Prea târziu te-am iubit…
Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi! (cf. Mt 23,8-12)
Categorie: Fericitul Ioan al XXIII-lea
-
Trei papi sfinţi cunoscuţi de aproape: Ioan al XXIII-lea, Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea este titlul cărţii scrise de decanul colegiului cardinalilor (Libreria Editrice Vaticana, 2020, 162 de pagini) a cărei introducere o publicăm în continuare. Ideea de a scrie volumul, cu amintirile personale care se împletesc cu marea istorie, „s-a născut – afirmă…
-
Doar pentru azi Decalogul sfântului Ioan al XXIII-lea Doar pentru azi voi încerca să trăiesc ziua, fără să rezolv problema vieţii dintr-o dată. Doar pentru azi voi avea un maxim respect pentru aspectul meu, mă voi îmbrăca cu seriozitate, nu voi ridica tonul, voi fi politicos în comportament, nu voi avea pretenţia să corectez sau să fac…
-
Conviețuirea între ființele umane e ordonată, rodnică și respectă demnitatea umană atunci când e bazată pe adevăr, după cum spune și sfântul Paul: „De aceea, îndepărtând falsitatea, fiecare să spună fratelui său adevărul, pentru că suntem mădulare unii altora” (Ef 4,25). Aceasta presupune recunoașterea sinceră a drepturilor și obligațiilor mutuale. Această societate trebuie, de altfel,…