Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Archive for the ‘Ioan Paul al II-lea’ Category

Am o singură mângâiere…

Posted by Paxlaur pe 26/04/2017

Sfântul Ioan Paul al II-lea a fost invitat la o conferință în cadrul căreia trebuia să dialogheze cu tinerii. Unul dintre ei, cu un puternic iz de nemulțumire și pretinsă atotștiință, i-a spus papei: „Eu m-am săturat de Biserica asta de păcătoși, în care se minte, se fură, se greșește catastrofal”. Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea i-a răspuns cu blândețe: „Fiule, știi, o singură mângâiere am: că în Biserica asta despre care vorbești e loc destul și pentru sfinți ca tine și pentru păcătoși ca mine”.john_paul_ii_pencil

Posted in E bine de ştiut, Ioan Paul al II-lea, Lecturi, Predici si meditatii | Etichetat: , , | Leave a Comment »

Acest fiat al Mariei – «fie mie» – a oferit contribuția umană la realizarea misterului divin.

Posted by Paxlaur pe 09/05/2016

Sf Maria si Ioan Paul II_s«Lui Dumnezeu care revelează trebuie să i se răspundă prin „ascultarea credinței” (Rom 16, 26; cf. Rom 1, 5; 2 Cor 10, 5-6), prin care omul se încredințează total, în mod liber lui Dumnezeu», ne învață Conciliul.  (29) Această dispoziție a credinței și-a găsit în Maria împlinirea desăvârșită. Clipa «decisivă» a fost la Bunavestire, iar cuvintele Elisabetei «Fericită cea care a crezut» se referă în primul rând tocmai la acest moment.  (30)

Într-adevăr, la Bunavestire, Maria, arătând ascultarea credinței față de Acela care îi vorbea prin mesagerul Său și oferindu-i «supunerea deplină a minții și a voinței»,  (31)s-a încredințat total lui Dumnezeu. A răspuns, așadar, cu întreaga ei persoană umană, de femeie. În acest răspuns de credință era cuprinsă o colaborare desăvârșită cu «harul lui Dumnezeu care iese în întâmpinare și ajută» și o perfectă disponibilitate pentru lucrarea Duhului Sfânt, care «desăvârșește necontenit credința prin darurile sale».  (32)

Cuvântul Dumnezeului celui viu, vestit Mariei de către înger, se referea la ea însăși: «Iată, vei zămisli și vei naște un fiu» (Lc 1, 31). Maria, primind această vestire, a devenit «Maica Domnului». În ea s-a împlinit misterul divin al Întrupării: «Părintele îndurărilor a voit ca Întruparea să fie precedată de consimțământul celei predestinate să fie mamă».  (33) Iar Maria, ascultând toate cuvintele solului, își dă consimțământul. Ea spune: «Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău» (Lc 1, 38). Acest fiat al Mariei – «fie mie» – a oferit contribuția umană la realizarea misterului divin. El se află în deplină consonanță cu cuvintele Fiului, care, conform, Scrisorii către Evrei, intrând în lume, îi spune Tatălui: «Jertfă și prinos nu ai voit, dar mi-ai întocmit un trup… Iată, vin … să fac voia ta, Dumnezeule» (Evr 10, 5-7). Misterul Întrupării s-a împlinit atunci când Maria și-a rostit consimțământul: «Fie mie după cuvântul tău», făcând cu putință împlinirea dorinței Fiului ei, în măsura în care aceasta depindea de ea, după planul dumnezeiesc.

Maria a rostit acel «fiat» prin credință. Prin credință s-a dăruit lui Dumnezeu fără rezervă și «s-a oferit total pe sine, ca slujitoare a Domnului, Persoanei și lucrării Fiului său».  (34) Iar pe acest Fiu – după cum afirmă Sfinții Părinți – ea l-a zămislit în cuget mai înainte de a-l zămisli în trup: tot prin credință!  (35) Așadar, pe drept cuvânt o laudă Elisabeta pe Maria: «Fericită cea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul». Aceste cuvinte s-au și împlinit: Maria din Nazaret trece pragul casei Elisabetei și a lui Zaharia ca Mamă a Fiului lui Dumnezeu. Acest lucru îl descoperă Elisabeta cu bucurie: «Maica Domnului meu vine la mine!»

Ioan Paul al II-lea, Redemptoris Mater, nr. 13
(Enciclică despre Preacurata Fecioară Maria
în viața Bisericii peregrine, 25 martie 1987)

Vezi si:

  • (va urma)

Textul este preluat de pe www.magisteriu.ro

Posted in Ioan Paul al II-lea, Lecturi, Luna mai, Sfânta Fecioară Maria | Etichetat: , , , , , | 14 Comments »

Fericită cea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!

Posted by Paxlaur pe 07/05/2016

Luna mai, luna sfintei fecioare MariaImediat după relatarea Buneivestiri, evanghelistul Luca ne poartă pe urmele Fecioarei din Nazaret spre «o cetate din Iuda» (Lc 1, 39). După părerea învățaților, această cetate pare a fi așezarea Ain-Karim de astăzi, situată în munți, nu departe de Ierusalim. Acolo a venit Maria «cu grabă» pentru a o vizita pe Elisabeta, ruda sa. Motivul vizitei trebuie căutat și în faptul că, la Bunavestire, Gabriel vorbise în mod semnificativ despre Elisabeta, care, fiind în vârstă, zămislise prin puterea lui Dumnezeu un fiu de la soțul ei, Zaharia: «Elisabeta, ruda ta, a zămislit și ea un fiu la bătrânețe, și acum este în luna a șasea, ea, care era numită stearpă, căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputință» (Lc 1, 36-37). Solul divin se referea la evenimentul petrecut cu Elisabeta pentru a răspunde la întrebarea Mariei: «Cum va fi aceasta, de vreme ce nu cunosc bărbat?» (Lc 1, 34). Iată, aceasta se va întâmpla prin «puterea Celui Preaînalt», ca la Elisabeta și mai mult decât la ea.

Așadar Maria, îndemnată de caritate, se duce acasă la ruda sa. Când intră, Elisabeta, răspunzându-i la salut, simțind cum îi tresaltă pruncul în pântece, «plină de Duhul Sfânt», o salută pe Maria cu glas puternic: «Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău» (Lc 1, 40-42). Această strigare de laudă a Elisabetei avea să intre apoi în rugăciunea Bucură-te, Marie, ca o continuare a salutării îngerului, devenind astfel una din cele mai frecvente rugăciuni ale Bisericii. Dar și mai semnificative sînt cuvintele Elisabetei din întrebarea ce urmează: «De unde mie aceasta ca Maica Domnului meu să vină la mine?» (Lc 1, 43). Elisabeta dă mărturie despre Maria: recunoaște și proclamă că o are în față pe Maica Domnului, pe Mama lui Mesia. La această mărturie participă și fiul pe care Elisabeta îl poartă în pântece: «A tresăltat de bucurie pruncul în sânul meu» (Lc 1, 44). Pruncul este viitorul Ioan Botezătorul, care, la Iordan, avea să-l arate pe Isus ca Mesia.

Fiecare cuvânt din salutul Elisabetei e plin de înțeles și totuși de cea mai mare importanță pare a fi ceea ce spune la urmă: «Fericită cea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul» (Lc 1, 45).  (28) Aceste cuvinte pot fi puse alături de apelativul «plină de har» din salutul îngerului. Ambele texte dezvăluie un conținut mariologic esențial și anume adevărul despre Maria, care a devenit realmente prezentă în misterul lui Cristos tocmai pentru că «a crezut». Plinătatea de har, vestită de înger, semnifică darul lui Dumnezeu însuși; credința Mariei, proclamată de Elisabeta în salutul ei, arată în ce fel Fecioara din Nazaret a răspuns la acest dar.

Ioan Paul al II-lea, Redemptoris Mater, nr. 12
(Enciclică despre Preacurata Fecioară Maria
în viața Bisericii peregrine, 25 martie 1987)

Vezi si:

  • (va urma)

Textul este preluat de pe www.magisteriu.ro

Posted in Ioan Paul al II-lea, Lecturi, Sfânta Fecioară Maria | Etichetat: , , , , , , | 15 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: