Prea târziu te-am iubit…

Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!

Archive for the ‘Lecturi’ Category

Take my hand, o blessed Mother

Posted by Paxlaur pe 16/08/2017

Adormirea Maicii Domnului _ Capela seminarului din Maynooth (Irlanda)
Take my hand, O Blessed Mother
hold me firmly lest I fall;
I grow nervous while walking and
humbly on thee call.
Guide me over every crossing,
watch me when I’m on the stairs
let me know that you’re beside me;
listen to my fervent prayers.
Bring me to my destination
safely along the way,
bless my every undertaking
and my duties for the day.
And when evening creeps upon me
I’ll never fear to be alone:
once again, O Blessed Mother,
take my hand and lead me home.
Amen.

Posted in E bine de ştiut, Imagini si fotografii, Lecturi, Rugaciune, Sfânta Fecioară Maria | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Gândul la moarte: „Mi-ar plăcea, terminând, să fiu în lumină”…

Posted by Paxlaur pe 09/08/2017

lumina-si-intelepciuneaLa treizeci şi nouă de ani de la moartea lui Paul al VI-lea, duminică 6 august 2017, Monseniorul Marcello Semeraro, episcop de Albano şi secretar al Consiliului celor nouă cardinali, prezidează Liturghia în grotele vaticane, lângă mormântul pontifului. Anticipăm în această pagină omilia prelatului.

Sărbătoarea duminicii, Paştele săptămânii, este mărită anul acesta de coincidenţa cu sărbătoarea Schimbării la faţă a Domnului. Le uneşte tema luminii. De fapt, duminica este, aşa cum cânta sfântul Ambrozie în imnul Hic est dies, „ziua adevărată a lui Dumnezeu, senină de lumină mistică”; în misterul Schimbării la faţă, la rândul său, faţa lui Isus „a strălucit ca soarele”: un soare care nu va apune niciodată, ci care va străluci pentru totdeauna de o lumină senină, care nu orbeşte, atrage privirea şi îmbucură prin strălucirea sa divină, comenta Petru Venerabilul.

Nouă ne este dragă această sărbătoare şi pentru că ne aminteşte trecerea la cer a fericitului Paul al VI-lea, al cărui trup, pe care-l vom cinsti după aceea, este depus în aceste Grote. Într-o biografie de Cristina Siccardi este definit „Papa al luminii”. Tinderea sa permanentă spre lumină rămâne sculptată definitiv în acel minunat Gândul la moarte care, atunci când am aflat despre el după ce a fost citit în congregaţia generală a cardinalilor la 10 august 1978, ne-a lăsat uluiţi şi emoţionaţi. Înainte de acel moment, eu nu auzisem niciodată o mărturie aşa de înaltă şi profundă, spirituală şi în acelaşi timp carnală şi este un lucru care şi astăzi, după aproape patruzeci de ani, mă emoţionează. „Mergeţi atât timp cât aveţi lumină”, a scris citând evanghelia lui Ioan (12,35) şi continua: „Iată: mi-ar place, terminând, să fiu în lumină”.

Aceste cuvinte se aseamănă cu exclamaţia adresată de Petru lui Isus schimbat la faţă: „Doamne, e bine că suntem aici!”. Recunoaştem în ea dorinţa şi primirea prieteniei cu Domnul. Şi Paul al VI-lea a avut înalt cultul prieteniei. Citind multele sale intervenţii se observă imediat că el uneşte în mod obişnuit prietenia cu comuniunea. Prietenia cu Dumnezeu, sigură şi înainte de toate, pe care el o înţelegea şi o explica în lumina acelui Suscipe ignaţian; dar şi prietenia umană, pe care nu se ruşina s-o ilustreze amintind de De amicitia a lui Cicero. Ba mai mult, această prietenie, pe urma Primei Scrisori a lui Ioan, Paul al VI-lea o considera „exerciţiu gradual, propedeutic pentru iubirea faţă de Dumnezeu”, cum a spus la audienţa generală din 26 iulie 1978, cu puţine zile înainte de a muri.

Să ne întoarcem însă la misterul luminii de pe Tabor, care nu numai că transpare de pe faţa şi de pe hainele lui Isus, ci este concentrată şi într-un nor luminos care îmbrăţişează pe discipoli cu umbra sa. Când comentează scena evanghelică – acest lucru nu este atestat niciodată în discursurile milaneze, ci în pontificatul roman este de două ori, în omilii de Postul Mare – Paul al VI-lea şi-o imagina că a avut loc în întunericul nopţii aşa încât „cei trei somnoroşi sunt treziţi de un fulger strălucitor de lumină” (19 februarie 1967) şi ochii lor „se deschid pentru că s-a aprins o mare lumină” (27 februarie 1972). Nu este numai o lumină atrăgătoare, ci şi o lumină vorbitoare, aşa încât viziunea repede în audiţie. De fapt, un glas, cel al Tatălui, care în timp ce subliniază identitatea divină a lui Isus reafirmă necesitatea de a-l asculta. Există Legea cu Moise şi există profeţia cu Ilie, va comenta sfântul Augustin într-o predică (79), dar cel pe care este necesar să-l ascultăm este Isus pentru că în El sunt glasul Legii şi limba profeţilor.

În aceeaşi lungime de undă s-a inserat o dată Paul al VI-lea. Să-l ascultăm, recitind discursul de la audienţa generală din 28 august 1974 unde vorbea despre pluralism, preocupat că „de la plurisimfonia unificatoare şi celebratoare a Rusaliilor” să nu se ajungă înapoi la încurcarea limbilor de la Babel. Aşadar, o problemă căreia nu-i lipseşte actualitatea.

Şi încheia: „Adevărata religie, care noi credem că este a noastră, nu se poate considera legitimă, nici eficace, dacă nu este ortodoxă, adică derivată dintr-un autentic şi univoc raport cu Dumnezeu. Nici un vag, şi chiar dacă ar fi şi emoţionat şi sincer, sentiment religios, nici o liberă ideologie spirituală construită cu elaborări personale autonome, nici un efort de a ridica la nivel religios chiar expresiile nobile şi pasionate de sociologie lirică şi morală a unor popoare întregi, nici analize hermeneutice menite să atribuie creştinismului o origine naturală sau mitică, nici orice altă teorie sau normă, care face abstracţie de glasul infinit de misterios şi extrem de clar, care a răsunat pe muntele schimbării la faţă şi referit la Isus, strălucitor ca soarele şi alb ca zăpada: „Acesta este fiul meu cel iubit în care este mulţumirea mea, ascultaţi de el”, va putea să potolească setea noastră de adevăr şi de viaţă. Ferice de noi dacă ne vom pune în numărul celor mici, care ştiu să asculte un astfel de glas şi să preguste fericirea certitudinii nemuritoare”.

(Aniversarea morţii lui Paul al VI-lea – Lumina Schimbării la faţă
de Marcello Semeraro,
în
 L’Osservatore Romano, 6 august 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe www.ercis.ro

Posted in Lecturi, Predici si meditatii | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Iubirea și moartea

Posted by Paxlaur pe 30/06/2017

dragostea

Dragostea umană conține, în sine, întotdeauna o pretenție la eternitate.
Dragostea este o contestație împotriva morții,
așa cum a spus odată filozoful francez Gabriel Marcel.
Această dragoste se va transforma, în consecință,
din promisiune în realitate împlinită de-abia atunci când
ea va fi învăluită de o dragoste care dăruiește cu adevărat veșnicie.
Marcel era de părere că a-i spune unui om „te iubesc”
înseamnă că refuzi să-i accepți moartea,
că protestezi împotriva morții
(papa Benedict al XVI-lea, Dumnezeu și lumea, Sapientia, Iași 2009, p 214-215).

Posted in Benedict al XVI-lea, Lecturi, Scurt, dar cuprinzător | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

 
%d blogeri au apreciat asta: