Arhive pentru ‘Lecturi’

Ce înseamnă în mod esenţial Postul Mare pentru creştini?

Ca şi cum Cristos n-ar exista.
Este ideea de bază cu care lumea
şi mijloacele sale de comunicare
vorbesc tot timpul despre Biserică.
Interesează istoria ei
(aproape mereu cea negativă, nu cea a sfinţeniei),
organizarea, punctul de vedere asupra problemelor momentului,
faptele şi bârfele din interiorul ei…
Cu greu este numită o dată persoana lui Isus.

Predicatorul Casei Pontificale explică tema meditaţiilor pentru papa şi Curia Romană

Pentru a vorbi despre Isus (de Nicola Gori)

Se vorbeşte mult despre Biserică, mai ales despre defectele membrilor săi, şi mai puţin despre Isus. A pornit de la această consideraţie cardinalul Raniero Cantalamessa, predicator al Casei Pontificale, în pregătirea reflecţiilor de Postul Mare din acest an. De fapt, a-l pune în centru pe Cristos este ceea ce propune cardinalul de la fraţii capucini în predicile pentru papa şi pentru Curia Romană care începând din 26 februarie 2021, se vor ţine în Vatican timp de patru vineri până la 26 martie. Într-un timp încă marcat de pandemie, ca în experienţa precedentă din Adventul 2020, pentru cardinalii, episcopii şi prelaţii din familia pontificală, angajaţii din Vatican şi din Vicariatul de Roma, superiorii generali sau procuratorii ordinelor călugăreşti care fac parte din Capela Pontificală întâlnirea este la ora 9.00 în Aula „Paul al VI-lea”. Tema întâlnirilor „«Voi cine spuneţi că sunt eu?» (Mt 16,15): dogma cristologică, izvor de lumină şi de inspiraţie”. Predicatorul vorbeşte despre asta în acest interviu la „L’Osservatore Romano”.

Pentru ce alegerea acestei teme?

Este datorată ascultării câtorva cuvinte ale Papei Francisc. M-au impresionat puternic acelea rostite de el la audienţa generală din 25 noiembrie 2020. Spunea el, şi se înţelegea din ton că acest lucru îl atingea profund: „Găsim aici [în Faptele Apostolilor 2,42] patru caracteristici esenţiale ale vieţii ecleziale: ascultarea învăţăturii apostolilor, prima; a doua, păstrarea comuniunii reciproce; a treia, frângerea pâinii şi, a patra, rugăciunea. Ele ne amintesc că existenţa Bisericii are sens dacă rămâne puternic unită cu Cristos… Tot ceea ce în Biserică creşte în afara acestor «coordonate» este lipsit de temelii„. Cele patru coordonate ale Bisericii, aşa cum se vede, se reduc în cuvintele papei la unul singur: a rămâne ancorată în Cristos. Este cunoscută maxima de a trăi etsi Deus non daretur, ca şi cum Dumnezeu n-ar exista. Este o maximă discutabilă şi de fapt foarte discutată şi pe bună dreptate contestată. Însă există şi un alt pericol care nu este mai mic şi este de a trăi etsi Christus non daretur, ca şi cum Cristos n-ar exista. Este ideea de bază cu care lumea şi mijloacele sale de comunicare vorbesc tot timpul despre Biserică. Interesează istoria ei (aproape mereu cea negativă, nu cea a sfinţeniei), organizarea, punctul de vedere asupra problemelor momentului, faptele şi bârfele din interiorul ei… Cu greu este numită o dată persoana lui Isus. Amintim ideea, promovată un scurt timp şi în Italia, a unei posibile alianţe între cei care cred şi cei care nu cred, bazată pe valorile civile şi etice comune, pe rădăcinile creştine ale culturii noastre şi aşa mai departe. Cu alte cuvinte, o înţelegere care nu este bazată pe ceea ce s-a întâmplat în lume cu venirea lui Cristos, ci pe ceea ce s-a întâmplat după aceea, după el. Toate acestea au făcut să se nască în mine dorinţa de a dedica meditaţiile din Postul Mare persoanei lui Isus Cristos. Este adevărat, despre Isus se vorbeşte încontinuu printre cei care cred, în cadrul Bisericii, însă se face asta împreună cu atâtea alte lucruri. M-am gândit că ar fi util, o dată, să vorbim numai despre el, ca şi cum ar exista numai el şi ar merita să ne ocupăm numai de el (care, până la urmă, este adevărul!].

Ce spaţiu va avea în meditaţii situaţia actuală a pandemiei?

Aproape niciunul! Despre pandemie am vorbit la cald în discursul ţinut în „Sfântul Petru” în Vinerea Sfântă din 2020. În el încercam să arăt cum să citim cu ochi de credinţă acest eveniment teribil, ce ne spune el despre Dumnezeu şi despre noi. După aceea, în predicile din Adventul trecut (sub titlul luat din psalm: „Învaţă-ne să numărăm zilele noastre şi vom ajunge la înţelepciunea inimii”) am încercat să reflectez asupra câtorva teme pe care pandemia ne-a constrâns să le scoate din uitare: moartea, viaţa veşnică şi mai ales asigurarea că, întrupându-se, Dumnezeu a urcat în însăşi barca noastră, care de aceea nu se poate scufunda. În Postul Mare, tocmai pentru a respecta intenţia de a vorbi o dată numai despre Isus, m-am gândit să las la o parte tema pandemiei, asupra căreia, de altfel, ar fi prezumţie să vreau să adaug alte cuvinte la tot ceea ce Sfântul Părinte, se poate spune că în fiecare zi, ne dăruieşte cu privire la ea nouă credincioşilor şi lumii.

Ce înseamnă în mod esenţial Postul Mare pentru creştini?

Aş spune, în substanţă, ceea ce a însemnat el pentru Isus! Isus s-a retras în pustiu pentru a posti, desigur, însă nu numai şi nu îndeosebi pentru asta. S-a retras pentru a se ruga, pentru a se sintoniza perfect, şi ca om, cu voinţa Tatălui şi a se pregăti s-o realizeze perfect în activitatea publică pe care urma s-o înceapă. Şi pentru noi, Postul Mare ar trebui să fie înainte de toate un timp în care să ne gândim un pic mai mult la Dumnezeu, să ascultăm cuvântul său, să ne distanţăm un pic de preocupările zilnice care riscă să ne facă să uităm de ce suntem în lume. Sunt lucruri pe care cu alte cuvinte ni le-a amintit Papa Francisc în mesajul său pentru Postul Mare, centrat în întregime pe modul de a cultiva acest timp cele trei virtuţi teologale ale credinţei, speranţei şi carităţii.

(După L’Osservatore Romano, 25 februarie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Preluat de pe ercis.ro


ofera-o-floare-si-o-paine-martie-2021

Susține blogul și proiectele Paxlaur: oferă o floare în luna martie

Oferă o floare unei mame fără flori. PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€6.00

O poveste pentru cei care merg la școală… și pentru cei care ar vrea să meargă, dar nu pot…

Am citit această poveste:

Copilul ajunsese bucuros acasă și întinse mamei, cu ochii râzând, carnetul de note. 

– Am media generală peste 9. Sunt premiant!

– Bravo, îi spuse mama cu amărăciune. Și îl sărută pe frunte.

– Mama, nu te bucuri? Am o medie mare și fără să fac meditații ca alți copii! Sunt foarte fericit, țopăi într-un picior băiatul de la gimnaziu.

– Mă bucur și sunt tare mândră de tine. Dar când aveți premierea?

– Păi joi, a spus băiatul. Joi, mama! Și doamna a spus că trebuie să ne îmbrăcăm frumos și să mergem să ne dea diplomele și premiul.

Femeia se forță să zâmbească dar sufletul i se prăbușise. Premierea însemna flori, o ieșire cu colegii. Bani. Însemna bani. Se uită în portofel. Numără mărunțeii. Abia dacă îi ajungeau de pâine pentru următoarele două zile. Iar premierea era peste trei zile.

Parcă citindu-i din gânduri, băiatul o întrebă:

– Mama, dar o să cumperi flori pentru doamna dirigintă și pentru doamna învățătoare? În fiecare an i-am dat flori doamnei învățătoare. Îmi cumperi două buchete, nu? Și după premiere, doamna a spus că mergem la pizza, la suc și că vom mânca și o înghețată sau o prăjitură, ce vrem noi.

– Vom vedea. Dar nu ziceam că joi mergem la cimitir?

– Mama, dar joi e premierea! Mergem vineri la cimitir.

– Bine, îi răspunse mama cu vocea sugrumată. Vom vedea cum facem. Acum merg să fac o baie.

Intră în cadă, se afundă cu totul în apa fierbinte și început să hohotească de plâns. Avea un copil bun, pe care amarnic se chinuia să-l crească. Învăța singur, niciodată nu a fost nevoie să apeleze la meditații suplimentare. 

Din când în când mergeau împreună la cimitir. Aprindeau lumânări și sărutau o cruce: copilul cu drag și dor de tatăl său, ea cu durere și disperarea omului abandonat. 

Se gândea îngrozită ce să facă pentru ziua de joi când tocmai sună telefonul. Era diriginta.

– Fiul dvs este premiant! Le-am spus copiilor că după premiere vom merge la….

– Da, știu, mi-a spus. Dar nu are cum să vină la premiere și deci nici la pizza. Avem planificat o deplasare și nu o putem amâna.

– Vai, dar nu se poate! Trebuie să se bucure cu toți copiii!

– Doamna dirigintă, mă iertați, unele lucruri sunt posibile, altele nu. Anul acesta nu se poate. Poate la anul.

– Să știți că nu e nevoie de flori, am spus asta întotdeauna. Și oricum îi sunt datoare cu o pizza pentru că m-a ajutat foarte mult anul acesta.

-Vă mulțumesc și mă bucură cele ce-mi spuneți, dar nu se poate.

Plânse a doua oară! Cum să-l trimită la premiere fără flori când îl educase respectuos și mărinimos; îl învățase că pentru tot ce primește trebuie să mulțumească.

FINALUL FERICIT:

Reușise cumva să se descurce de banii pentru pizza și suc, dar cumpărase doar un buchet de flori. Băiatul îl oferise fostei învățătoare. Diriginta i-a oferit premiul și diploma iar copilul s-a scuzat încet și i-a șoptit la ureche:

– Vă mulțumesc doamna, și nu vă supărați pe mine că nu v-am oferit flori, dar mama nu a mai avut bani.

– Stai liniștit! Dar să nu pleci până nu vorbim puțin, doar noi doi.

După premiere, au fost la restaurant, au mâncat pizza, prăjituri și au băut suc. La plecare, doamna a luat un buchet de flori și i-a spus copilului:

– Mergi la mama și oferă-i aceste flori, spune-i că sunt din partea mea și că îi mulțumesc că te-a crescut atât de frumos!

ÎN REALITATE:

A plecat cu mama la cimitir. Au aprins doar lumânări și amândoi plângeau. Mama de nădufuri și de nefericirea provocată azi, în joia premierii, singurului ei fiu.

El, copilul cu ochii ca tăciunele, a plâns gândindu-se la colegii care acum erau probabil foarte fericiți, cu o pizza în față. „Am să mă fac mare, mama! Am să mă fac mare!”, izbucni cu ochii în lacrimi.


copil lectura

Ajută un copil să meargă la școală…

Susține blogul și proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€9.00

Vindecare… Ziua Mondială a Bunicilor şi a Bătrânilor

„Bunicii ne amintesc că bătrâneţea este un dar
şi că bunicii sunt veriga de unire între generaţii,
pentru a transmite tinerilor experienţă de viaţă şi de credinţă.
Bunicii de atâtea ori sunt uitaţi
şi noi uităm această bogăţie de a păstra rădăcinile şi de a transmite.
Pentru aceasta, am hotărât să institui 
Ziua Mondială a Bunicilor şi a Bătrânilor,
care se va ţine în toată Biserica
în fiecare an în a patra duminică din iulie,
în apropierea sărbătorii sfinţilor Ioachim şi Ana,
„bunicii” lui Isus”.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Textul evanghelic de astăzi (cf. Mc 1,21-28) relatează o zi tipcă a activităţii lui Isus, este vorba de o sâmbătă, zi dedicată odihnei şi rugăciunii, oamenii mergeau la sinagogă. În sinagoga din Cafarnaum, Isus citeşte şi comentează Scripturile. Cei prezenţi sunt atraşi de modul său de a vorbi; uimirea lor este mare pentru că demonstrează o autoritate diferită de cea a cărturarilor (v. 22). În afară de asta, Isus se revelează puternic şi în fapte. De fapt, un om în sinagogă se revoltă împotriva lui interpelându-l ca pe trimisul lui Dumnezeu; el recunoaşte duhul rău, îi porunceşte să iasă din omul acela şi astfel îl alungă (v. 23-26).

Se văd aici cele două elemente caracteristice ale acţiunii lui Isus: predica şi opera taumaturgică de vindecare: predică şi vindecă. Ambele aspecte ies în evidenţă în textul din evanghelistul Marcu, însă cel mai evidenţiat este cel al predicii; exorcismul este prezentat ca o confirmare a „autorităţii” sale singulare şi a învăţăturii sale. Isus predică având autoritate proprie, ca acela care posedă o învăţătură pe care o scoate din sine, şi nu asemenea cărturarilor care repetau tradiţii precedente şi legi transmise. Repetau cuvinte, cuvinte, cuvinte, numai cuvinte – aşa cum cânta marea cântăreaţă Mina [Parole, parole, parole…]. Aşa erau: numai cuvinte. În schimb în Isus, cuvântul are autoritate, Isus este autoritar. Şi asta atinge inima. Învăţătura lui Isus are aceeaşi autoritate a lui Dumnezeu care vorbeşte; de fapt, cu o singură poruncă eliberează cu uşurinţă pe cel obsedat de cel rău şi îl vindecă. De ce? Deoarece cuvântul realizează ceea ce spune. Pentru că el este profetul definitiv. Însă pentru ce spun asta, că este profetul definitiv? Să ne amintim de promisiunea lui Moise. Moise spune: „După mine, cu timpul, va veni un profet ca mine – ca mine! – care vă va învăţa” (cf. Dt 18,15). Moise îl anunţă pe Isus ca profetul definitiv. Pentru aceasta [Isus] vorbeşte nu cu autoritatea umană, ci cu cea divină, pentru că are puterea de a fi profetul definitiv, adică Fiul lui Dumnezeu care ne mântuieşte, ne vindecă pe toţi.

Al doilea aspect, cel al vindecărilor, arată că predica lui Cristos este îndreptată spre înfrângerea răului prezent în om şi în lume. Cuvântul său se îndreaptă direct împotriva domniei satanei, îl pune în criză şi îl face să se dea înapoi, îl obligă să iasă din lume. Acel posedat – acel om posedat, obsedat – la care ajunge porunca Domnului, este eliberat şi transformat într-o persoană nouă. În afară de asta, predica lui Isus aparţine unei logici opuse logicii lumii şi a răului: cuvintele sale se revelează ca răsturnare a unei ordini greşite a lucrurilor. De fapt, diavolul prezent în cel posedat, strigă la apropierea lui Isus: „Ce ai cu noi, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi?” (v. 24). Aceste expresii indică înstrăinarea totală între Isus şi satana: sunt pe planuri complet diferite; între ei nu există nimic în comun; sunt unul opus celuilalt. Isus, autoritar, care atrage oamenii cu autoritatea sa, precum şi profetul care eliberează, profetul promis care este Fiul lui Dumnezeu care vindecă. Ascultăm, noi, cuvintele lui Isus care sunt autoritare? Mereu, nu uitaţi, purtaţi în buzunar sau în geantă o mică Evanghelie, pentru a o citi în timpul zilei, pentru a asculta acel cuvânt autoritar al lui Isus. Şi după aceea, toţi avem probleme, toţi avem păcate, toţi avem boli spirituale. Să-i cerem lui Isus: „Isuse, tu eşti profetul, Fiul lui Dumnezeu, cel care a fost promis pentru a ne vindeca. Vindecă-mă!” Să-i cerem lui Isus vindecarea păcatelor, a relelor noastre.

Fecioara Maria a păstrat mereu în inima sa cuvintele şi gesturile lui Isus şi l-a urmat cu totală disponibilitate şi fidelitate. Să ne ajute şi pe noi să-l ascultăm şi să-l urmăm, pentru a experimenta în viaţa noastră semnele mântuirii sale.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Poimâine, 2 februarie, vom celebra sărbătoarea Prezentării lui Isus la templu, când Simeon şi Ana, ambii bătrâni, luminaţi de Duhul Sfânt, au recunoscut în Isus pe Mesia. Duhul Sfânt să trezească şi astăzi în cei bătrâni gânduri şi cuvinte de înţelepciune: glasul lor este preţios deoarece cântă laudele lui Dumnezeu şi păstrează rădăcinile popoarelor. Ei ne amintesc că bătrâneţea este un dar şi că bunicii sunt veriga de unire între generaţii, pentru a transmite tinerilor experienţă de viaţă şi de credinţă. Bunicii de atâtea ori sunt uitaţi şi noi uităm această bogăţie de a păstra rădăcinile şi de a transmite. Pentru aceasta, am hotărât să institui Ziua Mondială a Bunicilor şi a Bătrânilor, care se va ţine în toată Biserica în fiecare an în a patra duminică din iulie, în apropierea sărbătorii sfinţilor Ioachim şi Ana, „bunicii” lui Isus. Este important ca bunicii să-i întâlnească pe nepoţi şi nepoţii să-i întâlnească pe bunici, pentru că – aşa cum spune profetul Ioel – bunicii în faţa nepoţilor vor visa, vor avea iluzii [mari dorinţe], iar tinerii, luând forţă de la bunici, vor merge înainte, vor profeţi. Şi tocmai ziua de 2 februarie este sărbătoarea întâlnirii bunicilor cu nepoţii.

Se celebrează astăzi Ziua Mondială a Bolnavilor de Lepră, începută în urmă cu peste şaizeci de ani de Raoul Follereau şi dusă înainte în special de asociaţiile care se inspiră din opera sa umanitară. Exprim apropierea mea celor care suferă datorită acestei boli şi îi încurajez pe misionari, pe lucrătorii sanitari şi pe voluntarii angajaţi în slujba lor. Pandemia a confirmat cât de necesar este să se tuteleze dreptul la sănătate pentru persoanele mai fragile: doresc ca responsabilii naţiunilor să-şi unească eforturile pentru a îngriji bolnavii de boala Hansen şi pentru incluziunea lor socială.

Şi salut cu afect băieţii şi fetele din Acţiunea Catolică a acestei Dieceze de Roma – sunt aici, câţiva -, reuniţi în siguranţă în parohii sau conectaţi online, cu ocazia Caravanei păcii. În pofida urgenţei sanitare, şi anul acesta, ajutaţi de părinţi şi educatori şi de preoţii asistenţi, au promovat această iniţiativă foarte frumoasă. Merg înainte cu iniţiativele, bravo, sunteţi buni voi! Înainte, curaj! Bravo tuturor, mulţumesc. Şi acum să ascultăm mesajul pe care unii dintre ei, în numele tuturor, aici alături, ni-l vor citi.

[Citirea mesajului]

De obicei, aceşti copii aduceau baloane de lansat în aer de la fereastră, însă astăzi suntem închişi aici înăuntru, nu se va putea face. Însă anul viitor veţi face asta cu siguranţă!

Adresez salutul meu cordial vouă tuturor, conectaţi prin diferitele mijloace de comunicare. Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Papa Francisc: Angelus (31 ianuarie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Preluat de pe ercis.ro

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 1,21-28
În acel timp, au venit la Cafarnaum. Şi îndată, în zi de sâmbătă, Isus a intrat în sinagogă şi-i învăţa. 22 Şi erau uimiţi de învăţătura lui, pentru că el îi învăţa ca unul care are autoritate şi nu în felul cărturarilor. 23 În sinagoga lor era un om cu duh necurat, care a strigat, zicând: 24 „Ce ai cu noi, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu”. 25 Dar Isus i-a poruncit cu asprime, spunându-i: „Taci şi ieşi din el!” 26 Iar duhul necurat, scuturându-l şi strigând cu glas puternic, a ieşit din el. 27 Atunci toţi au fost cuprinşi de teamă încât discutau între ei, zicând: „Ce-i asta? O învăţătură nouă dată cu autoritate! El porunceşte până şi duhurilor necurate şi ele i se supun”. 28 Şi îndată i s-a dus faima pretutindeni în toată împrejurimea Galileii.

Cuvântul Domnului

%d blogeri au apreciat: