Prea târziu te-am iubit…

(Unul singur este învăţătorul nostru, Cristos, iar noi toţi suntem fraţi!)

Archive for the ‘luna sfintei fecioare Maria’ Category

O femeie cu adevărat fericită

Posted by Paxlaur pe 31/05/2017

Toata frumoasa esti MarieCu adevărat este „fericită cea care a crezut!” (cf. Lc 1,45). Această fericire, care vine din credință, se manifestă ca o forță la picioarele Crucii. Maria este fericită și a rămas neclintită în credința ei pentru că „știa cine este Dumnezeu”. Putem spune, ținând cont de prefigurările Mariei din Vechiul Testament, că Neprihănita Fecioară i se adresa Domnului în rugăciune asemenea Iuditei: „Doamne, forța ta nu stă în mulțime, nici puterea ta în cei ce sunt puternici. Căci tu ești Dumnezeul celor umili, ești ajutorul celor mici, apărătorul celor slabi, ocrotitorul celor părăsiți și mântuitorul celor fără de speranță! Da, Dumnezeul părintelui meu și Dumnezeul moștenirii lui Israel, stăpânul cerului și al pământului, ascultă rugăciunea mea!” (cf. Iud 9,11-12).

Sau poate rugăciunea ei era luată din cuvintele Esterei: „Eu am auzit, din cărțile strămoșilor mei, Doamne, că pe toți cei care își găsesc plăcerea în tine îi eliberezi, Doamne, până la sfârșit… Eliberează-ne din mâna dușmanilor noștri; întoarce plânsul nostru în veselie și durerea noastră în bucurie… Vino, Doamne, arată-te!” (cf. Est 5,17).

Așadar, pentru Maria Dumnezeu era cel atotputernic, cel vrednic de toată încrederea, cel căruia i se ruga și-i cerea să i se arate, să o ajute, să o sprijine. Pentru noi cine este Dumnezeu? Câtă credință avem în el, în atotputernicia lui, în Providență?

Totodată privim plini de uimire și admirație la relația Preacuratei cu oamenii. Cine sunt oamenii pentru Maria? Cum ne privește Maria? Amintindu-ne de graba cu care a plecat spre verișoara sa Elisabeta pentru a o sluji (cf. Lc 1,39), putem spune că ea ne privește mereu cu dorința de a ne sluji, dispusă să urce munți și să străbată văi pentru a ne ajuta și pentru a ni-l purta pe Mântuitorul. Maria nu este doar „slujitoarea Domnului”, ci și slujitoarea omului, mereu gată să ajute, să ne slujească.

Mai mult, ea ne este sfătuitoare, Maica bunului sfat și mijlocitoarea noastră. Să ne amintim cum a intervenit în favoarea oamenilor, salvându-le sărbătoarea amenințată să fie distrusă de lipsa vinului (cf. In 2,1-11). În acest fragment găsim testamentul ei lăsat omenirii, lăsat nouă: „Faceți tot ce vă va spune!” (In 2,5). Conciliul al doilea din Vatican învață plin de curaj spunând că la nunta din Cana Galileii, îndemnată de compătimire, Maria „a determinat prin mijlocirea sa începutul minunilor lui Isus-Mesia” (LG 58).

Însă mai presus de toate, Maria ne este mamă. La picioarele Crucii, Cristos ne-a oferit ei ca fii și ne-a oferit-o nouă ca mamă pentru totdeauna. Este mama noastră, în toată puterea și profunzimea semnificației acestui cuvânt, acestei realități. Avem o mamă perfectă în Maria, o Mamă care ne iubește și căreia nu putem să-i reproșăm niciodată nimic tocmai pentru că este perfectă, neprihănită, fără nicio pată.


Fericiți sunt cei care ascultă de inspirațiile Duhului Sfânt!


31 mai 2017 

Miercuri din săptămâna a 7-a a Paştelui
VIZITA SF. FC. MARIA; Sf. Petronela, fc. m.
Sof 3,14-18 (Rom 12,9-16b); Ps Is 12,2-3.4bcd.5-6; Lc 1,39-56

LECTURA I
Domnul, regele lui Israel, este în mijlocul tău.
Citire din cartea profetului Sofonia 3,14-18
Bucură-te, fiică a Sionului! Strigă de veselie, Israel! Veseleşte-te şi jubilează din toată inima, fiică a Ierusalimului! 15 Domnul a îndepărtat judecăţile tale, l-a îndepărtat pe duşmanul tău. Regele lui Israel, Domnul, este în mijlocul tău şi nu te vei mai teme de rău. 16 În ziua aceea, se va zice în Ierusalim: „Nu te teme!”, şi în Sion: „Să nu-ţi slăbească mâinile!” 17 Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un viteaz care salvează; se va bucura cu veselie pentru tine şi va tăcea în iubirea lui. Se va veseli pentru tine cu cântare de bucurie. 18 Pe cei din tine care sunt mâhniţi că sunt departe de sărbători îi voi aduna şi va fi ridicată ocara de deasupra lor.

Cuvântul Domnului

sau, la alegere:

LECTURA I
Luaţi parte la trebuinţele sfinţilor! Practicaţi ospitalitatea!
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 12,9-16b
Fraţilor, iubirea să fie fără ipocrizie, urâţi răul, ataşaţi-vă de bine, 10 iubiţi-vă unii pe alţii cu iubire frăţească, întreceţi-vă în a vă stima unii pe alţii! 11 Neobosiţi în râvnă, înflăcăraţi de Duh, slujiţi Domnului! 12 Plini de bucurie în speranţă, statornici în încercare, stăruiţi în rugăciune! 13 Luaţi parte la trebuinţele sfinţilor! Practicaţi ospitalitatea! 14 Binecuvântaţi-i pe cei care vă persecută: binecuvântaţi şi nu blestemaţi! 15 Bucuraţi-vă cu cei care se bucură şi plângeţi cu cei care plâng! 16b Să aveţi aceleaşi sentimente unii pentru alţii! Nu râvniţi la funcţii înalte, ci lăsaţi-vă atraşi de cele modeste!

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Is 12,2-3.4bcd. 5-6(R.: cf. 6)
R.: Mare este Sfântul lui Israel în mijlocul vostru!

2 Iată, Dumnezeu este mântuirea mea,
sunt încrezător şi nu mă voi teme de nimic!
Căci puterea şi cântarea mea este Domnul,
el este mântuirea mea.
3 Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii. R.

4bcd Lăudaţi-l pe Domnul,
invocaţi al său nume,
faceţi cunoscute între popoare faptele sale,
amintiţi că preaînălţat este numele lui! R.

5 Cântaţi Domnului, căci a făcut lucruri minunate!
Să fie cunoscută aceasta pe tot pământul!
6 Strigă şi chiuie, tu, cea care locuieşti în Sion!
Căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel!” R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Lc 1,45
(Aleluia) Fericită eşti, Fecioară Marie, tu, care ai crezut că se vor împlini cele spuse ţie de Domnul. (Aleluia)

EVANGHELIA
De unde îmi este dată mie aceasta, ca să vină mama Domnului meu la mine?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,39-56
În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iuda. 40 A intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta. 41 Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt 42 şi a strigat cu glas puternic: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău! 43 Şi de unde îmi este dată mie aceasta, ca să vină mama Domnului meu la mine? 44 Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu! 45 Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!” 46 Maria a spus: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul 47 şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, 48 căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, 49 căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic şi numele lui e sfânt! 50 Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el. 51 A arătat puterea braţului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor. 52 I-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei smeriţi; 53 pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale. 54 L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa, 55 după cum a promis părinţilor noştri, lui Abraham şi urmaşilor lui în veci”. 56 Maria a rămas cu ea cam trei luni, apoi s-a întors la casa ei.

Cuvântul Domnului

Anunțuri

Posted in luna sfintei fecioare Maria, Predici si meditatii, Sfânta Fecioară Maria | Etichetat: , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Ajutorul creștinilor…

Posted by Paxlaur pe 24/05/2017

Mama Maria si Pruncul IsusEste greu de stabilit care sunt cele mai repetate cuvinte din Scriptură în viața de zi cu zi. Însă cuvintele Elisabetei și ale Sfintei Fecioare Maria pot fi considerate printre cele mai întâlnite și rostite cuvinte din viața unui creștin. Pe de o parte avem cuvintele Elisabetei care au fost preluate în rugăciunea „Bucură-te, Marie…” iar oricine spune, de exemplu, sfântul Rozariu repetă de cel puțin 50 de ori cuvintele: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul trupului tău”. Iar răspunsul Mariei la salutul Elisabetei a devenit rugăciunea de fiecare seară a tuturor celor care se roagă breviarul, dar și rugăciunea de mulțumire a celor care vor să-l preamărească pe Dumnezeu pentru dragostea și fidelitatea sa prin cântarea Magnificat.

Însă dincolo de cele mai rostite cuvinte, ziua aceasta, ba chiar întreaga lună dedicată Sfintei Fecioare Maria, ne pune în fața uneia dintre cele mai îndrăgite persoane din istoria omenirii: Maica lui Cristos și Mama noastră, ajutorul creștinilor și maica bunului sfat, scăparea păcătoșilor și tămăduitoarea bolnavilor. Cine nu se simte în sărbătoare privind la Maria? Cine nu găsește cel puțin un motiv pentru a se apropia de Maria?

Cele mai multe biserici și sanctuare îi sunt dedicate ei. Este Femeia care în fiecare an pune în mișcare milioane de oameni spre marile sanctuare ale omenirii. Este Mama care consacră mii de inimi și convertește, prin harul Fiului, zeci de mii de suflete. Este Fecioara care repetă fiecărei inimi descurajate cuvintele îngerului Gabriel: „Nu te teme! Pentru Dumnezeu nimic nu este imposibil!” (cf. Lc 1,30.36) Nimic. Nu te teme!

Cu siguranță putem vorbi despre ea ca fiind „prima Doamnă” a omenirii. Cât de adevărate sunt cuvintele „De Maria numquam satis” pentru că niciodată nu vom putea vorbi suficient despre ea, niciodată nu vom putea trăi fără să apelăm la ajutorul și sprijinul ei.

Spre ea se îndreaptă rugăciunea noastră: „Bună Mamă și Fecioară, privește spre noi, sărmanii păcătoși. Fii astăzi mângâierea sufletelor și trupurilor noastre. Alină orice inimă și șterge orice lacrimă din ochii noștri. Pune pe chipul nostru seninătatea privirii tale și speranța mântuirii. Ajută-ne să fim fericiți cu viața noastră, cu credința noastră, cu familia noasră, cu prietenii noștri. Da, bună mamă, ajută-ne să fim fericiți, cu sufletul împăcat”.

Maria e regina fericirii după care sperăm și noi. Ea este fericită pentru că a crezut. Să credem și noi și vom vedea în viața noastră lucrările minunate ale Domnului.


„O, Maria, Fecioară puternică,
vestita şi renumita apărătoare a Bisericii;
tu, ajutorul minunat al creştinilor;
tu, puternică asemenea unei oaste pregătită pentru luptă;
tu care singură ai distrus toate ereziile lumii;
tu, în greutăţi, lupte şi necesităţi, apără-ne de duşman,
iar în ceasul morţii primeşte-ne lângă tine în Paradis. Amin”
(Don Bosco).


24 mai 2017 

Miercuri din săptămâna a 6-a a Paştelui
Ss. Fc. Maria, Ajutorul Creştinilor; Donaţian şi Rogaţian, m.
Fap 17,15.22-18,1; Ps 148; In 16,12-15

LECTURA I
Cel pe care îl cinstiţi fără să-l cunoaşteţi, pe acesta vi-l vestesc.
Citire din Faptele Apostolilor 17,15.22-18,1
În zilele acelea, cei care l-au însoţit pe Paul l-au dus până la Atena şi, primind poruncă pentru Sila şi Timotei ca să meargă cât mai repede la el, au ieşit. 22 Atunci, Paul, stând în picioare în mijlocul Areopagului, a spus: „Bărbaţi atenieni! Din tot ceea ce văd, constat că voi sunteţi foarte religioşi. 23 Căci străbătând cetatea şi observând cu atenţie monumentele voastre sacre, am găsit şi un altar pe care este scris: «Dumnezeului necunoscut”. Aşadar, cel pe care îl cinstiţi fără să-l cunoaşteţi, pe acesta vi-l vestesc. 24 Dumnezeu, care a făcut lumea şi toate câte sunt în ea, cel care este Domnul cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mână de om, 25 nici nu este slujit de mâini omeneşti ca şi cum ar avea nevoie de ceva, el care dă tuturor viaţă, suflare şi toate. 26 El a făcut dintr-unul singur tot neamul omenesc care să locuiască pe toată suprafaţa pământului, i-a stabilit timpuri determinate şi hotare între care să locuiască 27 pentru a-l căuta pe Dumnezeu – fie şi numai bâjbâind – şi să-l găsească, deşi nu este departe de fiecare dintre noi. 28Căci în el trăim, ne mişcăm şi suntem, cum au spus şi unii dintre poeţii voştri: «Căci suntem şi noi din neamul lui”. 29 Aşadar, dacă suntem din neamul lui Dumnezeu, nu trebuie să credem că dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei, indiciu al măiestriei şi al imaginaţiei omului. 30 Dar Dumnezeu, trecând cu vederea timpurile de ignoranţă, vesteşte acum oamenilor de pretutindeni să se convertească. 31 De fapt, el a stabilit o zi în care avea să judece lumea cu dreptate prin omul rânduit pentru aceasta, dând garanţie tuturor prin aceea că l-a înviat din morţi”. 32 Când au auzit ei de învierea din morţi, unii îl luau în râs, alţii ziceau: „Despre asta te vom asculta altă dată”. 33 Astfel, Paul a ieşit dintre ei. 34 Totuşi unii bărbaţi i s-au alăturat şi au crezut. Printre ei erau Dionisie Areopagitul, o femeie cu numele Damaris şi alţii împreună cu ei. 18,1 După acestea, plecând din Atena, Paul s-a dus la Corint.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 148,1-2.11-12ab.12cd-13.14
R.: Cerurile şi pământul, Doamne, sunt pline de mărirea ta!
sau:
Aleluia.

1 Lăudaţi-l pe Domnul din ceruri,
lăudaţi-l întru cei de sus!
2 Lăudaţi-l, voi, toţi îngerii lui,
lăudaţi-l, toate oştirile sale! R.

11 Regii pământului şi toate popoarele,
conducătorii şi toţi judecătorii pământului,
12ab tineri şi fecioare. R.

12cd Bătrâni cu copii
13
să laude numele Domnului,
pentru că numai numele lui este preaînălţat!
Măreţia lui este mai presus de pământ şi de ceruri. R.

14 El a înălţat puterea poporului său
spre lauda tuturor credincioşilor săi,
a fiilor lui Israel, poporul care îi stă aproape. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 14,16
(Aleluia) Îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna. (Aleluia)

EVANGHELIA
Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 16,12-15
În acel timp, Isus le-a zis discipolilor săi: „Mai am multe să vă spun, dar acum nu le puteţi purta. 13Însă când va veni el, Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi şi vă va vesti lucrurile care vor veni. 14 El mă va glorifica pe mine pentru că dintr-al meu va lua şi vă va vesti vouă. 15 Toate câte le are Tatăl sunt ale mele; de aceea v-am spus că ia dintr-al meu şi vă va vesti”.

Cuvântul Domnului

Posted in luna sfintei fecioare Maria, Predici si meditatii, Sfânta Fecioară Maria | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

Drum către Dumnezeu

Posted by Paxlaur pe 11/05/2016

017rublev troitsa

Credința Mariei poate fi asemuită cu credința lui Abraham, pe care Apostolul îl numește «părintele nostru în credință» (cf. Rom 4, 12). În economia mântuirii revelată de Dumnezeu, credința lui Abraham constituie începutul Vechiului Legământ; credința Mariei la Bunavestire inaugurează Noul Legământ. După cum Abraham, «sperând împotriva oricărei speranțe, a crezut că va deveni părintele multor neamuri» (cf. Rom 4, 18), tot astfel Maria, în clipa Buneivestiri, după ce își afirmă starea de fecioară («Cum va fi aceasta de vreme ce nu cunosc bărbat?») a crezut că prin puterea Celui Preaînalt, prin Duhul Sfânt, va deveni Mama Fiului lui Dumnezeu, după cum i-a descoperit îngerul: «Cel Sfânt ce se va naște se va chema Fiul lui Dumnezeu» (Lc 1, 35).

Totuși cuvintele Elisabetei: «Fericită cea care a crezut» nu se referă doar la clipa anume a Buneivestiri. Desigur, aceasta constituie momentul culminant al credinței Mariei în așteptarea lui Cristos, dar este și un punct de plecare pentru întregul ei «drum către Dumnezeu», pentru întregul ei drum de credință. Și pe acest drum, în mod eminent și într-adevăr eroic – cu un tot mai mare eroism al credinței – se realizează «ascultarea» pe care ea o dă cuvântului revelației divine. Și această «ascultare a credinței» de-a lungul întregului drum al Mariei se aseamănă în mod surprinzător cu credința lui Abraham. Ca și patriarhul poporului lui Dumnezeu, și Maria, pe drumul consimțământului ei de fiică și mamă, «a crezut sperând împotriva oricărei speranțe». Mai ales în anumite etape ale acestui drum, binecuvântarea dată «celei care a crezut» avea să se manifeste cu o putere deosebită. A crede înseamnă «a se încredința» adevărului însuși al cuvântului Dumnezeului celui viu, știind și recunoscând cu umilință «cât de nepătrunse sînt judecățile lui și de necercetate căile lui» (Rom 11, 33). Maria, care din voința veșnică a Celui Preaînalt se află, se poate spune, în miezul însuși al «căilor de necercetat» și al «judecăților de nepătruns» ale lui Dumnezeu, li se conformează în penumbra credinței, primind pe deplin și cu inimă deschisă toate cele orânduite în planul divin.

Când, la Bunavestire, află despre Fiul ei a cărui Născătoare va deveni și al cărui «nume se va chema Isus» (=Mântuitor), Maria află și că Fiului ei «Domnul îi va da tronul lui David, părintele lui» și «va domni peste casa lui Iacob în veci și împărăția lui nu va avea sfârșit» (Lc 1, 32-33). În acest sens se îndrepta speranța întregului Israel. Mesia cel făgăduit avea să fie «mare» și însuși solul ceresc afirmă că «va fi mare» – mare atât datorită numelui de Fiu al Celui Preaînalt cât și din asumarea moștenirii lui David. Așadar avea să fie rege, să domnească «peste casa lui Iacob». Maria a crescut în mijlocul acestor așteptări ale poporului său: putea ea oare înțelege, în clipa Buneivestiri, importanța esențială a cuvintelor îngerului? Cum trebuie înțeleasă acea «împărăție» care «nu va avea sfârșit»?

Deși prin credință ea s-a simțit în acea clipă Mama «Regelui-Mesia», a răspuns totuși: «Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău.» (Lc 1, 38). Din primul moment Maria a mărturisit în primul rând «ascultarea credinței», încredințându-se înțelesului tainic pe care îl dădea cuvintelor Buneivestiri Acela de la care ele izvorau: Dumnezeu însuși.

Pe același drum al «ascultării credinței» Maria va auzi ceva mai târziu alte cuvinte: cele rostite de Simeon în Templul din Ierusalim. Era a patruzecea zi după nașterea lui Isus când Maria și Iosif, după prescripția legii lui Moise, «au dus Pruncul la Ierusalim ca să-l pună înaintea Domnului» (Lc 2, 22). Nașterea se petrecuse în cea mai mare sărăcie. Luca ne spune, într-adevăr, că la recensământul hotărât de autoritățile romane Maria s-a dus cu Iosif în cetatea Betleem și, negăsind «loc la casa de popas», a născut pe Fiul său într-un grajd și «l-a culcat în iesle» (cf. Lc 2, 7).

Un om drept și cu frica lui Dumnezeu, pe nume Simeon, apare la acest început al «drumului» de credință al Mariei. Cuvintele lui, inspirate de Duhul Sfânt (cf. Lc 2, 25-27), confirmă adevărul Buneivestiri. Citim, într-adevăr, că el «a luat în brațe» Pruncul, căruia – după porunca îngerului – i se dăduse numele Isus (cf. Lc 2, 21). Cuvintele lui Simeon corespund semnificației acestui nume care înseamnă și Mântuitor: «Dumnezeu este mântuirea». Adresându-se Domnului, el spune: «Au văzut ochii mei mântuirea ta, pe care ai pregătit-o în fața tuturor popoarelor: lumină spre luminarea neamurilor și mărirea poporului tău Israel» (Lc 2, 30-32). Însă tot atunci Simeon se adresează și Mariei cu aceste cuvinte: «Acesta este pus spre căderea și ridicarea multora din Israel și ca semn ce va stârni împotrivire»; și adaugă cu referire directă la Maria: «și prin însuși sufletul tău va trece sabie… ca să se descopere gândurile din multe inimi» (Lc 2, 34-35). Cuvintele lui Simeon pun într-o lumină nouă vestirea pe care Maria a auzit-o de la înger: Isus este Mântuitorul, este «lumina spre luminarea oamenilor». Nu este oare Acela care s-a arătat, într-un fel, în noaptea Crăciunului, când au venit păstorii la iesle? (cf. Lc 2, 8-20). Nu este oare Acela care avea să se arate și mai mult la venirea Magilor de la Răsărit? (cf. Mt 2, 1-12). În același timp, însă, încă de la începutul vieții sale, Fiul Mariei și mama împreună cu El au experimentat adevărul celorlalte cuvinte ale lui Simeon: «semn care va stârni împotrivire» (Lc 2, 34). Vestirea lui Simeon apare ca o a doua vestire către Maria, întrucât îi arată dimensiunea concretă, istorică în care Fiul ei își va îndeplini misiunea și anume înconjurat de neînțelegere și în durere. Dacă o astfel de vestire îi întărește pe de o parte credința în împlinirea făgăduințelor divine de mântuire, pe de altă parte îi arată și că trebuie să-și trăiască ascultarea de credință în durere, alături de Mântuitorul care pătimește, și că maternitatea ei avea să fie neștiută și dureroasă. Într-adevăr, iată că după vizita Magilor și după închinarea lor («și, prosternându-se, l-au adorat»), după oferirea darurilor (cf. Mt 2, 11), Maria, împreună cu Pruncul, trebuie să fugă în Egiptsub ocrotirea plină de grijă a lui Iosif, pentru că «Irod căuta Pruncul ca să-l omoare» (cf. Mt 2, 13). Și până la moartea lui Irod au trebuit să rămână în Egipt (cf. Mt 2, 15).

Ioan Paul al II-lea, Redemptoris Mater, nr. 14-16
(Enciclică despre Preacurata Fecioară Maria
în viața Bisericii peregrine, 25 martie 1987)

Vezi si:

  • (va urma)

Textul este preluat de pe www.magisteriu.ro

Posted in Lecturi, Luna mai, luna sfintei fecioare Maria, Sfânta Fecioară Maria | Etichetat: , , , , | 14 Comments »

Femeia din care s-a născut Răscumpărătorul

Posted by Paxlaur pe 02/05/2016

Ave MariaMAMA RĂSCUMPĂRĂTORULUI are un loc bine definit în planul mântuirii; într-adevăr, «când a venit plinirea timpului, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său născut din femeie, născut sub lege, ca să-i răscumpere pe cei care erau sub lege și ca să dobândim înfierea. Iar pentru că sunteți fii, Dumnezeu a trimis în inimile noastre pe Duhul Fiului Său, care strigă: „Abba, Părinte!”» (Gal 4, 4-6).

Cu aceste cuvinte ale Apostolului Paul, pe care Conciliul Vatican II le reia la începutul capitolului despre Preacurata Fecioară Maria, din Constituția dogmatică Lumen Gentium,  (1) doresc și eu să-mi încep reflecția asupra semnificației Mariei în misterul lui Cristos și asupra prezenței sale active și exemplare în viața Bisericii. Într-adevăr, aceste cuvinte celebrează în același timp iubirea Tatălui, misiunea Fiului, darul Duhului, Femeia din care s-a născut Răscumpărătorul, înfierea noastră divină, în misterul «plinirii timpului».  (2)

Această plinire desemnează timpul fixat din veșnicie, în care Tatăl l-a trimis pe Fiul său «pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică» (In 3, 16). Înseamnă timpul sfânt în care «Cuvântul, care era la Dumnezeu…, s-a făcut trup și a locuit între noi» (In 1, 1.14), făcându-se fratele nostru. Arată timpul în care Duhul Sfânt, care revărsase deja asupra Mariei din Nazaret plinătatea harului, a plăsmuit în sânul ei feciorelnic natura omenească a lui Cristos. Arată timpul în care, prin intrarea Celui Veșnic în timp, este răscumpărat timpul însuși și, umplându-se de misterul lui Cristos, devine în mod definitiv «timpul mântuirii». În sfârșit, indică începutul tainic al drumului Bisericii. Într-adevăr, în liturgie, Biserica o salută pe Maria din Nazaret ca pe începutul său,  (3) pentru că în Neprihănita zămislire vede conturându-se, anticipat în mădularul său cel mai nobil, harul pascal al mântuirii, și în primul rând pentru că în evenimentul Întrupării îi întâlnește, indisolubil uniți, pe Cristos și pe Maria: El, Stăpânul și Capul (cf. Col 1, 18) și ea care, rostind primul fiat din Noul Legământ, îi prefigurează condiția de mireasă și mamă.

2. Întărită de prezența lui Cristos (cf. Mt 28, 20), Biserica peregrinează în timp îndreptându-se către sfârșitul veacurilor și iese în întâmpinarea Domnului care vine; dar pe acest drum – vreau să subliniez de îndată – înaintează reluând drumulstrăbătut de Fecioara Maria care «a înaintat pe calea credinței și a păstrat cu fidelitate unirea cu Fiul său până la picioarele Crucii».  (4)

Reiau aceste cuvinte atât de dense și evocatoare ale Constituției Lumen Gentium, care în partea ei finală oferă o sinteză sugestivă a învățăturii Bisericii despre Maica lui Cristos, cinstită de ea ca Mamă preaiubită și ca model de credință, speranță și iubire.

La puțin timp după Conciliu, marele meu predecesor, Paul al VI-lea, a vorbit din nou despre Sfânta Fecioară, expunând în Enciclica sa Christi Matri și apoi în Îndemnurile Apostolice Signum magnum și Marialis cultus (5) temeiurile și motivele venerării deosebite de care Născătoarea lui Cristos se bucură în Biserică precum și diferitele forme ale pietății mariane – liturgice, populare, private – corespunzătoare cu spiritul credinței.

3. Împrejurarea care mă îndeamnă acum să reiau acest subiect este perspectiva deja apropiată a anului 2000, în care Jubileul bimilenar al nașterii lui Isus Cristos ne îndreaptă în același timp privirea de credință spre Maica lui. În ultimii ani s-au ridicat diferite glasuri sugerând oportunitatea unui Jubileu analog, dedicat celebrării nașterii Mariei, care să îl preceadă pe cel din anul 2000.

În fapt, deși nu se poate stabili un punct cronologic precis pentru data nașterii Mariei, Biserica este totuși mereu conștientă că la orizontul istoriei mântuirii (6) Maria a apărut înaintea lui Cristos. E o realitate că, la apropierea definitivă a «plinirii timpului», adică a venirii mântuitoare a lui Emmanuel, aceea care din veșnicie era destinată să-i fie Mamă exista deja pe pământ. Această anterioritate a ei față de venirea lui Cristos este ilustrată în fiecare an în liturgia Adventului. Așadar, dacă raportăm anii care ne apropie de sfârșitul celui de-al doilea Mileniu și de începutul celui de-al treilea Mileniu după Cristos la așteptarea istorică din vechime a Mântuitorului, se înțelege pe deplin pentru ce în mod deosebit în această perioadă ne îndreptăm cu căldură spre aceea care, în «noaptea» așteptării, a Adventului, a început să strălucească precum adevărata «Stea a dimineții» (Stella matutina). Într-adevăr, după cum steaua aceasta din zori precede răsăritul soarelui, tot astfel Maria precede, de la zămislirea ei neprihănită, venirea Mântuitorului, răsăritul «Soarelui dreptății» în istoria neamului omenesc.  (7)

Prezența ei în Israel – atât de discretă încât a trecut aproape neobservată de contemporani – strălucea luminoasă înaintea Celui Veșnic, care o asociase pe această necunoscută «fiică a Sionului» (cf. Sof 3, 14; Zah 2, 14) cu planul mântuitor ce îmbrățișează întreaga istorie a omenirii. Pe bună dreptate, așadar, la sfârșitul acestui de-al doilea Mileniu, noi creștinii, care știm că planul providențial al Sfintei Treimi este realitatea centrală a Revelației și a credinței, simțim nevoia să scoatem în relief prezența unică a Maicii lui Cristos în istorie, mai ales în acești ani care preced de aproape anul 2000.

Ioan Paul al II-lea, Redemptoris Mater, nr. 1-3
(Enciclică despre Preacurata Fecioară Maria
în viața Bisericii peregrine, 25 martie 1987)

Textul este preluat de pe www.magisteriu.ro

(va urma)

Posted in Ioan Paul al II-lea, Lecturi, Luna mai, luna sfintei fecioare Maria, Sfânta Fecioară Maria | Etichetat: , , , , , | 20 Comments »

Sfârşitul lunii mai

Posted by Paxlaur pe 31/05/2013

Mama Maria si Pruncul IsusÎn câteva minute se va încheia luna mai, luna Sfintei Fecioare Maria: îţi mulţumesc o bună, mamă, pentru toate harurile şi bucuriile pe care le-am primit de la tine în această lună.

Este un privilegiu ca această lună să se încheie cu o sărbătoare care ne aminteşte de dragostea Născătoarei de Dumnezeu faţă de oameni: Vizita Sfintei Fecioare Maria la vara sa Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul. Mi-a plăcut mult rugăciunea de după Sfânta Împărtăşanie de la Sfânta Liturghie din această zi, rugăciune care leagă sărbătoare de ieri (Trupul şi Sângele Domnului) cu cea de astăzi: Să te preamărească Biserica ta, Dumnezeule, căci le-ai făcut lucruri mari credincioşilor tăi; şi, după cum sfântul Ioan a tresăltat de bucurie simţind prezenţa ascunsă a lui Isus, tot astfel, şi poporul tău să aibă fericirea de a simţi că el este pururi viu în sfânta Împărtăşanie. El, care vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. Amin.

Plăcut a fost să medităm în această ultimă zi de mai cuvintele sfântului Beda Venerabilul, fragment luat din Omiliile sale şi propus pentru această zi la Oficiul Lecturilor:

Sufletul meu îl preamărește pe Domnul și duhul meu se bucură în Dumnezeu, mântuitorul meu (Lc 1,46). Cu aceste cuvinte, Maria face cunoscute mai întâi darurile pe care Dumnezeu i le-a acordat ei într-un mod special, apoi amintește binefacerile universale pe care Dum­nezeu nu încetează să le reverse în veci asupra neamu­lui omenesc. Îl preamărește pe Domnul sufletul aceluia care îndreaptă spre lauda și slujirea lui toate energiile omului interior, al aceluia care, respectând poruncile lui Dumnezeu, arată că se gândește mereu la puterea maiestății sale. Tresaltă de bucurie în Dum­nezeu, mântu­itorul său, duhul aceluia pe care nu-l a­trage nimic pămân­tesc, pe care nu-l macină abundența lucrurilor trecă­toare, pe care nu-l doboară nici o situație potrivnică, ci își pune toată bucuria în amintirea Creatorului său, de la care speră mântuirea veșnică.

Aceste cuvinte stau bine pe buzele tuturor sfinților, dar se cuvenea într-un mod cu totul special să fie pro­nunțate de fericita Maică a lui Dumnezeu, care, printr-un privilegiu unic, ardea de o iubire cu totul spirituală față de acela pe care a avut bucuria să-l zămislească în trupul său.

Pe bună dreptate a putut ea să tresalte de bucurie în Isus, adică în Mântuitorul ei, mai mult decât toți ceilalți sfinți, deoarece știa că cel pe care ea îl cunoștea ca auto­rul veșnic al mântuirii urma să se nască din trupul ei prin­tr-o naștere temporală și că în una și aceeași persoană va fi cu adevărat prezent fiul ei și Domnul ei.

Căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic și nu­mele lui e sfânt (Lc 1,49). Nu-și atribuie, așadar, nici un merit, ci întreaga ei măreție i-o atribuie acelui dar care, subzistând prin esență în toată puterea și gran­doarea sa, obișnuiește să-i facă pe credincioșii săi, din mici și slabi cum sunt, puternici și mari.

Bine a adăugat apoi: Numele lui e sfânt, ca să-i averti­zeze pe ascultătorii ei, ba chiar să-i învețe pe toți cei la care vor ajunge cuvintele sale, ca să aibă încre­dere în numele lui și să-l invoce. În felul acesta, vor putea să fie și ei părtași la sfințenia veșnică și la mân­tuirea adevă­rată, conform cuvintelor profetice: Oricine va invoca numele Domnului se va mântui (Il 3,5). Căci acesta este numele despre care s-a spus mai sus: Și duhul meu se bucură în Dumnezeu, mântuitorul meu.

Astfel, în sfânta Biserică s-a răspândit obiceiul foarte frumos și mântuitor ca imnul Mariei să fie cântat de toți în fiecare zi la rugăciunea vesperelor. În felul acesta, sufletele credincioșilor, făcând atât de des memoria întru­pării Domnului, se aprind de o iubire și mai mare, iar meditarea frecventă a exemplelor Mamei lor îi întărește în virtute. Și este bine ca aceasta să fie făcută seara, de­oarece mintea noastră, obosită de activitățile din timpul zilei și solicitată de atâtea gânduri, are nevoie, atunci când vine timpul odihnei, să se recu­leagă pentru a-și regăsi unitatea atenției.

Din Omiliile sfântului Beda Venerabilul, preot
(Cartea 1, 4: CCL 122, 25-26.30)

Iar aceste rânduri din imnul de la Breviar sunt glasurile noastre ce vor striga şi dincolo de luna mai spre mijlocirea şi ajutorul Neprihănitei:

După cum Elisabeta, cea cu tâmplele cărunte,
Te-a primit cu bucurie în căsuța de la munte,
Tot așa, creștinii ușa larg deschisă azi o lasă
Și te-așteaptă, o, Fecioară, să pășești la ei în casă.

Din prăpastia pierzării cine poate să mai iasă,
Dacă tu nu-ntinzi o mână, bună Mamă și Crăiasă,
Vino tu, cea mai frumoasă decât cerul plin de stele,
Te chemăm, căci ne apasă munți întregi de fapte rele.

Stea a mării luminoasă, spre port sigur călăuză,
Știm că mila ta lumina nimănui nu i-o refuză;
Rătăciților vieții, prăbușiților în tină,
O speranță le răsare și o rază de lumină.

Acum mă încredinţez Inimii Preasfinte a lui Isus, inimă căreia îi este dedicată luna iunie:

„Isuse cu inima blândă şi smerită, fă inima noastră asemenea cu inima ta!”
Amin!

Posted in Luna mai, luna sfintei fecioare Maria, Predici si meditatii, Sfânta Fecioară Maria | Etichetat: , , , , | 2 Comments »

 
%d blogeri au apreciat asta: