Toţi suntem misionari, nu este numai o treabă de preoţi

Misionarism_Adho-inseamna-nascuta-duminica-457x610Misiunea? Nu este numai „o treabă de preoţi”. Toţi, laicii în prima linie, sunt chemaţi astăzi, într-o lume globalizată dar fragmentată, să răspândească unicul mesaj de adevăr conţinut în Evanghelie. O îndatorire care „aparţine tuturor”, şi copiilor care trebuie educaţi la „misionaritate” încă din copilărie. Este o invitaţie de a lărgi orizonturile aceea a cardinalului Fernando Filoni, prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, pentru a împlini mandatul lui Cristos dat discipolilor săi: „Aşadar, mergeţi, botezaţi, învăţaţi”.

Prezentând în Vatican a 91-a Zi Mondială a Misiunii care se celebrează duminică 22 octombrie, cardinalul comentează datele difuzate astăzi de agenţia Fides care atestă cum s-a schimbat numărul catolicilor în lume: aproape un miliard şi 300 de milioane, 17,7% din populaţia mondială. Şi reafirmă că „misiunea aparţine tuturor”: „Este vorba de a ne însuşi misionaritatea, altminteri misiunea rămâne scop în sine”.

Însă atenţie să nu fie diminuată numai la o activitate practică: „Trebuie să existe în fond o spiritualitate care mişcă, altminteri se face numai sociologie”, avertizează Filoni. Şi arată jurnaliştilor în Sala de Presă a Sfântului Scaun un material video în care viaţa unui grup de misionari din Africa este însoţită cu rugăciunea unei comunităţi de surori de claustrare. Acţiunea şi rugăciunea merg în acelaşi pas, subliniază cardinalul: „Dacă lipseşte spiritualitatea riscăm să facem, e adevărat, o activitate socială bună, importantă” dar fără „un suflet”, pentru că „sufletul se hrăneşte din rugăciune”.

„Care este fundamentul misiunii?” întreabă Filoni, făcând referinţă la întrebarea obişnuită a papei Francisc. „Răspunsul este evident, clar: este Isus care spune «Eu sunt calea, adevărul, viaţa». Acesta este fundamentul misiunii: a-l duce pe Isus drept cale, adevăr şi viaţă. Dacă nu s-ar face asta, atunci am putea să fim într-o fază de ideologie, de o anumită învăţătură, dar nu de un mecanism voit de Isus, care este acela al mântuirii, al sfinţirii, al harului şi al binelui pentru om”, afirmă prefectul.

Vorbind despre obstacolele legislative puse activităţii misionare în unele naţiuni, Filoni a repropus figurile primilor laici creştini coreeni, a chinezului Xu Guangqi, „mandarinul lui Dumnezeu”, şi a japonezului Takayama Ucon, „samuraiul lui Dumnezeu”, ca exemple de laici care au mărturisit credinţa în Cristos şi în contexte dificile, înconjuraţi de rezistenţe şi opoziţii cu caracter politic şi cultural. După aceea Filoni a indicat în sfântul Paul primul mare misionar şi în sfântul Francisc Xaveriu, iezuitul care a dus Evanghelia în contact cu marile culturi orientale, patronul misiunilor moderne, fără a o uita pe călugăriţa franceză Pauline Marie Jaricot, fondatoarea Operei Propaganda Fide, declarată venerabilă. Pentru ea auspiciul ca să poată fi ridicată în curând la cinstea altarelor în aşa fel încât să fie celebrată ca martoră a grijii misionare exprimate de laici.

La rândul său, monseniorul Protase Rugambwa, preşedinte al Operelor Pontificale Misionare, a pus accentul pe diferenţa dintre prozelitism şi evanghelizare. Primul „constă în «a lua» pe cineva, în sensul de a cumpăra pe cineva, a arăta o faţă dar cu intenţia de a cuceri pe cineva”. Evanghelizarea este contrariul: înseamnă a da o „mărturie care atrage”. „Religia trebuie «să atragă» prin modul de a face şi de a trăi al credinciosului”.

Şi asta trebuie s-o facă oricine, a remarcat părintele Tadeusz Novach, secretar general pro tempore al Operei Pontificale Misionare. Pentru că „Evanghelia este pentru toţi. Misiunea Bisericii nu este o îndatorire numai pentru preoţi sau călugări. Ci noi toţi creştinii, prin Botez şi cu credinţă, suntem chemaţi să proclamăm Evanghelia cu viaţa noastră, pentru a-i face pe ceilalţi să-l întâlnească pe Cristos viu”.

Cu privire la aportul laicilor adus lumii misionare, statisticile recente, difuzate de Fides, vorbesc despre o diminuare globală cu 16.723 de unităţi, deosebit de sensibilă în America (-13.506), urmată de Europa (-2.837) şi Asia (-1.117). Creşterile se înregistrează în Africa (+679) şi în Oceania (+58). În total misionarii laici în lume sunt 351.797. Botezaţii, confirmă cifrele luate din Anuarul Statistic al Bisericii Catolice (date referitoare la anul 2015), sunt în schimb 12 milioane şi jumătate mai mulţi faţă de anul precedent (2014).

În dosar sunt prezente şi câteva numere despre operele realizate de Biserica catolică în cele cinci continente care gestionează 216.548 institute şcolare frecventate de peste 60 de milioane de elevi. Aproape 5 milioane şi jumătate sunt tinerii însoţiţi de institute catolice în timpul studiilor la şcolile superioare şi la universităţi, în timp ce se număr 118 mii de institute sociale şi caritative catolice (spitale, leprozerii, orfelinate, case pentru bătrâni) răspândite în fiecare ţară din lume.

Operele Pontificale Misionare (Propagarea Credinţei, Sfântul Petru Apostol, Copilăria Misionară, Uniunea Misionară) – se citeşte în sfârşit în raport – în sprijinirea Bisericilor locale (construirea de capele şi seminarii, instruire, activităţi pastorale şi de formare), au virat în 2016 ajutoare în valoare de circa 134 milioane de dolari americani.

(de Salvatore Cernuzio
după Vatican Insider, 20 octombrie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

http://www.ercis.ro

Reclame

Iată-mă, trimite-mă pe mine!

Tu esti preot in veciIubiți frați și surori!

În anii trecuți, am avut ocazia să reflectăm asupra a două aspecte care se referă la vocația creștină: invitația de „a ieși din noi înșine” pentru a ne pune în ascultarea glasului Domnului și importanța comunității ecleziale ca loc privilegiat în care chemarea lui Dumnezeu se naște, se alimentează și se exprimă.

Acum, cu ocazia celei de-a 54-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații, aș vrea să mă opresc asupra dimensiunii misionare a chemării creștine. Cine se lasă atras de glasul lui Dumnezeu și a pornit în urmarea lui Isus descoperă foarte repede, înlăuntrul său, dorința de nesuprimat de a duce Vestea Bună fraților, prin evanghelizare și prin slujirea în caritate. Toți creștinii sunt constituiți misionari ai Evangheliei! De fapt, discipolul nu primește darul iubirii lui Dumnezeu pentru o mângâiere privată; nu este chemat să se ducă pe sine însuși, nici să se îngrijească de interesele unei firme; el este pur și simplu atins și transformat de bucuria de a se simți iubit de Dumnezeu și nu poate reține această experiență numai pentru sine: „Bucuria Evangheliei care umple viața comunității discipolilor este o bucurie misionară” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 21).

De aceea, angajarea misionară nu este ceva care se adaugă la viața creștină, ca și cum ar fi un ornament, ci, dimpotrivă, este situată în inima credinței înseși: relația cu Domnul implică faptul de a fi trimiși în lume ca profeți ai cuvântului său și martori ai iubirii sale.

Dacă experimentăm în noi și multe fragilități și putem să ne simțim uneori descurajați, trebuie să ne ridicăm capul spre Dumnezeu, fără a ne lăsa striviți de sentimentul de nepotrivire sau de a ceda în fața pesimismului, care ne face spectatori pasivi ai unei vieți obosite și obișnuite. Nu există pentru teamă: însuși Dumnezeu e cel care vine să ne purifice „buzele necurate”, făcându-ne capabili pentru misiune: „«Iată, atingându-se acesta de buzele tale, vinovăția și păcatul tău sunt acoperite!». Am auzit glasul Domnului, zicând: «Pe cine voi trimite și cine va merge pentru noi». Iar eu am răspuns: «Iată-mă, trimite-mă pe mine!»” (Is 6,6-8).

Fiecare discipol misionar aude în inimă acest glas divin care îl invită să „treacă” prin mijlocul oamenilor, ca Isus, „vindecând și făcând bine” tuturor (cf. Fap 10,38). De fapt, deja am avut ocazia să amintesc că în virtutea Botezului, fiecare creștin este un „cristofor”, adică „unul care îl poartă pe Cristos” fraților (cf. Cateheză, 30 ianuarie 2016). Acest lucru este valabil îndeosebi pentru cei care sunt chemați la o viață de consacrare specială precum și pentru preoți, care cu generozitate au răspuns „iată-mă, Doamne, trimite-mă pe mine!”. Cu entuziasm misionar reînnoit, ei sunt chemați să iasă din sfintele țarcuri ale templului, pentru a permite duioșiei lui Dumnezeu să se reverse în favoarea oamenilor (cf. Omilie Sfânta Liturghie a Crismei, 24 martie 2016). Biserica are nevoie de astfel de preoți: încrezători și senini pentru că au descoperit adevărata comoară, nerăbdători să meargă s-o facă cunoscută tuturor cu bucurie! (cf. Mt 13,44).

Desigur, nu sunt puține întrebările care apar atunci când vorbim despre misiunea creștină: ce înseamnă a fi misionar al Evangheliei? Cine ne dăruiește forța și curajul vestirii? Care este logica evanghelică din care se inspiră misiunea? La aceste întrebări putem răspunde contemplând trei scene evanghelice: începutul misiunii lui Isus în sinagoga din Nazaret (cf. Lc 4,16-30); drumul pe care El îl parcurge ca Înviat alături de discipolii din Emaus (cf. Lc 24,13-35); și în sfârșit parabola seminței (cf. Mc 4,26-27).

Isus este uns de Duhul Sfânt și trimis. A fi discipol misionar înseamnă a participa activ la misiunea lui Cristos, pe care însuși Isus o descrie în sinagoga din Nazaret: „Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor închiși eliberarea și celor orbi recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriți; să vestesc un an de îndurare al Domnului” (Lc4,18-19). Aceasta este și misiunea noastră: a fi unși de Duhul Sfânt și a merge spre frați ca să vestim Cuvântul, devenind pentru ei un instrument de mântuire.

Isus se alătură drumului nostru. În fața întrebărilor care apar din inima omului și a provocărilor care se ridică din realitate, putem să avem o senzație de rătăcire și să simțim un deficit de energii și de speranță. Există riscul ca misiunea creștină să apară ca o simplă utopie irealizabilă sau, oricum, o realitate care depășește forțele noastre. Dar dacă-l contemplăm pe Isus Înviat, care merge alături de discipolii din Emaus (cf. Lc 24,13-15), încrederea noastră poate să fie reînsuflețită; în această scenă evanghelică avem o adevărată „liturgie a străzii”, care precede pe cea a Cuvântului și a Pâinii frânte și ne comunică, în fiecare pas al nostru, că Isus este alături de noi! Cei doi discipoli, răniți de scandalul Crucii, se întorc acasă parcurgând calea înfrângerii: poartă în inimă o speranță înfrântă și un vis care nu s-a realizat. În ei tristețea a luat locul bucuriei Evangheliei. Ce face Isus? Nu-i judecă, parcurge însăși drumul lor și, în loc să ridice un zid, deschide o nouă breșă. Lent transformă descurajarea lor, face să ardă inima lor și deschide ochii lor, vestind Cuvântul și frângând Pâinea. În același mod, creștinul nu poartă singur angajarea misiunii, ci experimentează, chiar și în trude și în neînțelegeri, „că Isus merge cu el, vorbește cu el, respiră cu el, muncește cu el. Îl simte pe Isus viu împreună cu el în mijlocul angajării misionare” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 266).

Isus face să încolțească sămânța. În sfârșit, este important a învăța din Evanghelie stilul vestirii. De fapt, adesea, chiar și cu intențiile cele mai bune, se poate întâmpla să se tolereze o anumită manie de putere, prozelitismul sau fanatismul intolerant. În schimb, Evanghelia ne invită să refuzăm idolatria succesului și a puterii, preocuparea excesivă pentru structuri și o anumită neliniște care răspunde mai mult unui spirit de cucerire decât celui de slujire. Sămânța Împărăției, deși mică, invizibilă și uneori nesemnificativă, crește în tăcere grație lucrării neîncetate a lui Dumnezeu: „Așa este împărăția lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânța în pământ și, fie că doarme, fie că se scoală, noaptea și ziua, sămânța răsare și crește, nici el nu știe cum” (Mc 4,26-27). Aceasta este prima noastră încredere: Dumnezeu depășește așteptările noastre și ne surprinde cu generozitatea sa, făcând să răsară roadele muncii noastre dincolo de calculele eficienței umane.

Cu această încredere evanghelică ne deschidem la acțiunea tăcută a Duhului, care este fundamentul misiunii. Niciodată nu va putea exista nici pastorație vocațională, nici misiune creștină fără rugăciunea asiduă și contemplativă. În acest sens, trebuie alimentată viața creștină cu ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu și, mai ales, să se îngrijească relația personală cu Domnul în adorația euharistică, „loc” privilegiat de întâlnire cu Dumnezeu.

Această prietenie intimă cu Domnul doresc s-o încurajez cu putere, mai ales pentru a implora de sus noi vocații la preoție și la viața consacrată. Poporul lui Dumnezeu are nevoie să fie condus de păstori care-și dedică viața în slujba Evangheliei. De aceea, cer comunităților parohiale, asociațiilor și numeroaselor grupuri de rugăciune prezente în Biserică: împotriva ispitei descurajării, continuați să-l rugați pe Domnul pentru ca să trimită lucrători în secerișul său și să ne dea preoți îndrăgostiți de Evanghelie, capabili să devină aproapele cu frații și, astfel, să fie semn viu al iubirii milostive a lui Dumnezeu.

Iubiți frați și surori, și astăzi putem să regăsim ardoarea vestirii și să propunem, mai ales tinerilor, urmarea lui Cristos. În fața senzației răspândite a unei credințe obosite sau reduse la simple „datorii de îndeplinit”, tinerii noștri au dorința de a descoperi fascinația mereu actuală a figurii lui Isus, de a se lăsa interogați și provocați de cuvintele sale și de gesturile sale și, în sfârșit, de a visa, grație Lui, o viață pe deplin umană, bucuroasă să se dedice în iubire.

Maria Preasfântă, Mama Mântuitorului nostru, a avut curajul de a îmbrățișa acest vis al lui Dumnezeu, punând tinerețea sa și entuziasmul său în mâinile sale. Mijlocirea sa să ne obțină aceeași deschidere a inimii, promptitudinea în a rosti acel „Iată-mă” al nostru la chemarea Domnului și bucuria de a porni la drum (cf. Lc 1,39), asemenea ei, pentru a-l vesti întregii lumi.

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc
pentru cea de-a 54-a Zi Mondială
de Rugăciune pentru Vocații
7 mai 2017

Stimulați de Duhul Sfânt pentru misiune

Traducător: pr. Mihai Pătrașcu

Preluat de pe www.magisteriu.ro

paxlaur@yahoo.com 7:00 - 22:00
%d blogeri au apreciat asta: