Arhive pentru ‘Sacramente’

De ce ne spovedim atât de rar sau deloc?

Nu mai avem timp pentru suflet.
Poate nici măcar nu mai credem că avem suflet,
dacă smartphone-ul nu are o aplicație dedicată sufletului.

Cât de des să mă spovedesc?

„Mai des”, ne-ar răspunde sfinții care se spovedeau zilnic sau săptămânal. Însă noi, epigonii? Săptămânal, (bi)lunar, anual?

Distanța dintre spovezi nu se măsoară în timp, ci în păcate și virtuți. Acestea sunt „unități” pentru a măsura răspunsul nostru la iubirea Domnului și a aproapelui.

La spovadă nu ne poartă păcatul (mic sau mare) ori trecerea timpului (liturgic sau profan) ori cei dragi (rude sau preoți), ci cercetarea cugetului. Prin acest act vedem cum am răspuns Iubirii. Examinarea are ca rod „darul lacrimilor” (de căință sau de fericire), un impuls irezistibil spre sacramentul mângâietoarelor cuvinte: „Dumnezeu ți-a iertat păcatele. Mergi în pace”!

Prin examinarea conștiinței descoperim cadența necesară pentru îmbunătățirea calității sufletului nostru. Spovada ritmată doar de calendar, calculată matematic, este „grijă cantitativă” (uneori scrupuloasă!) față de suflet, însă cea celebrată conform impulsului dat de examinarea conștiinței este „grijă calitativă” față de suflet.

Și totuși, de ce ne spovedim atât de rar sau deloc?

Vinovații par ușor de identificat: societatea secularizată, pierderea simțului păcatului, scandalurile din Biserică, trecerea de la sanctificarea vieții la „smartificarea” ei etc. Cei mai mulți, când sunt întrebați dacă înainte se spovedeau mai des, spun că da, doar că acum nu mai au timp. Așadar, vinovat pare timpul… De fapt, nu timpul în sine, ci felul în care (îl) trăim. Nu mai avem timp să stăm cu noi înșine, să ne analizăm și să ne descoperim fragilitatea, limitele.

Noi suntem generația „smart”: buni, inteligenți, rapizi, prea autosuficienți pentru a mai avea nevoie de Altcineva. Orbiți de mândrie și preocupați de glorie, nu mai avem timp să conștientizăm valoarea smereniei. Iar spovada e tocmai actul celor smeriți într-o lume însetată de putere. Smerenia ne pare o slăbiciune nepotrivită cu omul „smart”. Spovada cere umilință și simplitate, conștientizarea faptului că suntem limitați. Or, despre noi nu vrem să se știe că suntem slabi… Noi vrem să părem puternici și suficienți.

Ne amăgim! Nu avem curajul „să ne venim în fire” și să ne îmbunătățim viața (Lc 15,17). Nu avem timp să înțelegem că spovada nu e un act de condamnare, ci de iubire tridimensională: față de Dumnezeu, față de aproapele și față de noi înșine.

Nu mai avem timp pentru suflet. Poate nici măcar nu mai credem că avem suflet, dacă smartphone-ul nu are o aplicație dedicată sufletului.

Oferă din puținul tău și ajută un copil să cunoască bucuria de a citi!

Susține blogul și proiectele Paxlaur prin: PayPal: paxlaur@yahoo.com; RO53BTRLRONCRT0378224401 (RON), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu RO03BTRLEURCRT0378224401 (EUR), Banca Transilvania, Dăncuță Laurențiu. Mulțumesc din suflet!

€7.00

14/03/2021 1 3

Responsabilitate vs. discriminare

„Într-adevăr, acum înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în orice neam, cel care se teme de el şi face dreptatea îi este plăcut”. Apostolul Petru ne amintește iubirea pe care Dumnezeu o are față de fiecare om, fără preferințe, fără discriminări. Oamenii sunt egali în fața lui Dumnezeu, toți sunt la fel de prețioși și importanți. Toți! Însă tocmai cei egali, adică noi oamenii uităm acest adevăr. Pentru aceasta avem nevoie de zeci de campanii în care să se strige: „Spune nu discriminării”. Pentru aceasta avem nevoie de constituția țării care să ne amintească egalitatea cetățenilor în drepturi, „fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială” (art.4). Pentru aceasta avem nevoie de evanghelie în care strălucește Cristos, omul prin excelență, cel care „a împlinit toată dreptatea”, cel care pe unde a trecut a făcut numai bine, „vindecându-i pe toţi cei care erau stăpâniţi de diavol, pentru că Dumnezeu era cu el”.

Și totuși, botezul primit nu ne face speciali? Nu suntem noi acum „poporul ales”, noul popor al lui Dumnezeu? Să ne amintim cuvintele lui Isus: „Un om avea doi fii. S-a apropiat de primul și i-a zis: «Fiule, du-te azi și lucrează în vie!». El i-a răspuns: «Nu vreau», dar apoi i-a părut rău și s-a dus. Apoi s-a apropiat de celălalt și i-a spus la fel, iar el i-a răspuns: «Da, Doamne», dar nu s-a dus. Care dintre aceștia doi a făcut voința tatălui?” I-au spus: „Primul”. Isus le-a zis: „Adevăr vă spun că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în împărăția lui Dumnezeu” (Mt 21,28-31). Iar în alt loc al Scripturii același Cristos „în care Tatăl își găsește toată plăcerea” ne amintește nouă, celor botezați: „Nu oricine îmi zice „Doamne! Doamne!” va intra în împărăția cerurilor, ci acela care împlinește voința Tatălui meu, care este în ceruri. Mulți vor spune în ziua aceea: „Doamne! Doamne! Oare nu în numele tău am profețit și nu în numele tău am alungat diavoli și nu în numele tău am făcut atâtea minuni?”. Atunci le voi declara: „Niciodată nu v-am cunoscut. Îndepărtați-vă de mine, voi care săvârșiți nelegiuirea!” (Mt 7,21-23).

Botezul pe care l-am primit trebuie să-l trăim tocmai înfăptuind „toată dreptatea”, nu doar ceea ce este mai ușor, nu doar ceea ce se potrivește cu stilul unui creștin(ism) comod. Toată dreptatea, fără excepții, fără discriminări. Botezul nu ne face superiori, nu ne asigură nicio prioritate, ci ne obligă să fim atenți la viața noastră și a fraților noștri, ne solicită să muncim mai mult pentru a deveni cei în care Dumnezeu își găsește toată bucuria.

Când împlinești „toată dreptatea”
înțelegi că Dumnezeu nu este un zeu,
ci este tată, Tatăl nostru,
iar noi toți suntem frați.
Atunci simți că teama de Dumnezeu nu înseamnă frică,
ci iubire, o iubire plină de respect și recunoștință.

8 ianuarie 2017

† BOTEZUL DOMNULUI
Sf. Severin, abate
Is 42,1-4.6-7; Ps 28; Fap 10,34-38; Mt 3,13-17

LECTURA I
Iată-l pe slujitorul meu, în care sufletul meu îşi găseşte bucuria.
Citire din cartea profetului Isaia 42,1-4.6-7
Aşa spune Domnul: „Iată slujitorul meu pe care îl sprijin, alesul meu în care sufletul meu îşi găseşte plăcerea! El va aduce popoarelor judecata. ² Nu va striga, nu-şi va ridica glasul şi nu se va auzi pe uliţe vocea sa. ³ Trestia frântă nu o va rupe şi fitilul fumegând nu-l va stinge. El va aduce dreptatea cu fidelitate. ⁴ Nu va obosi şi nu se va descuraja până va aşeza judecata pe pământ, căci insulele aşteaptă legea lui. ⁶ «Eu, Domnul, te-am chemat în dreptate şi te-am luat de mână; te-am păstrat ca să te fac alianţă pentru popor şi lumină pentru neamuri, ⁷ să deschizi ochii celor orbi, să-i scoţi din închisoare pe cei captivi şi din temniţă, pe cei care locuiesc în întuneric»”.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 28(29),1a şi 2.3ac-4.3b şi 9-10 (R.: 11b)
R.: Domnul îl binecuvântează pe poporul său cu pace.

^1a Aduceţi Domnului, fii ai lui Dumnezeu,
² aduceţi Domnului gloria numelui său!
Adoraţi-l pe Domnul în măreţia sfinţeniei sale! R.

^3ac Glasul Domnului este peste ape,
Domnul este peste apele multe.
⁴ Glasul Domnului este puternic,
glasul Domnului e plin de măreţie. R.

^3b Dumnezeul slavei tună
⁹ şi, în lăcaşul său sfânt, toţi îi cântă gloria.
¹⁰ Domnul stă peste potop,
Domnul stăpâneşte în veci ca rege. R.

LECTURA A II-A
L-a uns Dumnezeu cu Duhul Sfânt.
Citire din Faptele Apostolilor 10,34-38
În acel timp, Petru, deschizându-şi gura, a spus: „Într-adevăr, acum înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor, ³⁵ ci, în orice neam, cel care se teme de el şi face dreptatea îi este plăcut. ³⁶ El a trimis fiilor lui Israel cuvântul său, care aduce vestea cea bună a păcii prin Isus Cristos. Acesta este Domnul tuturor. ³⁷ Voi ştiţi ceea ce s-a petrecut în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul pe care l-a predicat Ioan: ³⁸ cum l-a uns Dumnezeu pe Isus din Nazaret cu Duhul Sfânt şi cu putere. Acesta a trecut făcând bine şi vindecându-i pe toţi cei care erau stăpâniţi de diavol, pentru că Dumnezeu era cu el”.

Cuvântul Domnului

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. Mc 9,7
(Aleluia) Cerurile s-au deschis şi a răsunat glasul Tatălui: „Acesta este Fiul meu cel preaiubit, de el să ascultaţi!” (Aleluia)

EVANGHELIA
După ce a fost botezat, l-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu venind deasupra lui.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 3,13-17
În acel timp, a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. ¹⁴ Dar Ioan încerca să-l oprească, spunându-i: „Eu am nevoie să fiu botezat de tine şi tu vii la mine?” ¹⁵ Răspunzând, Isus i-a zis: „Lasă acum, căci aşa se cuvine, ca noi să împlinim toată dreptatea!” Atunci el l-a lăsat. ¹⁶ După ce a fost botezat, Isus a ieşit îndată din apă. Şi iată că s-au deschis cerurile şi l-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel şi venind deasupra lui! ¹⁷ Şi, iată, a fost un glas din ceruri care spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea!”

Cuvântul Domnului

08/01/2017 0

Botezul adulților. Care sunt condițiile pentru ca un adult să fie botezat?

Știm cu toții cum decurg lucrurile atunci când are loc botezul unui copil: pregătirile care se fac, prezența părinților și a nașilor și obligațiile pe care și le asumă fiecare pentru creșterea și educarea copilului, celebrarea sacramentului etc. Dar ce se întâmplă atunci când un adult cere să fie botezat? Care sunt condițiile pentru ca un adult să fie Botezat în Biserica Romano-Catolică? Și o întrebare în plus (care a stat și la originea scrierii acestui articol!), una pe marginea căreia am auzit discuții zilele acestea: un adult trebuie să se spovedească înainte de a fi botezat?

Catehismul Bisericii Catolice la numărul 977 ne învață că „Botezul este primul şi principalul sacrament al iertării păcatelor, pentru că ne uneşte cu Cristos mort pentru păcatele noastre, înviat pentru îndreptăţirea noastră (cf. Rom 4,25), ca „să trăim şi noi în înnoirea vieţii” (Rom 6, 4)”. Iar sfântul Grigore de Nazians, citat în același Catehism, ne îmbogățește cu mărturia sa: „Botezul este cel mai frumos şi cel mai minunat dintre darurile lui Dumnezeu. (…) Îl numim dar, har, ungere, luminare, haină de nestricăciune, baie a renaşterii, pecete şi tot ce poate fi mai scump. Este dar, pentru că este oferit celor care nu aduc nimic, este har, fiindcă este dăruit chiar şi celor păcătoşi; botez, pentru că păcatul este îngropat în apă; ungere, pentru că este sfânt şi regesc (aşa sunt cei care sunt unşi); luminare, fiindcă este lumină strălucitoare; haină, fiindcă acoperă ocara noastră; baie, pentru că spală; pecete, fiindcă ne ocroteşte şi fiindcă este semnul puterii lui Dumnezeu” (CBC 1216).

Codul de Drept Canonic, prin canonul 849, stabilește următoarele: „Botezul, poartă a sacramentelor (ianua sacramentorum), necesar pentru mântuirea în fapt (in re) sau cel puţin în dorinţă (in voto), prin care oamenii sunt eliberaţi de păcate, renăscuţi ca fii ai lui Dumnezeu, configuraţi lui Cristos printr-un caracter de neşters şi încorporaţi în Biserică, este conferit în mod valid numai prin baia cu apă adevărată (per lavarum aquae verae) şi prin rostirea formulei necesare”.

Chiar dacă cel mai des în Biserica noastră întâlnim botezul copiilor, prin prezența și călăuzirea Duhului Sfânt, în multe locuri, în special în țările de misiuni, întâlnim botezul adulților. Această practică a botezului conferit unui adult a fost reglementată de Codul de Drept Canonic și de Sfânta Congregație pentru Cultul Divin, Congregație care a pregătit noul Ritual al inițierii creștine a adulților. De fapt, Conciliul ecumenic al II-lea din Vatican a hotărât să fie revizuit Ritualul Botezului adulţilor, revizuire care s-a făcut sub aprobarea sfântului părinte papa Paul al VI-lea.

Din Codul de Drept Canonic sunt relevante pentru noi canoanele 850-852:

Canonul 850: „Botezul este administrat după ritul stabilit de cărţile liturgice aprobate, cu excepția cazului de necesitate urgentă, când trebuie să fie respectate numai cele necesare pentru validitate”.

Canonul 851: „Celebrarea Botezului trebuie pregătită cum se cuvine; de aceea:

adultul care intenţionează să primească Botezul să fie admis la catecumenat şi, pe cât posibil, să fie adus la inițierea sacramentală parcurgând diferitele trepte în conformitate cu ritualul iniţierii, adaptat de conferinţa episcopilor şi cu normele speciale date de aceasta;
părinţii unui copil care trebuie botezat, precum şi cei care îşi asumă funcţia de naşi să fie bine instruiţi asupra semnificaţiei acestui sacrament şi a obligaţiilor ce sunt strâns legate de el. Parohul, personal sau prin alţii, să aibă grijă ca părinţii să fie instruiţi cum trebuie prin îndemnuri pastorale, ba chiar şi prin rugăciune făcută în comun, adunând mai multe familii şi, unde este posibil, vizitându-le.

Canonul 852: § 1. Dispozițiile canoanelor cu privire la Botezul adulților se aplică tuturor celor care, împlinind șapte ani, au ajuns la uzul rațiunii.

§ 2. Este asimilată pruncului (infanti), chiar și în ce privește Botezul, persoana care nu este responsabilă de actele sale.

De asemenea, prin canonul 865 s-au stabilit condițiile pentru ca un adult să poată fi botezat: „Ca un adult să poată fi botezat, trebuie să-şi fi manifestat voinţa de a primi Botezul; să fie instruit suficient asupra adevărurilor de credinţă şi a obligaţiilor creştine; să fie probat în viaţa creştină prin catecumenat; să fie îndemnat să se căiască de păcatele sale”. Iar paragraful al doilea amintește de adulții aflați în pericol de moarte: „Adultul care se află în pericol de moarte poate fi botezat dacă, având o oarecare cunoștință despre principalele adevăruri de credință, și-a manifestat în vreun fel intenția de a primi Botezul și să promită că va respecta poruncile religiei creștine”.

Canonul 866 completează: „Dacă nu se opune vreun motiv grav, adultul care se botează să fie miruit îndată după Botez și să participe la celebrarea euharistică, primind chiar Împărtășania”.

Ritualul inițierii adulților, tradus și în limba română și publicat la editura Presa Bună în anul 2008, prezintă în primele pagini Normele introductive. Aici ne sunt explicate în ce anume constă ritualul inițierii creștine a adulților, care sunt riturile catecumenatului și toate etapele pe care o persoană trebuie să le parcurgă înainte de a primi cele trei sacramente ale inițierii creștine: Botezul, Mirul și Euharistia.

Structura inițierii adulților este prezentată la numerele 4-40. Printre altele este bine de știut că:

„Iniţierea catecumenilor se face cu o anumită gradualitate în sânul comunităţii credincioşilor care, meditând împreună cu catecumenii asupra importanţei misterului pascal şi reînnoindu-şi propria convertire, îi încurajează cu exemplul lor să corespundă cu mai multă generozitate harului Duhului Sfânt” (nr. 4).

„În acest itinerar, în afară de intervalele de timp ale căutării şi maturizării (cf. nr. 7, mai jos), sunt prevăzute diferite „trepte” sau treceri; catecumenul, înaintând, trece, ca să spunem aşa, din poartă în poartă sau din treaptă în treaptă.

a) Prima treaptă o avem când cineva, pornind pe drumul convertirii, vrea să devină creştin şi e primit de Biserică în calitate de catecumen.

b) A doua treaptă o avem când, înaintat fiind în credinţă şi ajuns spre sfârşitul catecumenatului, este admis la o mai intensă pregătire în vederea primirii sacramentelor.

c) A treia treaptă o avem când, terminând pregătirea spirituală, primeşte sacramentele prin care devine creştin (nr. 6).

Iar la numărul 7, citim: „Cele trei trepte presupun nişte „timpi” ai căutării şi maturizării:

a) Primul timp, care îl angajează pe candidat în cercetare, e dedicat de Biserică evanghelizării şi „precatecumenatului” şi se termină cu intrarea în ordinul catecumenilor.

b) Al doilea timp, care începe cu intrarea în catecumenat şi poate dura mai mulţi ani, e dedicat catehezei şi riturilor care o însoţesc şi se termină în ziua alegerii.

c) Al treilea timp, mult mai scurt, care în mod obişnuit coincide cu pregătirea cvadragesimală pentru solemnitatea pascală şi pentru sacramente, este dedicat purificării şi iluminării interioare.

d) Ultimul timp, ce se întinde pe toată durata timpului pascal, e destinat „mistagogiei”, adică experienţei creştine şi culegerii primelor roade spirituale şi, de asemenea, stabilirii legăturilor din ce în ce mai strânse cu comunitatea credincioşilor.

Aşadar, sunt patru timpi care se succed: „precatecumenatul” destinat primei evanghelizări, „catecumenatul” destinat evanghelizării complete, timpul „purificării şi iluminării” în vederea unei pregătiri spirituale mai intense, timpul „mistagogiei”, marcat de noua experienţă a vieţii sacramentale şi comunitare.

Este bine de subliniat că atât Codul de Drept Canonic, atunci când vorbește despre căința pe care trebuie să o manifeste catecumenul înainte de a fi botezat (cf. canonul 865), cât și Ritualul inițierii creștine a adulților, atunci când vorbește despre „timpul dedicat purificării” (cf. nr. 7c) NU se referă la o eventuală celebrare sacramentală a spovezii. Să nu uităm că Botezul este primul sacrament, este prima condiție pentru a le primi pe celelalte șase sacramente: „Cine nu a primit Botezul nu poate fi admis în mod valid la celelalte sacramente” (can. 842). Și totodată este bine să ne amintim că atunci când vorbește despre „penitent”, despre cel care trebuie/poate să se spovedească, Codul de Drept Canonic folosește termenul christifidelis (can. 987-988). Chiristifideles în Biserică este considerat doar cel care a primit Botezul, după cum este precizat în canonul 204, 1: „Credincioşi creştini (christifideles) sunt cei care, încorporaţi lui Cristos prin Botez, sunt constituiţi popor al lui Dumnezeu şi, de aceea, făcuţi părtaşi în modul lor propriu la funcţia preoţească, profetică şi regească a lui Cristos, sunt chemaţi să exercite, fiecare conform condiţiei proprii, misiunea pe care Dumnezeu a încredinţat-o Bisericii, ca să o îndeplinească în lume”.

Totodată este bine să cunoaștem și condiția juridică de care se bucură catecumenii în Biserică, după cum prevede Codul de Drept Canonic. Conform can. 206, inspirat din LG 14 şi din decretul Ad gentes 14, catecumenii sunt uniţi cu Biserica prin legăturile de credinţă, de speranţă şi de dragoste, trăite împreună cu cei botezaţi, şi prin dorinţa lor de a fi încorporaţi în sânul ei: aparţin deja familiei lui Cristos (AG 14); se bucură de o grijă specială din partea Bisericii, care „îi îmbrăţişează ca pe fiii ei, cu iubire şi grijă” (LG 14) şi le acordă diferite prerogative ce sunt proprii creştinilor. Dreptul universal le acordă înmormântarea religioasă (cf. can. 1183) şi primirea unor binecuvântări (cf. can. 1170).

În Ritualul inițierii creștine a adulților, citim: „După celebrarea ritului (de admitere printre catecumeni), numele catecumenilor să fi e scrise de îndată într-un registru destinat acestui scop, menţionându-se slujitorul şi garanţii, locul şi data admiterii. Din acest moment catecumenii, pe care maica Biserică îi îmbrăţişează cu dragostea şi purtarea sa de grijă ca fiind deja fiii săi şi în comuniune cu ea, aparţin familiei lui Cristos: astfel, ei primesc din partea Bisericii hrana cuvântului lui Dumnezeu şi sunt susţinuţi de ajutorul liturgiei. De aceea să fie cu tragere de inimă în a participa la liturgia cuvântului, în a primi binecuvântările şi sacramentaliile. În cazul că se în cheie o căsătorie între doi catecumeni sau între un catecumen şi o persoană nebotezată, se va folosi ritul corespunzător (Cf. Ritualul căsătoriei, nr. 55-56). Dacă mor în timpul catecumenatului, au dreptul la înmormântarea creştină” (Norme introductive, 17-18)

Toate acestea ne ajută să concludem următoarele:

– Biserica recomandă botezul copiilor în primele săptămâni după naștere: „părinții au obligația de a se îngriji ca proprii lor copii să fie botezați în primele săptămâni; îndată după naștere, sau chiar înainte de naștere, să meargă la paroh spre a cere sacramentul pentru copil și să se pregătească așa cum trebuie pentru primirea lui. Dacă un copil se află în pericol de moarte, să fie botezat fără întârziere” (can. 867);

– există însă multe țări de misiuni, și nu numai, în care adulții vor să primească Botezul. În acest caz, adultul care intenţionează să primească Botezul să fie admis la catecumenat şi, pe cât posibil, să fie adus la inițierea sacramentală parcurgând diferitele trepte în conformitate cu ritualul iniţierii, adaptat de conferinţa episcopilor şi cu normele speciale date de aceasta (can. 851);

– Ca un adult să poată fi botezat trebuie să îndeplinească următoarele condiții: trebuie să-şi fi manifestat voinţa de a primi Botezul; să fie instruit suficient asupra adevărurilor de credinţă şi a obligaţiilor creştine; să fie probat în viaţa creştină prin catecumenat; să fie îndemnat să se căiască de păcatele sale (can. 865). „Intenția, cel puțin habituală, adică avută și neretractată, este necesară pentru validitatea însăși a Botezului”: nici un adult nu poate fi Botezat împotriva propriei voințe!

– adultul care primește sacramentul Botezului, dacă nu se opune vreun motiv grav, să fie miruit îndată după Botez și să participe la celebrarea euharistică, primind chiar Împărtășania (can. 866);

– în pregătirea Botezului există patru timpi care se succed: „precatecumenatul” destinat primei evanghelizări, „catecumenatul” destinat evanghelizării complete, timpul „purificării şi iluminării” în vederea unei pregătiri spirituale mai intense, timpul „mistagogiei”, marcat de noua experienţă a vieţii sacramentale şi comunitare;

– ținând cont de faptul că cine nu a primit Botezul nu poate fi admis în mod valid la celelalte sacramente (cf. can. 842) și că sacramentul sfintei Spovezi este rezervat credincioșilor creștini (christifideles), adulții care se pregătesc pentru a primi Botezul trebuie să se căiască de păcate, trebuie să simtă părere de rău pentru păcatele comise (căința!), însă nu se pot spovedi, nu pot fi admiși la sacramentul Penitenței. „Căința de păcate este necesară, deoarece fără ea nu poate fi șters niciun păcat, chiar dacă Botezul a fost conferit în mod valid. Botezul imprimă un caracter indelebil, dar nu produce harul fără căința de păcate”.

Și o ultimă precizare, din canonul 863: „Botezul adulților, cel puțin al celor care au împlinit vârsta de paisprezece ani, să fie adus la cunoștința Episcopului diecezan pentru ca, dacă apreciază că este bine, să-l administreze personal”. Oricum e bine de știu că, așa cum precizează canonul 883, „se bucură ipso iure de facultatea de a administra Mirul… preotul care, în virtutea oficiului sau a mandatului Episcopului diecezan, botează pe cineva care a împlinit vârsta de șapte ani sau admite în comuniunea deplină cu Biserica Catolică o persoană deja botezată”.

La toţi cei botezaţi, copii sau adulţi, credinţa trebuie să crească după Botez. De aceea, în fiecare an, în noaptea de Paşti, Biserica celebrează reînnoirea făgăduinţelor de la Botez. Pregătirea pentru Botez aduce doar până în pragul vieţii noi. Botezul este izvorul vieţii noi în Cristos, din care curge întreaga viaţă creştină.

Catehismul Bisericii Catolice, nr. 1254.