Arhive pentru ‘Predici si meditatii’

Un pom bun nu poate să facă fructe rele…

Cristos spune: „După roadele lor îi veți cunoaște” (Mt 16,7). Am fost botezați, l-am primit pe Duhul Sfânt, însă roadele sunt cele care mărturisesc lumii că Duhul lui Dumnezeu a rămas asupra noastră și lucrează în noi.

Istoria mântuirii, de la Creație și până astăzi, este marcată de prezența Duhului Sfânt: la începuturi „duhul lui Dumnezeu plutea deasupra apelor” (Gen 1,2) iar astăzi același Duh Sfânt este oferit în dar oamenilor cu inima purificată. Catehismul Bisericii Catolice ne învață: „La sfârşitul potopului (al cărui simbolism se referă la Botez), porumbelul lăsat să zboare de către Noe se întoarce cu o ramură fragedă de măslin în cioc, semn că pământul poate fi locuit din nou. Când Cristos iese din apa botezului, Duhul Sfânt, sub chipul unui porumbel, se coboară peste El şi rămâne acolo. Duhul se coboară şi se odihneşte în inima purificată a celor botezaţi” (CBC, nr. 701).

Duhul Sfânt coboară și rămâne să se odihnească în inima curată a celor botezați, adică în inima noastră. Răscumpărați de Cristos, noi am devenit locuința Duhului Sfânt, templul său. Să ne amintim cuvintele Apostolului: „Nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care îl aveți de la Dumnezeu?” (1Cor 6,19). Cât de mare este darul cerului pentru omenire: îl avem mereu pe Duhul Sfânt prezent în viața noastră. El este forța creatoare, el este „Domnul și de viață dătătorul”, el este cel care reînnoiește fața pământului. În timp ce răutatea din om face ca pământul să fie din nou ca la începuturi, adică „neorânduit și plin de întuneric” (cf. Gen 1,2), Duhul Sfânt transformă viața noastră, reînnoiește zilnic inima noastră pentru ca pământul să poată fi locuit în continuare.

Trebuie să onorăm această prezență delicată și blândă – ca un porumbel – purtând în noi și în jurul nostru roadele sale, „umblând în duh”, după exemplul lui Cristos și după îndemnul Apostolului: „Umblați în duh și nu împliniți poftele trupului. Căci trupul dorește împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului: acestea se împotrivesc unul altuia așa încât nu puteți face [tot] ceea ce voiți… Faptele trupului sunt cunoscute. Acestea sunt: desfrânarea, necurăția, nerușinarea, idolatria, vrăjitoria, dușmăniile, cearta, gelozia, mâniile, ambițiile, discordiile, dezbinările, invidiile, bețiile, orgiile și cele asemănătoare acestora. Vă spun mai dinainte, așa cum v-am mai spus, că cei care practică astfel de fapte nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu. În schimb, rodul Duhului este: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, bunăvoința, fidelitatea, blândețea, cumpătarea (Gal5,17-23).

Fără duhul lui Dumnezeu nu putem aduce roade pentru a face viața noastră și întreaga lume mai bune. Fără Duhul Sfânt nu putem spune „Isus este Domnul” (cf. 1Cor 12,3).


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 7,15-20
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Feriţi-vă de profeţii falşi care vin la voi în haine de oi, dar înăuntru sunt lupi răpitori! 16 După roadele lor îi veţi recunoaşte. Oare se culeg struguri din mărăcini sau smochine din ciulini? 17 La fel, tot pomul bun face fructe bune, iar pomul rău face fructe rele. 18Un pom bun nu poate să facă fructe rele, niciun pom rău să facă fructe bune. 19 Orice pom care nu face fructe bune este tăiat şi aruncat în foc. 20 Aşadar, după roadele lor îi veţi recunoaşte”.

Cuvântul Domnului

Alois

Viața veșnică este singura comoară de dragul căreia merită să renunțăm la orice. Viața veșnică merită acest curaj al renunțării absolute. Paradisul merită această nebunie a despuierii. Nimic nu este mai presus de mântuirea sufletului.

Dezlipirea de trecut este una dintre cele mai mari provocări pentru sufletul nostru. Nu reușim în fiecare zi să trăim asemenea apostolului Paul: „eu nu consider că mi-aș fi atins țelul dar fac un singur lucru: dau uitării cele din urma mea și tind la cele dinainte; cu ochii la țintă, urmăresc răsplata la care Dumnezeu ne cheamă acolo sus în Cristos Isus”. El a reușit: a dat uitării trecutul său și a privit doar spre Cristos, spre răsplata vieții veșnice. Asemenea lui mulți oameni sfinți au ajuns la scopul vieții lor: întâlnirea cu Cristos. Mulți, printre care și sfântul Alois, și-au însușit aceste cuvinte și le-au trăit: „toate, care mai înainte erau pentru mine câștiguri, acum le socotesc că sunt ca o pierdere față de înălțimea cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu. Pentru el am renunțat la toate și le consider drept gunoaie, pentru ca să-l pot câștiga pe Cristos” (cfr. Fil 3,8-14).

Oare cum este să faci din Dumnezeu binele suprem după care să suspini ziua și noaptea? Să nu vrei să știi altceva decât pe Cristos. Să nu te intereseze altceva decât Împărăția cerurilor. Să fii acel negustor care a găsit un mărgăritar de mare preț și pentru el a renunțat la tot, a vândut totul și l-a cumpărat. De unde se poate primi harul pentru o astfel de viață dedicată în întregime lui Dumnezeu? Aceasta se întâmplă doar în viața celui care se lasă „cucerit de Cristos”, fascinat de prezența sa.

Cu siguranță am simțit și noi cum de multe ori Cristos, prin cuvântul său, prin oamenii din jurul nostru, prin lucrările sale minunate înfăptuite pentru noi, a încercat să ne cucerească, să pună stăpânire pe inima sa. De atâtea ori am simțit cât de minunată este Împărăția lui Dumnezeu și totuși, încă nu am avut curajul să renunțăm la tot pentru a câștiga cea mai mare comoară. Sunt încă multe realități care ne țin ancorați în această lume. Pentru aceasta astăzi trebuie să ne însușim rugăciunea Bisericii: „Dumnezeule, izvorul tuturor darurilor cerești, care ai unit, în sfântul Alois de Gonzaga, o minunată nevinovăție, cu viața de pocăință, prin meritele și mijlocirea lui, dăruiește-ne harul, ca noi, cei care nu l-am urmat în nevinovăție, să-l imităm cel puțin în pocăință”. Prin mijlocirea sfântului Alois poate vom ajunge și noi la ziua în care vom spune: „Tu, Doamne, ești partea mea de moștenire”, tu, Doamne, ești tot ceea ce contează pentru mine.


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 13,44-46
În acel timp, Isus a spus mulţimilor: 44 „Împărăţia cerurilor este asemenea cu o comoară ascunsă într-un ogor pe care un om găsind-o, o ascunde din nou şi, cuprins de bucurie, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela. 45 Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. 46 Când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce, vinde tot ce are şi-l cumpără”.

Cuvântul Domnului

Criză

Un Dumnezeu care se face trup 
și se jertfește pentru viața lumii 
pune în criză înțelepciunea oamenilor.

Când Isus le vorbea oamenilor despre Euharistie, despre pâinea vieții, despre trupul său dat ca hrană, limbajul acela era dur și mulți s-au îndepărtat de el, l-au părăsit. Mulți, dar nu toți (cfr. In 6,22-71). 

Acum e la fel: Euharistia are un limbaj puternic, Euharistia este „un semn de contradicție”. Și e normal să fie. Nici nu se putea altfel. Nimeni nu rămâne liniștit în fața unui mister atât de mare. Un Dumnezeu care se face om, un Dumnezeu care se întrupează, care se face carne și se jertfește pentru viața lumii pune în criză înțelepciunea oamenilor.

Plini de smerenie în fața unui mister atât de mare, să ne însușim cuvintele lui Petru și ale apostolilor și ale sfinților care, de-a lungul celor două mii de ani, au rămas de partea lui Isus:  „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice” (In 6,68). 

Astăzi, la început de săptămână, să reînnoim mărturisirea noastră de credință în Cristos viu și prezent în Euharistie. Să privim ostia și potirul, să privim acest mister al credinței și al iubirii, și cu teamă și cutremur să spunem: „Eu cred cu tărie că pâinea devine carne, iar vinul devine sânge. Da, pâinea și vinul consacrate sunt trupul și sângele lui Cristos, Domnul și Dumnezeul meu”.

 (cfr. Papa Benedict al XVI-lea, Predică, 7 iunie 2007
Solemnitatea Trupul și Sângele Domnului)


Discursul despre pâinea vieţii

22A doua zi, mulţimea care stătea pe ţărmul [celălalt] al mării a văzut că nu era acolo decât o barcă mică şi că Isus nu plecase în barcă cu discipolii săi, ci numai discipolii plecaseră. 23Alte bărci din Tiberiáda au venit aproape de locul unde mâncaseră pâinea pe care o binecuvântase Domnul. 24Aşadar, când a văzut mulţimea că nici Isus, nici discipolii lui nu sunt acolo, s-au urcat şi ei în bărci şi au venit la Cafárnaum căutându-l pe Isus. 25Găsindu-l pe ţărmul [celălalt] al mării, i-au spus: „Rabbí, când ai ajuns aici?”. 26Isus a răspuns şi le‑a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat. 27Lucraţi nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne spre viaţa veşnică pe care v-o va da Fiul Omului; căci pe el l-a însemnat Dumnezeu Tatăl cu sigiliul [său]”.

28Atunci i-au zis: „Ce să facem ca să săvârşim faptele lui Dumnezeu?”. 29Isus a răspuns şi le-a zis: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeţi în cel pe care l-a trimis el!”.

30Iar ei i-au spus: „Ce semn faci tu ca să vedem şi să credem în tine? Ce înfăptuieşti? 31Părinţii noştri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris:«Le-a dat să mănânce pâine din cer»”. 32Atunci Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl meu vă va da pâinea din cer, cea adevărată. 33Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer şi dă viaţă lumii”.

34Ei i-au zis: „Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta!”. Isus le‑a spus: 35„Eu sunt pâinea vieţii. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame şi celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată. 36Dar eu v-am spus: «M-aţi văzut şi nu credeţi». 37Tot ce-mi dă Tatăl va veni la mine, iar pe cel care vine la mine nu-l voi da afară, 38căci m‑am coborât din cer nu ca să fac voinţa mea, ci voinţa celui care m‑a trimis; 39şi aceasta este voinţa celui care m-a trimis: să nu se piardă nimeni dintre cei pe care mi i-a dat de la el, ci să-i învii în ziua de pe urmă. 40Pentru că aceasta este voinţa Tatălui meu: oricine îl vede pe Fiul şi crede în el să aibă viaţa veşnică. Iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă”.

41Iudeii murmurau împotriva lui pentru că spusese: „Eu sunt pâinea care s-a coborât din cer” 42şi spuneau: „Nu este oare acesta Isus, fiul lui Iosíf, pe ai cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum de spune acum: «M-am coborât din cer»?”.

43Isus a răspuns şi le-a zis: „Nu murmuraţi între voi! 44Nimeni nu poate să vină la mine dacă nu-l atrage Tatăl care m-a trimis şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă. 45Este scris în profeţi: «Şi toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu». Oricine a auzit şi a învăţat de la Tatăl vine la mine. 46Nu că l-a văzut cineva pe Tatăl, decât numai cel care este de la Dumnezeu: acesta l-a văzut pe Tatăl. 47Adevăr, adevăr vă spun: cine crede are viaţa veşnică. 48Eu sunt pâinea vieţii. 49Părinţii voştri au mâncat mana în pustiu şi au murit. 50Aceasta este pâinea care se coboară din cer ca, dacă mănâncă cineva din ea, să nu moară. 51Eu sunt pâinea cea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii”.

52Atunci iudeii au început să discute aprins între ei, spunând: „Cum poate acesta să ne dea să mâncăm trupul [său]?”. 53Dar Isus le‑a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele lui, nu aveţi viaţă în voi. 54Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţa veşnică şi eu îl voi învia în ziua de pe urmă. 55Pentru că trupul meu este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură. 56Cine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne în mine şi eu în el. 57Aşa cum m-a trimis Tatăl care este viu, iar eu trăiesc prin Tatăl, [la fel] şi cel care mă mănâncă pe mine va trăi prin mine. 58Aceasta este pâinea care s-a coborât din cer; nu ca aceea pe care au mâncat-o părinţii voştri şi au murit. Cine mănâncă această pâine va trăi în veci”.

59Acestea le-a spus în timp ce învăţa în sinagoga din Cafárnaum.

 Reacţii la cuvintele lui Isus

60Auzind [acestea], mulţi dintre discipolii lui au zis: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?”. 61Dar Isus, cunoscând în sine că discipolii lui murmurau pentru aceasta, le-a zis: „Vă scandalizează acest lucru? 62Dar dacă l-aţi vedea pe Fiul Omului urcându‑se acolo unde era mai înainte? 63Duhul este acela care dă viaţa, trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi viaţă. 64Dar sunt unii dintre voi care nu cred!”. De fapt, Isus ştia de la început cine sunt cei care nu cred şi cine este acela care îl va trăda. 65Şi le-a zis: „De aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la mine decât dacă îi este dat de la Tatăl”.

66După aceasta, mulţi dintre discipolii lui au plecat şi nu mai mergeau după el. 67Atunci, Isus le-a zis celor doisprezece: „Nu cumva vreţi să plecaţi şi voi?”. 68Símon Petru i-a răspuns: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice, 69iar noi am crezut şi am cunoscut că tu eşti Sfântul lui Dumnezeu”. 70Isus le-a răspuns: „Oare nu v-am ales eu pe voi doisprezece? Dar unul dintre voi este un diavol!”. 71De fapt, vorbea despre Iúda, fiul lui Símon Iscarióteanul, pentru că acesta, unul dintre cei doisprezece, avea să-l trădeze (In 6,22-71).

%d blogeri au apreciat: