Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Archive for the ‘Jubileul Extraordinar al Milostivirii’ Category

Departe de planul înclinat al mondenităţii

Posted by Paxlaur pe 20/07/2016

Tu esti preot in veciPreoţii, înainte de a fi slujitori, sunt botezaţi, credincioşi creştini. În acest sens, este esenţial ca să fie „credincioşi” care profită de mijloacele obişnuite ale vieţii creştine: rugăciunea, „primirea” şi nu numai prezidarea sacramentelor, în special a Euharistiei şi a reconcilierii, experienţa trăită de comunitatea creştină, exercitarea carităţii, direcţiunea sau însoţirea spirituală, citirea meditată a Cuvântului lui Dumnezeu, în afară de omilia pe care trebuie s-o pregătească. Prin toate aceste mijloace „obişnuite”, comune tuturor credincioşilor creştini, experimentează iubirea şi milostivirea lui Dumnezeu, care la rândul lor trebuie să dea formă existenţei şi misiunii care a fost încredinţată preoţilor.

Aş vrea să subliniez importanţa vitală pentru preoţi să se lase ajutaţi spiritual. Direcţiunea spirituală trebuie să ne însoţească toată viaţa, în afară de etapa de formare din seminar. Acest mijloc face posibil ca, departe de a ne lăsa să cădem pe planul înclinat al mondenităţii şi al infidelităţii, să urcăm pe scara sfinţeniei, a carităţii pastorale.

Doresc să indic şi necesitatea ca preoţii să se îngenuncheze în faţa duhovnicului, pentru a primi harul sacramentului reconcilierii. Însuşi papa Francisc ne încurajează cu exemplul său şi cuvântul său. În interviul publicat de „La Civiltà Cattolica” la 19 septembrie 2013, s-a prezentat ca un păcătos spre care Domnul şi-a îndreptat privirea sa.

Prin Biserică, şi noi primim milostivirea lui Dumnezeu care, pe de o parte, iartă păcatele noastre şi, pe de altă parte, ne face capabili să primim, cu o inimă vindecată şi mai mare, darul iubirii sale. Ruşinea pentru păcatele noastre ne converteşte în oameni compătimitori faţă greşelile celorlalţi. Bucuria pentru iertarea primită, fără a o merita, ne permite să-i ajutăm pe penitenţi să experimenteze bucuria de a simţi îmbrăţişarea iubitoare a lui Dumnezeu.

Am fost binecuvântaţi cu milostivirea lui Dumnezeu pentru a-i binecuvânta pe fraţi. Am fost iertaţi pentru a ierta. Am fost iubiţi pentru a iubi. Toată viaţa noastră trebuie să fie transparenţă a milostivirii lui Dumnezeu: rugăciunea, munca şi puţinele concedii pe care le putem avea; cateheza şi celebrările; funcţia parohială, însoţirea laicilor şi animarea acţiunii caritative-solidare a parohiei. Ce frumos ar fi dacă preoţii şi diferitele comunităţi creştine ar face în acest an jubiliar al milostivirii o revizuire profundă a tuturor activităţilor şi atitudinilor! Ne-ar ajuta să conştientizăm tot ceea ce ne ajută să fim canale ale milostivii lui Dumnezeu precum şi tot ceea ce împiedică sau face dificil acest lucru! Avem nevoie urgent să ne convertim.

Toată existenţa noastră trebuie să fie transparenţă a milostivirii lui Dumnezeu. Totuşi, va fi bine să ne oprim asupra aspectelor concrete, care astăzi sunt importante şi decisive. Pastoraţia obişnuită oferă multe ocazii de întâlnire cu persoane de orice tip, credincioşi sau necredincioşi: atenţia faţă de familiile care au pierdut pe cineva drag, primirea dată turiştilor care vizitează bisericile noastre, participarea la sărbători sau alte evenimente din cartier.

Nu cu mult timp în urmă mi-au povestit istoria unei perechi care a decis să se căsătorească numai în faţa autorităţilor civile şi deja făcuseră primii paşi în acest sens. Totuşi, într-un concediu au cunoscut un preot care i-a primit cu mult afect în parohia sa încât la sfârşit au decis să se căsătorească în biserică. Logodnicii au explicat că funcţionarii care s-au ocupat de ei în Registrul civil i-au tratat cu răceală ca şi cum ar fi cumpărat un ogor sau ar fi vândut o casă; în schimb în acel preot au experimentat o primire apropiată şi cordială.

Un alt domeniu este iertarea. Biserica şi preotul ar trebui să fie instrument de reconciliere într-o societate divizată de interesele economice, de ideologiile politice, de prejudecăţile împotriva grupurilor sociale de diferită provenienţă. Acest domeniu al iertării trebuie să se manifeste în toată existenţa noastră, în relaţiile noastre cu confraţii preoţi, cu laicii din parohie.

Şi apoi este domeniul familiei. Avem în mâini exortaţia apostolică post-sinodală Amoris laetitia, despre iubirea în familie, care deja face atâta bine. Încurajez citirea ei şi meditarea ei în pace. În text, papa foloseşte cuvântul „milostivire” de peste patruzeci de ori şi dedică o întreagă secţiune „logicii milostivirii pastorale”.

Din respect faţă de persoanele care suferă şi din coerenţă evanghelică, nu putem uita apoi domeniul carităţii, acela în care se vede fidelitatea noastră faţă de Domnul. Caritatea nu este opţională pentru preoţi şi pentru comunităţile creştine. Fie ca viaţa noastră, gesturile noastre şi cuvintele noastre să fie o mângâiere adusă persoanelor care suferă mai mult. Papa Francisc este pentru noi un exemplu de urmat, deoarece cuvintele sale despre această temă sunt sprijinite de gesturile sale şi de viaţa sa. Să primim invitaţia sa de a trăi milostivirea faţă de cei săraci.

(Cardinalul prefect al Congregaţiei pentru Cler despre milostivirea preoţilor

De Beniamino Stella

După L’Osservatore Romano, 20 iulie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

preluat de pe http://www.ercis.ro

Anunțuri

Posted in (spre) Preoţie, E bine de ştiut, Jubileul Extraordinar al Milostivirii, Lecturi | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

„Milă vreau și nu jertfe” (Mt 9,13)

Posted by Paxlaur pe 10/02/2016

 

rembrandt06Faptele de milostivire în drumul jubiliar

1. Maria, icoană a unei Biserici care evanghelizează pentru că este evanghelizată

În bula de convocare a Jubileului am adresat invitația pentru ca „Postul Mare din acest an jubiliar să fie trăit mai intens ca moment forte pentru a celebra și a experimenta milostivirea lui Dumnezeu” (Misericordiae vultus, 17). Cu chemarea la ascultarea cuvântului lui Dumnezeu și la inițiativa „24 de ore pentru Domnul” am voit să subliniez primatul ascultării rugătoare a cuvântului, în special a celui profetic. De fapt, milostivirea lui Dumnezeu este o veste adusă lumii: dar fiecare creștin este chemat să experimenteze personal această veste. Pentru aceasta în timpul Postului Mare voi trimite misionarii milostivirii pentru ca să fie pentru toți un semn concret al apropierii și al iertării lui Dumnezeu.

Pentru că a primit vestea bună adresată ei de arhanghelul Gabriel, Maria, în Magnificat, cântă profetic milostivirea cu care Dumnezeu a ales-o dinainte. Fecioara din Nazaret, logodnică a lui Iosif, devine astfel icoana perfectă a Bisericii care evanghelizează pentru că a fost și este încontinuu evanghelizată prin lucrarea Duhului Sfânt, care a fecundat sânul ei feciorelnic. De fapt, în tradiția profetică milostivirea are de-a face strict, deja la nivel etimologic, chiar cu măruntaiele materne (rahamim) și chiar cu o bunătate generoasă, fidelă și compătimitoare (hesed), care se exercită în cadrul relațiilor conjugale și parentale.

2. Alianța lui Dumnezeu cu oamenii: o istorie de milostivire

Misterul milostivirii divine se dezvăluie în cursul istoriei alianței dintre Dumnezeu și poporul său Israel. De fapt, Dumnezeu se arată mereu bogat în milostivire, gata în orice împrejurare să reverse asupra poporului său o tandrețe și o compasiune viscerale, mai ales în momentele mai dramatice când infidelitatea frânge legătura Legământului și alianța cere să fie ratificată în mod mai stabil în dreptate și în adevăr. Suntem aici în fața unei adevărate drame de iubire, în care Dumnezeu joacă rolul de tată și de soț trădat, în timp ce Israel joacă rolul de fiu/fiică și de soție infideli. Tocmai imaginile familiale – ca în cazul lui Osea (cf. Os 1-2) – exprimă până la ce punct Dumnezeu vrea să se lege cu poporul său.

Această dramă de iubire ajunge la apogeul său în Fiul făcut om. În el, Dumnezeu revarsă milostivirea sa fără limite până acolo încât face din ea „milostivirea întrupată” (Misericordiae vultus, 8). De fapt, ca om, Isus din Nazaret este fiu al lui Israel sub toate aspectele. Și este fiu al lui Israel până acolo încât întrupează acea ascultare perfectă de Dumnezeu cerută oricărui evreu de Shemà, și astăzi în inima alianței lui Dumnezeu cu Israel: „Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din toată puterea ta!” (Dt 6,4-5). Fiul lui Dumnezeu este Mirele care face totul pentru a câștiga iubirea Miresei sale, de care îl leagă iubirea sa necondiționată care devine vizibilă în nunta eternă cu ea.

Aceasta este inima pulsantă a kerygmei apostolice, în care milostivirea divină are un loc central și fundamental. Ea este „frumusețea iubirii mântuitoare a lui Dumnezeu manifestată în Isus Cristos mort și înviat” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 36), acea primă vestire „pe care trebuie s-o ascultăm mereu din nou în moduri diferite și pe care trebuie s-o vestim mereu din nou în timpul catehezei” (ibid., 164). Așadar milostivirea „exprimă comportamentul lui Dumnezeu față de păcătos, oferindu-i o posibilitate ulterioară de a se corecta, de a se converti și de a crede” (Misericordiae vultus, 21), restabilind tocmai așa relația cu el. Și în Isus răstignit Dumnezeu ajunge până acolo încât vrea să ajungă la păcătos în îndepărtarea sa cea mai extremă, chiar acolo unde el s-a pierdut și s-a îndepărtat de el. Și asta o face în speranța de a putea astfel în sfârșit să înduioșeze inima împietrită a Miresei sale.

3. Faptele de milostenie

Milostivirea lui Dumnezeu transformă inima omului și îl face să experimenteze o iubire fidelă și astfel îl face la rândul său capabil de milostivire. Este o minune mereu nouă că milostivirea divină se poate iradia în viața fiecăruia dintre noi, motivându-ne la iubirea față de aproapele și însuflețind ceea ce tradiția Bisericii numește faptele de milostenie trupească și sufletească. Ele ne amintesc că credința noastră se traduce în acte concrete și zilnice, destinate să-l ajute pe aproapele nostru în trup și în spirit și după care vom fi judecați: a-l hrăni, a-l vizita, a-l mângâia, a-l educa. De aceea am dorit „ca poporul creștin să reflecteze în timpul Jubileului asupra faptelor de milostenie trupească și sufletească. Va fi un mod pentru a trezi conștiința noastră adesea ațipită în fața dramei sărăciei și pentru a intra tot mai mult în inima Evangheliei, unde săracii sunt privilegiații milostivirii divine” (ibid., 15). De fapt, în cel sărac carnea lui Cristos „devine din nou vizibilă ca trup martirizat, rănit, biciuit, malnutrit, alungat… pentru a fi recunoscut, atins și asistat cu grijă de noi” (ibid.). Mister neauzit și scandalos al prelungirii istoriei suferinței Mielului nevinovat, tufiș arzând de iubire în fața căruia ne punem precum Moise numai scoțându-ne sandalele (cf. Ex 3,5); și mai mult atunci când săracul este fratele sau sora în Cristos care suferă din cauza credinței lor.

În fața acestei iubiri ca moartea (cf. Ct 8,6), săracul cel mai mizerabil se revelează a fi cel care nu acceptă să se recunoască astfel. Crede că este bogat, dar în realitate este cel mai sărac dintre săraci. El este așa pentru că este sclav al păcatului, care-l determină să folosească bogăția și puterea nu pentru a-l sluji pe Dumnezeu și pe alții, ci pentru a sufoca în el conștiința profundă că și el nu este altceva decât un sărac cerșetor. Și cu cât este mai mare puterea și bogăția la dispoziția sa, cu atât mai mare poate să devină această orbire mincinoasă. Ea ajunge până acolo încât nici măcar nu vrea să-l vadă pe săracul Lazăr care cerșește la ușa casei sale (cf. Lc 16,20-21), care este figură a lui Cristos care în cei săraci cerșește convertirea noastră. Lazăr este posibilitatea convertirii pe care Dumnezeu ne-o oferă și pe care probabil n-o vedem. Și această orbire este însoțită de un delir mândru de atotputernicie, în care răsună în mod sinistru acel demoniac „veți fi ca Dumnezeu” (Gen 3,5) care este rădăcina oricărui păcat. Acest delir poate să asume și forme sociale și politice, așa cum au arătat totalitarismele din secolul al XX-lea și cum arată astăzi ideologiile gândirii unice și a tehnoștiinței, care pretind să-l facă pe Dumnezeu irelevant și să-l reducă pe om la masă de instrumentalizat. Și pot să arate asta actualmente și structurile de păcat legate de un model fals de dezvoltare întemeiat pe idolatria banului, care face indiferente față de destinul săracilor persoanele și societățile, care închid ușile lor, refuzând chiar să-i vadă.

Pentru toți, Postul Mare din acest An Jubiliar este așadar un timp favorabil pentru a putea ieși în sfârșit din propria înstrăinare existențială grație ascultării cuvântului și faptelor de milostenie. Dacă prin cele trupești atingem carnea lui Cristos în frații și surorile care au nevoie să fie hrăniți, îmbrăcați, găzduiți, vizitați, cele sufletești – a sfătui, a învăța, a ierta, a avertiza, a se ruga – ating mai direct faptul că suntem păcătoși. De aceea, faptele de milostenie trupești și cele sufletești nu trebuie niciodată despărțite. De fapt, tocmai atingând în cel lipsit carnea lui Isus răstignit, păcătosul poate să primească în dar conștiința că el însuși este un sărac cerșetor. Prin acest drum și cei „mândri”, cei „puternici” și cei „bogați” despre care vorbește Magnificat au posibilitatea să-și dea seama că sunt iubiți fără merit de Cel Răstignit, mort și înviat și pentru ei. Numai în această iubire este răspunsul la acea sete de fericire și de iubire infinite pe care omul se înșală că poate să o potolească prin idolii științei, puterii și averii. Dar rămâne mereu pericolul ca, din cauza unei închideri tot mai ermetice față de Cristos care în cel sărac continuă să bată la ușa inimii lor, cei mândrii și cei puternici să ajungă să se condamne de la sine să se prăvălească în acel etern abis de singurătate care este iadul. De aceea iată că răsună din nou pentru ei, ca pentru noi toți, cuvintele din inimă ale lui Abraham: „Îi ai pe Moise și pe profeți; să asculte de ei” (Lc 16,29). Această ascultare activă ne va pregăti în cel mai bun mod ca să sărbătorim victoria definitivă asupra păcatului și asupra morții a Mirelui de acum înviat, care vrea să o purifice pe logodnica sa, așteptând venirea sa.

Să nu pierdem acest timp al Postului Mare favorabil pentru convertire! Să cerem asta prin mijlocirea maternă a Fecioarei Maria, care cea dintâi, în fața măreției milostivirii divine dăruite ei în mod gratuit, a recunoscut propria micime (cf. Lc 1,48), recunoscându-se ca slujitoare umilă a Domnului (cf. Lc 1,38).

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc pentru Postul Mare 2016

Traducere: pr. Mihai Patrascu

Preluat de pe http://www.magisteriu.ro

Posted in Jubileul Extraordinar al Milostivirii, Lecturi, Papa Francisc, Postul Mare | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Pentru iubitorii de pelerinaje și sanctuare

Posted by Paxlaur pe 21/01/2016

pelerinul convertitJubileul lucrătorilor din pelerinaje şi al rectorilor de sanctuare (21 ianuarie 2016)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Vă primesc cordial pe voi toţi, lucrători din pelerinajele la sanctuare. A merge pelerini la sanctuare este una dintre exprimările cele mai elocvente ale credinţei poporului lui Dumnezeu şi manifestă evlavia generaţiilor de persoane, care cu simplitate au crezut şi s-au încredinţat mijlocirii Fecioarei Maria şi a sfinţilor. Această religiozitate populară este o formă genuină de evanghelizare, care are nevoie să fie mereu promovată şi valorizată, fără a minimaliza importanţa sa. Este curios: fericitul Paul al VI-lea, în Evangelii nuntiandi, vorbeşte despre religiozitatea populară, dar spune că este mai bine să fie numită „evlavie populară”; şi după aceea, Episcopatul latinoamerican în Documentul de la Aparecida face un pas în plus şi vorbeşte despre „spiritualitate populară”. Toate cele trei concepte sunt valabile, dar împreună. De fapt, în sanctuare, oamenii noştri trăiesc spiritualitatea lor profundă, acea evlavie care de secole a plăsmuit credinţa cu devoţiuni simple, dar foarte semnificative. Să ne gândim la cum devine intensă, în unele dintre aceste locuri, rugăciunea către Cristos Răstignit, sau cea a Rozariului, sau Via Crucis

Ar fi o eroare să considerăm că acela care merge în pelerinaj nu trăieşte o spiritualitate personală ci „de masă”. În realitate, pelerinul poartă cu sine propria istorie, propria credinţă, lumini şi umbre din propria viaţă. Fiecare poartă în inimă o dorinţă specială şi o rugăciune deosebită. Cine intră în sanctuar simte imediat că se află acasă la el, primit, înţeles şi susţinut. Îmi place mult figura biblică a Anei, mama profetului Samuel. Ea, în templul din Şilo, cu inimă umflată de tristeţe îl ruga pe Domnul pentru a avea un copil. În schimb preotul Eli credea că era beată şi voia s-o alunge afară (cf. 1Sam 1,12-14). Ana reprezintă bine atâtea persoane care se pot întâlni în sanctuarele noastre. Ochii îndreptaţi spre Răstignit sau spre imaginea Sfintei Fecioare Maria, o rugăciune făcută cu lacrimi în ochi, plină de încredere. Sanctuarul este realmente un spaţiu privilegiat pentru a-l întâlni pe Domnul şi a atinge cu mâna milostivirea sa. A spovedi într-un sanctuar înseamnă a avea experienţa de a atinge cu mâna milostivirea lui Dumnezeu.

Pentru aceasta, cuvântul-cheie pe care doresc să-l subliniez astăzi împreună cu voi este primire: a-i primi pe pelerini. Cu primirea, ca să spunem aşa, „mizăm totul”. O primire afectuoasă, festivă, cordială şi răbdătoare. Este nevoie şi de răbdare! Evangheliile ni-l prezintă pe Isus mereu primitor faţă de cei care se apropie de El, în special bolnavii, păcătoşii, cei marginalizaţi. Şi ne amintim de acea expresie a sa: „Cine vă primeşte pe voi pe mine mă primeşte, iar cine mă primeşte pe mine îl primeşte pe acela care m-a trimis” (Mt 10,40). Isus a vorbit despre primire, dar mai ales a practicat-o. Când ni se spune că păcătoşii – de exemplu Matei, sau Zaheu – îl primeau pe Isus în casa lor şi la masa lor, este pentru că înainte de toate ei s-au simţit primiţi de Isus şi acest lucru le-a schimbat viaţa. Este interesant că Faptele Apostolilor se încheie cu scena sfântului Paul care, aici la Roma, „îi primea pe toţi cei care veneau la el” (Fap 28,30). Casa sa, unde locuia ca prizonier, era locul unde vestea Evanghelia. Primirea este într-adevăr determinantă pentru evanghelizare. Uneori, e suficient pur şi simplu un cuvânt, un zâmbet, pentru a face ca o persoană să se simtă primită şi binevoită.

Pelerinul care ajunge la sanctuar este adesea obosit, înfometat, însetat… Şi de atâtea ori această condiţie fizică oglindeşte şi pe cea interioară. De aceea, această persoană are nevoie să fie primită bine fie pe planul material fie pe cel spiritual. Este important ca pelerinul care trece pragul sanctuarului să se simtă tratat mai mult decât un oaspete, ca unul din familie. Trebuie să se simtă acasă la el, aşteptat, iubit şi privit cu ochi de milostivire. Oricine ar fi, tânăr sau bătrân, bogat sau sărac, bolnav şi chinuit sau turist curios, să poată găsi primirea cuvenită, pentru că în fiecare este o inimă care-l caută pe Dumnezeu, uneori fără să-şi dea seama de asta pe deplin. Să facem în aşa fel încât fiecare pelerin să aibă bucuria de a se simţi în sfârşit înţeles şi iubit. În acest mod, întorcându-se acasă va simţi nostalgie pentru ceea ce a experimentat şi va avea dorinţa de a se întoarce, dar mai ales va voi să continue drumul de credinţă în viaţa sa obişnuită.

O primire cu totul deosebită este aceea pe care o oferă slujitorii iertării lui Dumnezeu. Sanctuarul este casa iertării, unde fiecare se întâlneşte cu gingăşia Tatălui care are milă de toţi, nimeni exclus. Cel care se apropie de confesional face asta pentru că este căit, este căit de propriul păcat. Simte nevoia să se apropie acolo. Percepe clar că Dumnezeu nu-l condamnă, ci îl primeşte şi îl îmbrăţişează, ca tatăl fiului risipitor, pentru a-i reda demnitatea filială (cf. Lc 15,20-24). Preoţii care desfăşoară o slujire în sanctuare trebuie să aibă inima impregnată de milostivire; atitudinea lor trebuie să fie aceea a unui tată.

Iubiţi fraţi şi surori, să trăim cu credinţă şi cu bucurie acest Jubileu: să-l trăim ca un unic mare pelerinaj. Voi, în mod special, să trăiţi slujirea voastră ca o faptă de milostenie trupească şi sufletească. Vă asigur pentru asta de rugăciunea mea, prin mijlocirea Mariei Mama noastră. Şi voi, vă rog, cu rugăciunea voastră, însoţiţi-mă şi pe mine în pelerinajul meu. Mulţumesc.

Franciscus

Jubileul extraordinar al milostivirii

Jubileul lucrătorilor din pelerinaje şi al rectorilor de sanctuare (21 ianuarie 2016)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Posted in Jubileul Extraordinar al Milostivirii, Lecturi, Papa Francisc | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

Poarta jubiliară a milostivirii în Dieceza de Iași

Posted by Paxlaur pe 01/12/2015

Scrisoare pastorală

Anul Jubiliar al Milostivirii
8 decembrie 2015 – 20 noiembrie 2016

 Poarta milostivirii deschisa in BanguiHar vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos. (Fil 1,2)

Sfinţiile Voastre, dragi fraţi şi surori în Cristos,

Dând glas invitaţiei Sfântului Părinte papa Francisc de a celebra cu mare însufleţire şi grijă Anul Milostivirii Divine,

ştiind că nimic nu este mai vrednic de admiraţie şi recunoştinţă decât darul iubirii, al vieţii şi al credinţei, pe care le-am primit ca un dar gratuit al milostivirii divine,

după ce ne-am consultat cu toţi ceilalţi confraţi episcopi din cadrul Conferinţei Episcopilor şi cu membrii Consiliului Prezbiteral asupra programului comun de celebrare a Jubileului Milostivirii, dorim să precizăm următoarele cu referinţă la desfăşurarea celebrării anului pastoral 2015-2016:

Anul jubiliar începe la 8 decembrie 2015 când Sfântul Părinte va deschide la Roma poarta sfântă, simbolul începutului celebrării acestui eveniment istoric în toată lumea, după cum notează în bula de inaugurare a anului jubiliar. Reproduc în acest sens textul din Misericordiae vultus: „În sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri voi avea bucuria de a deschide poarta sfântă. Cu această ocazie va fi o poartă a milostivirii, unde, oricine va intra, va putea experimenta iubirea lui Dumnezeu care consolează, care iartă şi dăruieşte speranţă. În duminica următoare, a treia din Advent, se va deschide poarta sfântă în catedrala din Roma, bazilica «Sfântul Ioan din Lateran». După aceea, se va deschide poarta sfântă în celelalte bazilici papale. În aceeaşi duminică stabilesc ca în fiecare Biserică particulară, sau în concatedrală sau într-o biserică de semnificaţie specială, să se deschidă o asemenea poartă în catedrala care este Biserica mamă pentru toţi credincioşii” (nr. 3).

Pentru Dieceza de Iaşi precizăm:

Poarta jubiliară a milostivirii se va deschide în catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină din Iaşi, în a treia duminică a Adventului, la Liturghia de la ora 11.00, cu participarea membrilor Consiliului Prezbiteral, ai Consiliului Pastoral Diecezan şi a celorlalte structuri bisericeşti din Iaşi şi dieceză.

În după-amiaza aceleiaşi zile, ca o ofertă specială pentru celelalte zone pastorale, Bacău şi Bucovina, va avea loc deschiderea altor două porţi jubiliare, una în oraşul Bacău, în bisericaSfinţii Apostoli Petru şi Paul, prezidată de episcopul diecezan, şi alta, în sanctuarul marian din Cacica, prezidată de episcopul auxiliar. Preoţii şi persoanele consacrate din zonele respective sunt invitaţi să participe în număr cât mai mare pentru a trăi în comuniune cu toţi creştinii din apropierea acestor biserici şi a beneficia din plin de acest moment de har şi milostivire.

De asemenea, stabilim şi cerem tuturor preoţilor, persoanelor consacrate şi credincioşilor din dieceza noastră:

– Pe parcursul întregului an al milostivirii, toate parohiile şi structurile bisericeşti din întreaga dieceză să aleagă măcar o zi în care credincioşii să se îndrepte spre una din aceste porţi sfintepentru a beneficia de obţinerea indulgenţei plenare prevăzute pentru acest an al milostivirii. Programarea se va face sub coordonarea părinţilor decani împreună cu parohii, preoţii şi persoanele consacrate interesate.

– În fiecare parohie şi în filialele mari se vor face zile de misiuni populare prezentate de diferiţi părinţi misionari, în aşa fel încât să fie suficienţi preoţi confesori şi să nu coincidă cu alte misiuni populare din apropiere. Programarea se va face de către fiecare părinte decan în acord cu părinţii parohi respectivi.

– Institutele de învăţământ teologic şi Seminarial vor oferi ocazii de studii şi simpozioane, ce vor fi anunţate din timp şi corelate de curia noastră diecezană pentru o mai bună participare.

– Comunităţile care au drept obiectiv cultul Divinei Milostiviri vor avea grijă să fie declarate zile speciale, ca nişte uşi deschise promovării devoţiunilor către Isus milostivul şi divina îndurare, propuse de sfântul Ioan Paul al II-lea, sfânta Faustina Kowalska şi fericita Maica Speranţa a lui Isus.

– Pelerinajele pentru a dobândi indulgenţa plenară trebuie să fie un semn special al acestui an. Îndemnăm, pe cât posibil, să fie astfel de pelerinaje la Roma, în diferite centre de spiritualitate din dieceză, la bisericile din jur, mai ales cu ocazia celebrării hramului.

– Oficiul pentru Cateheză va elabora şi trimite din timp teme şi puncte de reflecţie adecvate timpurilor liturgice: Advent, Postul Mare şi timpul de peste an.

– Cunoscând şi dispoziţia Sfântului Părinte papa Francisc (cf. Scrisoarea despre indulgenţa Anului Sfânt al Milostivirii), prin care toţi preoţii, parohii ori capelanii angajaţi în sectorul pastoral, primesc facultatea specială de a dezlega de cenzurile rezervate speciale, pentru a-i întâmpina cu toată grija pe penitenţii ce vor apela la sacramentul Reconcilierii, cerem să se stabilească în fiecare parohie, în bisericile din filiale şi în capelanii momente speciale cu programul ascultării mărturisirilor sau al spovezilor, aplicând cu înţelepciune şi cu spirit părintesc recomandările unei adevărate şi generoase milostiviri, după cuvântul evanghelistului: „Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv” (Lc 6,36), bine ştiind că motoul Anului Sfânt este „milostivi ca Tatăl”.

– Celebrările legate de vinerea I vor fi pregătite cu grijă, iar vizitarea bolnavilor va fi continuată cu sfânt interes, pentru a se bucura de mângâierile inimii preamilostive a lui Isus.

– Nu trebuie uitată în nici un moment mama milostivirii, preacurata Fecioară Maria, care, mai mult ca orice altă făptură, a cunoscut profunzimea iubirii milostive a lui Dumnezeu, făcut om, pe care l-a însoţit până sub cruce, şi care mamă a Bisericii şi a celor greşitori i-a întărit pe apostoli în misiunea lor de a vesti faptele minunate ale lui Dumnezeu.

– „Rugăciunile noastre să se extindă şi la alţi sfinţi care au făcut din milostivire misiunea lor de viaţă. Îndeosebi, gândul nostru este îndreptat spre marele apostol al milostivirii, sfânta Faustina Kowalska, care a fost aleasă şi chemată să intre în profunzimile milostivirii divine şi care vrea să ne dobândească să trăim şi să mergem mereu în lumina iertării lui Dumnezeu şi a încrederii de neclintit în iubirea sa”, aşa cum ne îndeamnă Sfântul Părinte papa Francisc, care îl urmează cu fidelitate pe sfântul Ioan Paul al II-lea, cel care a deschis drumul larg al milostivirii divine, declarând prima duminică de după Paşti, Duminica Albă – Duminica Milostivirii Divine.

– Iniţiativa celor „24 de ore pentru Domnul”, care se recomandă în zilele de vineri şi sâmbătă înainte de duminica a IV-a din Postul Mare, trebuie să găsească în fiecare dieceză un loc aparte în acest an al milostivirii, în care mulţi credincioşi, mai ales tineri, pot şi trebuie să găsească o fericită ocazie de a se apropia de sacramentul Reconcilierii şi de a pătrunde mai adânc în sensul propriei vieţi, iar confesorii sunt invitaţi să fie un adevărat semn al milostivirii Tatălui.

Sfinţiile Voastre, dragi fraţi şi surori

Conştienţi de faptul că Dumnezeu nu încetează să deschidă larg „poarta inimii sale„, că din inima Treimii, din interiorul cel mai profund al misterului lui Dumnezeu izvorăşte şi curge fără încetare marele fluviu al milostivirii, să alergăm cu toţii la tronul harului şi să trăim cu mare însufleţire şi bucurie acest an sfânt şi acest jubileu al milostivirii, ne îndeamnă, cu multă încredere, autorulScrisorii către Evrei: „Aşadar, să ne apropiem cu toată încrederea de tronul harului ca să primim îndurare şi să găsim ca ajutor harul său la timpul potrivit” (Evr 4,16).

Vom descoperi, în aceste momente fericite ale anului jubiliar, marea şansă şi marea bucurie a milostivirii, dacă nu vom uita cuvintele şi îndemnul marelui convertit şi apostol al neamurilor: „Deoarece noi colaborăm cu el, vă mai îndemnăm să nu primiţi harul lui Dumnezeu în zadar: «La momentul potrivit te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat: iată, acum este momentul potrivit, iată, acum este ziua mântuirii»” (2Cor 6,1-2).

Mulţumindu-vă pentru o angajare profundă în trăirea Marelui Jubileu al Anului Milostivirii şi pentru mărturisirea de credinţă în milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi şi faţă de întregul popor al lui Dumnezeu, vă transmit îmbrăţişarea şi dorinţa mea şi a noastră de binecuvântare în suflet, în familii, în comunităţile parohiale şi în casele călugăreşti, spunându-vă tuturor cu apostolul neamurilor: „Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Cristos, care s-a dat pe sine însuşi pentru păcatele noastre ca să ne scoată din lumea prezentă, după voinţa lui Dumnezeu şi a Tatălui nostru, căruia să-i fie glorie în vecii vecilor! Amin” (Gal 1,3-5).

Iaşi, 1 decembrie 2015

Petru Gherghel,
episcop de Iaşi

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Posted in anul milostivirii, Diverse, E bine de ştiut, Jubileul Extraordinar al Milostivirii, Lecturi | Etichetat: , , , , , , , , | 1 Comment »

E bine de știut…și, mai ales, de trăit!!!

Posted by Paxlaur pe 03/09/2015

femeie in rugaciuneCătre veneratul frate,

Mons. Rino Fisichella,

preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări

Apropierea Jubileului Extraordinar al Milostivirii îmi permite să focalizez câteva puncte asupra cărora consider că este important să intervin pentru a permite să fie celebrarea Anului Sfânt pentru toţi credincioşii un adevărat moment de întâlnire cu milostivirea lui Dumnezeu. De fapt, este dorinţa mea ca Jubileul să fie experienţă vie a apropierii Tatălui, aproape pentru a atinge cu mâna duioşia sa, pentru ca să se învigoreze credinţa fiecărui credincios şi astfel mărturia să devină tot mai eficace.

În primul rând, gândul meu se îndreaptă către toţi credincioşii care în fiecare dieceză, sau ca pelerini la Roma, vor trăi harul Jubileului. Doresc ca indulgenţa jubiliară să ajungă pentru fiecare ca experienţă genuină a milostivirii lui Dumnezeu, care iese în întâmpinare tuturor cu faţa Tatălui care primeşte şi iartă, uitând complet păcatul comis. Pentru a trăi şi a dobândi indulgenţa, credincioşii sunt chemaţi să facă un scurt pelerinaj spre Poarta Sfântă, deschisă în fiecare catedrală sau în bisericile stabilite de episcopul diecezan, şi în cele patru Bazilici Papale la Roma, ca semn al dorinţei profunde de adevărată convertire. La fel, dispun ca în sanctuare unde s-a deschis Poarta Milostivirii şi în bisericile care în mod tradiţional sunt identificate ca jubiliare să se poată dobândi indulgenţa. Este important ca acest moment să fie unit, înainte de toate, cu sacramentul Reconcilierii şi cu celebrarea sfintei Euharistii ca o reflexie asupra milostivirii. Va fi necesar să se însoţească aceste celebrări cu mărturisirea de credinţă şi cu rugăciunea pentru mine şi pentru intenţiile pe care le port în inimă pentru binele Bisericii şi al lumii întregi.

În afară de asta, mă gândesc la cei care din diferite motive nu vor avea posibilitate să meargă la Poarta Sfântă, în primul rând bolnavii şi persoanele bătrâne şi singure, adesea în condiţii că nu pot ieşi din casă. Pentru ei va fi de mare ajutor să trăiască boala şi suferinţa ca experienţă de apropiere de Domnul care în misterul pătimirii, morţii şi învierii sale arată calea maestră pentru a da sens durerii şi singurătăţii. A trăi cu credinţă şi speranţă bucuroasă acest moment de încercare, primind împărtăşania sau participând la sfânta Liturghie şi la rugăciunea comunitară, chiar şi prin diferitele mijloace de comunicare, va fi pentru ei modul de a dobândi indulgenţa jubiliară. Gândul meu se îndreaptă şi spre cei închişi, care experimentează limitarea libertăţii lor. Jubileul a constituit mereu oportunitatea unei mari amnistii, destinată să implice atâtea persoane care, deşi merită pedeapsă, totuşi au conştientizat nedreptatea săvârşită şi doresc cu sinceritate să se insereze din nou în societate aducând contribuţia lor onestă. La toţi aceştia să ajungă în mod concret milostivirea Tatălui care vrea să fie aproape de cei care au mai multă nevoie de iertarea sa. În capelele închisorilor vor putea dobândi indulgenţa şi de fiecare dată când vor trece prin uşa celulei lor, îndreptându-şi gândul şi rugăciunea către Tatăl, fie ca acest gest să însemne pentru ei trecerea prin Poarta Sfântă, pentru că milostivirea lui Dumnezeu, capabilă să transforme inimile, este în măsură să transforme şi gratiile în experienţă de libertate.

Am cerut ca Biserica să redescopere în acest timp jubiliar bogăţia conţinută în faptele de milostenie trupească şi sufletească. De fapt, experienţa milostivirii devine vizibilă în mărturia de semne concrete aşa cum însuşi Isus ne-a învăţat. De fiecare dată când un credincios va trăi una sau mai multe dintre aceste fapte personal, va dobândi cu siguranţă indulgenţa jubiliară. De aici angajarea de a trăi din milostivire pentru a dobândi harul iertării complete şi exhaustive prin forţa iubirii Tatălui care nu-l exclude pe nimeni. De aceea va fi vorba despre o indulgenţă jubiliară deplină, rod al evenimentului însuşi care este celebrat şi trăit cu credinţă, speranţă şi caritate.

În sfârşit, indulgenţa jubiliară poate să fie dobândită şi pentru cei care au decedat. Cu ei suntem legaţi prin mărturia de credinţă şi caritate pe care ne-au lăsat-o. Aşa cum îi amintim în celebrarea euharistică, tot aşa putem, în merele mister al comuniunii sfinţilor, să ne rugăm pentru ei, pentru ca faţa milostivă a Tatălui să-i elibereze de orice rămăşiţă de păcat şi să-i poată aduna la sine în fericirea care nu are sfârşit.

Una dintre gravele probleme ale timpului nostru este desigur raportul modificat cu viaţa. O mentalitate foarte răspândită a făcut de acum să se piardă cuvenita sensibilitate personală şi socială faţă de primirea unei vieţi noi. Drama avortului este trăită de unii cu o conştiinţă superficială, aproape nedându-şi seama de răul foarte grav pe care îl comportă un asemenea act. În schimb, mulţi alţii, deşi trăiesc acest moment ca pe o înfrângere, consideră că nu au alt drum de parcurs. Îndeosebi, mă gândesc la toate femeile care au recurs la avort. Cunosc bine condiţionările care le-au dus la această decizie. Ştiu că este o dramă existenţială şi morală. Am întâlnit atâtea femei care purtau în inima lor cicatricea datorită acestei alegeri grele şi dureroase. Ceea ce s-a întâmplat este profund nedrept; şi totuşi, numai înţelegerea acestui fapt în adevărul său poate să permită să nu se piardă speranţa. Iertarea lui Dumnezeu pentru oricine s-a căit nu poate să fie negată, mai ales atunci când cu inimă sinceră se apropie de sacramentul Spovezii pentru a dobândi reconcilierea cu Tatăl. Şi pentru acest motiv am decis, în pofida oricărui lucru împotrivă, de a acorda tuturor preoţilor pentru Anul Jubiliar facultatea de a dezlega de păcatul de avort pe cei care l-au săvârşit şi, fiind căiţi din inimă, cer iertarea pentru asta. Preoţii să se pregătească pentru această mare misiune ştiind să conjuge cuvinte de primire genuină cu o reflecţie care să ajute la înţelegerea păcatului comis, şi să indice un parcurs de convertire autentică pentru a ajunge la perceperea iertării adevărate şi generoase a Tatălui care reînnoieşte toate cu prezenţa sa.

O ultimă consideraţie se îndreaptă spre acei credincioşi care din diferite motive se simt mai bine să frecventeze bisericile în care slujesc preoţii din Fraternitatea „Sfântul Pius al X-lea”. Acest An Jubiliar al Milostivirii nu exclude pe nimeni. Din diferite părţi, câţiva confraţi episcopi mi-au spus despre buna lor credinţă şi practică sacramentală, unită însă cu dificultatea de a trăi o condiţie dificilă din punct de vedere pastoral. Am încredere că în viitorul apropiat se pot găsi soluţiile pentru a recupera comuniunea deplină cu preoţii şi superiorii Fraternităţii. Între timp, determinat de exigenţa de a corespunde binelui acestor credincioşi, prin propria mea dispoziţie stabilesc ca aceia care, în timpul Anului Sfânt al Milostivirii, se vor apropia pentru a celebra sacramentul Reconcilierii la preoţii din Fraternitatea „Sfântul Pius al X-lea”, vor primi în mod valid şi licit dezlegarea de păcatele lor.

Având încredere în mijlocirea Maicii Milostivirii, încredinţez ocrotirii sale pregătirea acestui Jubileu extraordinar.

Din Vatican, 1 septembrie 2015

Franciscus

Scrisoarea Sfântului Părinte Francisc
adresată preşedintelui Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări
în apropierea Jubileului Extraordinar al Milostivirii (1 septembrie 2015)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe http://www.ercis.ro

Posted in E bine de ştiut, Jubileul Extraordinar al Milostivirii, Papa Francisc | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: