascultat astăzi în sfânta Evanghelie: „Adevăr vă spun, dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi deveni asemenea copiilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor”.

Apoi Isus continuă: „Cine se va umili asemenea acestui copil, acela va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor”. Dar până acolo? Până în împărăția cerurilor? Din păcate știm că pe acest pământ, a rămâne copil înseamnă și a fi mereu fragil, predispus la boli, la batjocură, la tot ceea ce este mai rău. Vai celor care profită de fragilitatea celor mici! Vai celor care-i disprețuiesc pe cei mici: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul dintre aceştia mai mici, căci vă spun că îngerii lor în ceruri privesc mereu faţa Tatălui meu care este în ceruri”. Vai lor, celor mari, însă curaj celor mici. Sus inimile! Celor mici Domnul le-a dat un înger păzitor. Nu sunt lăsați să se simtă singuri. Este atât de multă gingășie în oamenii care știu să rămână mici. Cei mici atrag în jurul lor îngerii și oamenii, pentru aceasta nu vor fi niciodată singuri. Un suflet care se simte singur trebuie să se analizeze serios și să vadă de ce nu atrage nici îngeri, nici oameni, nici consolări divine și nici umane.

Sărbătoarea de astăzi trebuie să înrădăcineze în noi două sentimente: trebuie să fim simpli, mici, umili, fără să ne temem de rănile pe care le vom primi, de răul pe care poate alții ni vor face profitând de simplitatea noastră. Și totodată trebuie să fim convinși că nu suntem niciodată singuri: Domnul a pus alături de noi un înger păzitor, un înger care merge înaintea noastră, ne ocrotește și ne conduce spre locul pe care însuși Domnul l-a pregătit pentru noi. Să avem încredere în această prezență divină. Să iubim simplitatea. Dumnezeu nu vrea să creștem: ne vrea copii, copiii săi!

Ingeri

Vineri, 2 octombrie 2015 

Vineri din saptamâna a 26-a de peste an
Ss. Îngeri Pazitori **
Ex 23,20-23; Ps 90; Mt 18,1-5.10

LECTURA I
Iată, eu trimit un înger înaintea ta!
Citire din cartea Exodului 23,20-23
Aşa spune Domnul fiilor lui Israel: „Iată, eu trimit un înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum şi să te conducă în locul pe care l-am pregătit! 21 Fii atent în prezenţa lui, ascultă-i glasul şi nu te revolta împotriva lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci numele meu este în el! 22 Dar dacă vei asculta glasul lui şi vei face tot ce-ţi voi spune, voi fi duşmanul duşmanilor tăi şi potrivnicul potrivnicilor tăi. 23 Îngerul meu va merge înaintea ta şi te va duce la amorei, hetei, ferezei, canaaneeni, hevei şi iebusei şi-i voi nimici”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 90(91),1-2.3-4.5-6.10-11 (R.: 11)
R.: El va porunci îngerilor săi să te păzească pe toate căile tale.

1 Cel care locuieşte la adăpostul Celui Preaînalt
şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic
2 îi spune Domnului:
„Tu eşti locul meu de refugiu şi fortăreaţa mea,
Dumnezeul meu în care îmi pun încrederea”. R.

3 Căci el te va elibera din laţul vânătorului
şi de ciuma pustiitoare.
4 El te va acoperi cu aripile lui
şi vei găsi refugiu sub penele sale;
adevărul lui îţi va fi scut şi pavăză. R.

5 Nu te vei teme nici de spaima nopţii,
nici de săgeata care zboară ziua,
6 nici de ciuma care se răspândeşte în întuneric,
nici de molima care bântuie în plină zi. R.

10 Nu ţi se va întâmpla niciun rău,
nicio nenorocire nu se va apropia de locuinţa ta,
11 pentru că el va porunci îngerilor săi
să te păzească pe toate căile tale. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Ps 102(103),21
(Aleluia) Binecuvântaţi-l pe Domnul, toate oştirile sale, voi, slujitorii lui, care împliniţi voinţa lui! (Aleluia)

EVANGHELIA
Îngerii lor în ceruri
privesc mereu faţa Tatălui meu care este în ceruri.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 18,1-5.10
În ceasul acela s-au apropiat de Isus discipolii şi i-au spus: „Oare cine este mai mare în împărăţia cerurilor?” 2 Chemând la sine un copil, l-a pus să stea în mijlocul lor 3 şi le-a spus: „Adevăr vă spun, dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi deveni asemenea copiilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. 4 Aşadar, cine se va umili asemenea acestui copil, acela va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor. 5 Şi oricine primeşte un copil în numele meu, pe mine mă primeşte. 10 Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul dintre aceştia mai mici, căci vă spun că îngerii lor în ceruri privesc mereu faţa Tatălui meu care este în ceruri!”

Cuvântul Domnului

Posted in Îngerul păzitor, Despre îngeri, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

Sunt îngerii creaturi spirituale superioare oamenilor? Raportul dintre îngeri și oameni (fotografii!)

Posted by Paxlaur pe 29/09/2015

Ingeri si oameniAbordând această temă a superiorităţii îngerilor faţă de oameni – sau poate că a superiorităţii oamenilor faţă de îngeri (?!) – nu vrem doar să ne oprim şi să reliefăm o dispută asupra inferiorităţii şi superiorităţii, ci şi să evidenţiem raportul ce există între îngeri şi oameni.

Din toate cunoştinţele pe care le avem ca revelate, din tot ceea ce credem şi mărturisim împreună cu Biserica, din tot ceea ce s-a scris şi am scris despre îngeri, se poate concluziona cu uşurinţă că îngerii sunt mereu cu cel puţin un pas înaintea noastră, sau, altfel spus, ne sunt superiori: ne-au precedat în creaţie, ne depăşesc în sfinţenie şi desăvârşire, cunoaşterea lor pune în umbră cunoaşterea celor mai străluciţi şi înţelepţi oameni. Cu toate acestea omul rămâne numai cu puţin mai prejos decât îngerii, după cum ne învaţă psalmistul şi împreună cu el autorul Scrisorii către Evrei: „Ce este omul că te gândeşti la el, sau fiul omului că îl iei în seamă? Cu puţin l-ai făcut inferior îngerilor, l-ai încununat cu măreţie şi cinste” (Ps 8,5-6; Evr 2,6-7). Însă omul, asemenea îngerilor căzuţi, a fost cel care nu a ştiut să-şi păstreze cinstea dobândită prin creaţie. Sfântul Vasile cel Mare, comentând cuvintele Psalmului 48 învaţă:

„Omul, în cinste fiind, n-a priceput; s-a alăturat dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor” (Ps 48,21). Cuvinte pline de durere! Omul, care-i numai cu puţin mai prejos de îngeri (cf. Evr 2,7), despre care şi Solomon a spus: „Mare lucru este omul şi de cinste este bărbatul milostiv” (Prov 20,6), acesta, din pricină că nu a înţeles, ci s-a supus patimilor trupului, s-a alăturat dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor[1].

Dar ştim, credem şi mărturisim că acelaşi Dumnezeu creator l-a ridicat pe om din starea sa deplorabilă, prin misterul pascal al lui Cristos (cf. Evr 2,4-10) şi l-a făcut capabil în Duhul Sfânt să se ridice la demnitatea de fiu al lui Dumnezeu (cf. Rom 8,14-17). În acest sens este şi învăţătura atribuită sfântului Vasile cel Mare: „Duhul Sfânt, venind în sufletul omului, i-a dat viaţa, i-a dat nemurirea, l-a ridicat pe cel ce zăcea. Iar cel mişcat într-o mişcare veşnică de Duhul Sfânt, s-a făcut o vietate sfântă. Omul are, odată ce Duhul s-a sălăşluit în el, vrednicie de profet, de apostol, de înger, deşi e pământ şi cenuşă”[2].

Realităţile zilnice ne învaţă că două fiinţe stau împreună sau sunt aşezate împreună fie pentru că sunt complementare şi au nevoie de ajutor reciproc, fie pentru că sunt asemănătoare şi se regăsesc şi se oglindesc una în cealaltă, după cunoscutul dicton pares cum paribus facillime congregantur, fie pentru că sunt diferite, constituind aproape două extreme care sunt găsite împreună, conform proverbului extrema se tangunt. Îngerii şi oamenii sunt adesea „văzuţi” împreună pentru fiecare dintre aceste motive şi posibilităţi. Le evaluăm pe rând, convinşi fiind că analiza lor ne va descoperi şi o serie de legături între îngeri şi oameni.

Complementaritatea despre care vorbim aici, analizând primul motiv, nu presupune că noi am putea adăuga ceva fiinţei îngerilor sau că ei ar putea adăuga ceva fiinţei umane. Nu. Aici vedem necesitatea unui sprijin şi ajutor reciproc. Ce primim noi de la îngeri şi ce le putem oferi? Ce primesc ei de la noi şi ce le putem oferi? Cât de necesari le suntem noi lor şi cât de indispensabili ne sunt ei nouă? Sfânta Scriptură evidenţiază acest raport de ajutor reciproc atunci când învaţă: „De ce este legea? Ea a fost adăugată din cauza încălcărilor până când avea să vină descendentul, căruia i-a fost făcută promisiunea. Ea a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor” (Gal 3,19); apoi „Voi aţi primit legea prin slujirea îngerilor şi nu aţi ţinut-o” (Fap 7,53); sau în alt loc Scriptura zice: „Cuvântul vestit de înger s-a dovedit sigur şi orice abatere şi neascultare a primit răsplata cuvenită” (Evr 2,2). Toate aceste texte ne învaţă că până la împlinirea timpurilor, când a venit descendentul şi Dumnezeu „ne-a vorbit nouă prin Fiul” (Evr 1,2), care a moştenit un nume mai deosebit decât al îngerilor devenind mai presus decât ei (cf. Evr 1,4), legea dumnezeiască ne era comunicată prin îngeri: noi eram învăţaţi şi iniţiaţi prin intermediul lor. Reciprocitatea apare odată cu întruparea Fiului lui Dumnezeu când oamenii îl „experimentează” pe Dumnezeu într-un mod inaccesibil îngerilor. Acum e rândul oamenilor aflaţi în Biserică să-i „înveţe” pe îngeri, după cum mărturiseşte sfântul apostol Paul:

Mie, celui mai mic dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat acest har: să le vestesc păgânilor inefabila bogăţie a lui Cristos şi să le pun tuturor în lumină care este înfăptuirea misterului ascuns de veacuri în Dumnezeu, Creatorul a toate, pentru ca să fie făcută cunoscută acum principatelor şi puterilor cereşti, prin Biserică, înţelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri, după planul veşnic pe care l-a stabilit în Cristos Isus, Domnul nostru (Ef 3,8-11).

Totodată, după cum îngerii ne susţin şi ne ajută în înaintarea noastră spre cunoaşterea celor spirituale, revelându-ne tainele dumnezeieşti şi „vorbindu-ne” despre Dumnezeul pe care nimeni nu l-a văzut vreodată (cf. In 1,18), şi noi, oamenii, îi putem ajuta pe ei în cunoaşterea şi perceperea realităţilor pur materiale ale lumii noastre. Se spune despre îngeri că pot intra într-o comuniune lăuntrică atât de intimă cu noi, oamenii, încât „pot vedea prin ochii oamenilor ca şi când ar fi ai lor şi pot simţi cu oamenii bucuriile şi durerile provocate în ei de lumea sensibilă, aşa cum şi oamenii îşi pot însuşi de la îngeri o vedere mai inteligibilă în imaginile şi simbolurile lor”[3].

Dacă noi, vorbind despre îngeri, îi facem cunoscuţi şi credibili pe ei celor care nu au auzit sau nu cred în existenţa lor, la rândul lor, îngerii vin şi ne ajută să realizăm una dintre cele mai dificile cunoaşteri: cunoaşterea de sine, căci „într-adevăr, lucrul cel mai greu dintre toate pare a fi să te cunoşti pe tine însuţi. Că nu numai ochiul, care vede pe cele din afară de el, nu poate să se vadă pe el însuşi, ci chiar şi mintea noastră, care vede repede păcatul altuia, este zăbavnică în a-şi recunoaşte propriile ei păcate”[4]. Îngerii, sub imboldul Duhului Sfânt, fără de care nici ei nu pot face nimic, ne călăuzesc deseori spre cunoaşterea de sine, convinşi fiind că „cel care se cercetează cu pricepere pe sine însuşi poate cunoaşte pe Dumnezeu, nu numai din alcătuirea cerului şi a pământului, cât şi din alcătuirea propriei noastre firi, aşa precum spune şi psalmistul: «Minunată s-a făcut ştiinţa ta către mine» (Ps 138,6), cu alte cuvinte, cunoscându-mă pe mine, am cunoscut covârşitoarea ta înţelepciune”[5].

După cum noi, oamenii, avem nevoie de îngeri, pentru că ei sunt trimişi de Dumnezeu ca să ne călăuzească pe calea vieţii şi să ne conducă paşii până vom intra în ţara cu un pământ nou şi cu un cer nou, şi trebuie să ascultăm de ei şi să le fim credincioşi (cf. Ex 23,20-21; Ap 21,1), tot aşa şi îngerii, mai ales cei din ultima triadă – căpeteniile, arhanghelii şi îngerii –, au „nevoie” de noi oamenii pentru că ei au fost creaţi mai ales pentru a se îngriji de noi şi de lumea noastră. Noi şi lumea în care trăim, ne mişcăm şi suntem, constituim „materia primă” a slujirii lor, până la împlinirea timpurilor când Fiul Omului va veni în gloria lui, împreună cu toţi îngerii şi se va aşeza pe tronul său de mărire să judece toate naţiunile (cf. Mt 25,31-32).

În toată această reciprocitate de ajutor şi de creştere în cunoaştere, trebuie subliniat că îngerii rămân totuşi cu un pas în faţă, căci, după învăţătura Sfintei Scripturi, în cele din urmă, noi vom deveni asemenea lor şi nu ei asemenea nouă, căci după moarte, când vom ajunge să fim pentru totdeauna cu Domnul (cf. 1Tes 4,16), într-o stare incoruptibilă şi nemuritoare, vom fi ca îngerii (cf. Mt 22,30). Aşadar, nu îngerii ajung prin desăvârşirea în Duhul Sfânt la vrednicia noastră, ci „omul, când ajunge la desăvârşire, este ridicat la vrednicia îngerilor”[6].

Dacă această complementaritate pe care am prezentat-o constituie primul motiv al raporturilor dintre îngeri şi oameni, un al doilea motiv este constituit din punctele comune dintre aceste fiinţe. Privind spre noi, îngerii descoperă trăsăturii prezente şi în fiinţa lor. Dar şi invers: oamenii, privind spre lumea fiinţelor spirituale, găsesc caracteristici comune. În această oglindire şi regăsire reciprocă evidenţiem mai întâi punctul comun al Creatorului şi al creaţiei: şi ei, şi noi, am fost creaţi de acelaşi Dumnezeu Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Aceasta este mărturisirea noastră de credinţă: un singur Dumnezeu atotputernic este creatorul atât al celor văzute, cât şi al celor nevăzute[7]. Şi noi, şi ei, suntem opera lui Dumnezeu, care este „fericita fire, îmbelşugata bunătate, cel dorit de toţi cei înzestraţi cu cuvânt şi raţiune, frumuseţea cea mult dorită, începutul existenţelor, izvorul vieţii, lumina cea spirituală, înţelepciunea cea neapropiată”[8]. Avem în comun creaţia, căci nici ei, şi nici noi, nu împărtăşim cu Dumnezeu veşnicia, el rămânând singurul fără început. Aici trebuie să subliniem că îngerii sunt iarăşi cu un pas înaintea noastră, precedându-ne în creaţie, căci „cele văzute şi percepute de simţurile noastre au luat început, au fost create, în urma celor nevăzute şi spirituale”[9].

Creaţi de acelaşi Dumnezeu, nici oamenii şi nici îngerii nu au fost lăsaţi pradă hazardului. De aceea, mai împărtăşim cu îngerii şi aceeaşi ocrotire providenţială pe care Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh o manifestă faţă de tot ce a creat, după cuvântul Scripturii: „Căci tu [Dumnezeule] iubeşti tot ceea ce există şi nu te dezguşti de nimic din ceea ce ai făcut, că dacă ai fi urât ceva, nu l-ai fi plăsmuit. Şi cum ar fi rămas ceva, dacă tu nu l-ai fi vrut? Sau cum s-ar fi păstrat ceva, dacă tu nu l-ai fi chemat? Ci tu cruţi totul, de vreme ce totul e al tău, stăpâne, iubitorule de suflete” (Înţ 11,24-26). Iubirea lui Dumnezeu, care nu-şi nimiceşte şi nici nu-şi urăşte propria creaţie, ci îi poartă de grijă, este surprinsă şi de sfântul apostol Paul atunci când învaţă: „[Dumnezeu] îndreaptă toate spre binele celor care-l iubesc pe el” (Rom 8,28). Această prezenţă ocrotitoare a lui Dumnezeu le este necesară atât îngerilor, cât şi oamenilor, căci „toată natura, în creaţie, fie că aparţine lumii vizibile, fie că aparţine lumii inteligibile, are nevoie pentru a subzista de solicitudinea divină”[10]. Iar în alt loc, acelaşi sfânt Părinte al Bisericii ne învaţă: „La Dumnezeu nimic nu-i neprevăzut, nimic nu-i neglijat. Pe toate le priveşte cu ochiul cel neadormit. Este de faţă lângă toţi şi lângă toate, dând mântuire [şi ajutor] fiecăruia”[11]. Toate acţiunile oamenilor şi ale îngerilor se desfăşoară sub privirea şi prezenţa lui Dumnezeu, căci el le este mereu prezent şi acţionează în ei şi prin ei ori de câte ori este necesar. Este important să subliniem că Dumnezeu este prezent atât timp cât există o colaborare a creaturilor cu el, atât timp cât prin caracterul şi alegerile lor creaturile nu-i resping harul şi ajutorul[12]; şi totodată, sesizarea prezenţei lui Dumnezeu şi a ajutorului său este mereu adaptată atât firilor noastre creaturale, cât şi necesităţilor noastre, ele diferind de la îngeri la oameni[13].

Împreună cu aceste puncte comune – creator, creaţie şi îngrijire providenţială – împărtăşim cu îngerii şi condiţia de slujitori ai aceluiaşi Dumnezeu, căci şi ei sunt „robi împreună cu noi”[14]. Bineînţeles, modul de îndeplinire al slujirilor este diferit la îngeri faţă de oameni, fiind adaptat stărilor şi locului pe care fiecare îl ocupă în creaţie şi în ierarhie: întrucât cunoaştem, credem şi mărturisim că Dumnezeu e ziditorul întregii lumi, deci e şi creatorul nostru şi al îngerilor, numai lui trebuie să ne închinăm şi să-i slujim[15].

Însă, spre deosebire de îngeri, omul nu este doar slujitor, ci este şi stăpân: şi aici ajungem la al treilea motiv al existenţei raporturilor dintre îngeri şi oameni: deosebirile. Dintre deosebiri am menţionat deja că omul este şi stăpân, nu doar slujitor: „îngerul e numai slujitor, slujitor al lui Dumnezeu şi al omului, pe când omul e şi stăpânitor (άρχον). Fără îndoială, prin slujirea oferită omului, şi îngerul contribuie la stăpânirea acestuia asupra materiei. Dar el e stăpânitor numai întrucât slujeşte omului”[16]. Mărturie despre acest adevăr dă şi autorul sacru atunci când învaţă:

Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; bărbat şi femeie i-a făcut. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: „Creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate dobitoacele şi peste tot pământul, peste toate vietăţile ce se târăsc pe pământ!” (Gen 1,27-28)[17].

În această învăţătură a Scripturii întrezărim încă o deosebire care ne încurajează să susţinem că, în această privinţă, omul este cu un pas în faţa îngerilor. Este vorba despre crearea omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu: „omul este, dintr-un punct de vedere, mai mult după chipul lui Dumnezeu decât îngerii. El are darul creator, cum nu-l au îngerii, dar şi misiunea grea de a spiritualiza lumea văzută. El are misiunea de a respinge tentaţiile trupului şi ale lumii şi, prin aceasta, de a transfigura natura materială”[18]. Ba mai mult, însuşi Dumnezeu arată demnitatea omului prin Fiul său, care pentru mântuirea lumii a luat prin întrupare chipul omului şi nu înfăţişarea îngerului. Mărturie despre acest adevăr dau primele două capitole din Scrisoarea către Evrei, învăţătură care evidenţiază superioritatea Fiului – om adevărat şi Dumnezeu adevărat – faţă de îngeri.

O altă deosebire esenţială pe care o putem constata este trupul, corporalitatea pe care noi o avem şi a cărei experienţă îi este străină îngerului, deşi în caz de necesitate, poate îmbrăca, temporar, un corp (cf. Tob 5). Constituie această diferenţă un avantaj pentru înger sau pentru om?

Ce poate avea omul în plus faţă de înger? Aş spune, cu o formulă rapidă, că are în plus minusurile. Viaţa omului e dramatică. E viaţa spiritului întrupat, adică a spiritului pus într-o condiţie foarte dificilă… În corp fiind noi dobândim prin efort ceea ce îngerul are prin natură. Avem o „temă” mai grea decât a „duhurilor slujitoare”, dar tocmai de aceea reuşita, dacă există, ne plasează dintr-o dată în postura de „parteneri” ai lui Dumnezeu (…) Există în definiţia omului un dat care face ca pariul lui existenţial să fie mult mai complicat, mai dur, mai greu de asumat. Dintr-o anumită perspectivă, existenţa corpului a putut fi descrisă ca o paradoxală şansă [pentru îngeri]… Dacă îngerii ar fi avut un corp, n-ar fi căzut atât de patetic. Corpul îşi transferă limitele şi asupra păcatului. Nu poţi cădea mai jos decât o îngăduie constituţia precară a cărnii. Îngerii însă, lipsiţi de „frâna” corporalităţii, au atins niveluri ale prăbuşirii de care omul nu e în stare. Spre deosebire de îngeri, omul nu poate deveni demon[19]. Paradoxal, privilegiul ontologic al omului e tocmai posesiunea unui corp şi misiunea lui (a omului) de a se mântui cu corpul acesta cu tot[20] (…) Îngerul e un vector, o indicaţie de traseu, o săgeată. Omul e o cruce: structura şi suferinţa lumii, adunate într-o singură imagine. Incapabil să psalmodieze neîntrerupt, incapabil să zboare, obligat, prin fire, să alterneze munca la grajduri cu rugăciunea, omul poate povesti îngerului ceva fără echivalent în lumea îngerească: cum să te mântuieşti prin răstignire[21].

Cu toate acestea trebuie să fim prudenţi în a ne etala „aparenta” superioritate căci, „deşi chipul lui Dumnezeu îl avem noi până azi mai mult decât îngerii, în asemănarea cu Dumnezeu am rămas, mai ales acum, cu mult mai prejos decât îngerii buni”[22].

Lista deosebirile poate continua reflectând asupra sfinţeniei şi desăvârşirii pe care le ating îngerii[23] şi care nouă ne sunt aproape imposibile; putem să evidenţiem şi cunoaşterea prin simţuri pe care o avem noi şi care îi este străină cu desăvârşire îngerului; nu lăsăm în afara dezbaterii nici faptul că oamenii au darul de a crea, dar pe care nu îl au şi îngerii. Dar mai presus de toate deosebirile şi asemănările, este important să evidenţiem că „numai împreună, lumea sensibilă, având drept coroană omul, şi lumea inteligibilă a îngerilor sunt un receptacol divin al revelării lui Dumnezeu şi al valorificării ei. Numai împreună, îngerii şi oamenii, pot înălţa o preamărire completă lui Dumnezeu”[24].

Ingeri

Inger Ingerii din Bazilica San Giovanni Ingerii

[1] Vasile cel Mare, Tâlcuiri la Psalmi, 250.

[2] Nu am găsit textul în operele studiate, dar el apare atribuit sfântului Vasile cel Mare în D. Stăniloae, ed., Filocalia sau culegere din scrierile sfinţilor părinţi care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi, VIII, EIBMBOR, Bucureşti 1979, 220-221.

[3] D. Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, I, EIBMBOR, Bucureşti 19972, 296.

[4] Vasile cel Mare, Homélies sur l’hexaéméron, IX, 6: SCh 26 bis, 512-513: Omilii la hexaemeron, 214-215.

[5] Vasile Cel Mare, Homélies sur l’hexaéméron, IX, 6: SCh 26 bis, 513; Omilii la hexaemeron, 215.

[6] Vasile Cel Mare, Homélies sur l’hexaéméron, IX, 6: SCh 26bis, 516-517; Omilii la hexaemeron, 217.

[7] DS 150.

[8] Vasile Cel Mare, Homélies sur l’hexaéméron, I, 2: SCh 26bis, 96-97; Omilii la hexaemeron, 16.

[9] Vasile cel Mare, Homélies sur l’hexaéméron, I, 5: SCh 26bis, 108-109; Omilii la hexaemeron, 21.

[10] Vasile cel Mare, Sur le Saint-Esprit, VIII, 19: SCh 17bis, 312-313; Scrieri, 35.

[11] Vasile cel Mare, Homélies sur l’hexaéméron, VII, 5: SCh 26bis, 416-417; Omilii la hexaemeron, 169.

[12] Vasile cel Mare, Sur le Saint-Esprit, XXVI, 61: SCh 17bis, 468-469; Scrieri, 76.

[13] Vasile cel Mare, Sur le Saint-Esprit, IX, 22: SCh 17bis, 326-327; Scrieri, 39.

[14] Vasile cel Mare, Homélies sur l’hexaéméron, IX, 6: SCh 26bis, 516-517; Omilii la hexaemeron, 217.

[15] Cf. Vasile cel Mare, Epistola 235, I: Scrieri, 485.

[16] D. Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, I, 293. Cf. A. Pleşu, Despre îngeri, 36.

[17] Fără a dezvolta subiectul, menţionăm doar că omului nu i s-a spus că v-a stăpâni şi peste îngeri!

[18] D. Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, I, 293.

[19] Această viziune este dezvoltată de I. Casian, Conférences, IV, 13: SCh 42, E. Pichery, ed., Les Éditions du Cerf, Paris 1955, 179.

[20] Această idee este dezvoltată de Grigore Palama. Cf. D. Stăniloae, ed., Filocalia sau culegere din scrierile sfinţilor părinţi care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi, VII, EIBMBOR, Bucureşti 1977, 468.

[21] A. Pleşu, Despre îngeri, 32-35.

[22] D. Stăniloae, ed., Filocalia, VII, 469.

[23] Vasile cel Mare, Sur le Saint-Esprit, XVI, 38: SCh 17bis, 379-383; Scrieri, 53.

[24] D. Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, I, 303.

Posted in Despre îngeri, Imagini si fotografii | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: