Arhive pentru ‘Postul Mare’

Copilul care așteaptă Învierea

Postul Mare este un timp special de rugăciune, post și pomană (Mt 5,1-21).

Ceea ce cere rugăciunea, postul imploră, milostivirea primește.

„Trei sunt, fraților, trei sunt lucrurile prin care credin­ța este trainică, evlavia durează, virtutea rămâne: rugă­ciunea, postul, milostivirea. Ceea ce cere rugă­ciunea, postul imploră, milostivirea primește. Aceste trei lucruri, rugăciunea, postul, milostivirea, sunt un singur lucru și primesc viața unul de la celălalt.
Postul este sufletul rugăciunii și milostivirea este viața postului. Nimeni să nu le despartă, pentru că nu reușesc să stea despărțite. Cel care are numai una și nu le are pe toate trei împreună nu are nimic. De aceea, cel care se roagă, să postească. Cel care postește, să fie milostiv. Cel care, cerând, dorește să fie ascultat, să-l asculte pe cel care îi cere. Cel care vrea să aibă des­chisă inima lui Dumnezeu față de sine să nu-și închidă inima sa față de cel care-l imploră” (din Predicile sfântului Petru Crisologul, episcop (Pred. 43: PL 52, 320.322… Mai multe din această predică PUTEȚI CITI AICI: TREI LUCRURI POTRIVITE TIMPULUI NOSTRU).

Mulți nu am reușit să unim în viața noastră pomana, postul și rugăciunea.

Să încercăm măcar în această săptămână, pe ultima sută de metri,

  • să oferim timp pentru Dumnezeu, rugându-ne mai mult, mai ales pentru cei uitați, abandonați;
  • să ne mortificăm trupul și poftele lui, postind de la ceea ce nu se potrivește cu suferințele Mântuitorului;
  • să renunțăm la ceea ce avem (nu doar la ceea ce nu ne mai trebuie!) pentru a dărui celor ce nu au NIMIC, milostivindu-ne de cei mai săraci dintre săraci.

Domnul este aproape!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur în favoarea copiilor săraci, în special în favoarea educării celor ce riscă să abandoneze școala din cauza sărăciei (Detalii despre unele proiecte AICI).

Sunt mulți copii care așteaptă Învierea, care așteaptă cu speranță o rază de lumină în întunericul de fiecare zi, un colț de pâine care să astâmpere foamea cea de toate zilele, un cuvânt bun care să șteargă lacrima ochilor nevinovați.

Vă mulțumesc! Să avem cu adevărat o săptămână sfântă!

„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4.00

Fii generos!
Nu oferi doar din ceea ce ai,
ci dăruiește din ceea ce ești.

Cât de luminoasă ne face ziua cuvântul Domnului care strigă ființei noastre: „Nu uita: Dumnezeu îl iubeşte pe cel care dă cu bucurie!” (cf. 2Cor 9,7). Vedem astfel că, în această lună dedicată inimii preasfinte, revine chemarea Domnului de a ne lepăda de zgârcenie, de lăcomie și de orice altă formă de avariție, și de a îmbrățișa cu bucurie sărăcia și slujirea săracilor. Însă aceasta trebuie să o facem astfel încât să nu căutăm răsplata oamenilor și laudele lor, ci doar împlinirea voinței lui Dumnezeu Tatăl care vede în ascuns tot ceea ce facem, tot ceea ce purtăm în inima noastră (cf. 2Cor 9,9; Mt 6,1-5).

Renunțarea la o viață plină de zgârcenie, renunțarea la indiferența față de cei aflați în lipsuri și dezlipirea de trecut sunt grele. Nu toți reușesc să spună asemenea Apostolului: „Eu nu consider că mi-aș fi atins țelul, dar fac un singur lucru: dau uitării cele din urma mea și tind la cele dinainte; cu ochii la țintă, urmăresc răsplata la care Dumnezeu ne cheamă acolo sus în Cristos Isus” (Fil 3,13-14). Sfinții au reușit: au dat uitării trecutul lor și au privit spre Cristos cel sărac și spre răsplata vieții veșnice. Printre ei se află și sfântul Alois, care și-a însușit aceste cuvinte și le-a trăit: „Toate, care mai înainte erau pentru mine câștiguri, acum le socotesc că sunt ca o pierdere față de înălțimea cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu. Pentru el am renunțat la toate și le consider drept gunoaie, pentru ca să-l pot câștiga pe Cristos” (Fil 3,8).

Oare cum este să faci din Dumnezeu binele suprem după care să suspini ziua și noaptea? Să nu vrei să știi altceva decât pe Cristos. Să nu te intereseze altceva decât Împărăția cerurilor. Să fii acel negustor care a găsit un mărgăritar de mare preț și pentru el a renunțat la tot, a vândut totul și l-a cumpărat (Mt 13,44-46). De unde se poate primi harul pentru o astfel de viață dedicată în întregime lui Dumnezeu? Aceasta se întâmplă doar în viața celui care se lasă „cucerit de Cristos”, fascinat de prezența sa și pune în practică cuvântul său, trăind în post, rugăciune și generozitate față de cei săraci.

Mulți dintre cei care s-au lepădat de zgârcenie și au început să practice pomana, pot spune: „Am învățat să ofer nu pentru că am prea mult, ci pentru că știu cum este să nu ai”. Aceste cuvinte nu sunt doar o invitație la genereozitate, ci sunt strigătul celor care au nevoie de ajutorul nostru. Când le auzim și nu dăruim nu facem distincția între sacru și profan, între esențial și dispensabil. Fără această distincție vrem doar să adunăm, să avem. Când nu știm valoarea sacrului, ne îngrijim doar de trup, uitându-ne sufletul. Ai privit vreodată sufletele din jur? Ai văzut trupul lor, ochii lor care caută speranță? Într-o zi și tu ai fost privit, ajutat, iubit. Astăzi ești chemat tu să privești, să oferi, să iubești!


Fii generos!
Nu oferi doar din ceea ce ai,
ci dăruiește din ceea ce ești.

Detalii AICI!


„Orice faceți, să faceți din inimă ca pentru Domnul,
și nu ca pentru oameni,
știind că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii.
Pe Domnul Cristos îl slujiți” (Col 3,23-24).

SPRIJINĂ și tu UN COPIL care riscă să abandoneze ȘCOALA și VIAȚA!

Cei care doresc pot susține proiectele Paxlaur (în special ajutorul acordat copiilor săraci pentru a nu abandona școala și viața!) fie prin PayPal (paxlaur@yahoo.com), fie prin contul RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Pentru alte detalii: paxlaur@yahoo.com Vă mulțumesc! Domnul să vă binecuvânteze! Pr. Laurențiu Dăncuță

€4.00

Ce înseamnă în mod esenţial Postul Mare pentru creştini?

Ca şi cum Cristos n-ar exista.
Este ideea de bază cu care lumea
şi mijloacele sale de comunicare
vorbesc tot timpul despre Biserică.
Interesează istoria ei
(aproape mereu cea negativă, nu cea a sfinţeniei),
organizarea, punctul de vedere asupra problemelor momentului,
faptele şi bârfele din interiorul ei…
Cu greu este numită o dată persoana lui Isus.

Predicatorul Casei Pontificale explică tema meditaţiilor pentru papa şi Curia Romană

Pentru a vorbi despre Isus (de Nicola Gori)

Se vorbeşte mult despre Biserică, mai ales despre defectele membrilor săi, şi mai puţin despre Isus. A pornit de la această consideraţie cardinalul Raniero Cantalamessa, predicator al Casei Pontificale, în pregătirea reflecţiilor de Postul Mare din acest an. De fapt, a-l pune în centru pe Cristos este ceea ce propune cardinalul de la fraţii capucini în predicile pentru papa şi pentru Curia Romană care începând din 26 februarie 2021, se vor ţine în Vatican timp de patru vineri până la 26 martie. Într-un timp încă marcat de pandemie, ca în experienţa precedentă din Adventul 2020, pentru cardinalii, episcopii şi prelaţii din familia pontificală, angajaţii din Vatican şi din Vicariatul de Roma, superiorii generali sau procuratorii ordinelor călugăreşti care fac parte din Capela Pontificală întâlnirea este la ora 9.00 în Aula „Paul al VI-lea”. Tema întâlnirilor „«Voi cine spuneţi că sunt eu?» (Mt 16,15): dogma cristologică, izvor de lumină şi de inspiraţie”. Predicatorul vorbeşte despre asta în acest interviu la „L’Osservatore Romano”.

Pentru ce alegerea acestei teme?

Este datorată ascultării câtorva cuvinte ale Papei Francisc. M-au impresionat puternic acelea rostite de el la audienţa generală din 25 noiembrie 2020. Spunea el, şi se înţelegea din ton că acest lucru îl atingea profund: „Găsim aici [în Faptele Apostolilor 2,42] patru caracteristici esenţiale ale vieţii ecleziale: ascultarea învăţăturii apostolilor, prima; a doua, păstrarea comuniunii reciproce; a treia, frângerea pâinii şi, a patra, rugăciunea. Ele ne amintesc că existenţa Bisericii are sens dacă rămâne puternic unită cu Cristos… Tot ceea ce în Biserică creşte în afara acestor «coordonate» este lipsit de temelii„. Cele patru coordonate ale Bisericii, aşa cum se vede, se reduc în cuvintele papei la unul singur: a rămâne ancorată în Cristos. Este cunoscută maxima de a trăi etsi Deus non daretur, ca şi cum Dumnezeu n-ar exista. Este o maximă discutabilă şi de fapt foarte discutată şi pe bună dreptate contestată. Însă există şi un alt pericol care nu este mai mic şi este de a trăi etsi Christus non daretur, ca şi cum Cristos n-ar exista. Este ideea de bază cu care lumea şi mijloacele sale de comunicare vorbesc tot timpul despre Biserică. Interesează istoria ei (aproape mereu cea negativă, nu cea a sfinţeniei), organizarea, punctul de vedere asupra problemelor momentului, faptele şi bârfele din interiorul ei… Cu greu este numită o dată persoana lui Isus. Amintim ideea, promovată un scurt timp şi în Italia, a unei posibile alianţe între cei care cred şi cei care nu cred, bazată pe valorile civile şi etice comune, pe rădăcinile creştine ale culturii noastre şi aşa mai departe. Cu alte cuvinte, o înţelegere care nu este bazată pe ceea ce s-a întâmplat în lume cu venirea lui Cristos, ci pe ceea ce s-a întâmplat după aceea, după el. Toate acestea au făcut să se nască în mine dorinţa de a dedica meditaţiile din Postul Mare persoanei lui Isus Cristos. Este adevărat, despre Isus se vorbeşte încontinuu printre cei care cred, în cadrul Bisericii, însă se face asta împreună cu atâtea alte lucruri. M-am gândit că ar fi util, o dată, să vorbim numai despre el, ca şi cum ar exista numai el şi ar merita să ne ocupăm numai de el (care, până la urmă, este adevărul!].

Ce spaţiu va avea în meditaţii situaţia actuală a pandemiei?

Aproape niciunul! Despre pandemie am vorbit la cald în discursul ţinut în „Sfântul Petru” în Vinerea Sfântă din 2020. În el încercam să arăt cum să citim cu ochi de credinţă acest eveniment teribil, ce ne spune el despre Dumnezeu şi despre noi. După aceea, în predicile din Adventul trecut (sub titlul luat din psalm: „Învaţă-ne să numărăm zilele noastre şi vom ajunge la înţelepciunea inimii”) am încercat să reflectez asupra câtorva teme pe care pandemia ne-a constrâns să le scoate din uitare: moartea, viaţa veşnică şi mai ales asigurarea că, întrupându-se, Dumnezeu a urcat în însăşi barca noastră, care de aceea nu se poate scufunda. În Postul Mare, tocmai pentru a respecta intenţia de a vorbi o dată numai despre Isus, m-am gândit să las la o parte tema pandemiei, asupra căreia, de altfel, ar fi prezumţie să vreau să adaug alte cuvinte la tot ceea ce Sfântul Părinte, se poate spune că în fiecare zi, ne dăruieşte cu privire la ea nouă credincioşilor şi lumii.

Ce înseamnă în mod esenţial Postul Mare pentru creştini?

Aş spune, în substanţă, ceea ce a însemnat el pentru Isus! Isus s-a retras în pustiu pentru a posti, desigur, însă nu numai şi nu îndeosebi pentru asta. S-a retras pentru a se ruga, pentru a se sintoniza perfect, şi ca om, cu voinţa Tatălui şi a se pregăti s-o realizeze perfect în activitatea publică pe care urma s-o înceapă. Şi pentru noi, Postul Mare ar trebui să fie înainte de toate un timp în care să ne gândim un pic mai mult la Dumnezeu, să ascultăm cuvântul său, să ne distanţăm un pic de preocupările zilnice care riscă să ne facă să uităm de ce suntem în lume. Sunt lucruri pe care cu alte cuvinte ni le-a amintit Papa Francisc în mesajul său pentru Postul Mare, centrat în întregime pe modul de a cultiva acest timp cele trei virtuţi teologale ale credinţei, speranţei şi carităţii.

(După L’Osservatore Romano, 25 februarie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Preluat de pe ercis.ro


ofera-o-floare-si-o-paine-martie-2021

Susține blogul și proiectele Paxlaur: oferă o floare în luna martie

Oferă o floare unei mame fără flori. PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€6.00

A deveni conformi cu Cristos este un dar inestimabil al milostivirii divine

Postul mare_convertirea

Mesajul Sfântului Părinte pentru Postul Mare 2019

„Creaţia aşteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,19)

Iubiţi fraţi şi surori,

În fiecare an, prin Maica Biserică, Dumnezeu „dăruieşte credincioşilor săi harul ca, cu suflete curăţate de păcat, să aştepte plini de bucurie tainele sfinte ale învierii. Pentru ca […] să primească cu prisosinţă harul pe care tu îl reverşi asupra fiilor tăi” (Prefaţa pentru Postul Mare, I). În acest mod putem merge, din Paşte în Paşte, spre împlinirea acelei mântuiri pe care deja am primit-o graţie misterului pascal al lui Cristos: „căci în speranţă am fost mântuiţi” (Rom 8,24). Acest mister de mântuire, deja activ în noi în timpul vieţii pământeşti, este un proces dinamic care include şi istoria şi întreaga creaţie. Sfântul Paul ajunge să spună: „Creaţia aşteaptă cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,19). În această perspectivă aş vrea să ofer şi câteva idei de reflecţie, care să însoţească drumul nostru de convertire în următorul Post Mare.

1. Răscumpărarea creaţiei

Celebrarea Triduum-ului Pascal al pătimirii, morţii şi învierii lui Cristos, culme a anului liturgic, ne cheamă de fiecare dată să trăim un itinerar de pregătire, conştienţi că faptul de a deveni conformi cu Cristos (cf. Rom 8,29) este un dar inestimabil al milostivirii lui Dumnezeu.

Dacă omul trăieşte ca fiu al lui Dumnezeu, dacă trăieşte ca persoană răscumpărată, care se lasă condusă de Duhul Sfânt (cf. Rom 8,14) şi ştie să recunoască şi să pună în practică legea lui Dumnezeu, începând de la cea înscrisă în inima sa şi în natură, el face bine şi creaţiei, cooperând şi la răscumpărarea sa. Pentru aceasta creaţia – spune sfântul Paul – are ca o dorinţă foarte intensă să se manifeste fiii lui Dumnezeu, adică roadele sale, destinaţi să ajungă la maturizarea lor împlinită în răscumpărarea trupului uman însuşi. Când caritatea lui Cristos transfigurează viaţa sfinţilor – duh, suflet şi trup -, acestea dau laudă lui Dumnezeu şi, cu rugăciunea, contemplaţia, arta implică în asta şi creaturile, aşa cum demonstrează minunat „Cântarea fratelui soare” a sfântului Francisc de Assisi (cf. Enciclica Laudato si’, 87). Însă în această lume armonia generată de răscumpărare încă este și mereu va fi ameninţată de forţa negativă a păcatului şi a morţii.

2) Forţa distructivă a păcatului

De fapt, atunci când nu trăim ca fii ai lui Dumnezeu, adesea punem în practică comportamente distructive faţă de aproapele şi faţă de celelalte creaturi – dar şi faţă de noi înşine – considerând, mai mult sau mai puţin conştient, că putem să ne folosim de ele după plăcerea noastră. Atunci necumpătarea o ia înainte conducând la un stil de viaţă care încalcă limitele pe care condiţia noastră umană şi natura ne cer să le respectăm, urmând acele dorinţe necontrolate care în Cartea Înţelepciunii sunt atribuite păcătoşilor, adică celor care nu-l au pe Dumnezeu ca punct de referinţă al acţiunilor lor, nici o speranţă pentru viitor (cf. 2,1-11). Dacă nu suntem îndreptaţi încontinuu spre Paşte, spre orizontul Învierii, este clar că logica lui totul şi imediat, a lui a avea tot mai mult ajunge să se impună.

Cauza fiecărui rău, ştim asta, este păcatul, care încă de la apariţia sa în mijlocul oamenilor a întrerupt comuniunea cu Dumnezeu, cu ceilalţi şi cu creaţia, cu care suntem legaţi înainte de toate prin trupul nostru. Rupându-se comuniunea cu Dumnezeu, s-a ştirbit şi raportul armonios al fiinţelor umane cu mediul în care sunt chemaţi să trăiască, aşa încât grădina s-a transformat într-un deşert (cf. Gen 3,17-18). Este vorba despre acel păcat care-l face pe om să se considere dumnezeu al creaţiei, să se simtă stăpânul său absolut şi să o folosească nu pentru scopul voit de Creator, ci pentru propriul interes, în dauna creaturilor şi a celorlalţi.

Când este abandonată legea lui Dumnezeu, legea iubirii, ajunge să se afirme legea celui mai puternic asupra celui mai slab. Păcatul care locuieşte în inima omului (cf. Mc 7,20-23) – şi se manifestă ca lăcomie, dorinţă pentru o bunăstare exacerbată, dezinteres faţă de binele altora şi adesea şi faţă de binele propriu – duce la exploatarea creaţiei, persoanelor şi mediului după acea lăcomie nesătulă care consideră orice dorinţă un drept şi care mai devreme sau mai târziu va ajunge să-l distrugă şi pe cel care este dominat de ea.

3. Forţa vindecătoare a căinţei şi a iertării

Pentru aceasta, creaţia are necesitatea imperioasă ca să se reveleze fiii lui Dumnezeu, cei care au devenit „nouă creaţie”: „Dacă cineva este în Cristos, este o creatură nouă: cele vechi au trecut, iată, au devenit noi” (2Cor 5,17). De fapt, cu manifestarea lor şi creaţia înseşi poate „face paştele”: să se deschidă la cerurile noi şi la pământul nou (cf. Ap 21,1). Şi drumul spre Paşte ne cheamă tocmai să restaurăm chipul şi inima noastră de creştini, prin căinţă, convertire şi iertare, pentru a putea trăi toată bogăţia harului misterului pascal.

Această „nerăbdare”, această aşteptare a creaţiei va avea împlinire când se vor manifesta fiii lui Dumnezeu, adică atunci când creştinii şi toţi oamenii vor intra cu hotărâre în acest „travaliu” care este convertirea. Toată creaţia este chemată, împreună cu noi, să iasă „din sclavia stricăciunii, spre libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,21). Postul Mare este semn sacramental al acestei convertiri. El îi cheamă pe creştini să întrupeze mai intens şi concret misterul pascal în viaţa lor personală, familială şi socială, îndeosebi prin post, rugăciune şi pomană.

A posti, adică a învăţa să schimbăm atitudinea noastră faţă de ceilalţi şi faţă de creaturi: de la ispita de „a devora” totul pentru a sătura lăcomia noastră la capacitatea de a suferi din iubire, care poate umple golul din inima noastră. A ne ruga pentru a şti să renunţăm la idolatria şi la autosuficienţa eu-lui nostru şi a declara că avem nevoie de Domnul şi de milostivirea sa. A da pomană pentru a ieşi din nesăbuinţa de a trăi şi a acumula totul pentru noi înşine, în iluzia de a ne asigura un viitor care nu ne aparţine. Şi astfel să regăsim bucuria proiectului pe care Dumnezeu a pus-o în creaţie şi în inima noastră, acela de a-l iubi pe el, pe fraţii noştri şi întreaga lume şi de a găsi în această iubire adevărata fericire.

Iubiţi fraţi şi surori, „postul mare” al Fiului lui Dumnezeu a fost o intrare în deşertul creaţiei pentru a o face să redevină acea grădină a comuniunii cu Dumnezeu care era înainte de păcatul de la începuturi (cf. Mc 1,12-13; Is 51,3). Postul Mare al nostru să fie o reparcurgere a aceluiaşi drum, pentru a duce speranţa lui Cristos şi creaţiei, care „va fi eliberată de sclavia stricăciunii, spre libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,21). Să nu lăsăm să treacă în zadar acest timp favorabil! Să-i cerem lui Dumnezeu să ne ajute să punem în practică un drum de adevărată convertire. Să abandonăm egoismul, privirea îndreptată spre noi înşine, şi să ne îndreptăm spre Paştele lui Isus; să devenim aproapele fraţilor şi surorilor care sunt în dificultate, împărtăşind cu ei bunurile noastre spirituale şi materiale. Astfel, primind în concretul vieţii noastre victoria lui Cristos asupra păcatului şi asupra morţii, vom atrage şi asupra creaţiei forţa sa transformatoare.

Din Vatican, 4 octombrie 2018
Sărbătoarea sfântului Francisc de Assisi

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

http://www.ercis.ro

<span>%d</span> blogeri au apreciat: