„Colţul de rai” după care suspină sufletul nostru

Odihna si urcus sub privirea Fecioarei„Nu găsim nimic rău în omul acesta” (Fap 23,9), au spus despre Apostolul neamurilor. Iar inima noastră tresaltă de bucurie și se umple de dorința nevinovăției, ascultând despre asemănarea care era între sfântul Paul și Isus, Domnul și Dumnezeul nostru. Și despre Isus au spus la fel, prin vocea lui Pilat: „L-ați adus la mine pe omul acesta ca pe un instigator al poporului și, iată, judecându-l în fața voastră, nu găsesc în omul acesta nici o vină de care îl acuzați. De altfel, nici Irod, căci ni l-a trimis înapoi; iată, nu a făcut nimic vrednic de moarte. Așadar, după ce-l voi pedepsi, îl voi elibera” (Lc 23,14-16). Oameni nevinovați, inimi curate. Oare despre noi ce se va spune în ziua judecății? Cum este inima noastră? Cât semănăm noi cu Cristos? Ce fericire să fii asemenea Domnului și învățătorului tău: nevinovat! Însuși Isus s-a rugat pentru noi, cum ascultăm chiar astăzi în sfânta Evanghelie: să fim desăvârșiți în unirea cu el și între noi, desăvârșiți în asemănarea cu el, Domnul și Dumnezeul nostru (cf. In 17,23).

În luna iunie, în comunitățile noastre răsună: „Isuse cu inima blândă și smerită, fă inima noastră asemenea cu inima ta”. Da, invocăm harul de a avea și noi o inimă blândă, smerită, atentă, generoasă, gingaşă, iubitoare, tămăduitoare, plină de compasiune faţă de cei aflaţi în suferinţa trupului sau a sufletului. Astăzi, în mod deosebit, îi cerem Domnului o inimă nevinovată.

Doamne, astăzi, la început de lună, cinstim inima ta preasfântă. Venim la tine, Doamne, noi cei osteniţi şi împovăraţi. Alergăm la adăpostul răcoros al inimii tale, locul unde fiecare suflet îşi găseşte odihna. Inima ta este „colţul de rai” după care suspină sufletul nostru împovărat de greutăţile zilei şi apăsat de păcatele provocărilor cotidiene. Venim la tine, căci întâlnirea cu tine este momentul de odihnă al inimilor noastre.

Venim la tine, Doamne, pentru că vrem să fim asemenea ţie: nevinovați! Totodată, vrem să purtăm şi noi povara semenilor noştri. Vrem să fim alinare pentru cei din jurul nostru. Dar mai ales, Doamne, vrem să avem şi noi o inimă blândă şi smerită, asemenea inimii tale. Să fim calmi, liniştiţi, blânzi cu cei din jurul nostru. Să nu ne enervăm, să nu ne supărăm, să nu ţipăm. Vrem să nu mai jignim, să nu mai vorbim de rău, să nu mai fim răutăcioşi. Pune în noi, bune Isuse, marele har al smereniei. Este atât de mare şi puternică ispita mândriei, a iubirii deşertăciunii, a ataşării de ceea ce e vrednic de dispreţ. Iar noi suntem atât de slabi fără ajutorul tău.

Sufletul nostru caută alinare, odihnă şi pace. Doar la tine, Doamne, le putem găsi. Arată-ne calea pe care trebuie să mergem pentru a evita oboseala pe care păcatul o aduce în viața noastră atunci când nu suntem uniți cu tine, atunci când nu suntem asemenea ție!


Viața trăită cu blândețe, în smerenie și nevinovăție
este o rugăciune pentru unitate.


1 iunie 2017 

Joi din săptămâna a 7-a a Paştelui
Sf. Iustin, filozof m. **
Fap 22,30;23,6-11; Ps 15; In 17,20-26

LECTURA I
Trebuie să dai mărturie şi la Roma.
Citire din Faptele Apostolilor 22,30; 23,6-11
În zilele acelea, voind să ştie cu exactitate din ce cauză era acuzat Paul de iudei, tribunul l-a dezlegat şi a poruncit să se întrunească arhiereii şi tot Sinedriul. Apoi l-a dus pe Paul şi l-a pus înaintea lor. 23,6 Ştiind că o parte dintre ei sunt saducei, iar cealaltă parte farisei, Paul a strigat în Sinedriu: „Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de farisei. Eu sunt judecat pentru speranţa în învierea morţilor”. 7 Îndată ce a spus aceasta, s-a iscat o neînţelegere între saducei şi farisei, iar adunarea s-a dezbinat – 8 căci saduceii spun că nu este înviere, nici înger şi nici duh, pe când fariseii mărturisesc şi una, şi alta. 9 S-a făcut atunci mare zarvă, iar unii dintre cărturarii din partea fariseilor s-au ridicat şi au protestat cu vehemenţă, zicând: „Nu găsim nimic rău în omul acesta. Dacă i-a vorbit cumva vreun duh sau înger?” 10 Fiindcă cearta se înteţea, iar tribunul se temea că Paul ar putea fi sfâşiat de ei, a dat ordin ca o grupă de soldaţi să coboare, să-l ia din mijlocul lor şi să-l aducă în fortăreaţă. 11 În noaptea următoare, i-a apărut Domnul şi i-a zis: „Curaj! Aşa cum ai dat mărturie pentru mine la Ierusalim, tot aşa trebuie să dai mărturie şi la Roma”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
(16),1-2a şi 5.7-8.9-10.11 (R.: 1)
R.: Păzeşte-mă, Dumnezeule, pentru că în tine îmi caut refugiu!
sau:
Aleluia.

1 Păzeşte-mă, Dumnezeule,
pentru că îmi caut refugiu în tine!
2a I-am spus Domnului: „Tu eşti Dumnezeul meu”.
5 Domnul este partea mea de moştenire şi cupa mea cu sorţi,
tu eşti acela care ai în mână soarta mea. R.

7 Îl binecuvântez pe Domnul, care m-a sfătuit,
la aceasta până şi noaptea mă îndeamnă inima.
8 Îl am mereu în faţa ochilor pe Domnul;
dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin. R.

9 De aceea, inima mea se bucură
şi sufletul meu tresaltă de bucurie;
ba chiar şi trupul meu se va odihni în siguranţă,
10 deoarece nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor,
nici nu vei îngădui ca cel credincios al tău
să vadă putrezirea. R.

11 Tu îmi vei face cunoscută cărarea vieţii;
în faţa ta sunt bucurii nespuse
şi desfătări veşnice la dreapta ta. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 17,21
(Aleluia) „Toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis”, spune Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
Să fie desăvârşiţi în unire!
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 17,20-26
În acel timp, Isus, ridicându-şi ochii spre cer, s-a rugat, zicând: „Tată sfânt, nu mă rog numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor, 21 ca toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis. 22 Iar eu le-am dat gloria pe care mi-ai dat-o, ca ei să fie una, după cum noi suntem una: 23eu în ei şi tu în mine, ca să fie desăvârşiţi în unire, încât să cunoască lumea că tu m-ai trimis şi i-ai iubit pe ei, aşa cum m-ai iubit pe mine. 24 Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine şi cei pe care mi i-ai dat, ca să vadă gloria mea, pe care mi-ai dat-o, pentru că tu m-ai iubit înainte de întemeierea lumii. 25 Tată drept, lumea nu te-a cunoscut, dar eu te-am cunoscut, iar aceştia au cunoscut că tu m-ai trimis. 26 Eu le-am revelat numele tău şi-l voi revela pentru ca iubirea cu care m-ai iubit pe mine să fie în ei şi eu în ei”.

Cuvântul Domnului

„Unde-i lege, nu-i tocmeală”: o obligație cu totul specială…

preotPutem spune că într-o traducere mai mult decât adaptată, cunoscuta sintagmă „Dura lex, sed lex!” poate fi echivalată cu vorba din popor: „Unde-i lege, nu-i tocmeală”. Oricât de dură ar fi legea, oricât de greu ne-ar fi să o îndeplinim, legea rămâne lege și trebuie observată, îndeplinită în toate detaliile și cerințele ei. Legea rămâne obligatorie chiar și atunci când unii au un comportament contrar ei, chiar și atunci când unii o nesocotesc. Ba chiar, rămâne în vigoare, chiar  și atunci când mai mulți sau aproape toți o consideră abrogată și trăiesc ca și cum legea nu ar exista sau ca și cum ei ar fi mai presus de lege, indiferenți față de obligațiile lor și față de cei din jur. Încălcarea legii, nesocotirea ei, nu atacă doar legislația și legislatorul, doar persoanele direct implicate, ci întreaga comunitate căreia îi este încredințată această lege, comunitate care este ocrotită tocmai prin acea lege. După cum orice păcat (chiar și cel mai solitar!) are și o dimensiune comunitară, la fel și nerespectarea legilor are consecințe asupra întregii comunități.

Există prevederi legale care vin din timpurile în care „legea era sfântă”, atât pentru că sfânt era legislatorul, cât și pentru că sfânt trebuia să fie și poporul cu legi atât de înțelepte. Iată mărturia dreptului Moise: „Voi, care v-ați alipit de Domnul Dumnezeul vostru, sunteți toți vii astăzi. Iată, vă învăț hotărâri și judecăți după cum mi-a poruncit Domnul Dumnezeul meu ca să le împliniți astfel în țara în care intrați ca s-o luați în stăpânire. Să le păziți și să le împliniți; căci aceasta va fi înțelepciunea și priceperea voastră înaintea popoarelor cari vor auzi aceste hotărâri și vor spune: «Numai acest popor este înțelept și priceput. Este un neam mare». Care este neamul acela atât de mare încât care să aibă dumnezeii lui cât de aproape îl avem noi pe Domnul Dumnezeul nostru ori de câte ori îl chemăm? Și care este neamul acela atât de mare încât să aibă hotărâri și judecăți atât de drepte cum este toată legea aceasta pe care v-o pun astăzi înainte?” (Dt 4,4-8).

Iată, tocmai din acele timpuri, o lege care a străbătut istoria și a ajuns până la noi: „Fiți sfinți!”. La început legea era cuprinsă în aceste cuvinte: „Să fiți oameni sfinți pentru mine” (Ex 22,30) sau „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; sfințiți-vă și fiți sfinți, căci eu sunt sfânt” (Lev 11,44; cf. Lev 19,2). Apoi, prin profeți, Domnul a amintit omului această lege și i-a cerut să o respecte, asigurându-l de fidelitatea și iubirea sa: „Ascultați glasul meu și faceți tot ceea ce v-am poruncit și veți fi poporul meu, iar eu voi fi Dumnezeul vostru!” (Ier 11,4). Iar la împlinirea timpului, de pe colinele Țării sfinte au răsunat cuvintele lui Isus: „Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit” (Mt 5,48). Această lege desăvârșită de Mântuitorul – Domnul care a spus despre sine: „Să nu socotiți că am venit să desființez Legea sau Profeții. Nu am venit să desființez, ci să împlinesc” (Mt 5,17) – și-a găsit ecoul în viața apostolilor și în cuvintele sfântului Petru, apostolul care vorbește omului de astăzi: „Fiți cu mintea clară, cumpătați în toate; puneți-vă toată speranța în harul care va fi dat când se va revela Isus Cristos. Ca niște copii ascultători, nu vă lăsați duși de poftele de mai înainte, când erați în ignoranță, ci, așa cum este sfânt cel care v-a chemat, deveniți și voi sfinți în toată purtarea voastră, pentru că este scris: Fiți sfinți, pentru că eu sunt sfânt” (1Pt 1,13-15).

„Fiți sfinți!” este legea care continuă să răsune și în zilele noastre. Părinții Conciliului al II-lea din Vatican ne învață: „Divinul învăţător şi exemplu al oricărei desăvârşiri, Domnul Isus, a propovăduit tuturor şi fiecăruia din ucenicii săi, de orice condiţie, sfinţenia vieţii al cărei autor şi înfăptuitor este el însuşi: „Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru ceresc este desăvârșit” (Mt 5,48). Căci tuturora le-a trimis pe Duhul Sfânt care să-i îndemne dinlăuntru să-l iubească pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi din toate puterile (cf. Mc 12, 30) şi să se iubească unii pe alţii aşa cum Cristos i-a iubit pe ei (cf. In 13,34; 15,12). Cei care îl urmează pe Cristos, chemaţi de Dumnezeu şi îndreptăţiţi în Isus Domnul nu după faptele lor, ci după hotărârea şi harul lui, au devenit, în botezul credinţei, cu adevărat fii ai lui Dumnezeu şi părtaşi la natura divină şi, prin aceasta, realmente sfinţi. Ei trebuie, aşadar, să păstreze şi să desăvârşească în viaţa lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, sfinţenia pe care au primit-o. Apostolul îi îndeamnă să trăiască „după cum se cuvine unor sfinţi” (Ef 5,3), să se îmbrace „ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, cu simţăminte de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, blândeţe, cu îndelungă răbdare” (Col 3,12) şi să aibă roadele Duhului în sfinţenie (cf. Gal 5, 22; Rom 6,22). Şi pentru că toţi greşim în multe (cf. Iac 3, 2), avem mereu nevoie de îndurarea lui Dumnezeu şi trebuie să ne rugăm zilnic: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre” (Mt 6,12).

Este limpede, aşadar, pentru oricine că toţi credincioşii, de orice stare sau condiţie, sunt chemaţi la plinătatea vieţii creştine şi la desăvârşirea iubirii: prin această sfinţenie se va ajunge la un mod de viaţă mai uman şi în societatea pământească(Lumen gentium, nr. 40).

Și Codul de Drept Canonic a preluat această lege și cheamă la sfințenie prin legile sale. Iată ce îndeamnă prin canonul 210: „Toți credincioșii, fiecare conform propriei condiții, trebuie să-și adune forțele pentru a duce o viață sfântă și pentru a promova creșterea Bisericii și sfințenia ei continuă”. Cât de puternic este îndemnul Bisericii: să ne adunăm forțele pentru a duce o viață sfântă! Toți! Sfințenia necesită adunarea forțelor, necesită pregătirea pentru bătălie: cine vrea să fie sfânt trebuie să fie mereu pregătit să-și adune forțele pentru a da piept cu dușmanul sfințeniei, Diavolul. Viața cu adevărat sfântă este cea care promovează creșterea Bisericii și sfințenia ei. De aceea, dacă iubim Biserica, mireasa lui Cristos, trebuie să o promovăm printr-o viață sfântă, printr-o atitudine interioară și exterioară de sfințenie, printr-o viață desăvârșită.

Astăzi, fiind ziua dedicată Preasfintei Inimii a lui Isus și totodată Ziua Mondială de rugăciune pentru sfințirea preoților, dincolo de rugăciunile pe care toți trebuie să le facem pentru preoți (și cât de bine ar fi să fim toți conștienți de câtă nevoie au preoții de rugăciunile noastre și câtă nevoie are Biserică de preoți sfinți!) aș vrea să ne oprim și să vedem cum anume transmite Biserica această lege preoților. Iată ce citim în același cod de legi, la canonul 276:

§ 1 În modul lor de viață, clericii au obligaţia cu totul specială de a tinde la sfinţenie, deoarece, fiind consacraţi lui Dumnezeu cu un titlu nou prin hirotonire, sunt împărţitorii tainelor lui Dumnezeu în slujba poporului său.

§ 2 Pentru ca să poată dobândi această perfecțiune:

10 în primul rând, să îndeplinească în mod fidel și neobosit îndatoririle slujirii pastorale;

20 să-și alimenteze propria viață spirituală la masa Sfintei Scripturi şi a sfintei Euharistii; prin urmare, preoții sunt invitați din toate puterile să ofere zilnic Jertfa euharistică, iar diaconii să participe la ea, de asemenea,  zilnic;

30 preoţii, precum și  diaconii care aspiră la prezbiterat, au obligaţia de a celebra zilnic Liturgia Orelor în conformitate cu propriile cărţi liturgice aprobate; diaconii permanenţi sunt obligaţi să celebreze partea stabilită pentru ei de Conferinţa Episcopilor;

40 de asemenea, sunt ținuți să facă retrageri spirituale (recessus spirituales) după dispoziţia dreptului particular (termenul recessus cuprinde atât exerciţiile spirituale anuale, cât şi reculegerile lunare (cf. Tamaș I., Compendiu de drept canonic, Sapientia, Iași 2013, 149).

50 sunt îndemnați să se dedice cu regularitate meditației, să se apropie des de sacramentul Pocăinţei, să aibă o evlavie deosebită faţă de Preasfânta Fecioară, Maica lui Dumnezeu, și să se folosească și de celelalte mijloace de sfinţire comunitare şi particulare.

De precizat că „majoritatea acestor mijloace de sfinţire sunt îndemnuri stăruitoare din partea Bisericii, şi nu obligaţii juridice. Celebrarea zilnică a Liturgiei Orelor şi participarea la exerciţiile spirituale iuxta iuris particularis praescripta sunt obligaţii juridice sau canonice” (Tamaș I., Compendiu de drept canonic, Sapientia, Iași 2013, 149).

Realizarea acestor „îndemnuri stăruitoare„ în viața noastră, de fapt, trăirea unei vieți de sfințenie are nevoie de sprijinul întregii comunități, de susținerea întregii Biserici. Să ne rugăm împreună ca preoții să reușească să-și îndeplinească obligațiile lor și să fie sfinți. Să ne rugăm și să-i mulțumim Domnului pentru preoții care zi de zi poartă în viață lor semnele prezenței lui Cristos, autorul sfințeniei, singurul Domn, Sfântul neamului nostru, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt”.

Dar, în special, să nu-i uităm în această zi de rugăciune pe preoții care au pierdut „steaua călăuzitoare” sau pe cei care rătăcesc departe de calea care poartă la sfințenie. Să nu uităm că „nu au nevoie de medic cei sănătoși, ci bolnavii” (Mc 2,17). Să ne rugăm pentru toți preoții împreună cu preotul Zaharia, tatăl sfântului Ioan Botezătorul, și să spunem: „Părinte atotputernic, eliberează-i pe preoții tăi din mâna dușmanilor vieții sfinte și a celor care-i țin departe de calea sfințeniei, pentru ca în libertate să-ți slujească fără teamă, în sfințenie și dreptate, sub privirea ta, în toate zilele vieții lor. Amin” (cf. Lc 1,74-75).


Cei care vor să aprofundeze această temă a obligației speciale la viața de sfințenie și să onoreze această zi de rugăciune pentru sfințirea preoților pot citi două texte deosebite:

– unul din Presbyterorum ordinis, decretul conciliar privind slujirea şi viaţa preoţească, dat la 7 decembrie 1965 (în special capitolul al III-lea: viața preoților, nr. 12-21); (textul poate fi citit AICI)

– cel de-al doilea text este din Magisteriul sfântului părinte papa Ioan Paul al II-lea, exortaţia apostolică postsinodală Pastores dabo vobis (nr.19-20), dată la 25 martie 1992, pe care-l și pun mai jos, preluat de pe www.ercis.ro:

O chemare „specifică” la sfinţenie

19. „Duhul Domnului este asupra mea” (Lc 4,18). Duhul nu se află numai „asupra” lui Mesia, ci îl „umple”, îl pătrunde, îl atinge în fiinţa şi acţiunea sa. În realitate, Duhul, este principiul „consacrării” şi al „misiunii” lui Mesia: „Pentru aceasta m-a uns şi m-a trimis să duc săracilor vestea cea bună…” (Lc 4,18). Prin puterea Duhului, Isus aparţine total şi exclusiv lui Dumnezeu, participă la sfinţenia infinită a lui Dumnezeu care-l cheamă, îl alege şi-l trimite. În felul acesta Duhul Domnului se revelează ca izvor de sfinţenie şi apel la sfinţire.

Acelaşi „Duh al Domnului” este „asupra” întregului popor al lui Dumnezeu, care este constituit ca popor „consacrat” lui Dumnezeu şi „trimis” de Dumnezeu pentru a vesti Evanghelia care mântuieşte. Membrii poporului lui Dumnezeu sunt „adăpaţi din belşug” şi „semnaţi” de Duhul Sfânt (cf. 1Cor 12,13; 2Cor 1,21 ş.u.; Ef 1,13; 4,30) şi chemaţi la sfinţenie.

Într-un chip special, Duhul este cel care ne descoperă şi ne comunică chemarea fundamentalăpe care Tatăl, din veşnicie, o adresează tuturor: chemarea de a fi „sfinţi şi neprihăniţi înaintea sa în iubire”, în virtutea predestinării „de a fi fiii săi adoptivi prin Isus Cristos” (Ef 1,4-5). Şi nu numai atât. Revelându-ne şi comunicându-ne această chemare, Duhul devine în noi principiul şi sursa realizării ei: el, Duhul Fiului (cf. Gal 4,6), ne face asemenea lui Isus Cristos şi părtaşi ai vieţii sale de fiu, adică ai dragostei sale faţă de Tatăl şi faţă de fraţi. „Dacă trăim prin Duhul, să ne şi purtăm conform Duhului” (Gal 5,25). Prin aceste cuvinte, apostolul Paul, ne aminteşte că existenţa creştină este „viaţă spirituală”, adică viaţă animată şi călăuzită de Duhul spre sfinţenie sau desăvârşirea iubirii.

Afirmaţia Conciliului: „Toţi creştinii, de orice stare sau condiţie, sunt chemaţi la plinătatea vieţii creştine şi la desăvârşirea iubirii” (40) îşi găseşte o aplicare deosebită a sa prin preoţi: ei sunt chemaţi nu numai întrucât sunt botezaţi, dar mai ales şi în mod specific întrucât sunt preoţi, adică pe baza unui titlu nou şi cu modalităţi originale, care provin din sacramentul Ordinului.

20. Referitor la „viaţa spirituală” a preoţilor şi la darul şi responsabilitatea de a deveni „sfinţi”, decretul conciliar privind slujirea şi viaţa preoţească, ne oferă o sinteză bogată şi provocatoare: „Prin sacramentul Ordinului, preoţii sunt făcuţi asemenea lui Cristos, preotul, ca slujitori ai capului, pentru a face să crească şi a zidi întreg trupul lui care este Biserica, în calitate de colaboratori ai Ordinului episcopatului. Încă de la consacrarea primită prin Botez, şi ei, ca şi toţi creştinii, au primit semnul şi darul unei chemări şi al unui har atât de mari încât, cu toată slăbiciunea omenească, să poată şi să fie obligaţi să tindă la perfecţiune, după cuvântul Domnului: «Fiţi, aşadar, desăvârşiţi precum Tatăl vostru din ceruri este desăvârşit» (Mt 5,48). Însă ca preoţi, ei sunt obligaţi cu un titlu deosebit să tindă la desăvârşire deoarece, primind o nouă consacrare prin hirotonire, au devenit instrumente vii în mâna lui Cristos, preotul veşnic, pentru a continua prin timp lucrarea lui minunată care cu puterea de sus a reînnoit întregul neam omenesc. Aşadar, întrucât orice preot, în felul său propriu, acţionează în numele lui Cristos reprezentându-l, el este înzestrat cu un har deosebit pentru ca, slujind pe cei încredinţaţi lui şi întregul popor al lui Dumnezeu, să poată tinde mai eficient la desăvârşirea aceluia pe care îl reprezintă, iar slăbiciunea omenească a trupului e vindecată de sfinţenia lui, care s-a făcut pentru noi mare preot, «sfânt, nevinovat, nepătat, deosebit de cei păcătoşi» (Evr 7,26)”. (41)

Conciliul afirmă, înainte de toate, chemarea „comună” la sfinţenie. Această chemare se înrădăcinează în Botez, şi-l caracterizează pe preot ca un „credincios” (Christifideles), ca „frate între fraţi”, inserat şi unit cu poporul lui Dumnezeu, în bucuria împărtăşirii darurilor mântuirii (cf. Ef4,4-6) şi în angajarea comună de a umbla „conform Duhului”, urmându-l pe unicul Învăţător şi Domn. Să ne amintim de spusa celebră a sfântului Augustin: „Pentru voi sunt episcop, împreună cu voi sunt creştin. Acela este numele unei misiuni primite, acesta este un har; acela este un nume plin de pericole, acesta este de mântuire”. (42)

Cu aceeaşi claritate, textul conciliar vorbeşte şi despre o chemare „specifică” la sfinţenie, mai exact despre o chemare care are la bază sacramentul Ordinului, ca sacrament propriu şi specific preotului, şi deci în virtutea unei noi consacrări lui Dumnezeu prin hirotonire. La această chemare specifică face aluzie tot sfântul Augustin, care afirmaţiei „pentru voi sunt episcop, împreună cu voi sunt creştin”, face să-i urmeze aceste cuvinte: „Dacă, aşadar, pentru mine este un motiv mai mare de bucurie faptul de a fi fost răscumpărat împreună cu voi decât de a fi aşezat în fruntea voastră, urmând porunca Domnului, mă voi dedica printr-o maximă angajare în a vă sluji, pentru a nu fi nerecunoscător faţă de acela care m-a răscumpărat cu acel preţ care m-a făcut slujitorul vostru”. (43)

Textul Conciliului continuă apoi semnalând unele elemente necesare în definirea conţinutului „specificităţii” vieţii spirituale a preoţilor. Sunt elemente care se unesc strâns cu „consacrarea” proprie preoţilor, care-i face asemenea lui Isus Cristos, cap şi păstor al Bisericii; cu „misiunea” sau slujirea specifică preoţilor înşişi, care-i abilitează şi-i angajează să fie instrumente vii ale lui Cristos, preotul veşnic, şi să acţioneze „în numele şi în persoana lui Cristos însuşi”; cu întreaga lor „viaţă” chemată să exprime şi să mărturisească într-un mod original „radicalismul evanghelic”. (44)


Bibliografie:

Arroba Conde M. J. (ed.), Manuale di diritto canonico, Lateran University Press, Città del Vaticano 2014.

Chiappetta L., Il codice di Diritto Canonico. Commento giuridico-pastorale, Roma 20123.

Tamaș I. (trad.),Codul de drept canonic: textul oficial și traducerea în limba română, Sapientia, Iasi 2012.

Tamaș I., Compendiu de drept canonic, Sapientia, Iași 2013.

http://www.magisteriu.ro/presbyterorum-ordinis-1965/

http://www.ercis.ro/magisteriu/ioanpaul2exo.asp?doc=pdv

Mângâierea ta mă sprijină și șterge orice lacrimă din ochii mei!

Bucuria unei inimi curateSfântul Don Bosco învăța: „Aveți grijă ca nimeni să nu creadă că vă lăsați duși de impulsurile pasionale ale sufletului vostru. Este greu, atunci când trebuie să pedepsești, să-ți păstrezi acel calm necesar pentru a nu da impresia că acționezi pentru a-ți arăta autoritatea sau pentru a-ți descărca mânia. Să-i privim ca pe copiii noștri pe aceia asupra cărora trebuie să exercităm o anumită putere. Să ne punem în slujba lor, asemenea lui Isus, care a venit să asculte, nu să poruncească. Să îndepărtăm de la noi tot ceea ce ar putea să ne dea aerul de dominatori și să nu dominăm decât pentru a sluji mai bine. Așa se comporta Isus cu apostolii săi, cărora le suporta ignoranța și grosolănia, ba chiar și puțina credință. De asemenea, și pe păcătoși îi trata cu bunătate și familiaritate, încât la unii trezea mirarea, iar la alții, scandalul, dar la cei mai mulți speranța că vor obține iertare de la Dumnezeu. De aceea ne-a poruncit să fim blânzi și smeriți cu inima”.

Și noi cerem aceste haruri și ne rugăm spunând: „Doamne, cu umilință, ne apropiem de inima ta. Chiar dacă suntem uneori epuizați de griji, temători în fața unui viitor nesigur, mângâierea ta ne sprijină și șterge orice lacrimă din ochii noștri. Cuvântul Inimii tale Preasfinte alungă orice teamă din viața noastră. Venim la tine, Doamne, noi cei osteniți și împovărați. Alergăm la adăpostul răcoros al inimii tale, locul unde fiecare suflet își găsește odihna. Inima ta este „colțul de rai” după care suspină sufletul nostru împovărat de greutățile zilei și apăsat de păcatele provocărilor cotidiene. Venim la tine, căci întâlnirea cu tine este momentul de odihnă al inimilor noastre. Venim la tine, Doamne, pentru că vrem să fim asemenea ție. Vrem să purtăm și noi povara semenilor noștri. Vrem să fim alinare pentru cei din jurul nostru. Dar mai ales, Doamne, vrem să avem și noi o inimă blândă și smerită, asemenea inimii tale. Să fim calmi, liniștiți, blânzi cu cei din jurul nostru. Să nu ne enervăm, să nu ne supărăm, să nu țipăm. Vrem să nu mai jignim, să nu mai vorbim de rău, să nu mai fim răutăcioși. Pune în noi, bune Isuse, marele har al smereniei. Este atât de mare și puternică ispita mândriei, a iubirii deșertăciunii, a atașării de ceea ce e vrednic de dispreț. Iar noi suntem atât de slabi fără tine, fără ajutorul tău”.

Reține

Isuse cu inima blândă și smerită, fă inima noastră asemenea cu inima ta: atentă, generoasă, gingașă, iubitoare, tămăduitoare, plină de compasiune față de cei aflați în suferința trupului sau a sufletului.

Vineri, 27 iunie 2014 

Vineri din saptamâna a 12-a de peste an
† PREASFÂNTA INIMA A LUI ISUS; Sf. Ciril din Alexandria, ep. înv.
Dt 7,6-11; Ps 102; 1In 4,7-16; Mt 11,25-30

 

LECTURA I
Domnul v-a iubit şi v-a ales.
Citire din cartea Deuteronomului 7,6-11
În zilele acelea, Moise a spus poporului israelit: 6 „Tu eşti un popor consfinţit Domnului Dumnezeului tău, pe tine te-a ales, ca, între toate popoarele care trăiesc pe pământ, tu să fii poporul care îi aparţine lui în mod deosebit. 7 Dacă Domnul v-a îndrăgit, dacă el v-a ales, aceasta a făcut-o, nu pentru că voi aţi fi poporul cel mai numeros dintre toate, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele, 8 dar din dragoste către voi şi din fidelitate faţă de jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri, v-a scos Domnul cu puterea mâinii sale şi v-a eliberat din casa sclaviei şi din mâna faraonului, regele Egiptului. 9 Să ştii deci că Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul cel adevărat, Dumnezeul fidel, care îşi ţine legământul şi îndurarea lui ţine până la al miilea neam pentru cei care îl iubesc şi-i păzesc poruncile, 10 dar pe cel care îi este duşman se răzbună şi-l nimiceşte; răzbunarea lui nu întârzie. 11 Să păziţi deci legile, poruncile şi hotărârile pe care vi le prescriu eu astăzi, ca să le împliniţi”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 102,1-2.3-4.6-7.8 şi 10 (R.: 17)
R.: Dumnezeu este bunătate şi îndurare nesfârşită.

1 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi toată fiinţa mea să laude numele lui cel sfânt!
2 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi nu uita nicicând de darurile lui. R.

3 El îţi iartă toate păcatele
şi te vindecă de orice infirmitate.
4 El îţi scapă viaţa de la pierzare
şi te încununează cu bunătate şi îndurare. R.

6 Domnul săvârşeşte dreptatea
şi apără cauza celor asupriţi.
7 El a făcut cunoscute lui Moise căile sale
şi faptele sale minunate fiilor lui Israel. R.

8 Domnul este îndurător şi milostiv,
el este îndelung răbdător şi plin de dragoste.
10 El nu răsplăteşte după greşelile noastre,
nici nu pedepseşte după fărădelegile noastre. R.

LECTURA A II-A
Dumnezeu ne-a iubit mai întâi pe noi.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Ioan 4,7-16
Preaiubiţilor, 7 să ne iubim unii pe alţii, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi îl cunoaşte pe Dumnezeu. 8 Cel care nu iubeşte nu-l cunoaşte pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire. 9 Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu l-a trimis pe unicul său Fiu în lume, ca să avem viaţă prin el. 10 Dragostea nu stă în faptul că noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că el ne-a iubit pe noi şi l-a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. 11 Preaiubiţilor, dacă Dumnezeu ne-a iubit pe noi, şi noi suntem datori să ne iubim unul pe altul. 12 Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată, dar dacă ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne în noi şi dragostea lui în noi este desăvârşită. 13 Noi cunoaştem că rămânem în el şi el în noi, prin faptul că ne-a dat din duhul său. 14 Noi am văzut şi mărturisim că Tatăl l-a trimis pe Fiul ca mântuitor al lumii. 15 Cine mărturiseşte că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el şi el în Dumnezeu. 16 Noi am cunoscut iubirea pe care o are Dumnezeu faţă de noi şi am crezut într-însa. Dumnezeu este iubire şi cel care rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el.

Cuvântul Domnului

ALELUIA Mt 11,29ab
(Aleluia) Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine, căci sunt blând şi smerit cu inima. (Aleluia)

EVANGHELIA
Sunt blând şi smerit cu inima.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 11,25-30
În acel timp, Isus a luat cuvântul şi a spus: 25 „Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai lăsat ascunse acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit celor mici. 26 Da, Părinte, căci aşa ai voit tu în bunătatea ta. 27 Toate mi-au fost date de către Tatăl meu; şi nimeni nu-l cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl; nici pe Tatăl nu-l cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i descopere. 28 Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. 29 Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine căci eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. 30 Căci jugul meu e dulce şi povara mea este uşoară”.

Cuvântul Domnului

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat: