Arhive pentru ‘Iubirea lui Dumnezeu’

O singură inimă, două iubiri inseprabile

„Nu este adevărată iubire faţă de Dumnezeu
aceea care nu se exprimă în iubirea faţă de aproapele;
şi, în acelaşi mod,
nu este iubire faţă de aproapele
aceea care nu se inspiră din relaţia cu Dumnezeu”.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În pagina evanghelică de astăzi (cf. Mt 22,34-40), un învăţător al legii îl întreabă pe Isus care este „cea mai mare poruncă” (v. 36), adică porunca principală din toată legea divină. Isus răspunde simplu: „«Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău»” (v. 37). Şi imediat adaugă: „Iar a doua este asemenea acesteia: «Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi»” (v. 39).

Răspunsul lui Isus reia şi uneşte două precepte fundamentale, pe care Dumnezeu le-a dat poporului său prin Moise (cf. Dt 6,5; Lev 19,18). Şi astfel depăşeşte capcana pe care i-au întins-o „ca să-l pună la încercare” (v. 35). De fapt, interlocutorul său încearcă să-l tragă în disputa dintre experţii legii cu privire la ierarhia prescripţiilor. Însă Isus stabileşte doi piloni esenţiali pentru credincioşii din toate timpurile, doi piloni esenţiali ai vieţii noastre. Primul este că viaţa morală şi religioasă nu se poate reduce la o ascultare neliniştită şi forţată. Există oameni care încearcă să împlinească poruncile în mod neliniştit şi forţat, iar Isus ne face să înţelegem că viaţa morală şi religioasă nu se poate reduce la o ascultare neliniştită şi forţată, ci trebuie să aibă ca principiu iubirea. Al doilea pilon este că iubirea trebuie să tindă împreună şi inseparabil spre Dumnezeu şi spre aproapele. Aceasta este una din principalele noutăţi ale învăţăturii lui Isus şi ne face să înţelegem că nu este adevărată iubire faţă de Dumnezeu aceea care nu se exprimă în iubirea faţă de aproapele; şi, în acelaşi mod, nu este iubire faţă de aproapele aceea care nu se inspiră din relaţia cu Dumnezeu.

Isus încheie răspunsul său cu aceste cuvinte: „În aceste două porunci este cuprinsă toată legea şi profeţii” (v. 40). Asta înseamnă că toate preceptele pe care Domnul le-a dat poporului său trebuie să fie puse în raport cu iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. De fapt, toate poruncile folosesc pentru a pune în practică, pentru a exprima acea dublă iubire indivizibilă. Iubirea faţă de Dumnezeu se exprimă mai ales în rugăciune, îndeosebi în adoraţie. Noi neglijăm mult adoraţia adusă lui Dumnezeu. Facem rugăciune de mulţumire, implorarea pentru a cere ceva…, însă neglijăm adoraţia. Tocmai adorarea lui Dumnezeu este miezul rugăciunii. Şi iubirea faţă de aproapele, care se numeşte şi caritate fraternă, este făcută din apropiere, din ascultare, din împărtăşire, din grijă faţă de celălalt. Şi de atâtea ori noi neglijăm să-l ascultăm pe celălalt pentru că este plictisitor sau pentru că îmi ia din timp, sau de a-l purta, a-l însoţi în durerile sale, în încercările sale… Însă găsim mereu timpul pentru a bârfi, mereu! Nu avem timp pentru a-i mângâia pe cei mâhniţi, însă mult timp pentru a bârfi. Fiţi atenţi! Scrie Apostolul Ioan: „Cine nu-l iubeşte pe fratele său pe care îl vede nu poate să-l iubească pe Dumnezeu pe care nu-l vede” (1In 4,20). Astfel se vede unitatea acestor două porunci.

În evanghelia de astăzi, încă o dată, Isus ne ajută să mergem la izvorul viu şi ţâşnitor al iubirii. Şi acest izvor este însuşi Dumnezeu, care trebuie iubit aşa de mult într-o comuniune pe care nimic şi nimeni n-o poate frânge. Comuniune care este un dar de invocat în fiecare zi, însă şi angajare personală pentru ca viaţa noastră să nu se lase făcută sclavă de idolii din lume. Şi verificarea drumului nostru de convertire şi de sfinţenie este întotdeauna în iubirea faţă de aproapele. Aceasta este verificarea: dacă eu spun „îl iubesc pe Dumnezeu” şi nu-l iubesc pe aproapele, nu merge. Verificarea că eu îl iubesc pe Dumnezeu este că eu îl iubesc pe aproapele. Atât timp cât va exista un frate sau o soră faţă de care închidem inima noastră, vom fi încă departe de a fi discipoli aşa cum ne cere Isus. Însă milostivirea sa divină nu ne permite să ne descurajăm, ba chiar ne cheamă să reîncepem în fiecare zi pentru a trăi coerent evanghelia.

Mijlocirea Mariei Preasfinte să ne deschidă inima pentru a primi „cea mai mare poruncă”, dubla poruncă a iubirii, care rezumă toată legea lui Dumnezeu şi de care depinde mântuirea noastră.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Urmăresc cu preocupare deosebită ştirile care vin din Nigeria, cu privire la ciocnirile violente petrecute recent între forţele de ordine şi unii tineri manifestanţi. Să-l rugăm pe Domnul pentru ca să se evite mereu orice formă de violenţă, în căutarea constantă a armoniei sociale prin promovarea dreptăţii şi a binelui comun.

Vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini veniţi din diferite ţări: familii, grupuri parohiale, asociaţii şi pe fiecare credincios. Îndeosebi, salut grupul „Celula de evanghelizare” din Parohia „Sfântul Arhanghel Mihail” din Roma; precum şi pe tinerii Neprihănitei, care sunt destul de mulţi astăzi!

La 28 noiembrie, în ajunul primei duminici din Advent, voi ţine un consistoriu pentru numirea a treisprezece noi cardinali. Iată numele noilor cardinali:

  1. Mons. Mario Grech, secretar general al Sinodului Episcopilor;
  2. Mons. Marcello Semeraro, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor;
  3. Mons. Antoine Kambanda, arhiepiscop de Kigali, în Rwanda;
  4. Mons. Wilton Gregory, arhiepiscop de Washington;
  5. Mons. José Advincula, arhiepiscop de Capiz, în Filipine;
  6. Mons. Celestino Aós Braco, arhiepisco de Santiago de Cile;
  7. Mons. Cornelius Sim, episcop titular de Puzia di Numidia şi vicar apostolic de Brunei, Kuala Lumpur;
  8. Mons. Augusto Paolo Lojudice, arhiepiscop de Siena – Colle Val d’Elsa – Montalcino;
  9. Fratele Mauro Gambetti, franciscan conventual, custode al Sacrului Convent din Assisi.Împreună cu ei voi uni la membrii Colegiului Cardinalilor pe:
  10. Mons. Felipe Arizmendi Esquivel, episcop emerit de San Cristóbal de las Casas, în Mexic;
  11. Mons. Silvano M. Tomasi, arhiepiscop titular de Asolo, nunţiu apostolic;
  12. Fratele Raniero Cantalamessa, capucin, predicator al Casei Pontificale;
  13. Mons. Enrico Feroci, paroh la „Santa Maria del Divino Amore” la Castel di Leva.

Să ne rugăm pentru noii cardinali, aşa încât ei, confirmând adeziunea lor la Cristos, să mă ajute în slujirea mea de episcop de Roma, pentru binele întregului popor sfânt credincios al lui Dumnezeu.

Şi urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Papa Francisc: Angelus (25 octombrie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

preluat de pe ercis.ro

M-ai sedus…

M-ai sedus, Doamne, şi eu m-am lăsat sedus. M-ai prins cu putere şi ai fost mai puternic (Ier 20,7).

Dumnezeu este prea frumos ca să-l mai poți uita după ce l-ai întâlnit! Dacă-l vezi, chiar și de departe, în inima ta devine un foc aprins! El este lumină în întuneric, răcoarea în căldură, apă proaspătă în arșiță. Este totul! Totul! Sufletul nostru tânjește după prezența lui pentru că el este cea mai suavă alinare! Inima noastră nu este fascinată atât de atotputernicia lui, cât mai ales de frumusețea lui!

Dacă încă nu te-a sedus (Ier 20,7-9), înseamnă că încă nu te-ai lăsat întâlnit de el, înseamnă că deocamdată nu mergi pe drumul dreptății, al păcii și mai ales al iubirii necondiționate. Dacă nu te simți atras de un Dumnezeu atât de frumos, înseamnă că pașii tăi încă străbat cărări întunecoase, false, nedrepte, cu ochii în jos, ațintiți spre Pământ… Pe unde umbli? Ce căi străbați dacă Dumnezeu nu face parte din viața ta?

Nu există om drept, făcător de pace și plin de iubire necondiționată față de aproapele care să nu fi fost sedus de Dumnezeu, Păstorul cel frumos și bun. Omului bun Dumnezeu îi iese în cale ca soarele ce mângâie în fiecare dimineață câmpul verde acoperit de rouă!

Cel care iubește și practică adevărul, dreptatea, pacea și caritatea trăiește în brațele lui Dumnezeu. Din mâinile Domnului va primi și va gusta fericirea veșnică! El singur va cunoaște adevărata fericire: fericirea veșnică! O veșnicie fericită va fi răsplata lui!

Cine vrea să fie veșnic fericit să nu se conformeze lumii acesteia, ci să asculte și să trăiască îndemnul Apostolului: „Nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să discerneţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit!” (Rom 12,2).

Așa cum suntem capabili să renunțăm la atâtea și atâtea pentru a fi fericiți o zi, un an, o viață, să îndrăznim acum mai mult: să renunțăm la tot ce ne împiedică să fim fericiți o veșnicie! Să mergem pe drumul adevărului, al dreptății, al păcii și al iubirii față de aproapele și întâlnirea cu Dumnezeu ne va fascina. Îl vom cunoaște și vom fi seduși de Cel care și-a dat viața pentru noi!

Să renunțăm la noi înșine, la orgoliile noastre, la ambițiile noastre, să ne luăm crucea și să-l urmăm. E singura cale prin care ne putem salva viața. Și nu doar că o vom salva, o vom umple de fericire, o vom umple de Dumnezeu-iubire!

30 august 2020 

† DUMINICA a 22-a de peste an
Sf. Felix, m.
Ier 20,7-9; Ps 62; Rom 12,1-2; Mt 16,21-27

LECTURA I
Cuvântul Domnului a devenit pentru mine spre ocară.
Citire din cartea profetului Ieremia 20,7-9
M-ai sedus, Doamne, şi eu m-am lăsat sedus. M-ai prins cu putere şi ai fost mai puternic. Dar am devenit de batjocură toată ziua, toţi râd de mine. 8 Căci când vorbesc trebuie să strig: „Violenţă, devastare!” Astfel, cuvântul Domnului a devenit pentru mine spre ocară şi batjocură în fiecare zi. 9 Am spus: „Nu-mi voi mai aminti de el şi nu voi mai vorbi în numele lui”. Dar în inima mea era ca un foc aprins, închis în oasele mele: am obosit purtându-l şi nu mai pot.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 62(63),2.3-4.5-6.8-9 (R.: 2b)
R.: Sufletul meu e însetat de tine, Doamne, Dumnezeul meu!

2 Dumnezeule, tu eşti Dumnezeul meu,
pe tine te caut dis-de-dimineaţă.
Sufletul meu e însetat de tine, pe tine te doreşte trupul meu,
ca un pământ pustiu, uscat şi fără apă. R.

3 Astfel m-am uitat după tine în sanctuarul tău,
ca să contemplu puterea şi gloria ta.
4 Îndurarea ta este mai bună decât viaţa,
de aceea, buzele mele te laudă. R.

5 Aşa te voi binecuvânta toată viaţa mea
şi voi ridica mâinile mele invocând numele tău.
6 Ca şi cum m-aş sătura cu măduvă şi grăsime,
aşa se desfată buzele mele când gura mea te laudă. R.

8 Pentru că ai fost ajutorul meu,
la umbra aripilor tale tresalt de bucurie.
9 Sufletul meu se alipeşte de tine
şi dreapta ta mă susţine. R.

LECTURA A II-A
Să vă oferiţi trupurile voastre ca jertfă vie!
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 12,1-2
Vă îndemn deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să vă oferiţi trupurile voastre ca jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu: acesta este cultul vostru spiritual. 2 Nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să discerneţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit!

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE Cf. Ef 1,17-18
(Aleluia) Tatăl Domnului nostru Isus Cristos să lumineze ochii inimii noastre, ca să cunoaştem care este speranţa chemării noastre. (Aleluia)

EVANGHELIA
Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 16,21-27
În acel timp, Isus a început să le arate discipolilor săi că trebuie să meargă la Ierusalim şi să sufere multe din partea bătrânilor, a arhiereilor şi a cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie. 22 Atunci, Petru, luându-l deoparte, a început să-l certe, spunând: „Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată”. 23 Dar el, întorcându-se, i-a spus lui Petru: „Mergi în urma mea, Satană! Tu eşti o piatră de poticnire pentru mine, pentru că nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor”. 24 Atunci Isus a spus discipolilor săi: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze! 25 Căci cine vrea să-şi salveze viaţa o va pierde; cine însă îşi pierde viaţa pentru mine, acela o va afla. 26 Aşadar, ce i-ar folosi omului de-ar câştiga lumea întreagă, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? 27 Căci Fiul Omului va veni în gloria Tatălui cu îngerii săi şi atunci va da fiecăruia după ceea ce a făcut”.

Cuvântul Domnului

Numai iubirea…

    

Iubirea este suficientă prin sine însăși, place prin sine însăși și pentru sine însăși. Ea își este sieși merit și răsplată. Iubirea nu caută motive, nu caută avantaje în afara ei. Avantajul său constă în a exista. Iubesc pentru că iubesc, iubesc ca să iubesc. Iubirea este un lucru măreț dacă recurge la începutul său, dacă este recondusă la originea sa, dacă este dusă înapoi la izvorul său. Ea se aprovizionează mereu de acolo pentru a continua să curgă. Iubirea este singura dintre toate mișcările inimii, dintre sentimente și afecte, prin care creatura poate să corespundă Creatorului, chiar dacă nu în mod egal; este singura prin care se poate răspunde aproapelui și în acest caz, desigur că în mod egal. Atunci când Dum­nezeu iubește, el nu dorește altceva decât să fie iubit. El nu iubește pentru altceva decât pentru a fi iubit, știind că cei care îl vor iubi vor bea chiar din această iubire. Iubirea Mirelui, mai mult, Mirele-iubire caută numai iubirea și fidelitatea. De aceea, să fie permis celei iubite să iubească la rândul ei. De ce să nu iubească mireasa, mireasa Iubirii? De ce să nu fie iubită Iubirea?
    Pe bună dreptate, renunțând la toate celelalte afecte ale sale, așteaptă în întregime și numai Iubirea, ea, care, dând iubire în schimb, vrea să o egaleze. Însă se va obiecta că, deși mireasa se va transforma în întregime în Iubire, nu va putea să atingă nivelul izvorului veșnic al iubirii. Este sigur că nu vor putea fi echivalați nicio­dată cel care iubește și Iubirea, sufletul și Cuvântul, mireasa și Mirele, Creatorul și creatura. De fapt, izvorul dă mereu mult mai mult decât îi ajunge celui însetat.
    Dar ce contează toate acestea? Oare va înceta și va dispărea total dorința miresei care așteaptă momentul nunții, va înceta dorința celui care suspină, ardoarea celui care iubește, încrederea celui care pregustă, pentru că nu este capabil să alerge în mod egal cu un gigant, să se întreacă în dulceață cu mierea, în blândețe cu mielul, în candoare cu crinul, în strălucire cu soarele, în iubire cu cel care este Iubire? Desigur că nu. Deși creatura iubește mai puțin, pentru că este inferioară, dacă totuși iubește cu toată ființa sa, nu-i mai rămâne nimic de adăugat. Nu lipsește nimic acolo unde este totul. De aceea, pentru ea, a iubi așa înseamnă că a cele­brat nunta, pentru că nu poate să iubească așa și să fie iubită puțin. Căsătoria completă și perfectă constă în consimțământul celor doi, afară de cazul în care unul se îndoiește că sufletul este iubit de Cuvânt, și mai înainte, și mai mult.

Din Predicile despre Cântarea Cântărilor ale sfântului Bernard, abate

(Pred. 83, 4-6: Opera omnia, Edit. Cisterc. 2 [1958], 300-302)
Iubesc pentru că iubesc, iubesc ca să iubesc

%d blogeri au apreciat: