Despre bunătate și invidie în vremea COVID-19

Creștinul adevărat este plin de bunătate
nu pentru a-și spori fericirea sau faima,
ci pentru ca viața sa
să oglindească bunătatea lui Dumnezeu,
chipul Tatălui.

Ești doar un om!
Nu te mai lua la trântă cu Diavolul,
ci ține-te de mână cu Dumnezeu!

Când cauți cuvântul „bunătate” în unele dicționare sau enciclopedii ești redirecționat către termenii „iubire”, „milostivire”, „iertare”, adică spre realități care devin expresia concretă a bunătății. Iubirea, milostivirea, iertarea au chipul omului plin de bunătate, al omului „bun ca pâinea caldă”. Iar Tradiția Bisericii, când enumeră cele douăsprezece roade ale Duhului Sfânt, după învățătura Sfintei Scripturi, confirmă adevărul despre omul bun, așezând bunătatea alături de iubire, veselie, pace, stăruință, îndelungă-răbdare, blândețe, facere de bine, fidelitate, modestie, înfrânare, curăție. În omul bun se găsesc toate aceste roade care nu permit „faptelor trupului” – desfrânarea, necurăția, nerușinarea, idolatria, vrăjitoria, dușmăniile, cearta, gelozia, mâniile, ambițiile, discordiile, dezbinările, invidiile, bețiile, orgiile – să încolțească în inima lui (Gal 5,19-23). Omul bunătății dorește atât de mult roadele Duhului și muncește pentru ele încât în viața sa efectiv nu au loc „faptele trupului”: primește „harul de a nu avea timp” să fie rău sau invidios.

Care este situația noastră după Rusalii: suntem plini de bunătate, de roadele Duhului, sau de invidie, de faptele trupului?

E uimitor gândul la ceea ce poate rodi viața noastră atunci când ne ținem de mână cu „Domnul și de viață dătătorul”. Omul plin de bunătate rodește și devine o reflecție a perfecțiunii lui Dumnezeu Tatăl care este bunătate și care ne poartă de grijă – mai ales în timpurile de încercare – ca o mamă iubitoare (Is 66,13). Când cultivăm virtuțile, sufletul ne este „împăcat și liniștit, ca un copil înțărcat la sânul mamei sale” (Ps 131,2).

Creștinul adevărat este plin de bunătate nu pentru a-și spori fericirea sau faima, ci pentru ca viața sa să oglindească bunătatea lui Dumnezeu, chipul Tatălui. Asemenea pruncilor, omul bun simte prezența lui Cristos și-l face cunoscut cu smerenie și încredere (Mt 18,3; Mt 11,25). Și, mai ales, nu se lasă niciodată cuprins de tristețe în fața bunătății sau bunurilor altuia. Adică nu-și lasă inima atinsă de invidie, acea invidie a Diavolului prin care moartea și toate rele au intrat în lume (Înţ 1,13; 2,24).

Omul bun trăiește conștient de limitele sale și de drumul anevoios pe care trebuie să-l străbată pentru a ajunge la Perfecțiune. Însă parcurge acest drum de mână cu Dumnezeu, fiind pentru cei din jurul său ecoul simplității Apostolului: „Fiți buni unii cu alții” (Ef 4,32).

Susțin proiectele Paxlaur: un ajutor pentru cei mai săraci dintre cei săraci

PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu.

€6,00

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

Acest articol face parte din seria „De mână cu Dumnezeu”. 
Aici poți citi: 
1. Idiferența. Implicarea poartă chipul și numele iubirii

2. Toți o doresc…

3. Tăcerea oprește bârfa, însă doar adevărul o vindecă…

4. De mână cu Dumnezeu cel veșnic viu

5. Primăvara creștinilor și risipa de energie

Sanctuarul Duhului Sfânt

Sfanta Fecioara Maria Gradinile Vaticanului 3

Fecioara care nu era căsătorită s-a căsătorit cu Duhul,
și au numit-o Sanctuarul Duhului Sfânt,
expresie care subliniază caracterul sacru al Fecioarei,
devenită sălașul permanent a Duhului lui Dumnezeu.

26. După această aluzie la orientarea cristologică a cultului Fecioarei, ni se pare folositor să amintim că e potrivit să scoatem cum se cuvine în evidență în acest cult una din componentele esențiale ale credinței: Persoana și lucrarea Duhului Sfînt. Reflecția teologică și liturgia au subliniat într-adevăr cum intervenția sfințitoare a Duhului în Fecioara din Nazaret a fost un moment culminant al acțiunii sale în istoria mîntuirii. Astfel, de pildă, unii Părinți ai Bisericii și scriitori bisericești au atribuit lucrării Duhului sfințenia originară a Mariei «cea plăsmuită de Duhul Sfînt ca o făptură nouă» (74). Reflectînd asupra textelor evanghelice «Duhul Sfînt se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri» (Lc 1, 35) și «Maria […] s-a aflat că a zămislit de la Duhul Sfînt; […] ceea ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfînt» (Mt 1, 18. 20) ei au descoperit în intervenția Duhului o acțiune care a consacrat și a făcut rodnică fecioria Mariei (75) și a transformat-o pe Fecioară în Locuința Regelui sau Locul odihnei Cuvîntului (76), Templu sau Chivotul Domnului(77), Chivotul Legii sau al sfințeniei (78), titluri cu bogate rezonanțe biblice. Aprofundând mai mult misterul Întrupării, ei au văzut în legătura de nepătruns dintre Duhul Sfînt și Maria un aspect conjugal, descris în mod poetic de către Prudence: «Fecioara care nu era căsătorită s-a căsătorit cu Duhul» (79), și au numit-o Sanctuarul Duhului Sfînt (80), expresie care subliniază caracterul sacru al Fecioarei, devenită sălașul permanent a Duhului lui Dumnezeu. Pătrunzînd mai adînc în doctrina despre Paraclet, au înțeles că El este izvorul de unde țîșnește plinătatea harului (cf. Lc 1, 28) și abundența darurilor care o împodobesc pe Maria: ei îi atribuie așadar Duhului credința, speranța și iubirea care au însuflețit inima Fecioarei, tăria care i-a încurajat adeziunea la voința lui Dumnezeu, energia care a susținut-o în compătimirea de la picioarele crucii (81). Ei au consemnat în cântarea profetică a Mariei (cf. Lc 1, 46-55) o influență particulară a aceluiași Duh care grăise prin gura profeților (82). În sfîrșit, considerînd prezența Mamei lui Isus în Cenacol, unde Duhul a coborît asupra Bisericii care se năștea (cf. Fapte 1, 12-14; 2, 1-4), au îmbogățit cu noi dezvoltări tema străveche Maria-Biserica (83); și mai ales au recurs la mijlocirea Fecioarei pentru a dobîndi de la Duhul capacitatea de a-l zămisli pe Cristos în sufletele lor, așa cum o mărturisește Sfîntul Ildefons într-o rugăciune surprinzătoare în ceea ce privește doctrina și vigoarea ei: «Te rog, te rog, Sfîntă Fecioară: ca de la acest Duh care te-a făcut să-l naști pe Isus să-l primesc eu însumi pe Isus. Ca sufletul meu să-l primească pe Isus prin acest Duh care a făcut ca trupul tău să-l zămislească pe acest Isus […] Să-l iubesc pe Isus în acest Duh în care îl adori tu însuți ca Domnul tău și îl contempli ca Fiul tău» (84).

27. Se afirmă uneori că numeroase texte de pietate modernă nu reflectă suficient întreaga doctrină referitoare la Duhul Sfînt. Le revine specialiștilor să verifice această afirmație și să-i evalueze bătaia/ urmările; nouă ne revine să îndemnăm Poporul lui Dumnezeu, în special pe păstori și pe teologi, să-și aprofundeze reflecția asupra acțiunii Duhului în istoria mântuirii și să facă astfel încât textele de pietate creștină să pună în lumină cum trebuie acțiunea sa dătătoare de viață; dintr-o asemenea aprofundare va reieși în special legătura tainică dintre Duhul lui Dumnezeu și Fecioara din Nazaret, și acțiunea lor în Biserică; și din aceste adevăruri de credință meditate mai profund se va naște o pietate trăită mai intens.

Va urma…


Din același document puteți citi:

  1. Dumnezeu a așezat în Biserică, la fel ca în orice cămin familial, figura unei femei…
  2. Cristos este punctul de referință indispensabil pentru cultul marian
  3. Rolul pe care l-a avut Maria în misterul mântuirii
  4. Sărbătoarea lui Cristos și a Fecioarei: sărbătoarea Cuvîntului care se face «Fiul Mariei»
  5. Speranța și aurora mântuirii pentru întreaga lume
  6. Amintim și cinstim înainte de toate pe slăvita pururea Fecioară Maria
  7. Meditînd suferințele Fecioarei Maria…
  8. Texte care conțin Cuvântul lui Dumnezeu, totdeauna viu și eficient
  9. Biserica o invocă pe Mama oricărui har
  10. Locul special ce i se cuvine Mariei în cultul creștin ca Sfîntă / Mamă / Născătoare de Dumnezeu
  11. Fecioara, model al Bisericii în practicarea cultului
  12. Sfânta Fecioară Maria și Biserica
  13. Fecioara care se roagă
  14. Fecioară și mamă
  15. Fecioara care oferă
  16. Maria este învățătoare a vieții spirituale pentru fiecare creștin
  17. Atitudine de credință și de iubire
  18. Pentru reînnoirea pietății mariane
  19. Cinstea adusă Reginei se revarsă asupra Regelui
  20. Sanctuarul Duhului Sfînt

Textul este preluat din
Exortația apostolică Marialis Cultus
a papei Paul al VI-lea,

în traducerea ARCB,
de pe situl www.magisteriu.ro

 

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4,00

Duhul Sfânt este mereu noutate

Duhul Sfant unitate si noutate„Biserica creşte în fidelitate faţă de Duhul Sfânt cu cât învaţă mai mult să nu-l domesticească, ci să primească fără frică şi în acelaşi timp cu discernământ serios noutatea sa proaspătă. Duhul Sfânt este mereu noutate. Mereu. Şi trebuie să ne obişnuim. Este noutate care ne face să înţelegem lucrurile mai profund, cu mai multă lumină, şi ne face să schimbăm atâtea obişnuinţe, chiar obişnuinţe disciplinare. Dar El este Stăpânul noutăţilor. Isus ne-a spus că El ne va învăţa; ne va aminti ceea ce El ne-a învăţat, şi apoi ne va învăţa. Trebuie să fim deschişi la asta. Deci trebuie să evităm să ne acomodăm pe poziţii statice şi imutabile, pentru a îmbrăţişa riscul, pentru a îmbrăţişa riscul de a se aventura în promovarea unităţii: cu ascultare eclezială fidelă şi fără a stinge Duhul (cf. 1Tes 5,19). Dumnezeu este cel care creează şi recreează noutatea vieţii creştine şi acelaşi Duh conduce totul la unitatea adevărată, care nu este uniformitate. Pentru aceasta deschiderea inimii, căutarea comuniunii şi discernământul atent sunt atitudinile care vor trebui să caracterizeze raporturile noastre, conform Duhului”.

Papa Francisc,
Discurs adresat participanţilor la Adunarea Plenară a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor (28 septembrie 2018)
Preluat de pe www.ercis.ro (textul integral AICI)

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: