Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Archive for the ‘Duminica’ Category

Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca să o sfințești…

Posted by Paxlaur pe 18/03/2017

Odihna si urcus sub privirea FecioareiUn „cuvânt” pe care îl neglijăm atât de ușor:

„Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca să o sfințești.
Să lucrezi șase zile și să-ți faci toate muncile tale,
dar ziua a șaptea este zi de odihnă, închinată Domnului Dumnezeul tău;
să nu lucrezi în acea zi nimic,
nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici servitorul tău, nici servi­toarea ta,
nici vitele tale, nici străinul care este în casa ta.
Căci în șase zile a făcut Dumnezeu cerurile, pămân­tul și marea, și tot ce este în ele,
iar în ziua a șaptea s-a odihnit.
De aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o” (cf. Ex 20,8-11).

Fă-ți viața viață în această duminică: odihnește-te și vorbește cu Dumnezeu!

Anunțuri

Posted in Duminica, E bine de ştiut, Lecturi, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

Să te iubesc aşa cum mă cunoşti tu

Posted by Paxlaur pe 29/04/2012

Astăzi, de Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii, l-am rugat pe Domnul să trimită lucrători în secerişul său, ne-am împreunat mâinile în rugăciune implorând harul de la Bunul Păstor pentru a dărui Bisericii păstori după inima sa.

Iată un text pe care l-am scris pentru proiectul  Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?, de pe blogul Deus meus in te confido (Ps 25,2), plecând de la evanghelia acestei duminici (In 10,11-18):

„Eu sunt păstorul cel bun; eu cunosc oile mele și oile mele mă cunosc pe mine” (In 10,14).
Mereu m-a îngândurat textul unei scrisori trimise către Virgil Ierunca de Nicolae Steinhardt: „Dumnezeu în care tot spui că nu crezi, crede el în tine”. Dumnezeu crede în mine, iar astăzi putem parafraza: Păstorul cel bun, pe care refuzăm să-l cunoaştem, ne ştie pe nume. Ba mai mult, își dă viața pentru noi, în timp ce prin comportament şi gânduri ne ambiţionăm să-l negăm şi să-l exilăm din existenţa noastră. Puţine sunt textele evanghelice atât de răscolitoare: „Eu cunosc oile mele”. Adică, tu, Doamne, mă cunoşti atât de bine?! Ştii ce gândesc, cum vorbesc şi ce fac?! Nu ne înfiorăm oare la gândul că ne ştie toate lipsurile şi totuşi continuă să ne iubească?! Dacă am conştientiza acest dar divin: cel atotputernic îţi spune pe nume, Creatorul îşi dă viaţa pentru tine! Şi ce vrea în schimb? Doar să-l cunoaştem şi noi. Păstorul cel bun să nu mai fie doar cel despre care am auzit câte ceva, ci să fie Dumnezeul şi prietenul nostru, cel care mi-a spus pe nume prin răsăritul de azi-dimineaţă. Vrea să fie o cunoaştere reciprocă, profundă, izvorâtă din parcurgerea Scripturilor şi frecventarea sacramentelor. Vrea să fie mai iubit decât iubim şi elogiem un salvator de vieţi despre care auzim la ştiri. El e mai mult, e dătătorul vieţii. Îmi place Păstorul cel bun pentru că este insistent şi sigur pe el: nu renunță până nu ajung să-l cunosc. Aventura celui înviat spre noi se va opri doar în ziua când voi striga cu toată ființa mea: Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic, nu mă tem de niciun rău, căci tu ești cu mine, tu mă cunoști și mă iubești ca nimeni altul. Amin.

Posted in Duminica, Predici si meditatii | Etichetat: , , , | 4 Comments »

Vreau să vorbesc despre iubirea mea

Posted by Paxlaur pe 18/03/2012

„Dumnezeu este bogat în îndurare
şi pentru dragostea cu care ne-a iubit
ne-a adus la viaţă” (Ef 2,4-5).

Dacă facem o plimbare prin România, ne convingem imediat de credinţa poporului nostru: peste tot vom întâlni biserici, mănăstiri, troiţe, oameni care-şi fac semnul crucii, oameni care postesc sau dau de poamnă şi alte dovezi ale evlaviei noastre. Însă câţi dintre noi avem o credinţă reală într-un Dumnezeu mult iubitor de oameni, într-un Dumnezeu atotputernic? Câţi dintre noi suntem convingători – prin faptele noastre – pentru cei din jur că Dumnezeu există? Câţi dintre noi sunt dispuşi să moară astăzi pentru Dumnezeu sau să trăiască pentru el cu toată încrederea, abandonându-se total lui?

Se spune că un om a căzut într-o prăpastie şi s-a agăţat de un arbust rămânând suspendat deasupra hăului. A început să se roage cum n-o mai făcuse vreodată: „Doamne salvează-mă!”.
Dumnezeu i-a răspuns întrebându-l:
– Ai mers la Biserică?
– Am mers, Doamne. Am mers ori de câte ori am putut, dar promit să nu lipsesc în nici-o duminică dacă mă scapi de aici.
– Eşti un generos? Iţi ajuţi semenii? Dai de pomană?
– Da, dau. Cred că da, dar voi dărui şi mai mult în viitor, numai scapă-mă de pe această stâncă!
– Ai încredere în mine, l-a întrebat în fine Dumnezeu.
– Da, Doamne, am încredere totală în tine.
– Atunci, dă-ţi drumul. Dă drumul crengii.

Oare a avut încredere? S-a abandonat în braţele lui Dumnezeu? Oare noi am fi îndrăznit să reunţăm la toate pentru Dumnezeu?

Dacă încă ne ţinem de lucruri şi nu ne abandonăm total în mâinile lui Dumnezeu o facem pentru că nu-l cunoaştem suficient de bine. Nu ştim cum este acest Domn pe care lecturile de astăzi ni-l prezintă ca pe un Dumnezeu preocupat de om, ca pe un tată bogat în îndurare care nu-şi abandonează niciodată fii, ci dimpotrivă, stă lângă ei, îi călăuzeşte, îi învaţă, îi salvează de la moarte pentru că îi iubeşte.

Obligaţia noastră de creştini, pe lângă cea de a crede în acest Dumnezeu bogat în îndurare, este să-l facem cunoscut şi altora. Să vorbim despre el. Să le spunem cum este Dumnezeul nostru. Să le vorbim despre iubirea inimii noastre. Să-i facem, ca să folosim un termen cunoscut, o publicitate bună, atractivă. Da, pentru că dacă el este refuzat, alungat, negat este şi pentru că de multe ori noi, creştinii, nu-l prezentăm convingător: viaţa noastră nu le vorbeşte celorlalţi despre un Dumnezeu iubitor de oameni şi bogat în îndurare, ci despre un Dumnezeu care e departe, străin omului sau chiar un Dumnezeu care abia aşteaptă să pedepsească. În orice timp, dar parcă mai ales în aceste timpuri din ce în ce mai dificile, datoria fundamentală a Bisericii și a creștinilor este să îndrume privirea omului, să-i orienteze conştiinţa şi întreaga viaţă, spre misterul lui Dumnezeu. Trebuie să-i ajutăm pe oameni să se familiarizeze cu profunzimea Răscumpărări realizată de Dumnezeu prin Isus Cristos. Însă pentru aceasta trebuie să avem noi înşine o imagine clară despre Dumnezeu.

Lecturile de astăzi ne ajută să-l cunoaştem mai bine pe Dumnezeu. Fraza centrală în jurul căreia putem grupa întreaga sfântă Liturghie este aceasta: „Dumnezeu este bogat în îndurare şi pentru dragostea cu care ne-a iubit, pe când noi eram morţi din cauza păcatelor noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos” (Ef 2,4-5). Dumnezeu este bogat în milostivire: este esenţialul pe care trebuie să-l reţinem în această duminică a bucuriei.

Cum este acest Dumnezeu bogat în îndurare?

Despre el ne vorbeşte Cristos în dialogul cu Nicodim din sfânta Evanghelie. El este acela care „atât de mult a iubit lumea încât la dat pe Fiul său unul născut pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața” (In 3,16).  De fiecare dată când celebrăm sfânta Liturghie îi aducem laudă lui Dumnezeu atotputernicul, pe care-l slăvim ca fiind creatorul cerului şi al pământului, al tuturor văzutelor şi nevăzutelor, aşa cum mărturisim în Crez. Însă el nu doar că a creat lumea. El iubeşte lumea, iubeşte omul. Atât de mult ne iubeşte încât ne-a făcut după chipul şi asemănarea sa, ne-a orânduit pentru viaţa veşnică, pentru ca într-o zi să participăm şi noi la viaţa lui divină. Dumnezeu l-a dat pe Fiul său pentru ca noi, creaturile sale, să avem viaţa veşnică pe care o pierdusem prin păcat.

La începutul pontificatului său, fericitul părinte papa Ioan Paul al II-lea a scris o enciclică numită tocmai: Dives in misericordia –Dumnezeu bogat în milostivire. Fericitul părinte ne învaţă în acest document:

Revelat în Cristos, adevărul despre Dumnezeu, „Părintele îndurărilor”, ne îngăduie să îl „vedem” deosebit de apropiat de om, mai ales când acesta suferă, când este ameninţat însuşi centrul existenţei şi al demnităţii lui. De aceea, în situaţia de astăzi a Bisericii şi a lumii, mulţi oameni ţi multe grupuri, însufleţiţi de un simţământ viu de credinţă, aleargă, aş spune, în mod spontan la milostivirea lui Dumnezeu. Misterul lui Dumnezeu „Părintele îndurărilor” devine, în contextul ameninţărilor de astăzi împotriva omului, un apel deosebit adresat Bisericii” (nr.2).

Vorbiţi tuturor despre milostivirea lui Dumnezeu, despre iubirea sa care înflăcărează inimile şi ne dă nouă atâta speranţă şi încredere.

Cine sau cum ni-l mai descoperă lecturile de astăzi pe Dumnezeu?

Ni-l descperă ca fiind cel care-l trimite pe Fiul său pentru ca lumea să fie salvată prin el, să fie adusă la viaţă prin Cristos. Ne spune sfântul Ioan: „Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său în lume, nu ca să osândească lumea – nu ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el”, să aibă viaţă (In 3,17). Aici greşim dacă spunem că Dumnezeu nu judecă lumea şi concluzionăm că este indulgent cu păcatul. Nu! Dumnezeu nu este indulgent cu păcatul, ci cu păcătosul, cu omul. Dumnezeu nu vrea moartea celui păcătos, ci ne îngăduie, ne rabdă, aşteaptă să ne întoarcem. Aşa cum am auzit şi în prima lectură ne trimite semne şi oameni prin care ne atrage atenţia. Dar noi de cele mai multe ori ne batem joc de trimişii săi şi-i luăm în râs, dispreţuim semnele şi atenţionările sale: mai am timp, de ce să mă spovedesc acum? De ce să nu mai fur, să nu mai bârfesc, să nu mai beau, să nu mai mint, să nu mai înşel, să nu mai profit de cei slabi? Să avem o imagine clară a lui Dumnezeu: el nu îngăduie păcatul, nu-l aprobă şi nu e de partea noastră atunci când spunem „lasă că merge şi aşa”. Dumnezeu nu suportă păcatul, nu-l vrea, dar nici nu se teme de el. Oricât de răi am fi şi de păcătoşi, iubirea lui Dumnezeu este mai mare decât păcatul nostru şi nu va înceta niciodată să ne cheme spre el, să ne trimită semne ca să ne trezească. De ce amânăm? De ce nu ne ridicăm privirea spre cel înălţat pe cruce asemnea şarpelui în pustiu ridicat de Moise? Să privim Crucea căci acolo este înălţat Fiul omului pentru ca oricine crede în el – oricine! – să aibă prin el viaţa veşnică (cf. In 3,14-15). Cine priveşte la cel Răstignit, la Isus, poate fi vindecat şi trupeşte, dar mai presus de toate va fi vindecat sufleteşte, va fi salvat de păcatele sale. Acesta este Dumnezeu: care de la înălţimea Crucii priveşte în depărtări şi-l aşteaptă pe fiul risipitor: pe mine, pe tine, pe dvs. Când avem de gând să ne întoarcem la el?

Cine şi cum mai este acest Dumnzeu bogat în milostivire?

Este cel despre care apostolul Paul ne spune că „noi suntem lucrarea lui şi am fost creaţi în Cristos Isus pentru ca faptele noastre să fie bune, conform cu calea pe care Dumnezeu a stabilit-o mai înainte, pe care noi trebuie să mergem” (Ef 2,10). Aici sunt cuprinse două mari adevăruri: Dumnezeu este cel care ne-a creat, suntem opera lui. Fiecare om este lucrarea lui Dumnezeu: tânăr sau bătrân, bolnav sau sănătos, bogat sau sărac. Aceasta pe de o parte cere respect: respectaţi-i pe toţi, îngrijiţi-vă de toţi, pentru că sunt operele lui Dumnezeu: cine se îngrijeşte de un bolnav, de un bătrân, cine are milă de un sărac, pe Dumnezeu îl slujeşte. Iar pe de altă parte, faptul că suntem opera lui ne dă curaj: să nu ne temem dacă suferim, el ne va vindeca. Să nu ne temem dacă suntem singuri, el este cu noi. Să nu ne temem de bătrâneţe, el ne dă o viaţă nouă. Suntem preţioşi în ochii săi. Pentru Domnul cel bogat în milostivire fiecare om contează şi el priveşte şi nu lasă să se piardă nicio lacrimă a ochilor noştri suferinzi. Dumnezeu e cel mai iubitor de oameni.

Iar al doilea adevăr al acestui text este că am fost creaţi pentru ca faptele noastre să fie bune, să fie făcute la lumină. Şi Isus ne atrage atenţia cu tristeţe: „când lumina a venit în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul, pentru că faptele lor erau rele” (In 3,19). Faptele noastre cum sunt? Am fost creaţi pentru ca faptele noastre să fie bune. Atunci bune să fie! Să avem curajul să ieşim la lumină. Să îndrăznim să facem noi primii binele aşteptat de la alţii. Să ne rugăm pentru cei care fac răul. Pentru cei care lovesc în demnitatea omului. Pentru cei care nu îndrăznesc să rupă şirul fărădelegilor, al minciunii şi al ipocriziei.

Astăzi ambele Biserici, Catolică şi Ortodoxă, îl comemorează după calendar pe sfântul Ciril din Ierusalim. Acesta învăţa în una din catehezele sale: „Omule, să ai un suflet sincer şi lipsit de înşelătorie în faţa celui care cercetează mintea şi inima” (Cateheza 1,2-3.5-6: PG 33,371.375-378). Un suflet sincer şi lipsit de înşelătorie cere Dumnezeu cel bogat în milostivire de la noi.

Acesta este Dumnezeul meu şi despre el vreau să vorbesc în acest timp al Postului Mare şi toată viaţa mea: este cel care l-a trimis pe Fiul său ca să am viaţă, ca să fac binele, ca să ies la lumină, ca să renunţa la păcat şi prin harul său să fiu mântuit. Acesta este Domnul meu: cel care îmi spune că fiecare om contează pentru că e opera iubirii sale şi că nu am voie, nu am voie să-i asupresc pe cei slabi, ci trebuie să stau lângă cei mici, lângă cei singuri, lângă cei bolnavi aşa cum a făcut şi face el. Acesta este iubirea inimii mele: cel care de la înălţimea crucii mă strigă să privesc către el, să văd iubirea sa, să văd cerul de unde el s-a coborât şi să-mi doresc să mă mântuiesc. Cerul e locul de unde Dumnzeu ne priveşte pe fiecare şi locul unde el ne-aşteaptă.

Se spune despre doi turişti s-au abătut de la poteca trasată pe munte şi au ajuns la gura unei peşteri. Locul nu părea a fi pustiu. Cenuşa de la un foc stins cu ceva timp în urmă şi uscăturile aşezate la adăpost  într-o mică  grotă erau semne că peştera putea fi chiar locuită. Zgomotul unor paşi înăuntrul cavernei îi făcură pe cei doi să-şi ţină respiraţia. În gura peşterii apăru un bărbat îmbrăcat cu haine călugăreşti, cu o barbă lungă şi cu părul netuns strâns într-o coadă.
Turiştii rătăciţi crezură că s-au întâlnit cu vreun nebun fugit de lume. Omul îi salută însă  politicos şi-i invită să intre.
Gândul că au de-a face cu un nebun le-a pierit atunci când au văzut ochii omului ieşit din peşteră: foarte senini şi blânzi. Au aflat că omul e monah şi că de câţiva ani plecase de la mănăstirea din vale şi se retrăsese aici în singurătate.
Grota era amenajată ca o cameră. Într-un colţ patul de paie lângă care o icoană de hârtie şi o candelă  aprinsă. Turiştii nu se abţinură să întrebe: „Cum puteţi supravieţui în această peşteră, singur, sărac, departe de lume?”
Pustnicul zâmbi: „Dar nu-s sărac, am o mulţime de comori”. Şi călugărul îi chemă să le arate comoara sa. Şi-i duse în dreptul unei fisuri într-unul dintre pereţii peşterii: „Ce vedeţi?”, îşi întrebă musafirii.
– Nimic, doar un petec de cer.
– „Şi nu vi se pare asta o comoară minunată?”, le replică pustnicul. „Petecul asta de cer mi-e de ajuns ca să fiu fericit. Acest cer mă ajută să trăiesc fiecare zi cu bucurie căci ştiu că din cer mă priveşte cel căruia îi sunt nespus de drag, Tatăl milostiv”.

Dragi bătrâni, dragi persoane aflate în suferinţă, acasă sau prin spitale, iubiţi credincioşi, în încercările voastre priviţi spre ferestră. Simţiţi cerul, chiar dacă nu-l puteţea vedea. De acolo, din cer veghează asupra noastră Dumnezeu cel bogat în milostivire. Pe cer străluceşte înălţat Cristos, mântuitorul omului. Din ceruri vine spre noi Duhul Sfânt cu darurile sale. De pe acel petic de cer ne veghează pe toţi Maica preacurată, tămăduitoarea bolnavilor şi ajutorul creştinilor. Să privim în această zi cerul de unde Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său ca să avem viaţă. Să privim mereu celrul şi să vorbim oamenilor despre Dumnzeu cel bogat în mislostivire. Amin.

Predică ţinută în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”
şi la Radio Iaşi, duminică 18 martie 2012, ora 8:00.

Povestioarele le-am cules din cele spuse la Radio România Actualităţi
de Remus Rădulescu, la rubrica O vorbă bună.

Posted in Duminica, Evanghelia după Ioan, Ioan Paul al II-lea, Postul Mare, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

E bine de ştiut: 4 martie 2012 – Prima duminica nelucratoare

Posted by Paxlaur pe 03/03/2012

Am primit prin email această ştire şi mi se pare necesar să contribui şi eu, măcar modest, la răspândirea acestui proiect. Trebuie să ne reamintim să respectăm duminica, Ziua Domnului. Trebuie să redescoperim valoarea acestui timp destinat pentru „activităţile spirituale, odihnă, timp petrecut cu familia şi pentru slujirea aproapelui, ieşiri în natură, activităţi culturale şi recreative şi, în general, pentru interacţiunea cu frumosul, cu binele, cu pacea interioară”.
Pe cei care au posibilitatea (blog, email, facebook etc.) îi invit să dea mai departe acest anunţ pentru a fi o zi cu adevărat îndreptată spre valorile pe care le putem descoperi în ceilalţi, în natură şi, mai ales, în Dumnezeu!

Iată despre ce este vorba.

Având ca punct comun de pornire rădăcinile creştine ale Europei, mai multe ţări de pe acest continent au propus ca data de 4 martie 2012 să fie o duminică nelucrătoare. În consens cu această iniţiativă a organizaţiei European Sunday Alliance (www.europeansundayalliance.eu), care are printre membri asociaţia FAFCE (Federations de l’Associations Familiale Catholiques d’Europe), Asociaţia Familiilor Catolice “Vladimir Ghika”, în calitate de membru FAFCE se alătură iniţiativei la nivel European pentru a readuce în atenţie semnificaţia biblică a zilei Domnului (ca zi de odihnă si de sfinţire personală) şi face un apel pentru declararea oficială a zilei de 4 martie ca prima duminică nelucrătoare în România.

În acest sens, facem apel la instituţiile abilitate ale statului (în principal Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale) să elaboreze baza legislativă pentru susţinerea acestei iniţiative a societăţii civile. De asemenea, facem apel la adresa angajatorilor (fie ei instituţii publice, antreprenori, companii private) la respectarea dreptului angajaţilor de a se odihni duminica. Totodată, invităm toţi cetăţenii consumatori să achiziţioneze mărfurile sau serviciile dorite în oricare din celelalte şase zile ale săptămânii, pentru a nu încuraja lucrul în ziua de duminică. Reamintim ca ziua de duminică este un prilej excelent pentru activităţile spirituale, odihnă, timp petrecut cu familia şi pentru slujirea aproapelui, ieşiri în natură, activităţi culturale şi recreative şi, în general, pentru interacţiunea cu frumosul, cu binele, cu pacea interioară.

Ne exprimăm încrederea că atât instituţiile statului, cât şi societatea civilă vor percepe necesitatea promovării acestei iniţiative şi vor contribui corespunzător pentru legiferarea ei. (Iulian Oanţă, preşedintele Asociaţiei Familiilor Catolice “Vladimir Ghika”, telefon 0723 176240)

Preluat de pe:http://www.catholica.ro/2012/03/01/4-martie-prima-duminica-nelucratoare/

Posted in Duminica, E bine de ştiut | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Să ne pregătim pentru ziua Domnului, duminică 5 februarie 2012

Posted by Paxlaur pe 04/02/2012

Duminică, 5 februarie 2012 

† DUMINICA a 5-a de peste an
Sf. Agata, fc. m.

Dimineaţa următoare, pe când era încă întuneric,
Isus s-a sculat şi s-a dus într-un loc retras, ca să se roage (Mc 1,35). 

 

LECTURA I
Sunt chinuit de coşmaruri de seara până la revărsatul zorilor.

Citire din cartea lui Iob 7,1-4.6-7
Iob a luat cuvântul şi a spus: 1 „O luptă este viaţa omului pe pământ, zilele lui sunt ca ale unui om tocmit cu ziua. 2 Ca un sclav care doreşte puţină umbră, ca un muncitor cu ziua care îşi aşteaptă plata, 3 aşa şi eu, de luni de zile mă hrănesc numai cu dezamăgiri şi am parte numai de nopţi de suferinţă. 4 De-abia mă culc şi-mi zic: „Când mă voi putea scula?” Sunt chinuit de coşmaruri de seara până la revărsatul zorilor. 6 Zilele mele aleargă mai repede decât suveica ţesătorului, s-au sfârşit fără nici o speranţă. 7 Aminteşte-ţi, Doamne, că viaţa mea nu-i decât o suflare. Ochii mei nu vor mai vedea fericirea”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 146,1-2.3-4.5-6 (R.: cf. 3a)
R.: Domnul este mângâiere în orice suferinţă.
1 Lăudaţi pe Domnul
căci este bine să-l lăudăm pe Dumnezeul nostru;
plăcut lucru este să-i cântăm lui.
2 Domnul reclădeşte Ierusalimul,
strânge pe surghiuniţii lui Israel. R.

3 El vindecă pe cei cu inima zdrobită
şi leagă rănile lor.
4 El cunoaşte numărul stelelor
şi le dă nume la toate. R.

5 Mare este Domnul şi puternic prin tăria lui,
înţelepciunea lui nu are margini.
6 Domnul sprijină pe cei sărmani
şi doboară pe cei păcătoşi la pământ. R.

LECTURA A II-A
Vai mie, dacă nu vestesc evanghelia.

Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 9,16-19.22-23
Fraţilor, 16 dacă vestesc evanghelia, acest lucru nu este pentru mine un motiv de laudă; este o obligaţie care mi s-a impus. Vai mie dacă nu vestesc evanghelia! 17 Desigur, dacă acest lucru l-aş face din proprie iniţiativă aş primi răsplată de la Domnul. Dar nu este o iniţiativă a mea, proprie, ci mă achit de o obligaţie pe care mi-a încredinţat-o Domnul. 18 Atunci care este răsplata mea? Aceea de a vesti evanghelia fără vreun profit material şi fără a mă folosi de drepturile pe care mi le dă predicarea evangheliei. 19 Astfel, rămânând liber faţă de toţi, m-am făcut sluga tuturor, ca să pot câştiga pe cât mai mulţi. 22 M-am făcut slab cu cei slabi, pentru ca să-i câştig pe cei slabi. M-am făcut totul pentru toţi, ca să mântuiesc cu orice preţ măcar pe unii. 23 Toate acestea le fac pentru evanghelie, ca să am parte şi eu de mântuire. Cuvântul Domnului

ALELUIA Mt 8,17
(Aleluia) Isus a purtat durerile noastre, a fost împovărat cu suferinţele noastre. (Aleluia)

EVANGHELIA
El a vindecat tot felul de bolnavi.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,29-39
În acel timp, 29 ieşind Isus din sinagogă, a intrat în casa lui Simon şi Andrei împreună cu Iacob şi Ioan. 30 Soacra lui Simon zăcea în pat, cuprinsă de febră. Îndată ce a ajuns, i-au vorbit despre bolnavă. 31 Isus s-a apropiat de ea, a prins-o de mână şi a ridicat-o; numaidecât a lăsat-o febra şi ea a început să-i servească. 32 Seara, după asfinţitul soarelui, au adus la el pe toţi bolnavii şi pe cei stăpâniţi de duhuri rele. 33 Toată cetatea s-a adunat în faţa porţii. 34 El a vindecat tot felul de bolnavi şi a alungat mulţi diavoli. Pe diavoli îi oprea să vorbească, pentru că ştiau cine este el. 35 Dimineaţa următoare, pe când era încă întuneric, Isus s-a sculat şi s-a dus într-un loc retras, ca să se roage. 36Simon şi ceilalţi care erau cu el s-au dus să-l caute. 37 Când l-au găsit, i-au spus: „Toţi te caută”. 38El le-a răspuns: „Să plecăm în altă parte prin satele vecine: vreau să predic şi acolo, căci pentru aceasta am venit”. 39 A cutreierat deci toată Galileea, predicând prin sinagogile lor şi alungându-i pe diavoli.

Cuvântul Domnului

Posted in Cartea lui Iob, Duminica, Evanghelia dupa sfantul Marcu, Lecturi, Prima Scrisoare a sfântului Paul către Corinteni | Etichetat: , , , , | 1 Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: