Arhive pentru ‘Duminica’

Ce este duminica pentru tine?

Duminica este ziua în care, mai mult decât în oricare alta, creștinul este chemat să-și amintească de credința și mântuirea la care a fost chemat de Dumnezeu prin botez, sacramentul care a făcut din el un om nou în Cristos. Duminica trebuie să fie o altfel de zi, o zi care să ne smulgă din uniformizarea zilelor impusă de societate și să ne redea familiei, sufletului, lui Dumnezeu. Duminica este prin excelență o zi a credinței. Aflați în fața lui Cristos Domnul, în adunarea duminicală, suntem chemați ca apostolul Toma: „Adu-ți degetul aici și vezi mîinile mele și adu-ți mîna și pune-o în coasta mea și nu fi necredincios, ci credincios!” (In 20,27). Duminica este ziua credinței. Această realitate se vede din faptul că liturgia euharistică duminicală prevede mărturisirea de credință. „Crezul”, recitat sau cântat, subliniază caracterul baptismal și pascal al duminicii, fiind proclamat în ziua în care, cu titlu special, cel botezat își reînnoiește adeziunea față de Cristos și de Evanghelia lui, cu conștiința reînnoită a făgăduințelor de la botez. Primind Cuvântul și Trupul Domnului, îl contemplă pe Isus înviat, prezent în „sacramente” și îl mărturisește cu apostolul Toma: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (In 20,28; cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Dies Domini, 25, 29).

În această duminică răsună pentru noi vocea Tatălui: „Acesta este Fiul meu cel ales; ascultaţi de el!” (Lc 9,35). Luminați de prezența Tatălui veșnic, împreună cu apostolul Petru noi credem și mărturisim că Isus este „Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu” (Mt 16,16). Credem nu pentru că am fost împreună cu apostolii pe muntele Tabor, nu pentru că am văzut „faţa lui strălucind ca soarele şi hainele lui devenind albe ca lumina”, ci pentru că ne-a descoperit aceasta însuși Dumnezeu Tatăl, care este în ceruri (cf. Mt 16,17). Fericiți sunt cei care cred fără să fi văzut, fericiți suntem noi!

Noi credem că Isus Cristos este Fiul unic al Tatălui, Domnul și Dumnezeul nostru. El însuși, în faţa Sinedriului, la întrebarea acuzatorilor săi: „Deci tu eşti Fiul lui Dumnezeu?”, a răspuns și ne spune și nouă astăzi: „Bine spuneţi, eu sunt! Eu sunt Fiul lui Dumnezeu” (cf. Lc 22,70). Deja cu mult înainte Cristos se desemnase pe sine ca „Fiul” care îl cunoaşte pe Tatăl, care este deosebit de „slujitorii” pe care Dumnezeu i-a trimis înainte poporului său, superior chiar şi îngerilor (cf. CBC 443).

În această zi de duminică „orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl” (Fil 2,11), căci prin arătarea sa „Mântuitorului nostru Isus Cristos, a nimicit moartea şi a făcut să strălucească viaţa şi nemurirea prin evanghelie”.


Tresaltă de bucurie 
și proclamă în această zi 
cu entuziasmul credinței: 
„Isus Cristos este Domnul”. 
Însuși Dumnezeu l-a făcut Domn și Cristos 
pe acest Isus pe care noi îl răstignim 
prin păcatele noastre (cf. Fap 2,36).


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 9,28b-36
În acel timp, Isus i-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan şi pe Iacob şi s-a urcat pe munte ca să se roage. 29 Şi, în timp ce se ruga, înfăţişarea feţei lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. 30 Şi iată, doi bărbaţi vorbeau cu el: aceştia erau Moise şi Ilie, 31 care, apărând în glorie, vorbeau despre plecarea lui, ce avea să se împlinească în Ierusalim. 32 Iar Petru şi cei care erau cu el erau toropiţi de somn; când s-au trezit au văzut gloria lui şi pe cei doi bărbaţi care stăteau de vorbă cu el. 33 Când aceştia s-au îndepărtat de el, Petru i-a spus lui Isus: „Învăţătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe, una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie!”, neştiind, de fapt, ce zice. 34 Pe când spunea acestea, a apărut un nor şi i-a învăluit în umbră, iar ei s-au înspăimântat când au intrat în nor. 35 Atunci a fost o voce din nor, spunând: „Acesta este Fiul meu cel ales; ascultaţi de el!” 36 Îndată ce a încetat vocea, Isus se afla singur. Iar ei au tăcut şi nu au spus nimănui în zilele acelea ce au văzut.

Cuvântul Domnului


Vă aștept în continuare alături de proiectul Paxlaur: Frații mei mai mici (DETALII AICI despre copiii noștri). Să răsune în inima noastră și în lumea întreagă acest cuvânt al Domnului: „Tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi‑ați făcut” (Mt 25).

Poți ajuta prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com;

sau prin Banca Transilvania:
cont în Lei: RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Dăncuță Laurențiu
cont în Euro: RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Dăncuță Laurențiu.

Vă mulțumesc din suflet!

DĂRUIEȘTE SPERANȚĂ FRAȚILOR MEI MAI MICI

€10.00

Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca să o sfințești…

Odihna si urcus sub privirea FecioareiUn „cuvânt” pe care îl neglijăm atât de ușor:

„Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca să o sfințești.
Să lucrezi șase zile și să-ți faci toate muncile tale,
dar ziua a șaptea este zi de odihnă, închinată Domnului Dumnezeul tău;
să nu lucrezi în acea zi nimic,
nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici servitorul tău, nici servi­toarea ta,
nici vitele tale, nici străinul care este în casa ta.
Căci în șase zile a făcut Dumnezeu cerurile, pămân­tul și marea, și tot ce este în ele,
iar în ziua a șaptea s-a odihnit.
De aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o” (cf. Ex 20,8-11).

Fă-ți viața viață în această duminică: odihnește-te și vorbește cu Dumnezeu!

Să te iubesc aşa cum mă cunoşti tu

Astăzi, de Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii, l-am rugat pe Domnul să trimită lucrători în secerişul său, ne-am împreunat mâinile în rugăciune implorând harul de la Bunul Păstor pentru a dărui Bisericii păstori după inima sa.

Iată un text pe care l-am scris pentru proiectul  Cum trăiesc eu Învierea lui Cristos?, de pe blogul Deus meus in te confido (Ps 25,2), plecând de la evanghelia acestei duminici (In 10,11-18):

„Eu sunt păstorul cel bun; eu cunosc oile mele și oile mele mă cunosc pe mine” (In 10,14).
Mereu m-a îngândurat textul unei scrisori trimise către Virgil Ierunca de Nicolae Steinhardt: „Dumnezeu în care tot spui că nu crezi, crede el în tine”. Dumnezeu crede în mine, iar astăzi putem parafraza: Păstorul cel bun, pe care refuzăm să-l cunoaştem, ne ştie pe nume. Ba mai mult, își dă viața pentru noi, în timp ce prin comportament şi gânduri ne ambiţionăm să-l negăm şi să-l exilăm din existenţa noastră. Puţine sunt textele evanghelice atât de răscolitoare: „Eu cunosc oile mele”. Adică, tu, Doamne, mă cunoşti atât de bine?! Ştii ce gândesc, cum vorbesc şi ce fac?! Nu ne înfiorăm oare la gândul că ne ştie toate lipsurile şi totuşi continuă să ne iubească?! Dacă am conştientiza acest dar divin: cel atotputernic îţi spune pe nume, Creatorul îşi dă viaţa pentru tine! Şi ce vrea în schimb? Doar să-l cunoaştem şi noi. Păstorul cel bun să nu mai fie doar cel despre care am auzit câte ceva, ci să fie Dumnezeul şi prietenul nostru, cel care mi-a spus pe nume prin răsăritul de azi-dimineaţă. Vrea să fie o cunoaştere reciprocă, profundă, izvorâtă din parcurgerea Scripturilor şi frecventarea sacramentelor. Vrea să fie mai iubit decât iubim şi elogiem un salvator de vieţi despre care auzim la ştiri. El e mai mult, e dătătorul vieţii. Îmi place Păstorul cel bun pentru că este insistent şi sigur pe el: nu renunță până nu ajung să-l cunosc. Aventura celui înviat spre noi se va opri doar în ziua când voi striga cu toată ființa mea: Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic, nu mă tem de niciun rău, căci tu ești cu mine, tu mă cunoști și mă iubești ca nimeni altul. Amin.

%d blogeri au apreciat: