Arhive pentru ‘Preotie’

E atât de bine să fii chemat

E bine să te știi, să te simți chemat. Aceasta deși ne este clar: nu chemarea în sine este importantă, ci mai important este cel care ne-a chemat și misiunea pe care ne-a încredințat-o. El, cel care cheamă, e același mereu pentru toți, chiar dacă vocațiile noastre, chemarea și misiunea sunt diferite. Toți suntem chemați de același Dumnezeu să lăsăm această lume un pic mai bună, să facem ceva bun pentru cel de lângă noi, să predicăm Vestea cea bună tuturor, mici și mari, săraci și bogați. Tuturor!

E bine să te simți/știi chemat, dar și mai mare bine – ba chiar fericire deplină! – este să trăiești corespunzător cu chemarea pe care ai primit-o! Fericit este cel care nu risipește talanții primiți! Fericit cel care nu se lasă subjugat de „filozofiile” şi speculațiile fără sens ale oamenilor. Fericit cel care se simte împlinit prin Cristos, cu Cristos și în Cristos (cfr. Col 2,8-9).

Iar dacă nu te simți chemat, dacă încă nu știi care ți-e menirea în această lume, dacă încă rătăcești căutând drumul, urcă pe munte, stai „singur cu Isus” până când te vei simți ales. Acolo, pe munte, răsună vocea lui! Te vei simți chemat pe nume. Apoi coboară și du la îndeplinire ceea ce Domnul ți-a încredințat în familia ta, în comunitatea ta, în locul în care ai ajuns! Sigur nu ești acolo din întâmplare: el te-a chemat și te-a „plantat” exact acolo ca să aduci rod, rod bogat!

NB. Chemați nu sunt doar preoții sau persoanele consacrate, ci toți: chemați la viața de familie, chemați la sfânta preoție, chemați la viața consacrată. Fiecare avem o vocație în mijlocul poporului lui Dumnezeu! Fericiți suntem dacă descoperim această chemare, dacă facem linișite ca să auzim glasul lui! Fericiți suntem dacă apoi cultivăm chemarea și o împlinim aducând rod bogat acolo unde Domnul ne-a trimis!


Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 6,12-19
În zilele acelea, Isus s-a dus pe munte, să se roage, şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu. 13 Când s-a făcut ziuă, i-a chemat pe discipolii săi la sine şi a ales doisprezece dintre ei pe care i-a numit apostoli: 14 pe Simon, pe care l-a numit Petru, şi pe Andrei, fratele lui, pe Iacob şi Ioan, pe Filip şi
Bartolomeu, 15 pe Matei şi Toma, pe Iacob, fiul lui Alfeu, şi pe Simon numit Zelotul, 16 pe Iuda, fiul lui Iacob, şi pe Iuda Iscariot, care a devenit trădător. 17 Coborând împreună cu ei, s-a oprit pe câmpie. O mare mulţime de discipoli ai săi şi mult popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi din zona de pe coastă a
Tirului şi a Sidonului 18 au venit ca să-l asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi 19 şi toată mulţimea căuta să-l atingă, pentru că ieşea din el o putere care-i vindeca pe toţi.

Cuvântul Domnului


SUSȚINE UN COPIL SĂ-ȘI GĂSEASCĂ VOCAȚIA
MERGÂND LA ȘCOALĂ

educatia_scoala_temele_jocul_copiii

SUSȚINE UN COPIL SĂ-ȘI GĂSEASCĂ VOCAȚIA MERGÂND LA ȘCOALĂ

Susține blogul și proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€7.00

Niciodată prea mult…

Dumnezeu este totul!

Dumnezeu are totul!

Dumnezeu dă totul!

De aceea el nu cere niciodată prea mult! 


Paxlaur

Susține blogul și proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€9.00

Lumină (academică) pentru cei „deranjați” de Imnul Național și de trecutul (și prezentul?) plin de „preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină”…

Dacă toți ne-am trezi și, ridicându-ne, ne-am apăra cu așa o lumină arzătoare Patria, credința, trecutul, cu siguranță nu ne-am teme de nimic, chiar dacă ar fi să trecem prin valea întunecată a morții… Am citit și recitit acest articol Geneza națională și credința creștină!” scris de domnul Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române și publicat pe basilica.ro. Ce lume ar fi, în ce țară am trăi dacă toți ne-am apăra și iubi așa Patria și Credința?! Dacă toți am căuta adevărul, am sfârși prin a-l găsi și a fi cu adevărat liberi, liberi și fericiți, liberi și mândri – nu trufași, nu aroganți, ci doar mândri, adică copleșiți de un puternic sentiment de demnitate: demnitatea de a fi creștin român.

Iată câteva fragmente care să ne stârnească viața pentru a ne cunoaște istoria și să ne deschidă apetitul pentru textul integral al domnului Ioan-Aurel Pop. Dintr-o bună și reală cunoaștere a trecutului izvorăște iubirea Patriei și a Credinței.

„Noi nu știm cum va fi viitorul, dar trecutul românilor s-a construit în mare parte prin idealul creștin, prin tăria credinței și prin forța Bisericii. Recent, această afirmație a mea, ca istoric, i-a deranjat pe unii „toboșari ai vremurilor noi”, care vor neapărat o lume următoare atee, necreștină, automatizată și robotizată. Aceștia ar prefera să scoatem orice referință religioasă din viețile noastre și chiar să interzicem/ schimbăm Imnul Național, pentru că acesta cuprinde versuri de genul „Preoți cu crucea-n frunte, căci oastea e creștină”. Ca urmare, unii dintre aceștia au pornit polemici fără de principii, pline de umori și de ură, adesea la adăpostul anonimatului, vădind o intoleranță cruntă și o incultură crasă.

Din fericire, nu a fost așa mereu. Nici pe vremea când s-a făcut această țară, liderii nu se purtau cu mănuși, ci se veștejeau reciproc, se pârau, se gratulau în limbaj colorat (domeniu în care suntem campioni și astăzi!). Dar, dincolo de orice orientare politică și chiar grad de cultură, au pus împreună umărul pentru țară, aproape la unison, ca într-o simfonie. Exista parcă atunci un cuvânt de ordine subînțeles: „să nu hulim cele sfinte”, iar între acestea se aflau credința, țara, națiunea…

Astăzi, crezându-ne atoateștiutori, nu mai respectăm principii, valori și nici virtuți. Și, evident, nu mai avem respect nici pentru trecut și nici pentru profesioniștii trecutului. Imnul Național exprimă un mare adevăr: cel puțin până la 1848 și cu precădere în provinciile aflate sub dominație străină (unde trăiau mai mult de jumătate dintre toți românii de atunci), mișcarea de emancipare națională a fost condusă de preoți, de „preoți cu crucea-n frunte”.

Am auzit deunăzi un „analist” imberb decretând că un om inteligent nu poate să fie credincios. Atunci trebuie să acceptăm că o armată de savanți, de la Copernic, Galileo Galilei, Blaise Pascal, Francis Bacon, Johann Kepler și până la Newton, Leibniz, Maxwell, Kelvin sau Pasteur au fost proști, căci lipsa de inteligență înseamnă, în limbaj popular, prostie.

Mai văd că unii dintre criticii credinței și ai Bisericii ar vrea nu numai să facă lumea de azi „progresistă” și să ne cioplească pe toți după chipul și asemănarea lor, dar fac eforturi să schimbe și istoria care nu le convine. Or, aceasta seamănă a dictatură, a intoleranță, a discriminare. Oare pentru asta să fi luptat „aproapele nostru” la 1848, la 1918, la 1989, pentru mutilarea prezentului și pentru modificarea trecutului, în acord cu voința unor grupuri marginale și animate de ură? Oare pentru asta să fi murit în închisorile comuniste atâția intelectuali de-ai noștri creștini ortodocși, greco-catolici și de alte confesiuni?

Nu numai în Evul Mediu ci și în Epoca Modernă, românii au fost conduși de preoți, călugări, de ierarhi vrednici. Mai mult, hotărârea de unire de la Alba Iulia a fost citită de ierarhul greco-catolic Iuliu Hossu, iar un alt ierarh, cel ortodox, Miron Cristea a însuflețit mesele îmbrățișându-și „fratele” și spunând:  „Pe cum ne vedeți azi îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați pe veci toți frații români!”.

Asta nu înseamnă că istoria noastră a fost imaculată sau că oamenii Bisericii nu au greșit sau nu greșesc, dar avem elementara obligație morală de respect pentru adevăr și pentru cei care ne-au condus prin vremuri bune și rele, ca să ajungem să trăim cu toții într-o țară a noastră. Nu avem dreptul să ascundem greșelile și nici să lăudăm neîmplinirile, dar suntem „condamnați” la cumpătare și echilibru…

AICI poți citi textul integral semnat de domnul Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române: Geneza națională și credința creștină!

Dumnezeu să binecuvânteze poporul român și pe toți cei care ne trezesc conștiința!

PS. Să ne bucurăm și să învățăm (și prin înțelepciunea și credința laicilor!) cum să ne apărăm și să ne iubim „Cetățile”!

%d blogeri au apreciat: